481 matches
-
programului Apollo. Kuiper a descoperit câteva sisteme binare solare, care au fost denumite cu numărul lui Kuiper, identificator ca steaua KUI 79. Pe lângă planetă minoră 1776 Kuiper, craterul Kuiper de pe Lună, cratere de pe Marte și Mercur, acum noul Observator Kuiper Aeropurtat au fost, de asemenea, numite după el. Cei mai mulți astronomi se referă la o regiune de planete mici, dincolo de Neptun, ca fiind "centura Kuiper", deoarece Kuiper a sugerat că astfel de planete mici sau comete s-au format acolo. Cu toate
Gerard Kuiper () [Corola-website/Science/318986_a_320315]
-
și pensionat de către comuniști. Ulterior, s-a ocupat de afaceri. Este căsătorit cu Maria Marinuța și are 2 copii. s-a născut la data de 16 iunie 1970 în satul Holercani din raionul Dubăsari. A absolvit școală militară a trupelor aeropurtate din orașul Riazani, Federația Rusă în 1992. În perioada iulie 1992 - ianuarie 1999, este ofițer al Batalionului cu Destinație Specială a Ministerului Apărării din Republică Moldova (comandant de pluton, comandant de companie, șef stat major, locțiitor comandant batalion). Din octombrie
Vitalie Marinuța () [Corola-website/Science/317192_a_318521]
-
de contrainsurgență în zona frontierei de nord-vest, în 2009 ele au fost implicate masiv în confruntările cu talibanii din valea Swat. Pe 20decembrie 1989, în cadrul primului desant aerian parașutat în lupta de după cel de-al Doilea Război Mondial, Divizia 82 Aeropurtata ("82nd Airborne") a desfășurat o misiune clasică de ocupare a unui aeroport când a asigurat perimetrul "Torrijos Internațional Airport" și s-a mișcat rapid pentru a neutraliză opoziția. Cum cea mai mare parte a luptelor s-au desfășurat în zonele
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
Divizia 1 Cavalerie. Ea conținea cele trei trupe de pușcași și trupa de arme grele din Escadronul 2, Regimentul 5 Cavalerie; un pluton din Bateria B, Batalionul 99 Artilerie Terestră cu două howitzere M116 de ; Bateria 673 Antiaeriană de Motraliere (aeropurtată); și 29 de australieni din Australian New Guinea Administrative Unit (ANGAU), care urmau să asiste la colectarea de informații și tratarea cu populația indigenă, dintre care de oameni trăiau pe insule. Odată cunoscută decizia de a rămâne, o forță de
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
fost "așteptată" la locul care urma să fie atacat, comandamentul Hezbollah din satul libanez Anțaria. Au fost mulți morți și răniți. Elicopterul „Iasur nr. 046” a primit ordinul să transporte spre focarul luptelor o echipă medicală din cadrul unității de ajutor aeropurtate „669” (unitatea care a venit să adune, să identifice și să transporte acasă pe cei 6 militari din Bucegi). Aparatul a aterizat sub ploaia de obuze și gloanțe, salvatorii stabilizând (tratament de salvare a vieții pentru ca rănitul să poată fi
Accidentul aviatic de lângă Brașov din 2010 () [Corola-website/Science/320152_a_321481]
-
rănitul să poată fi transportat) pe loc pe ostașii răniți și preluând pe cei vii și pe cei căzuți. Elicopterul s-a întors la bază cu fuselajul ciuruit de gloanțe, purtând și corpul neînsuflețit al comandantului acțiunii de salvare, medicul aeropurtat dr. Dagheș. Odată cu încetarea legăturii prin radio cu elicopterul „Iasur nr. 046” grupa de comandă româno-israeliană a exercițiului a declanșat acțiunile de salvare. Deoarece zona accidentului putea fi accesată exclusiv pedestru, sau prin aer, rolul principal în acțiunile de căutare
Accidentul aviatic de lângă Brașov din 2010 () [Corola-website/Science/320152_a_321481]
-
că tunuri de asalt: M56 Scorpion și M50 Ontos erau vânători de tancuri, iar M551 Sheridan era un vehicul de recunoaștere. Armata sovietică a folosit autotunurile ASU-57 și ASU-85, însă acestea erau vânători de tancuri ușori, meniți să sprijine trupele aeropurtate.
