467 matches
-
oblige să guverneze împreună cu oamenii de frunte ai țării. Nu se punea problema participării populare sau a unei reforme democrate. Alternativa oferită era domnia unui conducător corupt sau a unei oligarhii. Avînd aceste opțiuni, guvernele britanic și francez sprijineau sistemul absolutist al lui Miloš. În schimb, Rusia îi susținea pe constituționaliști. Sub presiunea puternică a opoziției interne, Miloš a fost nevoit să fie de acord cu modificarea sistemului de guvernare. A fost trimisă o delegație sîrbă la Constantinopol, unde discuțiile au
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
cu înclinații liberale, acesta, ca și mulți dintre egalii lui, dorea instituirea unui regim luminat bazat pe ideile lui Joseph al II-lea. Constituția din 1849 nu a fost niciodată transpusă în viață. În schimb, statul a revenit la structura absolutistă, conform căreia împăratul deținea toată puterea, fără să fie controlat de o adunare reprezentativă. După înfrîngerea ungurilor nu mai exista nici o opoziție eficientă față de adoptarea unui sistem administrativ puternic centralizat. Imperiul era împărțit în districte, care erau guvernate de funcționari
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
slăbească într-o măsură cît mai mare posibil autoritatea imperială centrală, revendicări asemănătoare erau exprimate de alte naționalități. După 1848, era clar că țelurile naționale ale ungurilor erau pur și simplu incompatibile cu dorințele românilor, ca și cu politicile regimului absolutist habsburg anterior. Înainte de 1867, naționalitățile aveau cel puțin posibilitatea de a oscila între Viena și Budapesta, alegînd diferite căi. Șaguna încerca să coopereze cu guvernul habsburgic, în timp ce Strossmayer prefera să ajungă la o înțelegere cu Ungaria. În cele din urmă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Copernic, Bellarmine îi spune lui Galilei: Foarte bine, dar spune că e un model, nu spune că e Adevărul. Și Galilei răspunde: Nu! ESTE Adevărul! Deci, curios, rolurile se inversează: reprezentantul Bisericii este un relativist și cel al științei - un absolutist. Foarte ciudată poveste... Papa Ioan Paul al II-lea era deja bolnav, dar în momentul în care a început să vorbească i s-a iluminat fața. Și a spus ceva uluitor, care n-a fost preluat de jurnaliști: Epoca lui
Basarab Nicolescu - „Esențial este să-ți găsești locul pe acest Pământ” by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/6403_a_7728]
-
sunt punctele de tangență cu absolutul, și mai multe nu s-au evidențiat încă: știința, religia și filozofia. Nu cred să fi existat vreun tiran, om de știință. Filozof, s-ar putea să fi fost unul singur: Lenin. Mai mulți absolutiști a dat Biserica (de toate cultele), printr-o nefericită osmoză a dogmei, din mistic în lumescul puterii și al bogăției. Personajele citate în articol sunt însă biete ființe legate mai mult de concret - deci de relativ - decât de absolut. Ce
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
noi, postmodernii, căci pentru cei de atunci deja începuse "criză" spiritului modern, cum indică și subtitlul acestei cărți), deci în plină epistemă bîntuita atît de obsesiile raționalismului cît și de oroarea față de ele. Ambițiile sale sînt însă, clar, ale unui absolutist în sensul soft, care deși declară infinită diversitate a lumii, se știe capabil să o cuprindă cumva pe dedesubt, din interior, să o subîntindă prin însuși actul contemplării și studierii ei, nu prin sistematizare sau epuizare. Un absolutist numai bun
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
ale unui absolutist în sensul soft, care deși declară infinită diversitate a lumii, se știe capabil să o cuprindă cumva pe dedesubt, din interior, să o subîntindă prin însuși actul contemplării și studierii ei, nu prin sistematizare sau epuizare. Un absolutist numai bun de revendicat de relativiștii de astăzi, dar un absolutist cu toate acestea. Ce se află la capătul unui asemenea voiaj intelectual în jurul universului, cu toate articulațiile acestuia, de vreme ce Simmel anunță răspicat că nu caută o teorie, căci ea
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
a lumii, se știe capabil să o cuprindă cumva pe dedesubt, din interior, să o subîntindă prin însuși actul contemplării și studierii ei, nu prin sistematizare sau epuizare. Un absolutist numai bun de revendicat de relativiștii de astăzi, dar un absolutist cu toate acestea. Ce se află la capătul unui asemenea voiaj intelectual în jurul universului, cu toate articulațiile acestuia, de vreme ce Simmel anunță răspicat că nu caută o teorie, căci ea nu ar putea fi decît dogmă? Răspunsul îl oferă autorul printr-
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
moarte de Musa. Finalmente, se ceartă, evident pentru a-și primi banii, cu Klein. Adrian cugeta trez, gîndindu-se cum să evadeze în zarea zărilor: "Un vis cîrpit nu mai e un vis. Trebuia să plec. Însă unde în această Turcie absolutistă? Și fără un ban! Și singur, îngrozitor de singur de data asta!". Însă era, enormitate, înlănțuit în acest sat, fără de lucru, firește, împreună cu Musa, alături de Sara al cărui amant e prins de săteni furînd și alungat. Din micile lucrări căpătate, abia
