KorAP: Find »[drukola/base=alocare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...1256 >

31,398 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

economii date, în termenii unor niveluri globale de producție, prețuri, ocupare, economii, investiții, venituri etc. În termenii lui Keynes și Pareto, eficiența se referă la funcționarea alocativă a unei economii, ca întreg, și a piețelor specifice. Ea se ocupă de alocarea factorilor de producție insuficienți (munca, capitalul, pămîntul), pentru producerea de bunuri necesare satisfacerii consumatorilor. Conceptul de eficiență alocativă își are originea în noțiunea de utilitarism prezentată mai sus, căpătînd un caracter formal elaborat mai întîi în școala neoclasică (Pareto) și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
este democrația reprezentativă. În principiu, reprezentanții ar trebui să acționeze pentru ale-gătorii lor, dar acest lucru nu este în mod necesar adevărat. Așa cum arăta A.Downs, "Partidele politice din modelul nostru nu sunt interesate per se în a face eficientă alocarea de resurse ale societății; fiecare caută doar să fie reales, maximizînd numărul de voturi primite. De aceea, chiar dacă guvernul are abilitatea de a duce societatea spre un optim Pareto, nu o va face decît dacă va fi forțat de competiția

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
personalului, schimburilor comerciale etc. Astfel, întreprinderile publice au devenit un fel de avanposturi ale modernizării economiilor tradiționale. Ele trebuiau să devină avanposturi tehnologice, să realizeze o anumită rentabilitate, un nivel acceptabil de acoperire a cheltuielilor prin venituri proprii (autofinanțare), o alocare eficientă a resurse-lor și o redistribuire echitabilă a veniturilor, în condițiile în care prețurile și tarifele erau administrate, integral sau în parte. În plus, ele trebuiau să fie motorul unei creșteri sustenabile, matrici ale utilizării eficiente a resurselor, furnizoare de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
dintre rezultatele cele mai paradoxale ale economiei publice moderne. 2.2. Prețul serviciilor publice Prețul este o categorie economică centrală, un punct nodal al ori-cărei economii, adunînd și răsfrîngînd influențe în toate sferele vieții economico-sociale. Prețurile pot conduce la o alocare optimă a resurselor sau pot gripa funcționarea unei economii. Stabilirea corectă a prețurilor este o chestiune extrem de delicată. În economia privată, el rezultă din confruntarea cererii cu oferta pe piață. În economia publică, acest lucru nu este întotdeauna posibil, fiind

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
pot gripa funcționarea unei economii. Stabilirea corectă a prețurilor este o chestiune extrem de delicată. În economia privată, el rezultă din confruntarea cererii cu oferta pe piață. În economia publică, acest lucru nu este întotdeauna posibil, fiind necesară intervenția Statului. Teoretic, alocarea eficientă a resurselor se realizează atunci cînd prețurile bunurilor și serviciilor sunt stabilite la nivelul costurilor marginale. Dar cum nu toate prețurile pot fi egale cu costul marginal, se pune problema mărimii abaterii. În general, se apreciază că dacă cererea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
grave. În baza acestor considerații, tot mai mult în ultimii ani, guvernele lumii au separat sectorul întreprinderilor de bunuri și servicii publice de funcția publică (administrația propriu-zisă) și l-au introdus în logica acțiunii economice: drepturi private decizii private de alocare a resurselor piețe concurențiale prețuri corecte ajustări la modificările cererii. Retorica maximizării bunăstării sociale a fost înlocuită cu cea a maximizării bunăstării individuale, care a impus sectorului public un nou model de dezvoltare. Principalele caracteristici ale întreprinderilor private și ale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Statului; b) Stimulente individuale recompensare pentru performanțe; inovare; motivații. b) Securitate colectivă durabilitatea locului de muncă; încadrarea în sistem; satisfacerea rutinei. b) În forme intermediare în funcția publică, totală în întreprinderile publice; c) Stimulente organizaționale riscul falimentului; decizii în favoarea schimbărilor; alocare eficientă a resurselor. c) Blocaje organizaționale securitate financiară; perpetuarea status quo-ului; alocarea ineficientă a resurselor publice. c) Nerelevante în funcția publică și producția infrastructurii publice, fezabile în restul activităților Importantă pentru reușita întreprinderilor publice este și funcționarea instituțiilor și nivelul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
durabilitatea locului de muncă; încadrarea în sistem; satisfacerea rutinei. b) În forme intermediare în funcția publică, totală în întreprinderile publice; c) Stimulente organizaționale riscul falimentului; decizii în favoarea schimbărilor; alocare eficientă a resurselor. c) Blocaje organizaționale securitate financiară; perpetuarea status quo-ului; alocarea ineficientă a resurselor publice. c) Nerelevante în funcția publică și producția infrastructurii publice, fezabile în restul activităților Importantă pentru reușita întreprinderilor publice este și funcționarea instituțiilor și nivelul culturii antreprenoriale. De exemplu, instituția contractului poate funcționa la fel de bine și în

