1,290 matches
-
Umbră în amurg, sau „Senin și singur, Doamne, ce senin/ mă simt aici pe plajă, lângă mare,/ sunt ca și timpul cuibărit în golf,/ chiar lumea-mi pare-un semn de întrebare” - Golful paradisiac). Melancoliile lui Eugeniu Nistor nu au alura unor stări fruste, de elan direct, nemediat, ci, mai curând, stau sub semnul unei intelectualizări a trăirilor și impresiilor; un vag filtru livresc se interpune între percepția lumii și conștiința lirică, deprinsă a conferi un timbru elegiac, o rezonanță acut-reflexivă
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
altfel imposibil, ci în sesizarea din timp a acestui sens, lucru pe care nu-l putea face decît prin profeții și prin ritualuri. Așadar fatalism, predestinare, încrederea în oracole, personificarea lucrurilor - într-un cuvînt o vedere magică care împrumuta universului alura unei vietăți miraculoase. A trăi însemna pentru grec a purta un dialog cu spiritele din jur, logos-ul filosofic nefiind decît o prelungire a mythos-ului ancestral. Ideea că logos-ul ar fi putut să sleiască mythos-ul nu intra în formula
Docimazia filologică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4748_a_6073]
-
hram nu avea acoperire în chemarea spiritului. Dar Belgia îi mai aduce lui Conta două consecințe nedorite: izbucnirea tuberculozei și aderarea la ideile Internaționalei Socialiste, dat fiind climatul ideologic produs de Războiul Franco-German din 1870. Fibra somatică i se șubrezește, alura sa înaltă și firavă uscîndu-se tot mai mult, pînă la înfățișarea vespilică pe care o va căpăta în ultimii ani: anorexic, mereu astenic și cu o fizionomie famelică de strigoi viu. În fond, spiritul său aventuros, care l-a predispus
Plectrul fatalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4782_a_6107]
-
le alege după unicul criteriu al autoreferențialității: dacă se potrivesc sau nu se potrivesc naturii sale intime. Eseistul își verifică trăirile comparîndu-le cu ale altora. În trei sferturi volumul e alcătuit din citate urmate de scolii personale, autorului putîndu-i-se reproșa alura de digeste, de pandecte obținute prin juxtapunere de paragrafe străine, mărimea spațiului pe care îl umple cu cuvintele altora fiind agasantă. Cititorul ține în mîini un compendiu de gînduri provenite de la zeci și zeci de autori, fără ca un liant de
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
Ca o revanșă a abstractizării (panașul cerebral al poeziei n-ar putea fi abandonat din planul acesteia, de testimoniu fidel al umanului), structurilor organice li se atribuie încrengături mecanomorfe, fețe geometrice. Avem a face cu încă un contrast fertil, avînd alura unui baroc scientizant: „Turnurile de aur și cruci/ se nalță pînă spre bolți/ și apasă pe creier ca marea// sub ștucaturi cuiburi/ de rîndunici mecanice purtate/ pe giroscoape și stadii”(În cap castel). Sau atît de provocator mecanicist: „Rărunchii s-
O poezie a contrariilor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4407_a_5732]
-
susține tensiuni divers distribuite între vehemență și râs, grație și furie, pasiune și mister etc. În centrul acțiunii stă tenorul Riccardo - personaj romantic, profund pasional, generos, capabil să își înfrângă sentimentele ca să nu își trădeze prietenul, având și o ușoară alură de playboy (se preocupă de organizarea balului, se amuză pe socoteala vrăjitoarei, circulă deghizat prin oraș etc.). În interpretarea tenorului Daniel Magdal nu am regăsit aceste trăsături, ci doar un cânt vehement cu voce aspră, tăioasă, cu acute puternice, totul
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
definesc concepția. Rezultatul instrucției de elită e însă deplorabil, tînărul trecut prin furcile pedagogiei pozitiviste dovedindu-se un gîgă retardat, incapabil de reflecții abstracte și pe de-a-ntregul neputincios în privința misterelor universului. Într-un cuvînt, un rebut omenesc de iremediabilă alură burlescă, un homo insipiens, bun cel mult să facă pe figurantul într-un vodevil ieftin, cu tentă mahalagescă. Dezamăgit de eșec, don Avito își repudiază copilul, care, ajuns la vîrsta adolescenței, dîndu-și seama de aschimodia pe care o întruchipează, își