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
cutare țară străină și astăzi aliată, așa cum bine îi stă românului "imparțial". Slabă scuză, tristă scuză." Din 20 septembrie 1944 a semnat ciclul de articole despre situația politică a României după asasinarea lui I. Gh. Duca, înfierînd pe legionari, monarhia absolutistă a lui Carol al II-lea, despre eroarea de a-l fi eliminat pe N. Titulescu de la Ministerul de Externe, despre rolul benefic important îndeplinit, atunci, de personalitatea lui Iuliu Maniu. Apoi, necontenit, cerea epurarea presei de filolegionari și antonescieni
N. Carandino la "Dreptatea" by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15921_a_17246]
-
gratuite și triste, generează nu numai un alt tip de imagine, - autentică, afurisită și surprinzătoare -, ci și o cu totul altă formă de lectură a lumii și de evaluare a sinelui. Bochiș nu mai este acum un creator abstract și absolutist, care și-a transformat atelierul în templu și instrumentele în recuzită liturgică, pentru simplul fapt că implicarea în ceremonialurile efemere ale cotidianului, în consumul rapid, precum și experimentarea produselor fast food, aditivate și colorate hipnotic, i-au redeșteptat deopotrivă instinctele și
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
să spunem nu atît că e falsă, cît că e imorală sau nedreaptă. Nuanțarea mi se pare importantă, chiar dacă odată făcută ea pare mai curînd evidență, nu doar pentru că ea face din Todorov un "relativist" al memoriei, spre deosebire de numeroși fanatici absolutiști (mai cu seamă cînd e vorba de memoria tragediilor colective). Ci și pentru că ea pregătește eficient terenul pentru teza cea mai importantă, si in acelasi timp cea mai riscantă, a cărții. Brutal enunțata, și în termenii unei dispute care a
Pildele amintirii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17853_a_19178]
-
la absolut, autoportretul său fiind revelator: „Cât despre mine trăiesc aceeași viață de Privatdenker („gânditor neafiliat, calc umoristic după Privatgelehrte”, vor explica autoarele ediției) și mă chinuiesc pe chestiunea României, fără să ajung la o soluție valabilă pentru exigențele mele absolutiste. Nu-mi găsesc mulțumire nicăieri. Dar nu este mai puțin adevărat c-am acceptat să lupt pentru umbre.” Despre modul în care va vedea Parisul în 1936, înainte de a se stabili definitiv acolo, aflăm aprecieri (și autocaracterizări!) - ironic amare, exprimate
Anton Golopenția - Rapsodia epistolară by Mihaela Albu () [Corola-journal/Journalistic/2717_a_4042]
-
este urmărită cu perseverență, și nu numai de el, cu un întreg aparat retoric, al aluziilor, ironiilor, al trimiterilor". Dacă ieri preoții au fost judecați "drept oameni care au vrut să-și domine semenii, și osîndiți asemenea despoților, a spiritelor absolutiste", în prezent personalitățile de relief, prin forța lucrurilor directoare ("căpitanii ideologici", îndrumătorii "de tip guru", după cum îi persiflează Adrian Marino), cad în discredit: "Căci, în fond, absolutul manifestat pe tărîm religios, metafizic, juridic, estetic, etic sau politic, prin principii, legi
Pornind de la literatura franceză(III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14223_a_15548]
-
în anii postbelici. Instituit inițial a se perpetua la o perioadă de trei ani, Festivalul și Concursul au cunoscut momente de spectaculoasă strălucire în anii '60, începutul anilor '70; în anii '80, în așa-zisa "epocă de aur", epoca totalitarismului absolutist, s-a considerat că personalitatea enesciană ar face concurență cuplului prezidențial! Festivalul a pălit enorm. Concursul a fost desființat. Concursul de canto este anulat și astăzi! Act cu care actualul di-rec-tor al festivalului - sic! - se mândrește... conform propriilor sale declarații
Festivalul Enescu, ieri și azi by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6955_a_8280]
-
Ungureanu în Istoria secretă a literaturii române, Aula, Brașov, 2007, pp. 192-193, interesat și dumnealui de divergența Noica - Steinhardt. 5 A. Marino, op. cit., p. 440. 6 Pentru Marino, creștinismul este utopie curată: „O religie - îmi spun adesea - mult prea radicală, absolutistă, irealizabilă și deci utopică. La antipodul structurii naturale umane”. (Viața..., op.cit., p.102). 7 N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, argument de P.S. Justin Hodea Sigheteanul, ediție îngrijită de Virgil Bulat, note de Virgil Bulat și Virgil Ciomoș, cu un dosar al
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
clară sfioșenie se întâlnesc în aceeași ființă: "Poeziile îl arată elegiac și timid. Eseurile îl relevă agresiv și anarhic". Când Eugen Ionescu scrie - defavorabil, firește - despre o carte a lui Pericle Martinescu, Sebastian nu-i de acord cu tonul "prea absolutist": Ceea ce ne arată că un critic trebuie să coboare de pe culmile nihilismului său interior, pentru a discuta - obișnuit și, dacă vreți, bonom - valorile așa cum se prezintă ele. D. Eugen Ionescu suferă de inițialul defect de a nu ști să ia
