420 matches
-
Neagoe Basarab a rezidit din temelii mănăstirea Snagovului. 15. Cum a scăpat din platanul porții, primul lui gând a fost să ajungă la Comoșteni, care încă se numea Coteni. N-a ajuns imediat, bineînțeles. În noaptea incendiului, s-a târât agonic până la malul lacului, gândindu-se cu groază instinctivă că ar putea să cadă în apă. Era ca și prima oară, un șuvoi șerpuitor, de data aceasta incolor, strălucind uneori precum apa în lumina soarelui. S-a privit în luciul bălții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
avea o sticlă la piciorul fotoliului și, pe parcurs, mai sorbise de câteva ori, mecanic și absent. A fluturat din nou degetele, iar de astă dată am fost sigur că Înțeleg corect semnificația mișcării: refuza. Secundele se scurgeau cu Încetineala agonică a ultimelor picături de sânge ce părăsesc trupurile Îndurerate ale muribunzilor. Mă rugam În gând să-și revină, să iasă mai repede din starea aceea de rigiditate minerală, să nu mă mai țină Încordat atâta. Asta era, chipurile, problema cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la Universitatea din Salamanca, unde se stabilește definitiv (1891). Viață aparent nespectaculoasă, dar zbuciumată interior de o criză religioasă (1897) și de permanente interogații în aceeași direcție; precursor al existențialismului religios; își depășește astfel episodul socialist (18921886), rămânând un „creștin agonic“. Rector (1900-1914), decan (1920) și vicerector (1921). Angajare politică, din 1923 adversar virulent al dictaturii lui Primo de Rivera. Deportat în insula Fuerteventura (20 II 1924), apoi, din iulie, autoexil în Franța (Paris și Hendaye), până în 1930. Reîntoarcere apoteotică, rector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Iar personajul principal al romanului, don Avito Carrascal, avea să reapară, episodic, total schimbat și înțelepțit de forța irezistibilă a vieții, și în Ceață. Între timp, în anii exilului francez, la Paris și la Hendaye (Hendaya, în spaniolă), marele creștin agonic dă una din cele mai curioase și mai dătătoare de seamă scrieri pentru înțelegerea operei sale narative (și nu numai!) : Cómo se hace una novela (ea însăși „nuvelă“, „roman“ sau „riman“), scrisă între 1924 și 1927 și publicată în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
era nota caracteristică a existenței marelui basc. Figurile tutelare îi sunt în acest sens Dante și Mazzini (citat fiind, pe lângă ei, și Victor Hugo), mari proscriși pe care-i evocă solidar la tot pasul. Iar fundalul îl constituie același creștinism agonic născut din lupta cu istoria și cu transcendența, creștinismul care „nu e nici doctrină, nici filozofie, încă și mai puțin politică“, creștinismul care „se adresează conștiinței celei mai intime“, celor care au o viață interioară, „celor care suspină, celor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Luis Borges „bascului absolut“. Comunicarea dintre personaje, în rândul cărora se numără, după cum s-a văzut, și autorul, se realizează deci preponderent prin dialoguri, de cele mai multe ori opace sau indiferente și automate (de ex. cele cu portăreasa), dar și pâcloase, agonice (de ex. cel al lui Augusto cu Unamuno, la Salamanca, sau al lui Unamuno cu Augusto, în vis), fără a fi private totuși de o claritate intrinsecă și tăioasă, cum lama unui cuțit care despică argintiu ceața, dar nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Pauline“ - și mai departe: „Te iubesc, te ador, te doresc...“ - și-o vede rostogolindu-se pe jumătate goală pe canapeaua lui, și o dorește în agonia sa, în agonia care este însăși dorința lui, printre sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de el, acelui cititor aș vrea să-i dau în chip asemănător sfârșitul agoniei protagonistului meu, dar dacă n-a simțit acea agonie în el însuși, de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
