1,941 matches
-
Vigoarea desenului accentuiază eleganța formelor. Impresia de eleganță rafinată este subliniată și de prospețimea și vioiciunea coloritului, în care albul-argintiu și aurul joacă un rol important. Printre lucrările sale care ating perfecțiunea se află: "Maria România" și "România 2000", două alegorii în fața cărora privitorul trăiește acut drama personajelor. Acestea împrumută, cum spune criticul de artă Vasile Florea, “multe din virtuțile artei monumentale”."" Șansa de a studia pictura sub îndrumarea unui profesor de anvergura artistică și morala a lui Corneliu Baba îi
Elena Greculesi () [Corola-website/Science/306438_a_307767]
-
al VIII-lea, î.e.n. epoca compoziției poemelor homerice și epoca cetăților-state. Este epoca în care apare o separație între esența naturii (sau a lumii), și reprezentarea ei. Logosul se separă de mit, cu alte cuvinte viziunea mitică asupra lumii devine alegorie. Apare separarea între adevăr și opinie. Grecii antici se pare că au fost primii care au lăsat posterității primele hărți propriu-zise. Lui Anaximandru din Milet (611-546 î.e.n.) i s-a atribuit prima reprezentare a Pământului, primul planisfer. Din păcate, opera
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului ci să reprezinte o alegorie a binelui, a virtuții. În ceea ce privește conceptul de “frumos” în egipteană se știe că acest termen are și sensul de “bun” (moral și utilitar) și sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendințe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri
Egipt () [Corola-website/Science/297830_a_299159]
-
tratează poeticeasca alcătuire de "jucăreauă"... Pe lângă episoadele net burlești, povestea din Țiganiada are un fir grav, ia în serios viața. Leonachi îl previne, de altfel, pe Mitru Perea ( Petru Maior) că: "toată povestea mi se pare că-i numa o alegorie în multe locuri, unde prin țigani să înțăleg și alții carii tocma așa au făcut și fac, ca și țiganii noștri oarecând. Cel înțălept va înțălege..." Sunt momente când autorul pare a fi cuprins de panică în fața redării în scris
Darul postum al Poetului by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/14009_a_15334]
-
adiacente. Scara exterioară dublă monumentală între grădini și palat, care duce către primul etaj, este decorată cu sculpturi realizate de Johann Georg și Paul Heermann din Dresda (după 1685). Decorațiunile sculpturale ale scării prezintă lupta titanilor cu zeii antici și alegorii ale zilelor, anotimpurilor și continentelor lumii. Scenele antice au influențat, probabil, numele de Troja, care a fost atribuit apoi întregii zone ce se numea inițial " Zadní ". Autorii decorațiunilor palatului au fost Carpoforo Tencalla, Francesco Marchetti și fiul său, Giovanni. Decorarea
Palatul Troja () [Corola-website/Science/336176_a_337505]
-
soluțiile plastice utilizate de Giovanni Bellini, cum ar fi hotarul care desparte sfera sacrului de sfera profanului, accentuând totodată puternica legătură dintre elementul ceresc și cel pământesc, scena cu caracter univoc religios se integrează în peisajul real. Pictura cu titlul "Alegorie sacră", atribuită mai de mult lui Giorgione, este astăzi considerată univoc operă a lui Bellini. Tabloul a fost cumpărat de Isabella d'Este, probabil în jurul anului 1500, pentru reședința ei din Mantova. Datorită acestui tablou, Bellini intră în rândul celor
Giovanni Bellini () [Corola-website/Science/311894_a_313223]
-
Artistul lasă deoparte scenele religioase tradiționale, care până atunci i-au dominat temele, pentru a crea picturi cu totul alegorice, complexe și foarte personale, rezultat al culturii umaniste și tratatelor teologice din Veneția sfârșitului de secol al XV-lea. Interpretarea "Alegoriei" a dat naștere la multe contradicții. Potrivit aprecierii general acceptate ar fi vorba de interpretarea plastică a întrupării Fiului lui Dumnezeu. Pictura dovedește faptul că artistului venețian nu i-a fost străină pictura lui Leonardo da Vinci. Bellini reușește să
Giovanni Bellini () [Corola-website/Science/311894_a_313223]
-
pictor oficial al Republicii Veneția. Influența lui Bellini depășește granițele Italiei și hotarele secolului al XV-lea. Siguranța și claritatea realizărilor lui Bellini le regăsim în unele din pânzele lui Eugène Delacroix (1798-1863); Edgar Degas (1834-1917) pictează o copie după ""Alegoria sacră"".
