392 matches
-
furia din ochi, dar îmi dau seama că sunt plini nu numai cu mânie bărbătească, ci și cu lacrimi femeiești. N-ați simțit recent, noaptea, un fior care vă străbate până în vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare? Dar un țiuit în urechi? Sau să vi se fi uscat saliva, lăsându-vă în gură un gust ca și cum ați fi mestecat mărăcini? Aveți vreunul dintre aceste simptome? Au fost nopți când n-am putut dormi, dar astă noapte am dormit bine. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
conduce. — Mmmm... nu. De fapt... da. Adică oricum trebuia să mă scol. Obișnuita lui timiditate îl liniștea pe Bull mai mult decât însuși faptul că era în viață. Acționa ca un agent protector în clipa în care, cu capul încă țiuindu-i de la sunetele care ieșeau din receptorul de bachelită, începu să își aducă aminte de evenimentele din seara precedentă. — Am sunat doar ca să văd cum te simți. Niște băieți ziceau că ai o rană sau ceva și că te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a ridicat paloșul cu furie crescândă, repezind în coiful paladinului o lovitură așa cum acestuia nicicând nu-i fusese dat să mai primească din mâna unui muritor. Pentru o clipă i-a luat simțurile. Vederea i s-a întunecat, urechile-i țiuiau, calul speriat se întoarse să fugă, iar el era câtpe-ce să cadă din șa, când însăși, acțiunea căderii îi aruncă capul în sus făcându-l să-și recapete,astfel, cunoștința. Ce rușine! Gândi el. Cum voi mai cuteza să apar
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și prăfuite, peste catarama cărora se lăsau șo setele cu model de purceluși. „Haide“, îi spusese, „of, ce greu te lași!“ Ținut al umbrelor și al nebuniei! Luminatoarele din acoperiș puneau dâre lungi de lumină peste palie rul singuratic. Liniștea țiuia în urechi. Ingrid râdea îmbujorată. „Acum o să ne jucăm de-a doctorul, dar nu trebuie să spui nimănui“, îi zise băiatului, care privea imensele uși ale celor care locuiau acolo și contorul de gaze cu cadranul lui de neînțeles. Și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
orice atingere ochiul produce numai fenomene de lumină (colori), urechea numai sunete, gustul numai gust, pipăitul numai pipăit, mirosul numai miroase. // Limba atinsă de un curent electric simte acru, ochiul frecat noaptea cu mâna produce colori, urechea lovită începe a țiui. Lumea de dinafară dă grăunțele, simțurile dau o făină produsă de ele, cari nu te îndreptățesc la nici o judecată asupra grăunțelor. E evident dar că, neputând omul percepe decât cu propriile sale mijloace, el va rămânea înlăuntrul murilor lui și
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
să îl lase să afle un alt adevăr simplu. Nu îl dorește decât pe Laur, dar îl are, este al ei! Ies din apă și încă o ține în brațe. Laur dârdâie involuntar, dinții îi clănțănesc, încep regretele să le țiuie prin creier: - În apă era mai bine! O șterge cu prosopul, încearcă să o acopere, însă ea își dă seama că el încă tremură. Nu au alt prosop, îl prinde în brațe și se acoperă. A luat rochia cu figuri
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și zice: — Asta eu sunt. Ăsta e numele meu de vrăjitoare, adică. Coacăză. Vrabie, zice, ți-l prezint pe domnul Streator. Și Vrabie dă din cap. Și Mona zice: — Și șefa mea... — Șinșila, zice Helen. Cuptorul cu microunde începe să țiuie, și Mona o conduce pe Vrabie în bucătărie. Helen se duce la consolă și ia o gură de vin. Se aude soneria. Și Mona ne strigă din bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cari, te-au cam lăsat de tot balamalele bătrîne, se gîndește ascultînd trosniturile lemnului, încercînd să facă slalom printre mizeriile aruncate peste tot. Cît de tare m-oi fi îmbătat? începe să se întrebe ducîndu-și palmele la tîmple, simțind un țiuit în urechi, dîndu-și în sfîrșit seama că este desculț, ai dormit fără ciorapi, să vezi dacă n-ai să faci iar o criză de prostată. — Ia să vedem cum stăm, zice Dendé, răsucind robinetul chiuvetei, slobozind apă într-un ibric
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
