535 matches
-
Atunci îi era rușine de brațul lui mare și-l ținea ascuns sub pătură, dar odată se trezise cu el afară, iar copiii se ghemuiseră în jurul lui și se holbau. — Ai putea ucide pe cineva cu ăsta, a spus băiatul admirativ. Lanark se simțea rușinat, pentru că și lui îi trecuse asta prin minte. Trase brațul și murmură fără mare convingere că două mîini de om ar face o treabă mai bună. Da, îl aprobă băiatul, dar nu într-o luptă. Lanark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
puternic pentru noi - le are pe femei de partea lui“. Am simțit-o și în punctul culminant din Portretul artistului în tinerețe, cînd Stephen Dedalus o vede pe fetița cu picioarele goale lipăind în nisip, iar ea îi acceptă privirea admirativă și, cu un „Sfinte Dumnezeule!“ spus din inimă, se întoarce și merge spre amurg știind că o să fie artist, adică o categorie superioră de preot. Și în La botul calului de Joyce Cary, cînd Gulley Jimson, rănit fatal cînd pictura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
s-ar fi gândit că Enro va descoperi atât de curând ceea ce faceți! Din fericire ați fost iuți, iar soldații lui din acest sector sunt deja împrăștiați într-o duzină de baze și folosiți acum în alte scopuri. Ea surâse admirativă. - A fost ingenioasă, dragă prietene, încredințarea acestor soldați grijii blânde a comandanților bazelor. Au cu toții nevoie de mai mulți oameni în sectoarele lor încât atunci când un ofițer responsabil le dă câteva milioane, aceștia aproape că i-ar ascunde. Cu ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Salonul maimuțelor. Haidem! Pătrunseră într-un hol rotund, pardosit cu marmură. O scară splendidă ducea la etajul superior. Treptele se deschideau într-o spirală îndrăzneață, amintind grația sinuoasă a fustelor spaniole surprinse în mijlocul unei piruete. Raul Ionescu clătină din cap admirativ. ― Fantastic! Și de-afară nu dădeai doi bani... ― Unde-i tipa cu evantaiul? ― Sus. ― Ești sigur? ― Știu planul pe dinafară. ― De-aici nu luăm nimic? Inginerul rânji. ― Dacă ții să iei un scaun amintire, n-am nimic împotrivă. Ai răbdare
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
atunci când citea în ziare sau asculta la radio chemările și încurajările pe care lumea exterioară le trimitea orașului ciumat. O dată cu ajutoarele trimise pe calea aerului sau pe uscat, în fiecare seară, pe calea undelor sau prin presă, comentarii înduioșătoare sau admirative se abăteau asupra orașului de aici înainte singuratic. Și de fiecare dată tonul de epopee sau de discurs festiv îl irita pe medic. Desigur, el știa că această solicitudine nu era prefăcută. Dar ea nu putea fi exprimată decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
găsi cu ușurință un loc. Nu ieși imediat din mașină, ci rămase să asculte finalul episodului: Jenny izbucnind în plâns de dorul unei schimbări. Ieși, își aranjă sacoul - un tweed contemporan, cum îi plăcea să-l numească -, aruncă o privire admirativă Jaguarului său de colecție, impecabil lustruit, și se îndreptă spre recepție. Bună ziua încă o dată, domnule, spuse gardianul în clipa în care intră în clădirea Ascentis. Nu prea vă putem ține la distanță, nu-i așa? —Ei, haide, Tony. E a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Ai câștigat, domnule!“ Apoi am mulțumit scumpei bătrâne Fortuna pentru că m-a smuls din ghearele unei morți produse de o furculiță ruginită. Mi-am împins repede căruciorul afară din garaj și am pornit spre Cartier. În drum, pietonii aruncau priviri admirative semi-costumului meu. Hangerul mi se lovea ritmic de șold, cercelul se legăna în lobul urechii, eșarfa roșie de satin strălucea în soare destul de tare ca să atragă un taur. Străbăteam cu pași mari și hotărâți orașul, mulțumit că sunt încă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
avea și dumneata partea dumitale, desigur, dacă mă duceți la curva bătrână. ă Sunteți un bărbat hotărât. V-am judecat greșit. Fraulein Keller își îngustă ochii a aprobare. ă Nu toți care poartă sutană sunt călugări, spuse Porfiri. Evită privirea admirativă a lui Fraulein Keller și se înclină în fața paharului cu șampanie. Dar descoperi că i se făcu brusc frig până la oase și că șampania din gură îi făcea greață. Capitolul paisprezece Omul fără suflet În visul său, meșterul de cabineți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
