1,177 matches
-
să fie Kevin, era scris să fie Angelo. Capitolul 2tc " Capitolul 2" M-a trezit soneria - fiecare celulă mi-a tresărit așa de tare încât am crezut că o să fac o criză. Mă întinsesem, cu fotografia băiețelului în brațe, și ațipisem. M-am ridicat, clătinându-mă pe picioare, și s-a auzit iar soneria. Dumnezeule mare! Cât era ceasul? De-abia trecuse de opt. Așa devreme putea să fie o singură persoană: Rachel. Angelo o sunase în ajun, când se lămurise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să-l intereseze din ce În ce mai puțin. Acum, dacă stau să mă gândesc, el continua să slăbească Îngrijorător, uneori Îl surprindeam În biroul lui aplecat deasupra vreunui manuscris, cu privirea În gol, cu stiloul gata să-i cadă din mână. Nu era ațipit; era epuizat. Dar exista și un alt motiv pentru care noi acceptam ca Agliè să-și facă apariția din ce În ce mai rar, să ne restituie manuscrisele pe care le respinsese și să dispară În fundul coridorului. În realitate, nu voiam să asculte ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
alte persoane care puteau fi arabi. Era firesc, În zona aceea erau numai mici hoteluri pentru arabi. Ce pretenții puteam avea? Intrasem În cameră. Era decentă, exista până și un telefon, păcat că nu știam cui să telefonez. Iar acolo ațipisem, neliniștit, până pe la trei. Pe urmă mă spălasem pe față și mă Îndreptasem către Conservatoire. Acum nu-mi mai rămânea altceva de făcut decât să intru În muzeu, să rămân până după Închidere și să aștept miezul nopții. Așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
urcai într-un vagon de dormit pentru străinătate, îl găseai deja golit: perdele, becuri, umerașe, chiar și mânerele de la uși. Pe drum, se întâmplau tot felul de lucruri, oprea trenul în câmp sau trăgea careva semnalul de-alarmă. Nimeni nu ațipea. Dormeai iepurește, cu perna prinsă cu un lanț de perete. Dimineața, când deschideai ochii, nu mai găseai decât un rând de geamuri la compartiment. În afară de săpunuri și de șervețelele umede (eu păstram câte-o colecție din fiecare, făceam schimburi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
controalelor vamale era stabilit diabolic, cineva calculase când sunt șansele cele mai mari să adormi: ungurii veneau la două noaptea, austriecii la cinci și la opt dimineața. Treceau tot trenul prin zeci de lanterne, uneori urcau și câini polițiști. Abia ațipeai după toată povestea, și-apăreau ăilalți; parcă vorbiseră între ei. Când se potolea și ultimul val și vroiai să pui în sfârșit capul pe pernă, te anunța nașul că trebuie să cobori: urma Viena. „Recuperăm la hotel.“, i-am consolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu un singur gest funia care Îi ținea legate mâinile și dispăru. Căpitanul rămase nemișcat, așteptând să se mai petreacă ceva. Dar totul rămase la fel. Afară era aceeași liniște Întreruptă doar de pașii străjilor. Oană crezu un moment că ațipise și visase, dar, totuși, mâinile Îi erau libere. Încetă să se mai Întrebe cine și de ce făcuse asta. Totul era real, ceea ce Însemna că acum era rândul lui să acționeze. Se târâ Încet lângă Erina și Îi puse ușor palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
în rafale răgușite în direcția vizitatorilor". Semnificația cazului relatat atinge niște dimensiuni grotești, mai ales după ce, timp de săptămâni de intensă supraveghere, lui Săsărman îi dispar doi purcei. Resemnat, acesta încearcă să găsească o explicație: Totdeauna vine o clipă când ațipești de oboseală, la zori, și în clipa aceea de toropeală hoțul apare, lucrează rapid, ca la carte (subl. lui Th. Codreanu) și până te dezmeticești, mai caută-i urma..." Oricât de mult s-ar păzi, țăranul este furat cu carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