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
stat cu unul particular, care se poate dovedi, de multe ori, un rău mai mare. O metodă mai radicală o constituie privatizarea totală. În condiții normale, este metoda care a demonstrat cele mai bune rezultate eco-nomice și cea mai eficientă alocare a resurselor. "Acolo unde progra-mele de privatizare a întreprinderilor de bunuri și servicii publice au de-marat rapid și s-au implementat într-o manieră coerentă și concertat cu reforma sistemului financiar, liberalizarea prețurilor și a comerțului exterior, rezultatele obținute au

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
o distruge, într-un cadru continental mult mai larg, o sumă de independențe într-o mare de interdependențe. Realitatea trebuie privită în față: inevitabil și inconturnabil am fost antrenați și noi pe acest drum. De ase-menea, se urmărește pe cât posibil alocarea banilor direct către utilizatorii finali, pentru sporirea responsabilității acestora și creșterea gradului de autonomie. " Se va remarca astfel că îmbogățirea vieții personale a cetățenilor (...) ar putea produce, în mod precis, efecte benefice asupra economiei de competiție, care se hrănește, din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Vasile Cocriș, publicată la Editura Ankarom), trebuie identificate alte mijloace, eventual mai inteligente, de a ne asigura și susține dezvoltarea durabilă. Ele nu pot rezulta decât din logica pieței, cel mai inteligent mecanism economic (Milton Friedman), din ajustările spontane și alocarea liberă a resurselor. Un popor viu naște dezvoltare în chip natural. Dar, cum nu poate exista un "big-bang" în domeniul alocării resurselor, comparabil cu cel al liberalizării prețurilor, mai ales după o deprimantă perioadă de hiperdirijism al acestora, perioadă care

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Ele nu pot rezulta decât din logica pieței, cel mai inteligent mecanism economic (Milton Friedman), din ajustările spontane și alocarea liberă a resurselor. Un popor viu naște dezvoltare în chip natural. Dar, cum nu poate exista un "big-bang" în domeniul alocării resurselor, comparabil cu cel al liberalizării prețurilor, mai ales după o deprimantă perioadă de hiperdirijism al acestora, perioadă care în pofida unei excesiv declamate intenții de dezvoltare armonioasă a avut ca efect participări guvernamentale inadecvate la dezvoltarea unor zone, drenarea capitalului

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
la creșterea cheltuielilor publice, cum ar fi: abandonarea doctrinei laissez faire; apariția și răspîndirea doctrinei intervenționiste a lui J.M. Keynes; războaiele și crizele sociale; creșterea gamei de activități economice ale Statului; schimbarea mentalității populației; reconstrucția postbelică, ce a implicat planificarea alocarea publică a resurselor și finanțarea publică a unor proiecte; dezvoltarea economică ce generează cheltuieli mai mari; creșterea venitului național; creșterea așteptărilor populației; extinderea dreptului de vot la categorii de populație ce solicită o implicare mai mare a statului în rezolvarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Veniturile provenite din impozite se depersonalizează și sunt utilizate în mod diferențiat, avantajele fiind nedeterminate, în acest fel avuția socială fiind redistribuită. Un alt element ce trebuie reținut este faptul că, pe baza impozitului, Statul exercită o funcție intervenționistă în alocarea resurselor în economie, în scopul stabilizării cererii agregate. Cheltuielile publice nu sunt finanțate numai prin impozite, ci prin ceea ce se numește generic "prelevări obligatorii". Acestea reprezintă totalitatea vărsămintelor efectuate în profitul administrațiilor publice, obligatorii și fără contraprestații. Ele pot fi

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
pe profit, C.A.S., altele) Pff = ----------------------------------------------------------------------Valoarea adăugată obținută de firmă Explicația creșterii presiunii fiscale trebuie căutată în creșterea cheltuielilor publice care, la rîndul său, este influențată de performanțele de ansamblu ale economiei, structura proprietății, politica guvernamentală, necesitățile publice, eficiența alocării resurselor, consensul social, sistemul politic ș.a. 3.3.3. Sistemul fiscal Alături de alte sisteme (monetar, financiar, de credit, etc.), sistemul fiscal urmărește realizarea obiectivelor politicii economice și sociale ale unui Stat. El dă măsura presiunii fiscale, a politicii fiscale și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
către autoritățile locale, introducându-le practic în faliment. Există în România consilii locale în care nu s-au luat salariile de luni de zile... O politică financiară corectă trebuie să urmărească o egalizare relativă a resurselor în teritoriu, sau o alocare geografică echilibrată a resurselor. Restricțiile sau facilitățile financiare și dezvoltarea indusă a localităților, distribuția patrimoniilor și veniturilor determină funcțiile serviciilor publice și afectează structurile sociale și funcționarea instituțională. Oricum, descentralizarea politică este strâns legată de independența fiscală. Totul se reduce

