460 matches
-
cu ochii mei cum trăiau oamenii și cum îi trăia viața și abia apoi, citind despre ei, am putut înțelege de ce arta nu-i lăsa să moară.6 Iată, la tot pasul, Alexa Visarion își încheie fraza, gândurile, în manieră aforistică, obligând cititorul să ducă mai departe meditația creatorilor, să probezeprinlucruri și fapte dinpropria viață ceea ce teatrul le oferă. Constant, autorul se raportează la lume, la "evenimentul direct", la "necesitățile acute ale prezentului"7, dar și la lumea personajelor, cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
morală și o filozofie. Își alege un aliat remarcabil în persoana dramaturgului (și scenaristului) Radu F. Alexandru, semnatarul unui scenariu încărcat de virtuți potențial dramatice și transparent constructului filmic, notabil prin firescul și inteligența replicilor, punctând situația banală sau înțelepciunea aforistică, relația psihologică sau satira vezicantă. Operând etajarea realității filmice, Visarion construiește sub parterul banalului cotidian, un subsol al subconștientului individual cu enigmele și dramele lui și etajele superioare ale unei filozofii de existență, tonic-optimiste, clar și precis conturate. Personalizarea discursului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și marii penibili, singurii care ajung la o înaltă conștiință estetică a penibilului asumat, garant al celebrității postume. Penibilul de succes trebuie regizat, nevoia lui de spectacol fiind pe deplin satisfăcută prin atingere cu tragicomicul. Alături de arta paradoxului și sublimarea aforistică din primele trei capitole, Elogiul impotenței (maestoso) dă la iveală, stilistic vorbind, oralitatea speculativă, polisemia termenilor și dublul registru al argumentării, grav și totodată ironic, prefăcut și șfichiuitor, îngândurat și persiflant. Înrudit în spirit cu cartea de Elogii este volumul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
fost / decăt boală și artă / ceea ce am câștigat / nu va a fost decăt sentimentul morții" (petrecute în 1998), surprins totuși în jurnal într-o fază avansată, jenantă, de euforie bahică. Să exemplificăm felul somptuos, învăluitor și totuși algebric, marea simplitate aforistică a dicțiunii la care a ajuns diagnoza critică a lui Gabriel Dimisianu: "Cotidianul, contingentul, lumescul, sunt marcate în viziunea sa (a lui D.L., n.n.) de un semn negativ, delimitează un ținut al răului, un spațiu al descompunerii și înjosirii, al
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
temo che poi mi dimentichi / tu vita, tu anima mia. Textele lungi, epice, patetice, declamatorii, aflate sub regimul unei concentrări extensive cum spune Edgar Papu, i-au reușit mai bine traducătorului, decât sonetele, să zicem, decât textele mai scurte dense, aforistice de mare pondere imaginifică și prozodică. A ști la ce se poate renunța și la ce nu, în confruntarea cu fiecare vers sau fonem eminescian, înseamnă să câștigi partida unei traduceri care să treacă firesc, memorabil spre cititorul italofon, ceea ce
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
fredde membra; Odă (în metru antic) nu respectă în traducere prozodia originalului, trădând-o din start inclusiv prin acel pronume inexistent la Eminescu: io non credevo mai d'imparare a morire; giovane eterno, stretto nel mantello, se abate inexpresiv de la aforisticul "Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi"; Veneția: vorrebbe rianimare la sua donna edulcorează grav versul "Miresei dulci i-ar da suflarea vieții"; inexplicabil, San Marco, în timp ce dă verdictul cunoscut, studiază (sic!) clipele: studiando gli attimi, pronunzia. Cu mâne zilele-ți
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
palid, himeric, demon), ziceri populare: "bată-i vina", "acu-i acu", "din bob în bob", "stai cu binișorul", asocieri lexico-sintactice inedite, folosirea unor forme arhaice ("crezământ", sinonim pentru "încredere"), absența podoabelor stilistice, epitetul popular ("o prea frumoasă fată"), exprimarea gnomică, aforistică (maxime, sentințe, percepte morale): Dar piară oamenii cu toți/ S-or naște iarăși oameni". Armonia și muzicalitatea versului s-a obținut prin varietatea de ritm și rimă (ritmul iambic, rima încrucișată), prin efecte eufonice, perioade iambice de 7-8 silabe, amintind
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
