412 matches
-
știi pe toate și rogu-te să ai grijă de gândul meu, să nu cumva să adoarmă în trecerea prin spărturile universului, unde, pământul viu al chinului e ars în strigătul celui învins și așezat între vămile cântului. El, purificarea agonică, a unui timp plin de lumi încremenite-n Zările tainelor sângerânde. 6-11-2001 CORABIA ÎNTINSĂ DE MOARTE Ea devenise cu timpul suflet de sânge din care nopțile înfometate-n mângâierile vânturilor îi pătaseră peste pleoapele coapselor toată groaza întunericului nins peste
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de soare răcnind peste un PĂMÂNT DE FIOR. O lumină venită din patimi ciudate, Din suflet de sori din suflet de noapte Și năvălindu-mi trupul cu-o flacără ninsă, Prin TÂMPLA DE NOAPTE, doar nepătrunsul fior, Întuneric, extaz, prin AGONICUL DOR, O mare de vise prin noapte să-mi spună, Că lumina uitării, e rănită în țărmul durerii. Că lumina din iubire e un pământ de IERTARE. Din ABURUL CE SE RIDICĂ spre cer; Dumnezeu veghează o viață de lumină
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
vise ale unor peisaje sau de peisaje ale unor vise, cu pilaștri, cascade, coloane ce se vădesc a fi trunchiuri de arbori înfrunzind în vaste bolți de catedrale. Plăcerea de a nara a autorului este enormă, emisia, licitarea, insațiabile, coșmare agonice admit instantanee paradisiace, în perenul sentiment al unei iremediabile rătăciri. Poate fi la mijloc intenția auctorială de a fascina, poate fi un pur joc de provocări decadentiste, de exhibare calofilică, sub mistificatoare măști inițiatice, risipă de virtuozitate de tipul oricărei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
venit pe navele de sclavi strămoșii noștri. Glasul lui Bouche Dorée îi revenea în memorie în nopțile în care, alături de soldații republicani, scruta linia frontului și încerca să pătrundă cu privirea întunericul întrerupt de rafalele de armă și de urletele agonice. Atacurile de noapte erau cele mai cumplite, amestec de energie fizică dezlănțuită într-un orgasm ucigaș și de icnete ce ascund agonia ignobilă a răniților de moarte. În acele clipe, Corto se în toar cea pe firul viselor sale către
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
zece ologi, ca douăzeci de epileptici... Continuam să stau cu ochii larg deschiși în întuneric. Zenobia dormea liniștită lângă mine. Prin ușă auzeam lamentațiile, acum înăbușite, ale lui Petru. Încercam să nu mai văd spasmele broscuței aceleia. Pe sub jocul ei agonic simțeam cum se declanșa, neclar și perfid, începutul revanșei. Pierdeam treptat obișnuita forță a refuzului, putința de a mă opune tentațiilor inverse. Mă ispitea din ce în ce mai mult ideea-capcană de a-mi folosi conștient și meschin posibilitățile. În asemenea momente greutatea e
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
colecționar? — Ceva cam pe-acolo. — Mai aveți și alte cărți de Carax? — Le-am avut cîndva. Julián Carax e specialitatea mea, Daniel. Cutreier lumea căutîndu-i cărțile. — Dar ce faceți cu ele, dacă nu le citiți? Străinul emise un sunet surd, agonic. Au trecut cîteva secunde pînă mi-am dat seama că rîdea. — Singurul lucru care trebuie făcut cu ele, Daniel, replică el. Soase atunci o cutie de chibrituri din buzunar. Luă unul și-l aprinse. Flacăra Îi lumină pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și era vânt... Și scârțâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... și-am început să-l strig - Stam singur lângă mort... și era frig... Și-i atârnau aripile de plumb. Pastel Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele, Și tainic s-ascund. Țârâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbuși de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; Și răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist, Tot sună dogit... Și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
o fesă, nu mai judeca limpede. Transpirațiile, amestecate, făceau pielea alunecoasă, alte secreții sporeau neaderența palmelor, Își scăpau din mîini, se prindeau iar, dar nu de tot, abia cît să sporească zvîrcoleala; un animal cu trei coloane vertebrale gemea, zbătîndu-se agonic: s-a liniștit treptat, pe părți componente - ultima, Thomas. Nici nu mai știa care din cele două femei l-a eliberat, oral, după ce, pe rînd, amîndouă Îl primiseră, cum era rînduiala lumii, În trupurile lor. Încovrigate, ca niște pisici mari
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