reflex, m-am uitat peste umăr. Asta m-a făcut să încasez un pumn zdravăn în tâmpla stângă. M-am sprijinit buimac de stâlpul din colțul alb, cu Blanchard călare pe mine. Îmi suna apa-n cap și urechile-mi țiuiau de parcă niște avioane de luptă japoneze intrate în picaj mi-ar fi lansat bombe în creier. Am ținut garda sus, să-mi apăr fața. Blanchard mă pisa cu croșee de stânga-dreapta în brațe, doar-doar o să mi le cobor. Am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la UNIVAX, numai râsul inuman, metalic al roboților nu-l putea suporta. Chițcăitul lor îl călca pe cei câțiva nervi pe care avea permisiunea să-i mai poarte. Bătu cu o rocă marțiană în masă. Roca, trezindu-se, începu să țiuie de durere. — Liniște! spuse autoritar Corodan. Apoi, întorcându-se spre robot: Răspunde-mi la întrebare, tovarășe Felix! — Tovarășa Smaranda lucrează pe satelit la noi, la circuite închise, spuse Felix S 23. — Nu la asta m-am referit, preciză Corodan. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
cinste. Se uită la notă, se scotoci prin poșetă și scoase o monedă de uraniu pe care o înmână chelnerului. — Un moment, zise acesta și băgă mâna în buzunar, dând la iveală un minidetector. Apropie de el moneda și detectorul țiui tare. — Uraniu veritabil, spuse el cu admirație. Citi cifrele indicate pe scala detectorului și adăugă: Trebuie să vă dau și rest. — Păstrează restul, zise Getta 2. — Eu degeaba-l păstrez, că mă iradiază, răspunse trist chelnerul. Aici e toată nenorocirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și Auta. Doi, care erau mai tineri, își scoseseră globurile și căutau să respire numai printr-un fel de pîlniuță cu sită, legată deasupra nasului. Al treilea îndreptase un fel de țeavă spre fumul muntelui și asculta un fel de țiuit care ieșea dintr-o cutie. Cei doi mai tineri adunau bulgărași de pământ și pietricele punîndu-le în alte cutii. Cârmaciul se apropie de Auta și Mai-Baka se feri. - Încercăm prima dată, zise cârmaciul arătând spre sita de pe nas. Cred că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lumina purpurie a foaierelor, alesese să staționeze mai ales generația demonilor ce se împerecheaseră cu fetele oamenilor, a celor ce-și atrăseseră asupra capetelor lor Potopul, din vremea credinciosului Noe, și iată-i și acum: mai bine le-ar fi țiuit o ureche decât să se eclipseze dintr-un eveniment monden. În fumoare sau la parterul elegant, dar împuțicit, unde fuseseră azvârliți pentru a nu spurca de sus creștetele heruvimilor, tartorii cei grei încălecaseră scaunele și-și încurajau favoritul cu tropăituri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
între ei, numele învingătorului ce știuse cu atâta talent a le topi inimile? "Ura, Galopenția!" bubuia prin parcuri. "Ura, Galopenția!" se intona pretutindeni din grădinile de vară, sălile de disecție, saloanele cu felinar roșu, perimetrele de arest și trăsuri. Îți țiuiau urechile. Dar merita. Desfășurai o popularitate de deputat. Cele mai frumoase femei veneau să ți se așeze la masă, să te cunoască și să râdă de tine. Fotografiile tale li se încurcau printre degete, bucurau medalioanele banale sau princiare și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fină. Îl cunoștea ea. Tipul omului care nu s-ar fi împiedicat, nici mort, de vreun șifonier. - Atunci ce avea? se interesă Doru prin ușă. Dacă era emotiv, poate că-i lipsea literatura, strigă el, pentru acoperi zgomotul robinetului, care țiuia și, la o infimă rotire spre stânga, împroșca un șuvoi disproporționat pe pantaloni. - Și atunci, eu l-am conjurat, povestea madam Nicolici, de dincolo de ușă, fără să-l audă. Să se oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și pe acesta să cadă peste mormanul de obiecte inutile. Mâinile șovăitoare prinseră și ultimul obiect vestimentar care îi mai acoperea trupul firav, scoțându-l timid. Obrajii se înroșiră brusc văzându-și goliciunea în oglindă. Inima îi zvâcnea, urechile îi țiuiau. „- Ți-e rușine de tine? Sau ți-e teamă că ceea ce vei descoperi nu va fi pe placul tău?” Niciodată nu fusese mulțumită de ceea ce văzuse în oglindă. Da, de aceea evita să se privească goală, în totalitate. Corpul ei
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
care gaborul o încuie cu lacătul. Codoșul căzu, văicărindu-se, la pământ. - Ce-i, fleoarță? îl înghionti Paraschiv, batjocoritor. Doar de-atîta-mi ești? Celălalt nu răspunse. Se rezemă de zidul rece. Cel tânăr simțea încă pe obrazul sfâșiat inelele comisarului. Îi țiuiau urechile și ar fi dormit. O durere ascuțită de dinți îl făcu să se perpelească încă mult timp. Au ațipit târziu. La miezul nopții, auziră iar lacătul. Săriră buimaci și înspăimîntați în sus. - Tot așa, Paraschive! spuse repede ăl bătrân
