593 matches
-
pârâuri ce vara, de cele mai multe ori seacă, fiind alimentate de izvoare sărace, de precipitații și, primăvara, de torentele cauzate de topirea zăpezii. Principala apă curgătoare este Râul Vedea ce are ca afluenți mai multe astfel de văi și pârâuri (Ciorâca, Alunișul, Teiușul, Corbul etc.). Pe firul apei acestor râuri s-au format adâncituri și iazuri ce vara rămân pline de apă fiind utilizate la adăpatul vitelor și pescuit. Structura geologică, precum și relieful, au marcat, în mod normal, vegetația ce este compusă
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
bicicleta sau șareta. Cea mai apropiată gară este cea de la Drăgășani la circa 25 km de centrul comunei. Ca monumente pot fi amintite bisericile din satele comunei, majoritatea ctitorii ale începutului de veac al XIX-lea, remarcându-se biserica din Alunișul, cu hramul "Cuvioasa Parascheva", ctitorie din anii 1812-1813 a logofătului Ștefan Bellu. Ilie Popescu-Spineni (n.14 octombrie 1894, Cuza-Vodă, j. Olt - d. 29 septembrie 1964, București), reputat profesor de drept, membru al "Societății Regale de Geografie" și al Societății "Histoire
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
publică alte trei volume de nuvele. Personaj boem și insolit al literaturii române, Ion Marin Iovescu, trece, din păcate, aproape neobservat prin viață, ca și prin literatura română pe care a slujit-o cu devotament. Primăria este situată în satul Alunișul, la adresa poștală Primăria Spineni, 0544, telefon 0249/469609. Primarul ales în iunie 2012 este Dănuț Șarpău (formațiunea politică UNPR). Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Spineni se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
Brebu Mânăstirei (reședința), Brebu Megieșesc, Pietriceaua și Podu Cheii. Comuna se află pe malul stâng al Doftanei, la nord-est de Câmpina. Este străbătută de șoseaua județeană DJ214, care o leagă spre sud de Câmpina și Telega, și spre est de Aluniș. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Brebu se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (98,07%). Pentru 1,87% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din
Comuna Brebu, Prahova () [Corola-website/Science/301649_a_302978]
-
Ploiești (unde se intersectează cu DN1B). La Poiana Vărbilău, din acest drum se ramifică DJ100G, care duce spre est prin pădurea Cazacu spre Gura Vitioarei (unde se termină tot în DN1A); iar la Vărbilău se ramifică DJ101T, care duce către Aluniș, Bertea și mai departe, pe un traseu nemodernizat prin păduri, spre Valea Doftanei. Prin comună trece și calea ferată Buda-Slănic, pe care e deservită de stațiile Coțofenești, Poiana Slănic, Vlădești și Vărbilău. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Vărbilău
Comuna Vărbilău, Prahova () [Corola-website/Science/314608_a_315937]
-
comunei Șerban Vodă în proprietatea unor oameni înstăriți, zona a început progresiv să fie parcelată și astfel au luat naștere primele străzi: Militaru Stoian, Opriș Ilie, Puțul cu Tei, Stejărișului, Făgetului, Nucetului, Ulmetului, Sălcetului, Cornetului, Brădetului, actuala George Bacovia și Alunișului. Ulterior dezvoltarea s-a extins și către est luând astfel ființă străzi precum: Aron Pumnul și Nehoiași. <br> În timpul regimului comunist, cartierul a fost schimbat radical, culturile agricole (livezile în mod special) fiind înlocuite cu blocuri de apartamente de 15
Giurgiului () [Corola-website/Science/314942_a_316271]
-
Lacul Ursu (declarat monument al naturii), un un important lac sărat helioterm format odată cu prăbușirea unei exploatări de sare, umplută ulterior cu apa păraielor ce coboară de pe versanții din apropiere. În arealul rezervației pe lângă Lacul Ursu, sunt incluse și: Lacul Aluniș, Lacul Paraschiva, Lacul Mierlei, Lacul Roșu și Lacul Verde. Masivul de sare din apropierea lacului este acoperit cu un strat argilos pe care se dezvoltă o gamă arboricolă diversă; cu specii de: gorun ("Quercus petraea"), stejar ("Quercus robur"), fag ("Fagus sylvatica
Lacul Ursu și arboretele de pe sărături () [Corola-website/Science/324215_a_325544]
-
văile principalilor afluenți ai râului Moldova, rezultând un exemplu de adaptare a vetrei la condițiile reliefului local. Rețeaua hidrografică este formată din râul Moldova, afluent de dreapta al râului Siret. Moldova izvorăște din Obcina Mestecănișului, de pe versantul sudic al culmii Alunișului (1249 metri) și, în drumul său către vărsare, străbate longitudinal de la vest la est teritoriul municipiului Câmpulung Moldovenesc. Principalii afluenți ai râului Moldova pe teritoriul localității Câmpulung Moldovenesc, de la vest spre est, sunt următorii: pe partea stângă, pâraiele Sadova, Morii
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