drumul la televizor și erai aproape c-un picior În iad, iar după miezul nopții erai cu totul, știa Rusoaica bine, uneori călca și ea acolo, la ore mici. Trebuia să se convingă cu ochii ei; privea trupurile zvîrcolinde, prinse, agonic, În orgasme devastatoare: ce bărbat putea să mai gîndească atunci, fie el și președintele Americii? - știa ea bine povestea cu trabucurile și stagiara; ce femeie se mai putea gîndi la copiii ei cînd, prinsă de același blestemat de orgasm, delira
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
la Universitatea din Salamanca, unde se stabilește definitiv (1891). Viață aparent nespectaculoasă, dar zbuciumată interior de o criză religioasă (1897) și de permanente interogații în aceeași direcție; precursor al existențialismului religios; își depășește astfel episodul socialist (18921886), rămânând un „creștin agonic“. Rector (1900-1914), decan (1920) și vicerector (1921). Angajare politică, din 1923 adversar virulent al dictaturii lui Primo de Rivera. Deportat în insula Fuerteventura (20 II 1924), apoi, din iulie, autoexil în Franța (Paris și Hendaye), până în 1930. Reîntoarcere apoteotică, rector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Iar personajul principal al romanului, don Avito Carrascal, avea să reapară, episodic, total schimbat și înțelepțit de forța irezistibilă a vieții, și în Ceață. Între timp, în anii exilului francez, la Paris și la Hendaye (Hendaya, în spaniolă), marele creștin agonic dă una din cele mai curioase și mai dătătoare de seamă scrieri pentru înțelegerea operei sale narative (și nu numai!) : Cómo se hace una novela (ea însăși „nuvelă“, „roman“ sau „riman“), scrisă între 1924 și 1927 și publicată în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
era nota caracteristică a existenței marelui basc. Figurile tutelare îi sunt în acest sens Dante și Mazzini (citat fiind, pe lângă ei, și Victor Hugo), mari proscriși pe care-i evocă solidar la tot pasul. Iar fundalul îl constituie același creștinism agonic născut din lupta cu istoria și cu transcendența, creștinismul care „nu e nici doctrină, nici filozofie, încă și mai puțin politică“, creștinismul care „se adresează conștiinței celei mai intime“, celor care au o viață interioară, „celor care suspină, celor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Luis Borges „bascului absolut“. Comunicarea dintre personaje, în rândul cărora se numără, după cum s-a văzut, și autorul, se realizează deci preponderent prin dialoguri, de cele mai multe ori opace sau indiferente și automate (de ex. cele cu portăreasa), dar și pâcloase, agonice (de ex. cel al lui Augusto cu Unamuno, la Salamanca, sau al lui Unamuno cu Augusto, în vis), fără a fi private totuși de o claritate intrinsecă și tăioasă, cum lama unui cuțit care despică argintiu ceața, dar nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Pauline“ - și mai departe: „Te iubesc, te ador, te doresc...“ - și-o vede rostogolindu-se pe jumătate goală pe canapeaua lui, și o dorește în agonia sa, în agonia care este însăși dorința lui, printre sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de el, acelui cititor aș vrea să-i dau în chip asemănător sfârșitul agoniei protagonistului meu, dar dacă n-a simțit acea agonie în el însuși, de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
este de departe lucrul cel mai pur al naturii noastre ca să nu ne vină de la El. Așadar, fie să-l negăm pe Dumnezeu, ceea ce e absurd, fie să credem în nemurire.“ Așa-i scria din Londra mamei sale - mamei sale! - agonicul Mazzini - minunat agonist! - la 26 iunie 1839, cu treizeci și trei de ani înaintea definitivei sale morți terestre. Și dacă istoria n-ar fi decât râsul lui Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din hohotele sale de râs. Hohote de râs ce răsună ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la gâtul porcului să se scurgă sângele pentru sângereți. Închid ochii. Nu sunt la Oxford în ’99, ci la Sâncrai în ’88. Mama și bunica pregătesc vasele și, din când în când, își astupă urechile să nu mai audă guițatul agonic. Eu sunt afară printre bărbați, gata să-i ajut, inclusiv la înfipt cuțitul în gât. Reușim să prăvălim animalul și să-l înjunghiem. Moș Emil aduce paie proaspete și o lampă cu gaz. Începe să miroase a șorici. Bem adălmașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de piatră, în grădina de verdețuri. Încerc să-l urmez și eu cu pas săltăreț și mă lovesc cu piciorul de zid. Au. — Totu’n regulă ? Nathaniel se întoarce către mine. — Da ! spun radioasă, în ciuda faptului că piciorul îmi zvâcnește agonic. Îhm... ce verdețuri frumoase ! Arăt spre grădină cu admirație sinceră. Are formă hexagonală, cu mici cărărui între diversele parcele. — Tu ai făcut toate astea? E incredibil. — Mersi. Și mie îmi place. Îmi zâmbește. Mă rog. Uite și rozmarinul tău. Scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