este de departe lucrul cel mai pur al naturii noastre ca să nu ne vină de la El. Așadar, fie să-l negăm pe Dumnezeu, ceea ce e absurd, fie să credem în nemurire.“ Așa-i scria din Londra mamei sale - mamei sale! - agonicul Mazzini - minunat agonist! - la 26 iunie 1839, cu treizeci și trei de ani înaintea definitivei sale morți terestre. Și dacă istoria n-ar fi decât râsul lui Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din hohotele sale de râs. Hohote de râs ce răsună ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la gâtul porcului să se scurgă sângele pentru sângereți. Închid ochii. Nu sunt la Oxford în ’99, ci la Sâncrai în ’88. Mama și bunica pregătesc vasele și, din când în când, își astupă urechile să nu mai audă guițatul agonic. Eu sunt afară printre bărbați, gata să-i ajut, inclusiv la înfipt cuțitul în gât. Reușim să prăvălim animalul și să-l înjunghiem. Moș Emil aduce paie proaspete și o lampă cu gaz. Începe să miroase a șorici. Bem adălmașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de piatră, în grădina de verdețuri. Încerc să-l urmez și eu cu pas săltăreț și mă lovesc cu piciorul de zid. Au. — Totu’n regulă ? Nathaniel se întoarce către mine. — Da ! spun radioasă, în ciuda faptului că piciorul îmi zvâcnește agonic. Îhm... ce verdețuri frumoase ! Arăt spre grădină cu admirație sinceră. Are formă hexagonală, cu mici cărărui între diversele parcele. — Tu ai făcut toate astea? E incredibil. — Mersi. Și mie îmi place. Îmi zâmbește. Mă rog. Uite și rozmarinul tău. Scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
câteva clipe și se întoarse ca să-l privească. Și nu mă refer la măcel, nici la preparativele pe care le fac. Ci la ce înseamnă într-adevăr: sfârșitul unei epoci din Istoria oamenilor, ultimul război între trecut și viitor, horcăitul agonic al unei lumi care se duce... — Credeți că nu mai e nimic de făcut? — Nu. El are dreptate. Dacă Omenirea se îndreaptă spre autodistrugere, nu eu voi fi acela care să o poată opri. Dar în America de Nord s-au obținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care stagna în sas, propulsă sicriul în neant. Fu o înmormântare rapidă. Dallas nu era dispus să prelungească acest ceremonial funebru. Kane, fie-i sufletul împăcat, dispăruse în hăul cosmic mai simplu decât trecuse de la viață la moarte. Ultimul urlet agonic răsuna încă în urechile căpitanului. Se adunară la popotă. Acolo, așezați în jurul mesei, puteau discuta fără constrângeri de primejdia care-i amenința. Dallas profită de ocazie pentru a le spune să curețe sala. ― Am verificat proviziile de aer, zise Ripley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
stilistic unul de pervertire a temporalității, generată de sentimentul absurdului. În Aventura (I), de pildă, poetul încearcă să se sustragă timpului. Dar, tocmai prin experiențe ratate, îl densifică. Și reușește acest fapt într-o măsură neverosimilă. Timpul devine spațiu: Ceasuri agonice trec peste pădure, Fagii somnoroși se gătesc de culcare, Gnomii și-au tras cușmele pe ochi, Ursul în bârlog suflă-n lumânare. Prepoziția peste din primul vers pare să despartă timpul de spațiu, are intenția să aducă ordine într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
viața și moartea, sublimul și grotescul, speranța și disperarea. Orice ai alege, alegi ambele variante existențiale, care se dovedesc a fi doar aparent ireconciliabile, într-o luptă care se preface că te-ar putea pierde. În realitate, te menține veșnic, agonic între viață și moarte, tristețe și bucurie, cuvânt și tăcere. Tăcerea nu este absența cuvântului, ci matca lui, leagănul în care acesta doarme pentru a prinde puteri. Absența este plenitudinară, un focar de posibilități. Tăcerea este o exacerbare a lucru-lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
stupide ingrediente. Cum de fapt, criminali dela criminali Învațâ, comuniștii români au studiat felul ingenios În care „STALIN”, a omorât prin Înfometare peste șapte milione de Ucrainieni...! Mai precauți, activiștii de partid comuniști, nu omorau direct ci printr-o moarte agonică de lungă durată, sperând să nu intre În istorie imitându-și profesorul...! Tony Pavone suporta cu Îndârjire foamea. O foame teribilă, cum niciodată nu și-o putuse Închipui...! După două săptămâni de totală flămânzire, asista, observând felul cum organele principale
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
toată această imagine este împinsă la limită, oarecum "idealizată", pentru că dacă toate aceste relee culturale ar fi integral și definitiv atinse, răul ar obține puritatea de cristal a lumii basmelor. Ceea ce este încă viață, sănătate, valoare se instituie însă mereu agonic, firav, uneori aleatoriu, alteori prin fente și manevre excesive sau, pur și simplu, frizând nebunia - nebunia firescului. 10 octombrie 1980 Orice carte, o dată născută, ascunde în ea propria ei rețetă. Poți deveni autor de îndată ce ai aflat acest lucru; poți deveni
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