Bălți) a fost asasinat pe 26 iunie 1953, la vârsta de 24 de ani, cu patru luni înainte de nașterea Vitaliei. El a fost profesor de matematică și istorie la școala din sat. Mama ei, Agafia Vangheli (născută Bordeniuc în satul Aluniș, județul Bălți), a obținut studii de pedagogie la Iași, în perioada interbelică, iar apoi a fost directoarea școlii din s.Grinăuți, fiind și învățătoare de clasele primare, la început, iar mai târziu profesoară de limba română (numită atunci „moldovenească”) și
Vitalia Pavlicenco () [Corola-website/Science/306772_a_308101]
-
la dreapta spre Zagra ajungi în Poienile Zagrii-veche așezare românească, locuită de romani din cele mai vechi timpuri. Așezată pe Valea Zăgrii în partea de nord-vest a județului Bistrița-Năsăud și având ca vecini la sud satul Zagra, la est satul Aluniș, fosta denumire Găureni, sau noțiune și mai veche „Gaura” de la începuturi, la nord satul Suplai, denumire veche „Plai”, iar la vest satul Târlișiua. Localitatea Poieni fiind situată la o altitudine de aproximativ 480 m față de nivelul mării, dispune de condiții
Poienile Zagrei, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300887_a_302216]
-
Husnicioara este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Alunișul, Bădițești, Borogea, Celnata, Dumbrăvița, Husnicioara (reședința), Marmanu, Oprănești, Peri, Priboiești și Selișteni. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Husnicioara se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt
Comuna Husnicioara, Mehedinți () [Corola-website/Science/301607_a_302936]
-
rânduri: "„Marele Principat al Transilvaniei. Comisariatul cercului Gurghiu, cercul de prețuire numărul 47”", urmează titlul, după care continuă "„Satulu Idicel se mărginește cu cinutul comunității Ideciului de Sus (Ober Idets) apoi cu acela a lu sateloru Holtmaros (Mureș Mort) Magyaro (Aluniș) Rusu (Rușii Munți) (M.O. Falu) Gleseria (Uvegcsür) Cașva și Potocu (Oros Idets) Hotarulu se începe din dialu Potocului de la Calea oilor dintre trei hotare, adecă a Ideciului, Potocului și Ideciului de Sus, unde în vârvu dialului sau făcutu o
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
oamenii comunității Ideciului de Sus: Thomas Seiler, Johan Klein, Müh Emerich, Johan Maty, Johan Müller; oamenii comitetului comunității Holtmaros (Mureș Mort): Kantor György, Vaida Mihaly, Bakos Istvan, Ördög Ferentz, Marton Istvan, Kibedi Andras, Csatlos Mihaly, Svagon Miklos, comitetul comunității Mogyoro (Aluniș): Szasz Gyorgy senior, Szasz Mihaly senior, Intze Peter, Vajda Janos, Branya Vaszi, Ördög Mihaly, Petrișor Juon, Orban Ferentz, secretar (jegyzö) comitetul comunității Rusu (Rușii Munți): Nekita Feldihan, Toader Antonesc, Csirile Diac, Ioan Ilovan, Jakab Negrutz, Toadel Oală, Chirilă Csako, Andron
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
o școală primară confesională, după perioada Gheorghe Șincai și Petru Maior, în cătunul Idicel Sat. Dovezi sigure menționează existența acestei școli în anul 1805, când a funcționat ca învățător Toma Brancovici. În anul 1850, învățător era Grigore Branca din comuna Aluniș. La această școală frecventau și copiii din cătunul Idicel-Pădure. În cătunul Idicel-Pădure școala a luat ființă în jurul anului 1875, fapt ce rezultă din jurnalul de activitate a lui Mihail Covrig, în care arată că în acest an a frecventat școala
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
este de 18,5 °C) și ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de −3,5 °C). Temperatura medie anuală este de 7,6 °C, iar media anuală a precipitațiilor este de 750 mm. Renumele Sovatei se datorează lacurilor Ursu (), Aluniș (), Verde (), Negru, Roșu, Mierlei și Șerpilor, cu ape clorurate (cu concentrație mare — de la 40 la 250 gr/litru) și sodice, prezentând fenomenul de heliotermie (vara, temperatura apei variază în funcție de acumularea căldurii solare în apa sărată, apa caldă fiind protejată de
Ținutul Secuiesc () [Corola-website/Science/299319_a_300648]
-
Colți este o comună în județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Aluniș, Colți (reședința), Colții de Jos și Muscelu Cărămănești. Comuna se află în zona montană a județului și este cunoscută pentru colecția muzeală de chihlimbar, singura din România, aflată în satul de reședință precum și pentru biserica din piatră din zona satului
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
Colți (reședința), Colții de Jos și Muscelu Cărămănești. Comuna se află în zona montană a județului și este cunoscută pentru colecția muzeală de chihlimbar, singura din România, aflată în satul de reședință precum și pentru biserica din piatră din zona satului Aluniș. Comuna se află în Munții Buzăului, în nord-vestul județului, și cuprinde mare parte din cursul superior al râului Sibiciu, un mic afluent al Buzăului. Este deservită de un drum comunal care o leagă de orașul Pătârlagele din valea Buzăului. Conform