după care viața e un fluviu neîntrerupt. "Vreme trece, vreme vine", iar existența un fragment. Poezia e o cugetare filosofică, pe un ton sentențios, de pe poziția geniului, prin obiectivare și detașare față de frământările existenței umane. În formă clasică, în stil aforistic, poezia exprimă universalitatea trecerii, a efemerului, a derizoriului, ceea ce explică "dispoziția sufletească față de evenimente" (G. Călinescu). Tema filosofică a Glossei este condiția omului în raport cu timpul, iar motivul fundamental lumea ca teatru presupune o înțelegere superioară, schopenhaueriană, după care răul și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Penser contre soi Reflexiones sobre Cioran, Susan Sontag îl situează pe Cioran în tradiția modernă postfilosofică: "O altă reacție la faliment (prăbușirea sistemelor filosofice în secolul al XIX-lea) a fost un nou mod de a filosofa: personal, chiar autobiografic, aforistic, liric, antisistematic. Reprezentanții săi cei mai de seamă: Kierkegaard, Nietzsche, Wittgenstein. Cioran este figură cea mai proeminenta printre cei care scriu astăzi în această tradiție"14. Întreprinderea de a-l situa pe Cioran în istoria științei spiritului, autoarea o rezolvă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
adânc în sufletul nostru, intrăm și în sufletele celorlalți."18 Scrisul că nevoie de a trăi, un singur personaj sau câteva zeci, fictive, sau poate tot unul singur luând mai multe fete. Sábato și Cioran au gândit și scris empatic. Aforistic sau printre eroi ce adesea coboară printre "morminte"19, ies amândoi din tăcere, ca să arate un posibil drum. Tocmai pentru că "unele adevăruri nu se pot explica decât prin simboluri inexplicabile", Sábato preferă să intre în intrigă alături de personajele sale, construite
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sufletului modern. Ca de pildă, setea de absolut, ambiguitatea angelo-demonismului, dileme tip natură-civilizație, orașul tehnologic-abolirea ecosistemelor, viziunea științific-materialistă/metafizică, războiul între sexe, uzurparea rolurilor și tulburarea codurilor, totul în cheia unor profeții terifiante. Calvino rămâne același mare stilist al narațiunii aforistice, gotice, al unor moralități ce privesc în ochi civilizația secolului XX, tot mai amenințată în rațiunea și prosperitatea ei de haosul primordial. Calvino nu uită să acrediteze rolul Nebunului, Scamatorului, Poetului de a contesta valorile codificate, intangibile în mintea Suveranului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
copilul-narator și pe mama sa) și nici caricatura obezității diforme, pusă în abisul grotescului. Stilist impenitent, cu riscul de a dezlănțui cascade de sinonimii cu elan paremiologic, Esterhazy focalizează imagini și detalii siderante ce-l persecută, spre a le converti aforistic într-un fel de moralitați tip ars amatoria, menite să anihileze întreaga noastră îndoctrinare erotică de tip livresc, începând cu Roman de la Rose, Dante-Beatrice, Petrarca-Laura, și terminând cu celebrele cupluri romantice, tip Cyrano-Roxane. Personajul feminin în zeci de ipostaze (actriță
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
2 Oameni cu formație științifică și, respectiv, umanistă vor fi, în egală măsură, atrași și, totodată, contrariați. Cei dintâi vor fi descumpăniți de lipsa unui demers argumentativ pentru ceea ce vor socoti a fi tezele cărții, ca și de stilul ei aforistic, cei din urmă de pasajele tehnice, care sunt accesibile doar acelora care au cel puțin o pregătire logico-matematică elementară. Și unii, și alții se vor simți frustrați și se vor putea întreba cui i se adresează de fapt autorul. De
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cărți cum este Biblia, se câștigă în înțelegere prin corelarea fiecărui paragraf, ba chiar și a fiecărei propoziții, cu cât mai multe altele din alte părți ale textului. Această observație este cu atât mai importantă cu cât exprimări cu tentă aforistică sporesc tentația de a citi fiecare formulare independent de celelalte. Filozoful John Searle aprecia că stilul în care a fost scris Tractatus-ul prezintă anumite asemănări cu proza unor autori ca Lichtenberg, Schopenhauer sau Nietzsche. (Primii doi sunt în mod sigur
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ale cuplului prezidențial din regimul comunist, ajunse la un stadiu anistoric ("au rămas/ Odiosul și Sinistra sa.// Ody și Siny/ sunt două personaje/ care n-au nici în clin,/ nici în mânecă/ de-a face cu istoria") sau cele aproape aforistice, care amestecă în doze bine calculate cinismul și (auto-)ironia amară, rizibilul slogan electoral și calamburul facil, probabil pentru a mai atenua din gravitatea reflecției, așa cum se întâmplă în peSemne: "aveți încredere!/ istoria e mereu/ de partea turmei.// cei din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a fi și a poseda, în care demonia cărnii este raportată direct la multiplicitate, solitudinea și asceza la setea de nemurire, iar identitatea individuală la Marea Conștiință universală, într-un discurs saturat de notații succinte și austere, cu pregnantă notă aforistică ("Aparatul genital, privit ca un mic teatru al ororii, ca o clopotniță a deșertăciunii, pe orologiul căreia se învârt figurine aflate în extaz... La fiecare interval de-o oră, figurinele parcurg un întreg zodiac carnal. A fi și a avea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a fost să urmez calea de înțelegere deschisă de un Mare Maestru, Ananda K. Coomaraswamy și să primesc budismul cu mintea și inima