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
să protejeze principalele clădiri guvernamentale și de infrastructură. Între 8 și 9 ianuarie, mai multe unități militare sovietice au fost aduse în Lituania pe calea aerului (printre acestea, celebra unitate antitero Grupul Alpha și parașutiștii din Divizia a 76-a Aeropurtată cu sediul la Pskov). Explicația oficială a acestei acțiuni era necesitatea de a asigura ordinea constituțională și aplicarea legii în RSS Lituaniană și în Uniunea Sovietică. În ziua de 10 ianuarie, Gorbaciov s-a adresat Consiliului Suprem, cerând restaurarea constituției
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]
-
unde s-au dat unele dintre cele mai intense lupte corp la corp din întregul conflict. Au murit între 1.200 și 1.600 de soldați nord-vietnamezi și 362 de membri ai Diviziei 4 Infanterie, ai Brigăzii de Luptă 173 Aeropurtată americane și ai diferitelor unități din Armata Republicii Vietnam. Trei dintre cele patru batalioane ale Diviziei 4 Infanterie și întreaga Brigadă 173 au fost puse în imposibilitatea de a lupta în această bătălie. Serviciile americane de informații au fost derutate
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
artilerie al APV) s-a lansat următoarea fază a operațiunii, "Niagara II". Centrul de Susținere Aeriană Directă (Direct Air Support Center — DASC) al Marinei, aflat la baza Khe Sanh, era responsabil de coordonarea atacurilor aeriene cu tirul artileriei. Un centru aeropurtat de comandă al câmpului de luptă (ABCCC), sub forma unui avion C-130, a dirijat bombardierele spre avioanele de recunoaștere de la forward air control (FAC) care, la rândul lor, le-au dirijat spre țintele pe care le-au identificat ele
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
pușcașilor marini. Acesta avea să fie susținut de focul a 102 piese de artilerie. Pușcașii marini aveau să fie însoțiți de Batalionul 11 Geniu, care trebuia să repare drumul pe măsură ce americanii avansau. Ulterior Batalionul 1, Regimentul 1 Marină și Forța Aeropurtată 3 a armatei sud-vietnameze (batalioanele aeropurtate 3, 6 și 8) aveau să se alăture operațiunii. Efortul de despresurare pus la cale de generalul Westmoreland i-a supărat pe ofițerii Marinei, care de la bun început nu intenționaseră să păstreze baza de la
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
susținut de focul a 102 piese de artilerie. Pușcașii marini aveau să fie însoțiți de Batalionul 11 Geniu, care trebuia să repare drumul pe măsură ce americanii avansau. Ulterior Batalionul 1, Regimentul 1 Marină și Forța Aeropurtată 3 a armatei sud-vietnameze (batalioanele aeropurtate 3, 6 și 8) aveau să se alăture operațiunii. Efortul de despresurare pus la cale de generalul Westmoreland i-a supărat pe ofițerii Marinei, care de la bun început nu intenționaseră să păstreze baza de la Khe Sanh, fiind, în schimb, criticați
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
blindate erau cele de fabricație americană M2 sau M3, obținute prin sistemul Lend-Lease. În primii ani ai Războiului Rece, Armata Roșie și țările membre NATO au continuat procesul de mecanizare al armatelor. Armata sovietică a mecanizat complet infanteria, cu excepția trupelor aeropurtate. Inițial, soldații foloseau transportorul blindat pe roți BTR-152, însă acesta nu era complet acoperit, iar blindajul s-a dovedit a fi prea subțire pentru a proteja echipajul de schijele artileriei. În ciuda deficiențelor majore ale acestui vehicul, infanteria era acum mult
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
de tancuri al diviziei, care era principala forță ofensivă a diviziei. Regimentul greu acționa din mers, pentru a menține ritmul cu tancurile. Armata sovietică a dezvoltat un nou concept la începutul anilor 1980, cel de mașină de luptă a infanteriei aeropurtate. Primul vehicul, BMD-1, beneficia de aceeași putere de foc prezentă pe BMP-1, dar spre deosebire de acesta din urmă putea fi transportat sau chiar parașutat de avioanele de transport. Unitățile de parașutiști au fost astfel mecanizate, însă cu prețul unui număr mai
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
Aceste vehicule sunt utilizate în timpul operațiunilor din zonele urbane, unde transportoarele blindate sunt vulnerabile la rachetele antitanc și la dispozitivele explozive improvizate. Toate transportoarele blindate și mașinile de luptă aflate în faza de proiectare momentan sunt create special pentru desantul aeropurtat. Din cauza vulnerabilităților sesizate de armata israeliană și cea rusă, unele transportoare, precum Puma de fabricație germană, pot fi dotate la nevoie cu un set suplimentar de blindaj pentru o flexibilitate și o protecție mai mare. Aceste seturi de blindaj modifică
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
luptă a infanteriei, fiind dezvoltat de Uniunea Sovietică. Primul vehicul de acest tip, BMD-1, a fost proiectat concomitent cu BMP-1, fiind o versiune mai ușoară și mai mică a acestui model. BMD-1 a fost dezvoltat special pentru a înzestra trupele aeropurtate cu o mașină de luptă a infanteriei. La nevoie, vehiculul putea fi parașutat din avion cu doi membri la bord. BMD-1 era amplasat într-un palet special. Pentru a lansa vehiculul blindat din avion, era deschisă o parașută extractoare (similară
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
luptă a infanteriei BMP-2. Ultimul model al seriei BMD este BMD-3, un vehicul complet diferit care folosește turela vehiculului BMP-2. O variantă a BMD-3, denumită BMD-4, folosește armamentul mașinii de luptă a infanteriei BMP-3. Deși mașinile de luptă ale infanteriei aeropurtate au fost folosite în mai multe conflicte, precum Războiul din Afghanistan, armatele NATO nu au introdus în dotare vehicule asemănătoare. Majoritatea vehiculelor de luptă din Occident pot fi însă aeropurtate. Armamentul standard constă de obicei într-un tun automat de
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
luptă a infanteriei BMP-3. Deși mașinile de luptă ale infanteriei aeropurtate au fost folosite în mai multe conflicte, precum Războiul din Afghanistan, armatele NATO nu au introdus în dotare vehicule asemănătoare. Majoritatea vehiculelor de luptă din Occident pot fi însă aeropurtate. Armamentul standard constă de obicei într-un tun automat de calibrul 20-40 mm. Acestea sunt eficiente împotriva infanteriei, vehiculelor blindate ușor și țintelor aeriene aflate la joasă altitudine care zboară la o viteză redusă. Uniunea Sovietică a folosit și tunuri
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
șenilate AMX-10P în favoarea noului model pe roți VBCI, cu tracțiune 8×8. Tracțiunea mixtă (semișenilată) a fost abandonată la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind considerată inadecvată. Majoritatea mașinilor de luptă ale infanteriei sunt amfibii și pot fi aeropurtate. Unele țări au considerat că blindajul este mai important decât un vehicul amfibiu și au renunțat la această caracteristică. Aceste vehicule pot fi însă amenajate pentru a traversa pe sub apă majoritatea râurilor.