Homo insipiens by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4433_a_5758]
-
zi cu zi și livrate într-un mod la fel de banal, „democratic”, spre a nu-și șoca publicul cititor cu stări depășind rutina existenței minimale, suferințele mizeriei zilnice, simțul comun simplificat sau judecata măruntă, dar majoritară... Iar cînd poezia ia o alură inversă, cînd se opune și se revoltă, atunci ea devine provocatoare, ricanantă, sarcastică, la limita pornografiei sau scatologicului, dar este vorba despre exacerbarea aceleiași teribile banalități, aceleiași mulțumiri masochiste cu luciditatea imediată și irespirabilă, aceleiași teribile absențe de depășire și
Scrisoare deschisă Domnului Gérard Pfister, Editions Arfuyen, Paris by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/4604_a_5929]
-
doamne din jurul regelui Ferdinand - Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Cella Delavrancea și Maruca Cantacuzino - pînă la dexteritățile retorice pe care Petre Țuțea le arăta în închisoare. Sunt memorii aspre prin duritatea dezvăluirilor și suculente prin amănunțimea portretelor încondeiate: o lume cu alură de bestiar uman, promiscuă și deopotrivă fascinantă, amestec de gusturi elevate și de apucături abjecte. Un univers întors pe dos în care frica, marea frică din anii ‘50, soră geamănă cu la grande peur din 1789, schimbă caractere și induce
La grande peur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4624_a_5949]
-
estetice. A fost odată o plăcere speculativă pe care cei pregătiți pentru ea au gustat-o din plin. Azi însă a te simți împlinit prin efortul gîndirii e o intuiție pe care contemporanii au pierdut-o de tot, de aici alura stranie pe care o are textul lui Schelling. O remarcă specială se cuvine traducătorului Paul-Gabriel Sandu, al cărui talent în materie de limbă română i-a îngăduit să-l pună pe Schelling într-o albie lexicală care e digerabilă sub
Spiritul calcitrant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4648_a_5973]
-
au un ton recules, de analecte stoice. Autorul are flegma curtenitoare și limfa placida, de aici timbrul împăciuitor. Fără porniri agresive care să izbucnească în îndrăzneli ideologice, Ioan Pîntea are o voce ștearsă, căreia îi priesc mai curînd stihurile de alura creștină, decît însemnările de ordin intim.
Părul din parohie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4367_a_5692]
-
poemele din Cine merge în Paradis. În cazul celor ample, se poate presupune că e vorba de versuri în plus. Eliminându-le însă dispar problemele, dar dispare și poezia. Am făcut exercițiul. Și mai complicată e situația secvențelor scurte, cu alură de concetti. Toate sună bine din coadă. Dar vai de coloana lor vertebrală! E frântă din vertebră în vertebră: „nu ai invitat șerpii la dans/ ei sunt idei în derivă/ îți spun poate iarna va trece/ dansul este o victorie
Locuitorul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5752_a_7077]
-
lui Eminescu, cînd e analizată fonetic de Cartojan (la nivel de accent, silabă și aliterații vocalice) devine o caricatură odioasă fără virtuți estetice, tot așa limba lui Heidegger, supusă aparatului logic al lui Cassirer, sfîrșește într-o dilacerare irațională cu alură gîngavă. Cauza stă în lipsa de afinitate între mintea cercetătoare și obiectul supus ei. Cînd marxiștii Școlii de la Frankfurt - de la Adorno și Habermas pînă la Horkheimer și Marcuse - văd în opera lui Heidegger o schlechte Theologie („teologie proastă“) și o Tiefenschwindelei
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
nu e doar rumegarea tardivă a unor chestiuni de o vetustețe irecuperabilă, ci act de adulmecare intuitivă a unor asociații de idei la care nimeni nu se gîndise pînă la el. Alte notițe, scurte și de-a dreptul sibilinice, au alura unor enigme puse în cuvinte: „Liiceanu: platonic. Pleșu: aristotelic.“ (p. 179) Ultima secțiune a volumului cuprinde scrisorile lui Noica către Dragomir, scrise în două perioade distincte: 1949-1951, ani în care Noica se afla în domiciliu forțat la Cîmpulung, și apoi
Extravagantul de rasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5885_a_7210]
-
