3,016 matches
-
Cu toate că lucrurile s-au petrecut cu șase ani în urmă, memoria sa le păstra atît de vii, încît, dacă socotea bine, între timp nu se mai întâmplase nimic demn de luat în seamă, în stare să le umbrească măcar o adiere. Șerban Pangratty îi devenise nesuferit, așa că evita orice întîlnire cu el. Nu era chiar foarte ușor, de multe ori și-a schimbat drumul și gîndul din cauza lui. O pornea către Cramă, să mai dea o raită prin acareturile ce începuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de-a zecea zi a început să se chinuie. Nu-și mai aducea aminte. Un colț de odaie a cui să fi fost? Un zîmbet pe obrazul cui? O frîntură de deal care? Trei cuvinte, o bucată de cîntec, o adiere, o senzație, cui aparțineau, cînd să se fi întîmplat? Se străduia să lege petecele astea, dar ieșeau din ce în ce mai greu. După două luni dacă își mai amintea casa în care trăise era deja foarte mult. Înainte de a ieși totul era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care poate să pună în mișcare un mecanism birocratic, pas cu pas, înțelegeți, ceva care scapă atenției mărimilor la început și care pînă la urmă nu mai poate fi oprit. Orice avalanșă începe de la un bulgăraș mititel, de la o simplă adiere de vînt, cît ar bate o pasăre cu aripa, chiar de la o bătaie de aripă. De aceea trebuie să mă grăbesc, excelență, să mă grăbesc, și atunci cînd te grăbești s-ar putea să faci greșeli. Dar trebuie să risc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tânăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămâii și adierea narciselor, blândețea rugăciunii, tocmai ca să‑i cadă și mai greu chinurile iadului, cât Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cântări, cât Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămâii și al făcliei, cât mai presimțea aievea lumina cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mântuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vârstei (părea mai degrabă un puștan decât un tânăr În toată puterea cuvântului), el văzuse deja moartea cu ochii, dar niciodată nu‑i fusese atât de aproape și tocmai acea apropiere, adierea morții la gâtu‑i dezgolit, Îi denatura imaginea realității, așa cum un astigmatic, cu cât se apropie mai mult de obiecte, cu atât le vede mai deformat. Ceea ce Îl preocupa acum - căci În lumea sa era prețuită nu numai o existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ei, ținând-o cu mâinile lui puternice. Făcu un semn discret și cei mai buni zece oameni ai lui se urcară la bord, purtând fiecare câte o vâsla. Începură să vâslească ritmic, îndreptându-se către gură golfului, unde o primă adiere de vânt le permise să ridice pânzele. Cei mai mulți oameni se urcară pe un mic deal, de unde se vedea aproape în întregime laguna și strâmtoarea care ducea spre ocean și, în tot restul zilei, nu făcură altceva decât să cânte, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înălțimile insulei, iar membrii expediției se supuseseră și ei ritualului obligatoriu, căci știau, din experiența, că nu există nimic mai supărător în timpul unei lungi traversări decât atacurile puricilor, ploșnițelor sau păduchilor. Muștele și țânțarii aveau să fie îndepărtați de primele adieri de vânt din larg, iaro călătorie fără insecte se dovedeste întotdeauna mult mai plăcută decât cu ele la bord. Vreo treizeci de oameni și vreo douăzeci și cinci de animale, conviețuind în mai puțin de trei sute de metri patrati, ridicau destule probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost poartă noastră de ieșire, asta trebuie să fie și poartă noastră de intrare. Restul zilei, cu o mare care părea o versiune infinită a lagunei din Bora Bora, căci nici cel mai mic val și nici cea mai slabă adiere de vânt nu-i încrețeau suprafață, se scurse într-un calm absolut și într-o tăcere aproape totală; s-ar fi putut crede că acel grup de femei și bărbați