le includă Într-un puzzle care Înfățișa o bătrînică mergînd În fiecare zi la biserică pentru utrenie, pe aceeași stradă, la aceeași oră, bineînțeles; uite că Începea să recupereze timpul, ba chiar Îl redescoperea pe Julius alături, dar acum legănările agonice ale Mercedesului parcă Îi declaraseră război, nu altceva; o scuturau, intuia acceleratorul, o zdruncinau iar, accelera și chiar atunci ajungea la colț și se lovea ușor de bordură, nu e bine: putea veni altă mașină și ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
asemenea, trebuie notate onomastica ingenioasă, ironia pince sans rire, subminarea tragicului prin grotesc și invers. Însă lipsesc scenele care să dea un conținut personajelor, altul decât acela al rolurilor de comedie pe care trebuie să le joace pe scena brejnievismului agonic. Cele mai reușite capitole, primul și antepenultimul, posedă o vervă de regizor american în inventarierea, pe scurt, a unor destine întregi: o viață îngrămădită într-o singură frază. Lui Ciocan îi place, se vede, să se contemple în postura de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întîmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de farmecul vieții, pe care-l sporește asemenea acțiunii eului blagian asupra corolei de minuni a lumii, poetul pendulează între a privi ascetic - o asceză în sânul lumii (sânul e, de fapt, un laitmotiv aici) -, pe care o contemplă în agonica ei inconștiență, ale cărei semne pot fi aerul pur și simplu (Se-ngreunează aeru-n otravă) ori spinii lumii treaptă în pierzare, și a se implica în remodelarea ei după chipul și asemănarea gândului său, fiindcă fapta poetului e, după cum se
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
merge pe plajă, dar eu nu-l mai aud, vocea lui se îndepărtează ca și cum l-ar fi luat cineva de umeri, simțeam nevoia să ajung jos, să uit de mine, mă bucur doar că e lume în jur care dansează agonic, în bezna din mine doar zâmbetul meu rămâne, se ridică în aer și eu aud, ca de la înger, nu ești singură, nu ești singură, atât de clar și de liniștitor, și era exact ce voiam să aud atunci, și erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cu sângele țâșnindu-i din față, iar Logan Îi prinse brațul, răsucindu-i-l la spate. Un cot uriaș și osos ieși În afară, nimerindu-l pe Logan exact sub coaste, trimițându-i durerea să-i sfâșie stomacul cicatrizat. Șuierând agonic, se prăvăli la podea. Strichen se Împletici pe mijlocul podelei cabanei. Încruntându-se, Își șterse sângele de pe față. Apoi, dintr-o mișcare, Îl apucă pe Jamie McCreath cu o mână de partea din față a costumului său pentru zăpadă, valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
strâns cu putere În brațe. Cea mai adevărată și mai Înflăcărată Îmbrățișare. Îmbrățișarea de „adio”! N-am să găsesc niciodată cuvinte suficiente pentru a descrie grandoarea acestei Îmbrățișări. Și niciodată nu voi putea descrie prăbușirea mea Într-o cumplită și agonică suferință... Ești singur În fața durerii. Amăgirea e zadarnică. Fariseii vor Încerca să se scuze, să invoce timpul pentru a se ascunde de propria lașitate. „Liniștește-te, lasă că o să treacă...”, și alte expresii fade, lipsite de conținut. Existența este o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
sine datele unei experiențe de lectură arhicunoscute. Și dacă tot am amintit de Papini, nu-l putem lăsa neamintit pe Eliade, cel din Huliganii. Monstruozitatea lui M. de acolo se trage. Avem de-a face în Intermezzo cu un duel agonic între două monstruozități, cea a femeii și cea a bărbatului; prima este devenire, se construiește în contact cu alteritatea - mai precis, cu bărbații -, a doua se prezintă a fi matură din fașă, este de natură patologică, consecventă cu sine, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
și saduchei să nu știe dreapta ce face stânga. Lipsa îndoielilor în propriile afirmații, exclusivismul credințelor tari, tirada înfierbântată în locul judecății raționale escaladează drumul spre infern care are chipul credinței impuse prin ucaz. Articolul 13 din Legea Cultelor suspendă frumusețea agonică a creștinismului și răstignirea cu plictiseala unei dictaturi cuvioase. Norocul este că, probabil, Domnul le știe pe toate. Pricepe, spre exemplu, faptul că dincolo de frumoasele straie sacerdotale și minunatele ctitorii bisericești așteaptă la colț metanoia. Mărturisirea păcatului și publicarea dosarelor
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]