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
4.2. Economia bunăstării și alegerilor colective Economia bunăstării se preocupă de identificarea condițiilor în care se poate asigura maximum de satisfacție indivizilor care compun societatea. Într-un prim timp, teoria neoclasică demonstrează că piețele perfect concurențiale conduc la o alocare optimală a resurselor, în sensul accepțiunii lui V. Pareto. Dar acest fapt nu este valabil decît în absența randamentelor crescătoare, a bunurilor publice (serviciilor colective) și a interdependențelor dintre satisfacțiile indivizilor (efecte externe). În aceste trei cazuri, libera concurență nu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de satisfăcut, tinde să se instaleze un monopol natural. Acesta practică un preț superior costului marginal și se îndepărtează de optimul lui Pareto. Această situație conduce adesea Statul să naționalizeze monopolul, cu scopul de a evita efectele sale perverse în alocarea resurselor. Statul, care nu caută să-și maximizeze profitul, poate practica prețuri la nivelul costului marginal, dar în acest caz întreprinderea publică administratoare va realiza o pierdere ce trebuie finanțată. Cum? Prin subvenționare de la buget. Intervenția Statului nu este, deci

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
astfel la declanșarea sau amplificarea unui proces inflaționist, adică la o prelevare indirectă, prin afectarea puterii de cum-părare a tuturor. Prin urmare, în încercarea de a reduce ineficiența asociată monopolului privat, Statul impune colectivității alte costuri, rezultatul net în ce privește eficacitatea alocării resurselor fiind, deci, ambiguu. Pe de altă parte, pe piețele unde condițiile tehnice de producție nu conduc în chip inevitabil la monopol, concurența determină întreprinderile să facă tot ce pot pentru a-l evita sau surmonta. Producătorii încearcă să obțină

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
fac deci necesare existența și intervenția Statului. Dar această intervenție introduce, la rîndul său, costuri și distorsiuni în raport cu funcționarea ideală a unei economii de piață. Astfel, pentru a finanța serviciile colective pure, trebuie desigur prelevate impozite, care produc efecte asupra alocării resurselor. De exemplu, dacă un produs X face obiectul unei taxe, faptul ca prețul său să fie egal cu costul marginal nu mai conduce la o situație optimală. Taxa îndepărtează optimul paretian. La fel se întîmplă și dacă se operează

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
prețul său să fie egal cu costul marginal nu mai conduce la o situație optimală. Taxa îndepărtează optimul paretian. La fel se întîmplă și dacă se operează o prelevare asupra veniturilor provenite din muncă. Distorsiunilor introduse prin intervenția Statului în alocarea resurselor vine să li se adauge faptul că, chiar în absența unei asemenea intervenții, anumite sectoare și anumite întreprinderi sunt determinate să practice prețuri diferite de costul marginal. Existența unor distorsiuni inevitabile împiedică atingerea unui optim de prim rang (adică

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
noi distorsiuni corectoare în celelalte sectoare, pentru a ține seama de costul de oportunitate pentru colectivitate. 4.2.2. Imposibila definire a unui optim social 4.2.2.1 Problema repartiției bunăstării Analiza economică încearcă deci să identifice condițiile unei alocări eficace a resurselor și necesitatea unei intervenții publice pentru restaurarea eficacității în caz de neajunsuri ale piețelor. Dar pentru căutarea maximului de eficacitate (în sens paretian) nu este suficient a determina alegerile publice optime. Într-adevăr, criteriul lui Pareto nu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
ameliorezi bunăstarea tuturor sau bunăstarea cutărui sau cutărui individ, fără a o deteriora pe a celorlalți. Dar, odată eliminate alegerile ineficace, rămîne de realizat justa repartiție a bunăstării între indivizi (sau grupuri de indivizi). O teorie eco-nomică ghidată de căutarea alocării eficace a resurselor nu poate răspunde la această chestiune, și aceasta pentru că îi lipsește un veritabil criteriu al optimului social, sau al justiției sociale (Fata morgana). Teoria economică pare, astfel, incapabilă să ghideze alegerile publice, dincolo de o triere tehnică prealabilă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de lucru, facilități acordate IMM-urilor (mai dinamice, mai inovative, invenții în infrastructura socială, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii economice ș.a. Un factor realmente important este dinamismul industrial și tehnologic, diversificarea structurilor industriale și de desfacere, ca și investiția inteligentă, deci alocarea eficientă a resurselor, optimizarea structurilor industriale și infuzia noilor tehnologii. De asemenea, foarte importantă este acumularea de capacități manageriale superioare, care nu poate fi asigurată decît în condițiile de stabilitate și predictibilitate economică și politică. Dinamismul industrial și tehnologic înseamnă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
vin în sprijinul acestei abordări mixte: decizii publice care să nu se substituie, ci să completeze mecanismele pieței. La dispoziția diriguitorilor politicii regionale stau două categorii de instrumente: micro și macroeconomice. La nivel macroeconomic, politica regională poate contribui la optimizarea alocării factorilor de producție (muncă și capital), să corecteze și să completeze funcționarea piețelor. Principalele tipuri de politici regionale desfășurate la acest eșalon sunt: 1) politica realocării forței de muncă și 2) politica realocării capitalului. 1) Politica realocării forței de muncă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]