41,563 matches
-
vremea asta?" La Tîrgoviște este vremea pentru teatru. Aici am văzut Gîlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, un spectacol cu atmosferă, cu ținută, cu o trupă tînără și cu chef, un spectacol corect, spumos, în care valul de energii ale actorilor tineri, în mare majoritate proaspăt absolvenți, se întîlnește cu experiența regizorului Laurian Oniga. L-am găsit în formă bună. N-am mai văzut în ultimii ani nimic pus în scenă de el. Mi-am amintit cu plăcere de spectacole cum
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
într-o formulă de music-hall poate nu pe gustul tuturor, cu elemente de bîlci și de circ, îi implică, participativ, pe spectatori. Am văzut Pinocchio și după premieră, cu un public predominant mic ale cărui reacții i-au contaminat pe actori, modificînd chiar ritmul de pe scenă și pofta celor aflați acolo. Multe din apariții s-au nuanțat și și-au sporit savuoarea, altele au rămas neîmplinite. Cred în continuare că interpretele lui Pinocchio nu s-au acordat cu anvergura și năstrușnicia
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
din Țara Minunilor. Nu e pentru prima dată. Mi-o amintesc cu drag și într-un hohot de rîs pe Florina Luican într-un alt spectacol al lui Todea, Voi scandal cu orice preț. Mă gîndesc uneori că mulți din actorii atît de speciali de la teatrele de păpuși sau pentru copii rămîn cumva într-un con de umbră. Nedrept. Un cîștig prețios al montării recente de la "Creangă" este prezența unui scenograf, bănuiesc tînăr, nu-l cunosc, Viaceslav Vutcariov. Nu-mi amintesc
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
un dicționar biografic. Mie îmi plac ceasurile de nisip, hărțile, tipografia veacului al XVIII-lea, etimologiile, aroma cafelei și proza lui Stevenson; celălalt împărtășește aceste preferințe, însă într-o manieră plină de vanitate ce le preschimbă în atribute ale unui actor. Ar fi exagerat să afirm că relațiile dintre noi sunt ostile; eu trăiesc, eu îmi îngădui să trăiesc pentru ca Borges să-și poată plăsmui literatura, iar literatura aceasta mă justifică. Trebuie să recunosc, totuși, că a scris, într-adevăr, câteva
Din nou Borges by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14169_a_15494]
-
o oarecare măsură, gustul pentru meserie, dar un gust imposibil, de vreme ce vocea plecase. "Să lăsăm tragediile pe scenă!", exclamă Callas într-un interviu. Doar că ea a fost, în felul ei, un personaj tragic. Filmul are un scenariu inspirat, are actori mari, are o echipă de clasă și avizată (în sensul că mulți, de la operator pînă la machieur, au lucrat, odinioară, cu Maria Callas). Ar fi putut fi un film splendid. În schimb, e un film, vorba cîntecului, "banal à pleurer
Callas contra Callas by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14178_a_15503]
-
echipă de clasă și avizată (în sensul că mulți, de la operator pînă la machieur, au lucrat, odinioară, cu Maria Callas). Ar fi putut fi un film splendid. În schimb, e un film, vorba cîntecului, "banal à pleurer"! Mizanscena, decupajul, dirijarea actorilor, totul trădează nesiguranță, sau soluții la-ndemînă, sau, uneori, chiar prost gust (v. începutul șablonard, v. culoarea de "carte poștală ilustrată" în care e pus în pagină amorul celor doi artiști homosexuali). Dacă tot se face mare caz de costumele Chanel
Callas contra Callas by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14178_a_15503]
-
că-i lipsește tocmai grăuntele de nebunie, sîmburele secret, acea grandoare a sălbăticiei sau a ciudățeniei, care diferențiază o capodoperă de o copie edulcorată. Cît despre rafinatul Jeremy Irons, este pentru prima dată cînd reușește performanța să joace ca un actor prost ! Se știe, după Medeea lui Pasolini (1970), Callas n-a mai revenit niciodată în fața camerelor. A avut o veritabilă obsesie pentru "ce înseamnă să înveți să joci în fața unei camere". Zeffirelli își pune personajul - pe pretențioasa, perfecționista, veșnic nemulțumita
Callas contra Callas by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14178_a_15503]
-
pe care era scrisă povestea fiecăruia. Și asta era tot. - Ca un fel de libret... - Da. Cred că dacă înveți cum să privești ceea ce se întâmplă pe ecran și cum se mișcă imaginile din cameră și felul în care joacă actorii, poți înțelege cel puțin jumătate dintr-un film. Iată de ce trebuie să citești multă filosofie, istorie.... Filosofia, de pildă, e foarte potrivită pentru a înțelege filmele. La 14 ani învățam în școală limba greacă și latina. Am citit astfel multă
Interviu cu Ron Holloway by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14206_a_15531]
-