târziu. La sfârșitul anului 1966, Război și pace, de L.N. Tolstoi și Oblomov al lui Goncearov au făcut obiectul observațiilor. O conferință a lui G. Călinescu despre Tolstoi îl intrigă: "În unele studii (nu-i cazul conferinței despre Tolstoi), Călinescu ațipește uneori părând un pedant erudit"(839). Notațiile zboară de la un autor la altul, fără zăbava necesară. Dar având în vedere vârsta și vremurile, ele sunt demne de luat în seamă. De altfel Labirintul... este un volum întreg de note amalgamate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scoteau la baie..., iar oala Încercam s-o păstrez curată, să n-o folosesc, pentru că, neavând voie să dorm sau să mă Întind, o Întorceam cu fundul În sus și m-așezam pe ea, Îmi puneam paltonul pe cap și ațipeam așa... Nu se poate vorbi de somn și totuși nervos, adormeam... Primul moment de cumpănă l-am avut În acea primă noapte... Nu puteam să mă Întind pe pat, am luat pătura aceea și am Împachetat-o În câteva, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
face vreo chestie gîfîitoare și interzisă minorilor, c-ar trece la acțiune cum se-ntîmplă de obicei și-ar fi fost bine să le strice șustele, să intre-n dormitorul lor prin surprindere, asta după ce vorbăria lor ar înceta, dar a ațipit. Nici să-i pună ăleia dulceață în papuci, așa cum se-ntîmplase într-un fragment din manual, n-a mai avut timp. Înainte de-a pune capul pe pernă, i-a mai venit o idee. Poate chestiile făcute în seara asta au
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
am dat seama că sunt singură într-o localitate necunoscută, într-o clădire pe care nu o cunoșteam. Stăteam în biroul urât și prăfuit, flămândă, dezorientată, fără a ști încotro să o iau. Am pus capul pe masă și am ațipit. Fusese o zi istovitoare. Nu știu cât am dormit în acea poziție incomodă. M-am trezit într-un târziu, dându-mi seama că nu mai am pe cine aștepta, că au plecat toți și m-au lăsat acolo, singură și uitată ca
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cu un fior la felul În care se exercita justiția În acel oraș. - Poate că n-ar fi rău să Îl ascultăm. Vreau să Îl interoghez. Ai grijă să nu plece. La Priorat, În primele ore ale după-amiezii Probabil că ațipise pentru câtăva vreme, Învins de oboseală. Se ridică din pat cu mintea Încă Învolburată, stăpânită de imaginile din vis. Deschise larg poarta chiliei și ieși În portic, respirând cât Îl țineau plămânii. În aerul după-amiezii Începea să se simtă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și de va fi să nu mai știu, Și dacă nu va fi să-mi spui, Rămâne vina nimănui În vina mea de mai târziu. Și de va fi să ațipesc, Și dacă nu mă vei trezi, Rămân în tot ce poate fi La fel de simplu și firesc. Și de va fi să nu mai vreau, Și dacă nu mai vrei să știi, Rămâi cu-aceste bucurii Ce-s vinovate că mă
Cântec pentru mai târziu by Mariana Eftimie Kabbout () [Corola-publishinghouse/Imaginative/469_a_760]
-
lumina, mi-am scos haina de catifea pe care mi-o adusese tata în dar, din străinătate. M-am vârât în pat în chimono, după ce mi-am dezlegat obi-ul. Îmi simțeam trupul greu din cauza băuturii. Eram foarte obosită și am ațipit imediat. Nu știu cum s-a întâmplat, dar când am deschis ochii, l-am găsit întins lângă mine. Timp de aproape o oră i-am opus o rezistență mută. Apoi, mi-a părut rău pentru el și am cedat. — Găsești vreo alinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
într-o seară de iarnă, m-a frapat profilul ei. Beam de dimineață cu pictorul, la ei acasă. Hohoteam de râs pe când îi înjuram pe așa-zișii „oameni de cultură japonezi“. Artistul a adormit și a început să sforăie. Am ațipit și eu și am simțit, la un moment dat, că mă acoperă cineva. Am deschis puțin ochii și am văzut-o, șezând liniștită cu fiica ei în brațe, lângă fereastra prin care pătrundea lumina lunii. Profilul ei splendid, trăsăturile deslușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
picături din elixirul tinereții crezându-se (ha ha ha) nemuritori îndrăgostiții sunt nătângi doamnelor și domnilor asta spunea cineva făcând gesturi elocvente se întâmpla în timpul unei conferințe sunt organizate des astfel de manifestări scaunele au o moliciune senzuală se poate ațipi între aplauze șampania este de fiecare dată rece eu nu caut definiția exactă a iubirii dar îmi face o plăcere teribilă să ieșim la plimbare pe calea lactee și să sorb elixirul tinereții de pe buzele tale 14 aprilie 2011 Golgota
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
un om cnd te simți Dumnezeu. Eu cred în iubire, dezmăț și destin, În doza de bere și sticla de vin, Ador deplasarea pe șapte poteci, Oglinda din față și gândul că treci... 29 septembrie 2011 Proiect poemele acestea au ațipit în palma ta să nu strângi pumnul ai putea sufoca fiecare gând poemele visează frumos merg printre ele pe linia vieții uneori rămân la un colț de metaforă mă învelesc în versuri adormim împreună iubito am să ridic o casă