care stagna în sas, propulsă sicriul în neant. Fu o înmormântare rapidă. Dallas nu era dispus să prelungească acest ceremonial funebru. Kane, fie-i sufletul împăcat, dispăruse în hăul cosmic mai simplu decât trecuse de la viață la moarte. Ultimul urlet agonic răsuna încă în urechile căpitanului. Se adunară la popotă. Acolo, așezați în jurul mesei, puteau discuta fără constrângeri de primejdia care-i amenința. Dallas profită de ocazie pentru a le spune să curețe sala. ― Am verificat proviziile de aer, zise Ripley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
strâns cu putere În brațe. Cea mai adevărată și mai Înflăcărată Îmbrățișare. Îmbrățișarea de „adio”! N-am să găsesc niciodată cuvinte suficiente pentru a descrie grandoarea acestei Îmbrățișări. Și niciodată nu voi putea descrie prăbușirea mea Într-o cumplită și agonică suferință... Ești singur În fața durerii. Amăgirea e zadarnică. Fariseii vor Încerca să se scuze, să invoce timpul pentru a se ascunde de propria lașitate. „Liniștește-te, lasă că o să treacă...”, și alte expresii fade, lipsite de conținut. Existența este o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
admiratori: Pulă, Muci, Țîțe, în Drumețul incendiar, în primele volume ale lui Gellu Naum, în anumite texte ale lui Gherasim Luca și Stephan Roll ș.a.m.d.), minimalizare parțial explicabilă prin „rigorile” pudibond-academizantului regim comunist. Desprins dintr-un simbolism/impresionism agonic și coagulat inițial în jurul revistei Simbolul (1912), grupul tinerilor Ion Vinea (Iovanachi), Tristan Tzara (Samyro), Marcel Iancu și Adrian Maniu - cărora li se vor alătura Jacques G. Costin și alții - reprezintă ceea ce critica a numit preavangardismul românesc, avîndu-i ca repere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
curg balele după un cadavru. — Și ție ți-ar fi curs, zice. Frate, ce bucată bună era! Erau obiecte de valoare - ceasuri, portofele, bijuterii - la fața locului? întreb. — Și mai era și caldă, sub plapumă. Suficient de caldă. Fără spasme agonice. Nimic. Falca lui masivă se mișcă fără încetare, mai rar acum, în timp ce se zgâiește în gol. Dacă ai putea să ai orice femeie ți-ai dori, zice, dacă ai putea s-o iei cum vrei tu, nu ai face-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întâmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
numai al uneia din cele mai mici planete ale uriașei noastre galaxii care nu e nici cea mai mare printre galaxiile existente în număr infinit. Vrei totuși să ne întoarcem la religie? - De ce la ea! Religia își trăiește ultimele clipe agonice și nici un om rațional și cinstit n-o mai ia în serios. Eu admit că în cosmos sunt planete cu aceleași sau aproximativ aceleași condiții fizice și chimice ca ale noastre, dar... - Dar, îl întrerupse gazda râzând. - Nu mă ironiza
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
enorm: dispariția Încrederii În virtuțile rațiunii și ale științei, explozia iraționalismelor, a filosofiilor „neliniștii”, aventurii, disperării sau izolării, amoralismul, ruperea esenței de existență, exaltarea individualismului, dispariția entuziasmului moral, cultivarea apatiei, a epuizării nervoase, fascinația pentru stările morbide, pentru toate formele agonicului 1. Persoanele (reale sau fictive) care populează această lume „sunt de-a dreptul fascinate de viziunea apusului culturii, de spectacolul tuturor prăbușirilor, cu afinități și predilecții, uneori stranii, pentru stările de extenuare, degenerare și agonie. Voluptatea lor supremă este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
când am Începe să facem bilanțul cuvintelor-cheie din arsenalurile acestora: hiperestetism, cultul formei, individualism, narcisism, spirit antiburghez, negativitate extinsă, gust novator cu forță de șoc, dar și blazare, stilizare a trăitului, predilecție pentru artificial, efeminare, devitalizare, fascinație a morbidului, suflu agonic. În Franța, euforia decadenților nu ține mai mult de un deceniu. Poate nici atât. La finele anilor 1880, majoritatea autorilor din jurul lui Le Décadent părăsesc revista lui Anatole Baju și, În frunte cu Paul Verlaine, trec În echipa „simboliștilor”. „În 1886
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]