Da. Mă gândesc la Pintilie. Mai cunosc filmele lui Ciulei, Dan Pița, Mircea Daneliuc... Și Trenul vieții, de Mihăileanu, e un film foarte interesant, dar e în limba franceză. E turnat aici, dar e mai mult un film franțuzesc, căci actorii vorbesc franțuzește. Mi-a plăcut apoi foarte mult filmul Occident al lui Cristian Mungiu. E foarte inteligent construit. Povestea începe într-o direcție, apoi reîncepe într-alta cu un personaj diferit, și, încet, încet, se întâlnesc toate personajele și ai
Interviu cu Ron Holloway by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14206_a_15531]
-
ce-l conduce pe regizorul Alexandru Darie, realizatorul lui, cu toate imperfecțiunile, într-o altă fază a creației. Un spectacol în care muzica lui Adrian Enescu este un protagonist, joacă literalmente un rol principal, greu de concurat de cei mai mulți dintre actorii din distribuție, cu teme ce aduc și induc o stare răvășitoare, cu un leit-motiv ca o lamentație orientalo-evreiască, un comentariu permanent al crimei, o călăuză a călătoriilor goților și romanilor care antrenează iubiri, interese, pasiuni, trădări și un număr teribil
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
mai degrabă povestitor, nu și autor, dramaturg chinuit de fapte și cuvînt. Vă amintiți spațiul din 1794? Acea piață publică, loc al măririlor și căderilor, al ascensiunii și judecății lui Danton, un spațiu deschis care ne cuprindea pe toți, deopotrivă actori și spectatori, punîndu-ne față-n față, ca într-o oglindă, cu istoria și personajele ei? Tot în sala "Toma Caragiu" avea loc și acel spectacol al lui Darie, ca și acesta. Și acum, ideea de amplasare a șirului impresionant de
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
un fel de arenă pentru gladiatori văzută de sus mi se pare remarcabilă. Întreaga sală, binecunoscută, este transformată în sensul acesta printr-o construcție de lemn ce se întinde peste aripile scenei, aducîndu-i pe spectatori foarte aproape de poveste, de jocul actorilor, de respirația lor, de implicarea pe care Naratorul și comentariul lui despre teatru, despre funcția lui în cetate o cer. Toată vînzoleala goților și romanilor, comploturile, iubirile, crimele, vărsările de sînge se petrec la o întindere de braț, acolo, jos
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
că nu i-a izbutit de data asta, este performanța actoricească, un atu recunoscut al modului de lucru al regizorului. Nu găsesc că există un rol pe de-a întregul rotund, incitant. Din păcate, deși s-a repetat ceva vreme, actorii trupei nu pot să se ridice integral la valoarea căutărilor și cerințelor lui Alexandru Darie. Rămîn cu cîțiva pași în urmă, în ciuda eforturilor pe care nu mă îndoiesc că le fac. Ei nu-și încarcă visceral și emoțional interpretările. Atunci
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
articole care, la rândul lor, vor putea da naștere unor noi ramuri ș.a.m.d. La scara întregii cunoașteri, spectacolul acestei ștafete, care nu are un început bine determinat și despre care nu se știe până când va continua, este impresionant; actorii acestui spectacol provin din perioade diferite ale istoriei și aparțin unor popoare dintre cele mai diferite, dar s-au lăsat toți prinși într-un joc a cărui legitimitate rezultă din ceea ce îi leagă dintotdeauna pe oameni: nevoia de a înțelege
Poate fi monitorizată cultura? by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/14217_a_15542]
-
arhiva MLR. E bine să ne reamintim din cînd în cînd de aceste lucruri. * "Libertatea a devenit aproape o povară, fiindcă ne-a luat metafora", spune Ștefan Iordache în interviul din FLACĂRA pe februarie. Are și libertatea reversul ei. Cunoscutul actor nu se înșeală. Mai ales dacă ne gîndim cam în ce a constat în primul rînd libertatea de exprimare din arta de după 1989: pornografie. Nu vrem să insinuăm nimic. Dar puține alte "cuceriri" ale libertății cuvîntului, imaginii ori a sunetului
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14241_a_15566]
-
în care, timp de secole, s-au exersat poeții, pe când proza se năștea, iar dramaturgia se supunea, de asemenea, unor tipare prestabilite, Dinu Ianculescu oferă exemplul mai rar al declamatorului și autorului de poezie totodată, în dubla-i calitate de actor și poet, stăpânită de el de mai bine de șase decenii. Timp în care s-a impus cu autoritate în rolurile de pe scenă, pe măsură ce i se făcea remarcată vocea, probabil cea mai amplă, de mai gravă rezonanță, de mai particulară
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