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
nu a văzut vreodată lupta.Un număr de planuri au fost făcute de Oficiul Pentru Războiu pentru designul și proiectarea acestuia, inclusiv dotarea unităților de cercetare cu el, sau ideea eșuată ce consta în atașarea de aripi tancurilor încât forțele aeropurtate să creadă ce ceea ce era jos ar fi fost un planor; în cele din urmă s-a decis să se predea acele tancuri care au fost construite pentru a Royal Air Force pentru a fi utilizate în aerodromul de apărare.O
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
numele de "Wing Carrier"; în acest niște suprafețe de zbor, cum ar fi aripi, ar fi montate pe Mk VIII, astfel încât acesta ar putea fi tractat de o aeronavă de transport și apoi să alunece în luptă în sprijinirea forțelor aeropurtate.Planul a fost abandonat, însă, doar după ce prototipul s-a prăbușit după ce a decolat. O singură variantă a VIII Mk a fost proiectată, tunul autopropulsat Alecto.Inițial cunoscută sub numele de Harry Hopkins 1 CS (pentru "Sprijin Închis"), i-a
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
mai devreme. Lupte grele, însoțite de masive bombardamente și tiruri de artilerie, au continuat pe tot parcursul iernii anului 2000 în regiunea muntoasă din sudul Ceceniei, în special în zonele din jurul localităților Argun, Vedeno și Șatoi, unde lupte implicând forțe aeropurtate rusești au izbucnit încă începând din 1999. Pe 9 februarie 2000, o rachetă tactică rusească a lovit o mulțime adunată în fața clădirii administrației locale din Șali, localitate declarată anterior drept una din „zonele sigure”, pentru a-și ridica pensiile. Atacul
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
martie 2000, 52 de soldați ruși au fost uciși lângă Vedeno, în urma unei ambuscade a separatiștilor asupra unui convoi OMON din Perm. Pe 23 aprilie 2000, un convoi cu 22 de vehicule care transporta muniție și alte echipamente pentru forțele aeropurtate a fost atacat lângă Serjen-Iurt, în defileul Vedeno, de circa 80 până la 100 de „bandiți”, conform generalului Troșev; în cele patru ore de luptă care au urmat, tabăra federală a pierdut 15 soldați guvernamentali, conform ministrului rus al Apărării. General
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
generalului Troșev; în cele patru ore de luptă care au urmat, tabăra federală a pierdut 15 soldați guvernamentali, conform ministrului rus al Apărării. General Troșev a declarat presei că au fost găsite cadavrele a patru separatiști. Cartierul General al Forțelor Aeropurtate a susținut ulterior că 20 de separatiști au fost uciși și 2 luați prizonieri. Curând, forțele rusești au ocupat și ultimele localități care mai rămăseseră centre ale rezistenței organizate. Armata rusă a lansat o nouă ofensivă împotriva ultimelor bastioane separatiste
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
nevoie poate fi transportată pe distanțe mici de doar doi oameni, însă de obicei este tractată cu ajutorul unui tren rulor cu două roți mici de către vehicule cu tracțiune integrală. Varianta cu tren rulor este denumită D, fiind destinată inițial trupelor aeropurtate. SPG-9 a fost asimilată de către industria locală de armament începând cu anii 1970 sub denumirea AG-9. În prezent, aruncătorul AG-9 este fabricat de către uzina Carfil din Brașov în varianta modernizată AG-9M, cu mânere de transport amplasate în partea din față
SPG-9 () [Corola-website/Science/323749_a_325078]