avea nevoie de această liniște pentru a se putea obișnui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Nu suporta singurătatea. Acest somn la orele amiezii îi fura agitația din jur și-o arunca într-o inactivitate bolnăvicioasă. Se așeza în iarba din curte și privea cerul, căutând să-și piardă amorțeala în alunecarea piezișă a norilor. Sub adierea vântului, copacii își scuturau frunzele iar Luana cobora privirile către ei și pornea un dialog imaginar cu fiecare creangă în parte. Mai apoi, dădea fuga în dreptul ușilor închise și căuta, atentă, să perceapă zgomotele dinăuntru. Teribilă dezamăgire când regăsea aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
rândul, iar pământul fremăta atât cât să stârnească suspiciunea unui cutremur. Într-o noapte, Adam fusese trezit de o asemenea clătinare, iar când se dusese la ușă și privise afară, cocotierii unduiau În toate părțile, cu toate că nu se simțea nici o adiere de vânt. Simțea că nu mai e sigur pe picioare, iar pentru o clipă n-a mai știut dacă nu cumva era chiar el cel care se leagănă, și nu copacii. Pisica roșcată cu pete albe, care Își petrecea ziua
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Margaret Înainte să fi lăsat să cadă pe birou numărul din acea zi al cotidianului Harian Rakyat, după ce l frunzărise. În cameră era liniște, iar aerul fierbinte, până și cu obloanele larg deschise. Ventilatorul din tavan abia dacă stârnea o adiere care făcea să fluture ușor paginile ziarului. Titlul articolului de fond era STUDENȚII PROTESTEAZĂ ÎN SĂLILE DE CURS. — Protestează tot timpul, a Întărit ea. Nu-și prea dăduse osteneala să citească. Era prea cald, iar știrile de fiecare dată aceleași
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pe sub fâșiile rotitoare ale norilor, mai degrabă un soi de mortăciune cleioasă care i se lipea de piele pe tot corpul, o simțea până și pe pleoape. Umbra săracă din becak nu făcea față acelei agresiuni și nu simțea nici o adiere. I se părea că e strâns tot mai tare de gât. și-a tot mijit privirea, nu se simțea În stare să se confrunte cu imaginea orașului, lucrurile erau cu totul diferite de ceea ce Își imaginase. A trecut un câine
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
din octombrie. Uneori se Împiedica pe suprafața neregulată, nu Învățase niciodată să ridice piciorul. Ori, privind vitrina vreunei librării de lângă Sorbona, și-l imagina pășind grăbit, În mână cu o nouă cutie de creioane. Uneori trecea pe lângă cineva, simțea o adiere de eau de cologne și se Întorcea de parcă Îi era cunoscută persoana. Era aroma pe care și-o amintea de la Karl, proaspătă ca iarba. S-a dus să vadă casa unde locuise, pe o stradă Îngustă plină de imobile Înalte
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
spulberă totul în cale, ea avea îndemânarea rozătorului de a scurma la bază, de-a făuri canale întortocheate, întretăindu-se unul pe altul, cu răbdare, cu migală, fără oprire, șubrezind în acest mod temelia în așa fel încât, la prima adiere de vânt, construcția să se prăbușească din senin. În ziua când ședea în fața Sidoniei, picior peste picior, pe scaun, pătrunsă de vorbele femeii pline de-o aleasă simțire maternă, în afara unei ușoare neîncrederi, insuflate cândva de Fana, fata se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca din obligație și în vreme ce trenul se putea în mișcare, el a rămas neclintit pe bordura peronului, privind spre fereastra compartimentului ei, cu poalele trenciului fluturând în adierea vântului, până când a știut că era imposibil să se mai vadă unul pe altul. Singură pe banchetă, atunci când trenul căpătă viteză, Carmina începu să creadă că se simțea bine. Se uita pe fereastră la peisajele arhicunoscute și totuși noi, păduricea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