Eugen Ionescu și Mihail Sebastian by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6667_a_7992]
-
Albert Einstein, intrată după cum e bine știut, în patrimoniul fizicii moderne. Voi menționa doar că nici acestă din urmă teorie, nici altele avînd la bază ideea relativității nu au putut împiedica, în planul practicii sociale recrudescența diferitelor întruchipări ale tendințelor absolutiste. Căci ce este fundamentalismul religios, ce au fost regimurile totalitare și dictatoriale dintre care majoritatea s-au prăbușit sub ochii noștri după ce au lăsat în urma lor milioane de victime, decît entități bazate într-o formă sau alta pe ideea de
Capcanele și magia absolutului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13294_a_14619]
-
varietate. Când copila învață primele cuvinte, băiatul e pe cale să se nască. Un pic mai târziu, Ioana devine cochetă și imperativă, pe câtă vreme Andrei posedă deja arta relativismului. La Constanța Buzea, maternitatea provoacă spectacole de limbaj: „Încăpățânată ca o menghină și absolutistă - Ioana, dar el are umor, știe de glumă. Abia așteaptă să râzi de el ca să se amuze primul de situațiile comice în care nimerește. Degeaba alianțele elaborate Mitică - Ioana împotriva lui, nu le prea reușesc, doar până la un punct. Andrei
Un document interior by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6572_a_7897]
-
sfîrșit, de-adevărat apocalipsa după Ian, scrisă în pasa proastă a orelor de școală și-a celor - sic!- de data asta trei R: rutina, rugina, ramoleala. E, așadar, un dascăl de nevoie - și ce profesor de română nu cunoaște ,stilul", absolutist, zice Eliza Farina, șefa lui de catedră, o damă platinată, distinsă în felul ei, cu funcții multe înainte, cu regrete de boierime în agonie după. Deschis, pare-se, cu elevii, poartă cu ei, în gang, la o țigară, conversații, așa cum
Întîmplări de școală veche by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10902_a_12227]
-
A.M. le ia în serios și-l pune la zid pe A.P. pentru poziția lui antiraționalistă și "mistică". Se proceda la fel și înainte de "90, pare că nimic nu s-a schimbat. Spiritul lui A.P., consideră Marino, este de tip "absolutist, potențial sau explicit totalitar" și "autoritar" (sic!) fiindcă "el are nu numai noțiunea Ťinterdicțieiť poziției ostile, pe care o critică, dar și tendința punerii sale în practică" ș!?ț. Andrei Pleșu, spirit totalitar, autoritar și care practică voluptuos interdicția! Atunci
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12785_a_14110]
-
egoism funciar, care m-a apărat să mă pierd într-o altă persoană sau într-o aventură sentimentală totală. De-asta și formele de dispreț la adresa mea. Cînd citeam, în literatura romantică, Suferințele tînărului Werther și alte istorii de-astea, absolutiste sentimental, mă disprețuiam, ziceam: uite ce om sînt eu, uite, așa ar trebui să fiu. Sau nuvelele lui Stendhal, astea, romantice. Or, eu mă știam meschin în sentiment, foarte temperat, atent la bănuți, nici n-aveam foarte mulți, eram, ca
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
serios, care să-ți pună la îndemînă principalele controverse iscate de chestiunea adevărului, dacă trecem așadar peste tenta de auroră etică din Călăuza rătăciților, vom găsi în volum descrierea unui conflict care separă două poziții adverse și deocamdată ireconciliabile: tabăra absolutiștilor și cea a relativiștilor. Cea dintîi remarcă e că adepții lor nu-și pot argumenta logic opțiunea, preferința pentru una din poziții fiind dictată de o afinitate căreia Blackburn îi spune „temperament”. De la natură unii oameni sunt înclinați să aibă
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
cea a relativiștilor. Cea dintîi remarcă e că adepții lor nu-și pot argumenta logic opțiunea, preferința pentru una din poziții fiind dictată de o afinitate căreia Blackburn îi spune „temperament”. De la natură unii oameni sunt înclinați să aibă vederi absolutiste, cum alții au naturaliter imbolduri relativiste. Să recunoaștem, detaliul e uimitor, căci îți dai seama că nici măcar într-o temă de curată analiză lucidă, cum s-ar presupune că e problema adevărului, nici măcar aici argumentele nu pot scăpa de acea
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
a spune că sub luciul oricărei discuții speculative se ascunde o pînză de tenebre tăcute, care ne ghidează în ascuns gîndurile. Încă un motiv care arată că esența gîndirii nu e silogismul, ci flegma lăuntrică. Dar să definim părțile beligerante: absolutistul are o natură senină cu predispoziții clasice, genul de spirit care iubește ordinea, coerența și siguranța, și căruia i se pare de bun-simț ca în lume să existe realități care nu depind de voința lui: așa cum Luna se învîrtește în jurul
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]