comentator consecvent, ceva mai rezervat însă, a fost Pompiliu Constantinescu). De la volumul de debut (Restriști, 1924) pînă la ultima carte publicată înaintea plecării definitive la Paris (Peter Schlemiell), „miliardarul de imagini” s-a bucurat de atenția constantă, exigentă și din ce în ce mai admirativă a cronicarului, care i-a recenzat și volumele de proză poetică (Act de prezență) sau de eseuri (A doua lumină). Autorul Mențiunilor critice a fost, în destule cazuri, cel dintîi foiletonist important care a întîmpinat aceste cărți. În legătură cu volumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nici măcar o privire. Mergea țâfnoasă, legănându-se pe picioarele lungi, cu părul răvășit În vânt, cu eșarfa de pene portocalii fâlfâind În urma ei, ca un stindard. Șoferul se căi repede de insulta pe care i-o adresase și Întoarse capul admirativ - pentru o clipă, Maja Îi surprinse privirea Înfierbântată ce se lipi apoi de coapsele femeii, Înfășate Într-o fustă mulată, care se ivea de sub haina de blană. Mamă și fiu, traversaseră deja. Băiețelul grăsuț, al cărui singur ochi era țintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lui Montserrat Caballé se izbi de geamurile Închise. N cunoscuse niciodată un bărbat care să aprecieze volutele unei soprane. Ce voce, Caballé, nici măcar nu mă pot compara cu ea - vocea mea e ca mieunatul unei mâțe În călduri, după părerea admirativă a lui Antonio. Antonio. Poate că astăzi l-am șters pentru totdeauna din viața mea. Se strădui să descifreze cuvintele ariei - care, deoarece Caballe pronunța italiana și franceza destul de libertin, Îi scăpau. Dar reuși să Înțeleagă Mon cœur s’ouvre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
unul dintre ai noștri. Yvonne cedă pînă la urmă În fața argumentelor ei și Își adună imediat angajații, cărora li se adresă de la mezaninul care domina atelierul. Discursul pe care Îl oferi se dovedi un model al acestui gen, iar Gwen, admirativă, o ascultă o clipă cum tăia abil craca de sub picioarele familiei Kersaint, explicînd că logica ar fi cerut ca elanul de solidaritate să vină din partea lor, dar sugerînd că cei din familia Le Bihan erau neîndoielnic mai apropiați de popor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îți amintești de portretul strămoșului familiei Kersaint, de la castel? Cel care, pare-se, era șeful jefuitorilor vasului Mary Morgan, Erwan-Marie de Kersaint... În tablou, el poartă un medalion gravat cu același semn, sînt sigură! Lucas Îi adresă un mic salut admirativ, puse iar mîna pe cariocă și scrise PM sub al șaselea menhir. 22 Pierre-Marie de Kersaint arborase o Înfățișare mîndră cînd intrase vioi În biroul În care Lucas și Marie aveau să-l interogheze, dar, cîteva ceasuri mai tîrziu, pleoștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
unicul moștenitor al familiei Le Bihan, Îmi va fi de ajuns, căsătorindu-l cu Juliette, să Încheiem un contract abil pentru ca bunurile și terenurile familiei să revină integral În mîinile noastre. Armelle Îl răsplăti pe socrul ei cu un zîmbet admirativ. - Bună mișcare, tată. - Așa e drept, ceea ce aparținea odinioară familiei ni se Întoarce. Draga mea Armelle, contez pe dumneata ca să organizezi totul cît mai bine, Închise discuția Arthus. PM rămase tăcut, spunîndu-și că, pînă la urmă, toate astea se anunțau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
trenul, iar mai târziu să mă-ntâlnesc cu nevastă-mea. Deodată, venind din fundul clasei, am auzit vocea lui Ben: „Ai principiul morții În cap, ho, moșule!...” Vorbise tare, dar nu era o insolență propriu-zisă, tonul lui avea chiar ceva admirativ. Niciodată n-am Înțeles bine dacă fraza aceea era adresată lui Baudelaire sau mie; În fond, luat ca un comentariu de text, nici nu era rău. Cum-necum, trebuia să intervin. Am spus simplu: „Afară!” Nu s-a clintit. Am așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
se reduce la imagine, tocmai zice. Totul se reduce la a avea hainele adecvate, Înfățișarea adecvată, mersul adecvat. CÎnd merg pe stradă, mesajul pe care Îl transmit lumii este „sînt o femeie de succes“. — Ia, cum? Arată-ne ! spune mama admirativ. — Ei. Kerry ne trage un zîmbet de falsă modestie. Uite-așa. Își trage scaunul și se șterge la gură cu șervetul. — Fii atentă, Emma, spune mama. Bagă la cap ! Ne uităm cu toții la Kerry, care Începe să se plimbe mîndră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Celălalt e avocatul lui. — Ce vrea? — Să oprească scandalul. Dă asigurări că nu știa nimic despre avionetă. — E fals. Ieri am văzut-o plecând, iar Planchart și Salas i-au condus pe piloți. Păreau nervoși. Jurnalistul scoase o prelungă fluierătură admirativă. Mișcă din cap: — Măi, să fie! exclamă el. Lucrurile încep să se aranjeze. Vicepreședintele vrea să intervenim pe lângă yubani ca să găsim o soluție pentru această problemă. Când a aflat că tabăra era pe punctul de a fi atacată, a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