unui creștin"). După un model recunoscut în titlu (sutra este un tratat indian ori culegere conținând proză aforistică, reguli de ritual, de morală, de filosofie sau referitoare la viața zilnică), cartea sublimează o întreagă filosofie asupra existenței ca pe-trecere inițiatică, accentuând necesitatea asumării unui cod atitudinal în care să primeze smerenia și asceza. Proiectate astfel, Sutrele muțeniei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aproape toți la fel în prima jumătate a deceniului, dispar treptat), original metaforic, dar fără excese, rareori poeta punând preț pe imaginea izolată ("stele reci cu labe fără soț", oasele serafice ale mestecenilor"). Vizionarismul are tăietură clară, rațională și câteodată aforistică"84. Înlocuirea esteticului cu eticul, vizibil în poezia șaizecistă, devine, și de data aceasta, dovada spiritului militant al unei generații. Totuși, speriată de cruzimea exterioară cu prelungiri asupra organicului, în căutarea unui refugiu, dar și în încercarea de a reconstrui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
simbol impune o semantică a metamorfozabilului. Dincolo de metaforă este și ironie, sarcasm și-o imensă tristețe, a neputinței de-a înainta. Revoltă, spaimă, curaj și foarte puțin umor. Râsul e expulzat din lumea ideală, puternic estetizantă, a poeziei blandiene. Caracterul aforistic al poeziilor sale este, mai degrabă, cel care iese în exergă. Gravitatea nu se preschimbă-n ludic neapărat, ci-ntr-un dinamism al zicerii, o poftă nebună de a devora cuvinte, de a scrie, de a trăi în ritmurile naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scriitor își poate oricînd apropria un gen literar al lumii la care aderă, cum a fost cazul, spre exemplu, al Elenei Văcărescu / Hélène Vacaresco și a poeziei sale cu adînci influențe parnasiene, sau al lui Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o formulă hibridă, care conciliază universuri simbolice distincte, aspirînd la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne e destul de puternică și nici iubirea destul de tare pentru a umple acel gol metafizic pe care îl resimțim cu toții. Marii înțelepți, din toate timpurile și din toate civilizațiile, nu vorbesc în povești, ci în pilde scurte, concentrate, în formule aforistice. Și în tăceri. Pentru că ei știu, ei au găsit. Romanul e o formă a lipsei de răspuns la marile întrebări ale vieții. Sau a fricii de un răspuns. El nu pretinde nici obiectivitate, nici adevăr. În vreme ce poezia nu se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
le exclude însă, există probabil în această afinitate naturală cu dezastrul o înclinație esențială a naturii românești. Nu e vorba doar de o permanentă poză retorică la Cioran, așa cum adesea i s-a reproșat ; dacă există artificiu în construcțiile sale aforistice, e mai degrabă rezultatul unei exigențe interioare, aceea a unui tip de luciditate aparte, care cere contradicției verbale să suplinească discontinuitățile și rupturile impuse de succesiunea evenimentelor din realitatea familiară. Constantin Noica considera că poporul nostru nu are vocația filosofării
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
indignare corect politică, îndeosebi în mediul francez, și ale cărui opinii spumoase se regăsesc în locuri dintre cele mai variate, de la scrieri literare la sfere teatrale, sau chiar publicitare. Drept e că, în acest sens, scriitorul e privilegiat de forma aforistică a gîndurilor sale, ce se pretează prin excelență la o asemenea valorificare, reînviind parcă spiritul spadasinilor cuvîntului din elegantele saloane pariziene de acum două sau trei veacuri. Nu ne propunem aici să ne oprim asupra vreuneia din dimensiunile binecunoscute și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
relaționărilor, cei doi teoreticieni consideră că discursul postmodern este "în mod frecvent antidecât numai posterior teoriei moderne, iar în anumite forme contemporane el atacă însăși teoria, stigmatizând-o ca reducționistă și totalizatoare, în timp ce favorizează un mod de a scrie fragmentat, aforistic sau eseistic"162. Ideea pe care o putem extrage de aici este că în funcție de opțiunea pe care o fac autorii de a se înscrie (sau nu) într-o teorie sau alta, ei vor alege și un set specific de strategii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în afara acesteia. [...] Nietzsche este autorul în a cărui mare umbră am evoluat, dar fără să îmi doresc acest lucru și chiar fără s-o știu cu adevărat. Dacă îl regăsesc acum, aceasta se petrece fără îndoială pentru că revin la forma aforistică, în scriitură sau în fotografie..."576. Această metodă este completată, în special în La Transparence du Mal, de către "patologia socială", care aranjează pe mai multe niveluri diferite momente ale societății (de la disfuncționalități, accidente, până la anomie, anomalie, metastază etc.). Aplicarea acestei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]