despărți o apoziție explicativă de substantivul determinat: ,,Cartea, prieten nedespărțit la bine și la greu, ...”; pentru a despărți construcții gerunziale și participiale așezate la început de propoziție: ,,Eu, fiind ascuns în cămară, iute mă sui în pod ...”; ,, Ferită de orice adiere, apa lacului sta neclintită de veacuri”; pentru a despărți complemente circumstanțiale așezate între subiect și predicat: ,,Râul cel auriu, în șes, curgea pe sub perdelele de sălcii”; pentru a despărți cuvinte și construcții incidente: ,,Ascultă-mi, mamă, cântecul pribeag!” Nu se
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
departe, departe, departe... Pământul respiră adânc uneori și dacă asculți atent, e-n răsuflarea lui freamăt de bătălie și ,,călăreții împlu câmpul” și ,,pe copite iau în fugă față negrului pământ”. Și dacă asculți atent e-n pacea lui o adiere de cântec: ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?...” Și dacă asculți atent, auzi pași mici sunând pe prundul Ozanei. Nu mai umbla desculț Nică, nu mai alerga peste pietre rotunde! Nică..., Nică... Pașii, taina au coborât în suflet și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
un furnicar; seara începuse să-și lase valurile negre asupra orașului. Despre primăvară: se-ntoarce iar proaspătă; primăvară fragedă, întinerită; veni cu cofa plină de rouă și lumină; vine într-o caleașcă încununată cu verdeață; un parfum ușor vine pe adierea amurgului; dulce serbare poetică; miresme calde de cimbrișor; iarba este de un verde-crud sălbatic; solii primăverii, ghioceii, își salută regina; ghioceii timizi ies din pământul jilav ca niște sulițe; tânăra domniță țese un covor verde de iarbă; păsările își revarsă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
geamuri; tonuri de bronz și aur fără strălucire alternează cu portocaliul palid de flacără înaltă, cu limoniul diafan de fluture primăvăratic, cu roșul dulce și putred de vișină coaptă; frunzele salcâmilor se agită, se strâng cap la cap într-o adiere de vânt și încep să șușotească; splendoarea lor târzie în lumina sonoră a celor din urmă zile cu soare; frunze galbene, ruginii, zdrențuite de ploi și arse de vânt; pădurea - o orgă strălucitoare, din care vântul cântă o melodie; muzica
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
plouat. Pământul însetat și ars de soarele de mai și-a potolit setea. Totul e înviorat. Afară răsuna trâmbițatul unui cocoș. Soarele urcă pe bolta senină. Liniștea ogrăzii e brăzdată de ecoul mai multor glasuri. Natura se trezește mângâiată de adierea unui vântuleț răzleț. Zarva casei crește. Pe coridor și în curte răsună pași. Începe o nouă zi a primăverii depline. Căldura soarelui ne izbește în creștet. Aerul topit te toropește. Mireasma primăverii plutește, legănată pe aripile unei blânde adieri. Pomii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de adierea unui vântuleț răzleț. Zarva casei crește. Pe coridor și în curte răsună pași. Începe o nouă zi a primăverii depline. Căldura soarelui ne izbește în creștet. Aerul topit te toropește. Mireasma primăverii plutește, legănată pe aripile unei blânde adieri. Pomii își întind umbrele ostenite pe țărâna caldă. Iarba stă neclintită. Vântul a încetat să mai adie. Glasurile ogrăzii s-au stins aproape. Iată, cum totul e adormit, numai frunzele foșnesc în taină. Ce plăcut e să visezi în mijlocul naturii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Toamna Dintre cele patru fiice ale anului, cea înveșmântată în galben-azuriu e cea mai bogată. Toamna intră în scenă după sora ei, gătită cu mantie verde-galben, cu flori de mac, a făcut o ultimă reverență. Suntem în luna lui Răpciune. Adierea vântului începe să fie mai răcoroasă seara și dimineața, căldura soarelui nu ne mai mângâie atât de mult, zilele încep să se micșoreze, iar nopțile să se lungească; ici-colo vezi frunzișul copacilor punctat cu galben roșiatic. Din când în când
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]