e din nou minunat. În timp ce se plimbau prin Greenwich Village, Jake devenise mult mai puțin liric în legătură cu fațadele caselor istorice și a ambianței speciale și i-a vorbit despre revista lui ecologistă, La Gunoi!. Alice l-a ascultat, pe jumătate admirativ, pe jumătate înfricoșată pe măsură ce Jake sublinia care va fi soarta planetei dacă oamenii nu se apucau să-și recicleze gunoaiele. Jake era atât de convingător, era așa de dedicat și așa de pasionat de cauza pentru care lupta, încât Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
privire vinovată. —Mă faci să-mi fie rușine. — Poftim? a întrebat Alice zăpăcită. —Gătești toate legumele alea pentru copil. Sunt impresionat. De fapt, nu toate sunt pentru Rosa. Unele sunt pentru petrecerea de diseară. Hugo s-a uitat la ea admirativ și uluit. Femeia asta nu numai că-și ținea copilul sub control, dar mai dădea și petreceri. O petrecere. Ce distractiv! a exclamat nu prea convingător. Hugo abia dacă-și mai amintea ultima petrecere la care fusese. Rămăsese undeva, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cap. A, sunt! Prinzând, cu coada ochiului, expresia Amandei, și-a dat seama că aceasta aștepta de la el mai mult entuziasm. —Amanda e... uluitoare! Partea asta era, măcar, adevărată. Cum jonglează cu toate responsabilitățile! a adăugat jurnalista pe un ton admirativ. E... incredibil, a încuviințat Hugo. —Și tu cât de mult o ajuți? a vrut să știe ziarista. Cu copilul, mă refer. Hugo s-a uitat la Theo, care se juca fericit cu exponometrul fotografului. A simțit starea războinică a neveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
televiziunile vor căuta cu aviditate prin arborele său genealogic pentru a descoperi vreo rudă îndepărtată cu antecedente penale (un criminal în serie ar fi un deliciu), Lucia îi va face vizite scurte în închisoare, apoi - plictisită până și de privirile admirative (libidinoase, să nu ne ascundem după degete, nu e cazul, e ca și cum ne-am scărpina în fund fără să ne mănânce) ale gardienilor - va veni din ce în ce mai rar, iar într-un târziu îl va informa printr-o scrisoare scrisă fără vreo
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ani. Arăta atât de bine În ultimele lui zile, părea chiar plin de vitalitate și de Încredere În viață, când l-am văzut, ultima dată (În 3 noiembrie 2007, la Brașov și la Râșnov), Încât Îmi stârni numidecât această remarcă admirativă: Costică, Întinerești mereu, ce-ți pasă?! Iar el, comic cum Îl știam, răspunse fără ezitare: Nu-i nevoie să Întineresc pentru că eu Încă sunt tânăr. Știam că suferă de tromboflebită, dar nu l-am văzut nicicând șchiopătând. Apoi, la cimitirul
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
toate tipurile de schiuri, sănii și săniuțe, „papuci zburători” și saci de plastic. Îi plăcea aici și intra cu lejeritate în grupurile de orice fel, cu chiote, râs și voie bună. Se pricepea destul de bine și nu putea ignora privirile admirative ale celor pe lângă care trecea săgeată, ca și când asta făcea dintotdeauna. Dar..., cum nemulțumitului îi ia Dumnezeu darul, la a treia coborâre s-a întâmplat să aibă o surpriză nu prea plăcută. Plecase mai de sus, din vârful pârtiei și viteza
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
greu de mascat și ce m-a frapat la ea era o chestie extrem de interesantă. Mă chinuia o întrebare: Cum se poate ca o frumusețe de fată, veselă și...destupată la minte..., să fie singură? Nu ducea lipsă de priviri admirative, remarci de tot felul, dar..., cu toate acestea... Dar din toamnă până aproape în vară, cam multă apă a curs pe Dâmbovița. Abia atunci, după multe tatonări și încercări pline de stângăcie, i-am făcut eu o declarație de dragoste
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ale iubirii două întrebări: „O fi greșit măsura? Îmi va veni bine?” În fața oglinzii a exclamat mulțumită și s-a grăbit să ajungă la el să o vadă. - Wow! Ce frumoasă ești, iubito! o întâmpină Eugen, învăluind-o cu priviri admirative. Arăți ca o fetișcană ieșită din bazinul de înot... - Nu râde de mine, răule!... Nu, nu te apropia! îi opri ea elanul, ghicindu-i intenția de a o îmbrățișa. Nu am nimic pe sub acest halat frumos... Mulțumesc mult! Surpriza ta
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]