fără grabă, în lumea creației poetice, dacă este să ținem seama că publica versuri încă de pe băncile liceului, ale Colegiului Național Sfântul Sava, din București, care-și avea revista și cercul său literar, "Ioan Heliade Rădulescu". În minuscula categorie a actorilor care știu să recite versuri, deci să le asculte și cu urechea lor interioară, în aceea, mai largă a unei profesiuni cu mare consum emoțional, a se supune unui canon poetic a putut însemna pentru Dinu Ianculescu modalitatea prin care
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
făcut de Nabokov însuși pentru regizorul Stanley Kubrick. Filmul din 1962 îl avea ca protagonist pe James Mason, versiunea din 1998 a lui Adrian Lyne pe Jeremy Irons, iar premiera de la Mic, pe Ștefan Iordache, unul dintre cei mai importanți actori ai noștri, cu roluri remarcabile și memorabile și înainte de 1989, dar și după. Cum nu este cazul tuturor actorilor noștri glorificați. Să ne reamintim doar personajele din Titus Andronicus al lui Silviu Purcărete, din Fuga al Cătălinei Buzoianu, Barrymore al
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
din 1998 a lui Adrian Lyne pe Jeremy Irons, iar premiera de la Mic, pe Ștefan Iordache, unul dintre cei mai importanți actori ai noștri, cu roluri remarcabile și memorabile și înainte de 1989, dar și după. Cum nu este cazul tuturor actorilor noștri glorificați. Să ne reamintim doar personajele din Titus Andronicus al lui Silviu Purcărete, din Fuga al Cătălinei Buzoianu, Barrymore al lui Gelu Colceag sau Cațavencu din Scrisoarea pierdută al lui Tocilescu. Din păcate, mi se pare că eforturile reale
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
profesor, de regizorul Radu Penciulescu în încercarea fondării și organizării Teatrului Mic, unde a și jucat la sfîrșitul anilor șaizeci, printre altele, Doi pe-un balansoar, alături de Leopoldina Bălănuță. A revenit la Bulandra, unde a rămas toată viața alături de marii actori și regizori ai trupei sau invitați, unde joacă și astăzi în Unchiul Vanea, în regia lui Yuri Kordonski și în Colonelul Pasăre, pus în scenă de Alexandru Dabija. Nu vreau să enumăr acum roluri, spectacole, premii, colaborări din țară și
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
dureros în Pădurea Spânzuraților, succulent în Caliban din Furtuna și plin de energie, năstrușnic în Bottom. Când l-am văzut în Unchiul Vanea, m-a convins că poate fi și capricios, confirmându-mi ceea ce am știut mereu: e imprevizibil. Un actor al constrastelor. Cătălina Buzoianu: Victor Rebengiuc este ultimul titan al Teatrului "Bulandra". Unii dintre colegii mei ar spune, probabil, "ultimul dinozaur". El este, a fost întotdeauna,chiar atunci când a afirmat că datorează ceva unui regizor, un rebel independent. Există singur
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
pe ceva ce noi nu știm și nici nu avem cum să știm. Rebengiuc e dincolo de cărți, de cuvinte. Nu se lasă niciodată atins de ele, pentru că ele nu îl pot atinge. Ce să spui despre Victor Rebengiuc?! Pentru ceilalți actori, el nu va deveni mare decât atunci când vor ajunge interior la un asemenea nivel, încât să-și dea seama de asta. Iar pentru public rămâne o legendă. Alexandru Dabija: Armată vicleană, bătrânețea lovește după reguli întortocheate și plictisitoare. Uneori o
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
se ține deoparte, bine sfătuită de puteri tainice. Așa face cu Victor Rebengiuc. Îl lasă în pace. Și noi o să avem răbdare, să vină anii maturității pentru a ataca marele repertoriu adult. Eu abia am început lucrul cu Victor Rebengiuc. Actorul, cum stă el în fața tuturor, e pândit veșnic." Vai, ce-a îmbătrânit, dragă!", sau " Da' ăsta nu mai îmbătrânește odată? Cîți ani are? Noo, are o sută, dragă, o sută are ca popa!" Mă rog, păreri ca la pândă. E
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
păreri ca la pândă. E bine să-l pândești pe Victor Rebengiuc. Eu o fac. Și bag de seamă că: limba asta română, chiar dacă e schimonosită de un popor tembel, poate spune lucruri cu miez, că, într-adevăr, arta unui actor se compune din ce face pe scenă și ce face înafara ei, că nu degeaba leagănul suprarealismului, cred eu, este pe undeva pe lângă Dorohoi. Pentru că în dosul talentului, inteligenței, culturii, intransigenței... strălucește, purificator, Delirul controlat de care are parte numai
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
care are parte numai un mare artist. Mă bătea mai de mult gîndul ăsta și acum, la moment aniversar, pot spune că așa e: Cea mai minunată imagine teatrală, la care nu mă mai satur să mă uit, este un actor bun. La mulți ani, domnule Victor Rebengiuc! Mihai Măniuțiu: Victor Rebengiuc aparține speciei campionilor. El a făcut dintru început un pact sever și benefic cu energiile lui, care nu l-au trădat și pe care nu le-a trădat. De
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]