Giovanni Bellini () [Corola-website/Science/311894_a_313223]
-
patriei și independența țării a ostașilor Regimentului 2 Roșiori, care au purtat sângeroasa bătălie de la Prunaru (pentru apărarea drumului către București) de la sfârșitul lui noiembrie 1916, unde din 5.000 ostași au rămas în viață doar 134. Statuia reprezintă o alegorie turnată în bronz și formată din două grupuri simbolizând Victoria și Sacrificiul. Victoria este înfățișată de un cavalerist călare avântat în plină șarjă, cu cască pe cap, având în mână o suliță și în spate o carabină, însoțit de o
Statuia Cavaleristului în atac din Iași () [Corola-website/Science/307918_a_309247]
-
varietate de piese de bronz clar evaluate. Primele piese bizantine se înscriu în convențiile romane târzii: pe avers, împăratul este reprezentat mai degrabă din față decât din profil, iar pe revers, în general un simbol creștin precum o cruce, o alegorie a Victoriei, sau un înger (ultimele două tind să nu formeze decât unul). Piesele de aur ale lui Iustinian al II-lea s-au demarcat de aceste convenții introducând un bust al lui Isus Hristos pe avers, și un semiportret sau
Monedă bizantină () [Corola-website/Science/337662_a_338991]
-
din Tennessee - Knoxville. Evenimentul conține mai multe lecturi, conferințe și dezbateri publice, în scopul unei mai bune înțelegeri a evoluționismului și exercitării de critici asupra conceptelor creaționiste. La aceste festivități au loc dineuri la care se servesc meniuri care reprezintă alegorii ale "supei primordiale" (de unde a apărut viața pe Terra), au loc manifestații și proteste publice, conferințe, dezbateri, recitaluri, chiar și piese de teatru, printre care și dramatizarea celebrului Proces al maimuței sau evocarea celebrei polemici dintre Thomas H. Huxley și
Ziua Darwin () [Corola-website/Science/314643_a_315972]
-
reformele regelui Motiak. "The Guardian" consideră seria „una dintre cele mai reușite ale lui Card”, argumentând că „scriitorul imaginează un viitor care îi aduce provocări nenumărate cititorului”. "Kirkus" vede în ea „mai mult decât o parabolă și nu chiar o alegorie”, apreciind că „reușește cu succes să fie, în același timp, un divertisment plăcut, de necontestat și edificatoare”.
Întoarcerea acasă () [Corola-website/Science/323439_a_324768]
-
de picturi a fost încredințat la trei experți printre care Gerolamo de Bardi: pe pereți au fost reprezentate chipurile dogilor și momentele din viața papei Alexandru al III-lea, în timp ce plafoanele au tratat teme de război, fapte ale cetățenilor și alegorii. Printre cei mai cunoscuți artiști contactați au fost Paolo Caliari, Jacopo Robuști, Jacopo Palmă cel Tânăr, Francesco Bassano și Antonio Aliense: toate șantierele au fost închise în secolul al XVI-lea. La sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului
Palatul Dogilor din Veneția () [Corola-website/Science/333578_a_334907]
-
a stabilit timp de 3 ani executând picturi pe tavanul rezidentei episcopale. Pictură lui de pe importantă casă a scării este cea mai mare frescă pe tavan din lume (677 mp) și a fost terminată împreună cu fiii săi Giandomenico și Lorenzo. Alegoriile lui despre planete și continente îl înfățișează pe Apollo, îmbarcându-se pe cursa lui zilnică; zeițele din jurul lui simbolizează planetele; figurile alegorice de pe coronament reprezintă cele 4 continente, incluzând și America. În 1753 s-a întors în Veneția, unde a
Giovanni Battista Tiepolo () [Corola-website/Science/302757_a_304086]
-
și doctrinale. Predomină cele satirice și amoroase, în limitele stabilite de poezia „"cancioneril"” (gen de poezie cultă ce se cultiva în secolul XV, în special în metru minor) și cu influențe provensale, pe un ton de galanterie erotică mascată de alegorii subtile. Din toate creațiile se remarcă „"Coplas por la muerte de su padre"” („"Cuplete pentru moartea tatălui său"”), grație îmbinării reușite de tradiție și originalitate. În ea Jorge Manrique face elogiul tatălui său defunct, arătându-l eroic, virtuos și senin
Jorge Manrique () [Corola-website/Science/307995_a_309324]
-
de gresie au rămas pe fațada vestică. Sculpturile au fost realizate de artiștii Hans Brandstetter, Karl Lacher, Karl Peckary, Emanuel Pendl și Rudolf Vital. Statuile din nișe reprezintă câțiva austrieci importanți (printre care și unii împărați habsburgici) și patru mari alegorii: „Arta”, „Știința”, „Comerțul” și „Industria”. Acestea au fost refăcute începând din anul 2001 și amplasate în locurile în care se aflau inițial.