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
în toate cele, iar eu rămân tăcut, netulburat, și te-nvelesc cu gândurile mele. Așa te țin alături, noctambul, supus doar insomniilor abstracte, apoi cutreier noaptea, alergând printre iluzii, stări, idei sau acte. Aș vrea să nici nu pot să ațipesc, să-mi scot prin oboseală nemurirea, păzindu-te constant, intransigent, gustând dorința, dorul și iubirea. Insomniac, desfid repaus lung, refuz să dorm, iubesc starea de veghe, iar noaptea ne vorbește prin tăceri, prinzându-ți vis și șoapte la ureche. Atunci când
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
era ea, bună și blândă, ca oaia. De asta și copilul ciobanului se ghemuise în lâna ei. Într-o parte el, în cealaltă mielul ei... Ce să-i faci, copii cu toții... Și frig, tare frig... Nici nu știu când am ațipit. Coborâse, așa, deodată, liniștea peste noi și focul trosnea și scotea scântei mi-am zis că toți se tem de foc și nu vine nimeni, doar ciobanii stau de pază și mai e și focul... da, focul... și mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
scotea scântei mi-am zis că toți se tem de foc și nu vine nimeni, doar ciobanii stau de pază și mai e și focul... da, focul... și mi se făcuseră ochii grei, tare grei. De asta cred că am ațipit. Fiindcă se făcea că era ziua-n amiaza mare, era cald și iarbă și alergam la izvor și apa era rece și dulce și de ce beam, de aceea mai sete mi se făcea. Și ce miros bun avea apa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
făcea. Și ce miros bun avea apa aceea... și când curgea, parcă ar fi cântat... chiar cânta... și mirosul ierbii, și gustul apei, și căldura, și liniștea... O să ziceți că nu se poate, dar așa era. De asta cred că ațipisem și vedeam toate în vis... Dar cânta apa... cânta... Și parcă erau voci... Chiar mă trezisem de-a binelea, dar stăteam așa, cu ochii închiși, poate mă mai lasă stăpâna să dorm... Dar nu-i auzisem niciodată pe ciobani cântând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spațiu. Dovadă că linia dreaptă nu e, neapărat, drumul cel mai scurt. Când m-am întors, trecuse de miezul nopții. Holul hotelului era pustiu. Nici măcar la recepție nu era nimeni. Funcționarul de noapte se retrăsese, doborât probabil de căldură, să ațipească. A apărut buimăcit de somn, mi-a dat cheia și a dispărut din nou. Am ezitat întîi să urc în cameră. M-am întins pe o banchetă și am stat așa vreo zece minute, ascultând murmurul de noapte al orașului
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
dai explicații la o asemenea oră într-un hol pustiu de hotel fără să riști o privire bănuitoare. Și dacă nu miroși a pulque, ai putea fi crezut chiar nebun. Dar, probabil, nu e doar febra nopții de vină. Am ațipit câteva minute și m-am trezit speriat. M-am visat în junglă. Alunecam într-un desiș încîlcit, tulbure, printre fluturi mari și liane-surori, crescute pe aceeași rădăcină, îmbrățișate incestuos. Erau și șerpi, dormind cu gura deschisă, ca în sculpturile vechi
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
un cap retezat; iar apoi i-am văzut pe Palmer și pe Honor goi, strâns îmbrățișați, tot mai strâns până ce deveniră o singură ființă. Capul mi-a zvâcnit în sus și mi-am potrivit mai bine ziarul care se îndoise. Ațipisem pentru câteva secunde. M-am convins de acest lucru uitându-mă la ceas; și din nou mi-am aruncat o privire peste marginea ziarului. Și i-am văzut venind, ca pe niște demoni ridicându-se din adâncuri. Unul lângă altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Crocodilul (care se recomanda străinilor, când telegrafist la Poștă, când sub-inginer), Dănuț Poetul, Boss, cu coșul său, Avocatul și cu Îngerul. Bașca o enoriașă necunoscută, o babă optzecistă, parașutată de nicăieri, o hoșcotină îmbrobodită grotesc, ca o mumie aztecă și ațipită cu fălcile căscate larg, la doi coți de ușa capelei. Ușă pe care, la interval de aproximativ o jumătate de ceas, băga capul câte unul dintre paznicii de la ghereta de pe aleea principală, pentru a se asigura individual, că lucrurile sunt
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]