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
de la muntele Colți, care străjuiește satele; acest munte are culmea în formă de semicerc, cu 7 colți de piatră. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Colți făcea parte din plaiul Buzău a județului Buzău și avea în componență satele Aluniș, Călugărițele, Colții de Jos, Colții de Sus, Camburu, Comarnici, Fijerești, În Poiană, Ligurești, Lupoaie, Măgădani, Mățara, Muscelu Cărăimănesc, Paltinu, Strâmba, Seciu și Valea Boului, cu o populație totală de 2080 de locuitori ce trăiau în 546 de case. În comună
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
locuitori ce trăiau în 546 de case. În comună funcționau 7 mori de apă (4 pe Bâsca, 2 pe valea Colților și una pe valea Boului), o pivă, 3 fierăstraie, o stână și 4 biserici (între care și cea de la Aluniș, săpată în piatră). În 1925, comuna este consemnată în aceeași plasă, având 2307 locuitori în satele Aluniși, Călugărițele, Colții de Jos, În Poiană, Mățaru, Muscelu, Paltinu și Valea Boului. În 1950, comuna a intrat în componența raionului Cislău din regiunea
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
din România) având ca subiect chihlimbarul - ce aparținâne de Muzeul Județean Buzău, a fost deschisă în 1973. Unele dintre exponate au fost duse la Muzeul Chihlimbarului din Colți. Un alt obiectiv turistic din comună îl constituie biserica în piatră de la Aluniș, o biserică săpată în stâncă de ciobani din zonă în 1274, și care a funcționat ca mănăstire până în 1871, după care a devenit biserică ortodoxă a satului. Atestarea documentară a bisericii Aluniș datează din 1351. Tot lângă Aluniș se află
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
din comună îl constituie biserica în piatră de la Aluniș, o biserică săpată în stâncă de ciobani din zonă în 1274, și care a funcționat ca mănăstire până în 1871, după care a devenit biserică ortodoxă a satului. Atestarea documentară a bisericii Aluniș datează din 1351. Tot lângă Aluniș se află niște așezări rupestre folosite în trecut drept loc de refugiu. Biserica, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, împreună cu chiliile, sunt clasificate ca monument istoric de arhitectură de interes național. În afara bisericii
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
piatră de la Aluniș, o biserică săpată în stâncă de ciobani din zonă în 1274, și care a funcționat ca mănăstire până în 1871, după care a devenit biserică ortodoxă a satului. Atestarea documentară a bisericii Aluniș datează din 1351. Tot lângă Aluniș se află niște așezări rupestre folosite în trecut drept loc de refugiu. Biserica, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, împreună cu chiliile, sunt clasificate ca monument istoric de arhitectură de interes național. În afara bisericii în piatră de la Aluniș, lista monumentelor
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
Tot lângă Aluniș se află niște așezări rupestre folosite în trecut drept loc de refugiu. Biserica, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, împreună cu chiliile, sunt clasificate ca monument istoric de arhitectură de interes național. În afara bisericii în piatră de la Aluniș, lista monumentelor istorice din județul Buzău cuprinde pe raza comunei Colți și un sit arheologic de interes local, cuprinzând o necropolă din Epoca Bronzului (cultura Monteoru, mileniile al III-lea-al II-lea î.e.n.), aflată lângă satul Colți, pe pintenul
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
multe pagini numeroasele variante utilizate, în graba timpului, în diferite documente oficiale ori lucrări de specialitate, de la "less" (maghiara)- care înseamnă loc de pândă (pus in legatura cu sistemul de supraveghere a căilor de acces spre cetatea Rodnei), slavul "les" (aluniș) până la denumirea de"leși" (poloni). Etimologia așezării de la poalele Heniului a preocupat și pe alți istorici și oameni de litere din județ, cât și pe autorități. Astfel, în 1923, autoritățile guvernamentale au solicitat organelor administrative din județele României să facă
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
dramaturg de limba germană, originar din România. A urmat gimnaziul real (1924-1928) și școala catolică de învățători ("Deutsche Katholische Lehrerbildungsanstalt") Banatia (1928-1932) din Timișoara. A profesat ca învățător în Lenauheim, județul Timiș (1933-1934), iar din 1935 până în 1942 profesor-cantor la Aluniș, județul Arad. În 1943 a fost numit inspector școlar pentru școlile primare ale germanilor din România,acum subordonate Grupului Etnic German din România. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost trimis pe Frontul de Răsărit. După lovitura de
Hans Kehrer () [Corola-website/Science/310338_a_311667]