Primăria din Graz () [Corola-website/Science/328015_a_329344]
-
străzilor Lipscani și Eugeniu Carada (până la acea dată numită strada Karagheorghevici), în colțul Palatului Vechi al Băncii Naționale. În cadrul Băncii Naționale au fost propuse două variante: statuie și bust. A fost aleasă varianta în formulă academistă a bustului acompaniat de alegorii, simboluri și reliefuri. Principalii susținători ai variantei au fost liberalii Vintilă Brătianu (ministru de finanțe) și Constantin Bibicescu (directorul Băncii Naționale). Monumentul a fost demolat în 1948 (din alte surse în 1952, 1953-54) din rațiuni politice și probabil distrus, în
Monumentul lui Eugeniu Carada din București () [Corola-website/Science/329618_a_330947]
-
în care se complăcuseră cele mai multe din femeile Comnenilor. Astfel, ea își puse în cap să studieze și să înțeleagă pe Homer și, în acest scop, făcu apel la unul din cei mai iluștri gramaticieni ai epocii. Pentru dânsa, Tzetzes compune Alegorii asupra Iliadei, în care explica imperialei sale eleve subiectul poemului și istoria personajelor principale care jucau vreun rol în el, fără a renunța la notele erudite asupra biografiei poetului; și în dedicația prin care oferea împărătesei cartea, el o califica
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut. El va continua să activeze în acest domeniu prin construcția de Monte-Carlo în Monaco. Materiale: Fațada din marmură, coloanele și traversele din fontă. Dimensiuni: Decor Sculptori: Jean-Baptiste Carpeaux (alegoria dansului), Louis-Félix Chabaud, Paul Dubois, Ursin-Jules Vatinelle, Jean-Claude Petit, Louis-Ernest Barrias, Jean-Baptiste Jules Klagmann, Charles-Alphonse Gumery, Jouffroy, Eugène Guillaume, Aizelin, Chapu, Falguière, J. J. Perraud, Évrard, Gruyère, Henri Jacquemart, Mathurin Moreau, François Truphème, Pierre-Louis Rouillard, Hyacinthe-Philéas Sobre, Eugène Louis Lequesne
Opéra Garnier () [Corola-website/Science/296919_a_298248]
-
de Arcaș. Simultan, sunt purtată mai departe de acest act de tragere, dar stau Și pe loc, în mâinile arcașului”<footnote Ibidem, IV, 129.12-16. footnote>. În aceeași omilie a patra, regăsim ultima, Și cea mai atrăgătoare Și mai complexă, alegorie trinitariană (un pasaj purpuriu comentat Și de Martin Laird, care își găsește un omolog mai scurt, dar interesant, în comentariul Sfântului Grigorie la Psalmul 3, în volumul său, In inscriptiones Psalmorum. Aici sufletul (feminin)/mireasa este rănită de săgeata dragostei
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
1948 a fost semnat un decret care anunța naționalizarea industriei cinematografice din România. Producțiile realizate înainte de revoluția din decembrie 1989 s-au remarcat totuși prin viziuni, când în conformitate cu cerințele regimului, când atacuri subtile la adresa situației politice din țară (de pildă, alegorii politice), când evadarea în fantezie și în „arta pentru artă”. Din 1990, reacțiile cineaștilor români au fost diferite. Generația care a făcut film în perioada anilor 1960-1980 a propus subiecte dure, fie distopii cu o Românie viitoare fără speranțe, fie
Filmul românesc () [Corola-website/Science/309321_a_310650]
-
punct de vedere, virtuozitatea lui Ion Iancuț este impresionantă), avem de-a face cu o un univers artistic omogen.” Antropomorfii Constantin Prut Mai, 2012 „Există în arte plastice o tendință, activă de mai multe secole, ce rezumă în forme și alegorii compoziționale de o surprinzătoare unitate tipologica acel chip al omenirii, care în expresie literară ar corespunde dramei și tragediei. O artă a duhului rătăcit și împovorat al ființei umane, o artă a bolgiilor infernale pe care omenirea este silită să
Ion Iancuț () [Corola-website/Science/316478_a_317807]
-
Mallarmé. Mai mulți artiști ai secolului al XX-lea și al secolului al XXI-lea au creat ilustrații bazate pe poem, inclusiv Edmund Dulac, István Orosz și Ryan Price. Poe a scris poemul ca o povestire, fără să creeze o alegorie sau să cadă în didacticism. Tema principală este cea a devotamentului veșnic. Naratorul este prins între dorința de a uita și cea de a-și aminti, părând că simte plăcere să se concentreze pe pierderea suferită. Naratorul presupune că „Nevermore
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
de însușirea concepției umaniste și a culturii laice cu ocazia călătoriilor sale în Italia. În "Parlamentul păsărilor" (""The Parlament of Foules"", 1377-1382), scris cu prilejul nunții unor persoane de la curtea regală, Chaucer se folosește de cadrul formal al visului, al alegoriei și al temei tradiționale pentru literatura de curte, tema dragostei. "Casa Faimei" (""The House of Fame"", 1372-1380), poem rămas neterminat, relatează într-o formă plină de humor călătoria imaginară a poetului, purtat de un vultur de aur al lui Jupiter
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
celorlalți. În Prolog și povestiri (peste 18.000 de versuri), Chaucer prezintă un tablou al vieții sociale din Anglia secolului al XIV-lea, în același timp înmănuchează toate genurile literaturii medievale: romanul cavaleresc, legendele bisericești, "fabliaux"-urile, bestiariile, predicile moralizatoare, alegoria. a contribuit în mare măsură în dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare. O dată cu acest "pelerinaj" spre Canterbury începe calea glorioasă a literaturii engleze. În perioada așa zisei Renașteri engleze, Edmund Spenser îl recunoaște drept propriul său maestru, multe
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]