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în groapă, unde avea un loc tainic, sub malul galben al rampei. Era o scobitură rotundă, dincolo de baltă, neștiută de nimeni. Vara așternea pe jos 251 buruieni uscate și asculta cum se rostogoleau de sus bulgării mari de pământ. Îi țiuiau urechile de atâta liniște. Parcă stătea într-o apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă ea. După amiază, umbra malului din fată creștea amenințător și parcă i se făcea frică. De la rampă picura mirosul gunoaielor încinse. Prin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
am văzut struți alergând. În fața mea, la câțiva pași, am zărit un zid de spahii stând nemișcați pe caii lor cu harnașamentul de ceremonie. Când, deodată, un văl mi s-a așternut parcă peste ochi, urechile au început să-mi țiuie, gâtlejul mi s-a încleștat atât de tare, încât mă simțeam incapabil să rostesc cel mai mic cuvânt. Era oare teama? Era oboseala călătoriei? Sau doar apropierea de sultan? Trecând de zidul acela de spahii, n-am perceput decât sclipiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oară această variantă de devenire întru profesie. Știi, am vrut de mai multe ori să realizez un portret al lui Dumnezeu, dar de fiecare dată am dat greș. Nu-mi ieșea de sub penel decât o entitate revoltată, ceva în care țiuiau toate singurătățile lumii, dar care, simultan, era prizonierul unui strigăt, pentru că nu înțelegea cum poate fi atât de singur cineva care a creat Totul. Am rupt toate schițele acelea, pentru că mi se păreau a fi blasfemia blasfemiei, dar nici până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
capului provocarea teribilă dintr-o revistă românească: "Din ce tablou ai vrea să faci parte?" Am dat răspunsul într-o clipă: "Din Gloconde, a lui René Magritte!" Știu, recunosc, am o aplecare aproape bolnăvicioasă către această ploaie umanoidă, existențială, care țiuie de singurătăți, din Gloconde. Mi s-ar potrivi ca o mănușă să fiu singură printre singurii lumii. Dar, mi-am zis în următoarea clipă, după ce-am oferit acel răspuns: Cred că aș vrea să fac parte din Cina cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
la noi doi, am imaginea unui pustiu... Știi, am vrut de mai multe ori să realizez un portret al lui Dumnezeu, dar de fiecare dată am dat greș. Nu-mi ieșea de sub penel decât o entitate revoltată, ceva în care țiuiau toate singurătățile lumii, dar care, simultan, era prizonierul unui strigăt, pentru că nu înțelegeam cum poate fi atât de singur cineva care a creat Totul... Mi-ar fi plăcut să plâng, noaptea târziu, lângă pătuțul unui copil de-al nostru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Sărut dreapta, sfințite. Încotro ai pornit? ― Am ieșit să-mi dezmorțesc încheieturile, fiindcă au început să scârțâie rău de tot. După ce îi sta la masă, te-aș ruga să vii și tu, că mâine-poimâine ai să pleci și mi-or țiui urechile de atâta pustiu. Te aștept. Știi unde... ― Da, părinte. Știu. Când am ajuns aproape de chilie, am băgat de seamă că fereastra mea e luminată din plin. La fel și geamul Zânei. Ghiceam chiar și mișcarea celor două femei din
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
la parter, iar locuința șefului, la etaj. De la flăcău până la fată, în linie dreaptă, era o distanță de doi - trei chilometri. Odată cu înserarea, de câte ori sosea de la muncă, polițistul care utiliza mașina cu girofar, a poliției, dădea drumul alarmei, și drăcia țiuia de te scotea din papuci. Chiuia cât chiuia, până ce vecina înțelegea că iubitul ei polițist era gata de ceea ce și lui Dumezeu îi place, atât de mult, noaptea, dacă-i frumos... Faptul, deși pentru întreaga omenire, de nebăgat în seamă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
proști? Proști sînt cei care au dat banii. Înspre ziuă, cei trei studenți, încătușați bine, au ieșit din casă și au urcat în dube. Luați-mă și pe mine! răcnește Maria ca la mort. Casa rămîne pustie și urechile femeii țiuie a pustiu. Nu concepe să rămînă singură nici măcar o zi. Nu-și imaginează viața fără cel pe care l-a crescut singură, fără scopul principal al vieții ei! Un elev și student eminent. Diplome, premii, laude, toate s-au dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]