omul însuși, pe care l-am văzut fugitiv o singură dată și m-a nedumerit de asemeni: mi s-a părut un bărbat înalt și țanțoș, cu o privire de vultur, căci se purta cu capul pe spate, accentuându-și alura de pasăre de pradă; nu era în nici un caz acel moșulică simpatic și drăgăstos pe care-l cunoscusem mai bine, Moș Nae, de la „Universul copiilor”, pe adevăratul nume N. Batzaria, cu care va împărtăși o soartă crudă: vor fi amândoi
Repetând unele lecturi by Alexandru George () [Corola-journal/Journalistic/5887_a_7212]
-
sută de ani. Proporțiile sînt perfecte. Pus la răscruce de drumuri, nu te poate lăsa indiferent, nu ai cum să-l ocolești pentru că te prinde în brațe oricum. Ca o femeie frumoasă. Așa delabrat cum l-am găsit își păstra alura, ținuta, silueta. Dăm un ciubuc și intrăm. Atît cît am putut să văd atunci în clădirea-ruină m-a emoționat teribil. Cine ar fi știut atunci ce va urma?... Am ieșit tulburată în căldura unui oraș din Oltenia, regiunea Romanațiului. Mă
Promisiunea (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5524_a_6849]
-
și după parcurgerea celei mai lungi spirale cognitive.” (pp. 4-5) Într-adevăr, Mihai Dinu nu postulează, nu impune, nu susține, ci testează această definiție a poeziei. De altfel, primele capitole (pp. 7- 31) nu sunt propriu vorbind teoretice. Au doar alură teoretică. Mai importantă, pentru autor, e armătura lor logică. Oricum, partea cu adevărat interesantă a cărții începe o dată cu cel de-al patrulea capitol, O recodificare a poeziei (p. 33). Mihai Dinu explorează și exploatează un fapt aparent banal de istorie
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
filozofică: mania autoreferențialității în pictură și în literatură. Raluca Dună nu spune „manie” și nici „autoreferenț ialitate“, ci spune „reprezentări auctoriale“, adică moduri prin care autorii vorbesc despre ei înșiși prin mijlocirea artei în care excelează. Dar dacă lăsăm deoparte alura scrobită a expresiilor de secime universitară - scriitură, eu auctorial, figurabilitatea eului, -, atunci tema lucrării sună astfel: artiștii suferă de un exces al conștiinței de sine, iar acest exces culminează în imboldul de a se pune pe ei înșiși în lumină
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]
-
împrumută procedurile artei celuilalt: în Eseuri Montaigne își „pictează“ biografia, iar Rembrandt își căptușește cu subtext cele 60 de autoportrete. Eforturile celor doi sînt echivalente: mesajul autoreferențial e același, doar expresia diferă. Dacă ne mărginim la metafora ce răzbate din alura expresiilor paradoxale (imagine textuală și tablou scris), atunci nu avem nimic de obiectat. Dar dacă le luăm drept verdicte menite a surprinde dubla natură a fiecărei arte, atunci ne trezim într-o situație aporetică, căci ni se dă de înțeles
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]
-
formulă critică e rodul unui paradox: „Critica lui Gabriel Dimisianu ni se pare a înfățișa un paradox: pe de o parte, e sobră, calmă, «cuminte», pe de alta, emană o indenegabilă autoritate. Întrupare a echilibrului, a unei anume «imparțialități» (are alura unui arbitraj inteligent), ea nu e totuși «diplomatică», așa cum apare la nu puțini confrați, adică nu prezintă acea dexteritate vicleană a încercării de-a împăca toate părțile, a evitării subiectelor spinoase, a menajării cu osebire a celor resimțiți drept influenți
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
a rosturilor romanului actual, cu aluzii la toată istoria narațiunii, la arta prozatorilor. Citatul bilingv introdus mai sus indică o sursă, romanul Moby Dick fiind unul din inspiratorii autorului parizian. Sunt mai mulți. Lunga suită a aluziilor dă volumului Dispariția alura unui mini-catalog al cărților cu faimă în cultura noastră a tuturor. Unii autori sunt citați prin stihuri notorii, dar cu schimbări în acord cu norma cărții. Din Mallarmus (numit ad hoc chiar așa, Mallarmus), autorul s-a oprit la „Amarul
E fără e ! by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5835_a_7160]
-
sobru cu care analizezi o temă se ascunde o vînă marțială de esență pedepsitoare. Cine nu se supune acestei ecuații se va simți în filozofie ca un intrus căzut în mijlocul unor canibali culți. Cazul lui Mircea Flonta e patognomonic pentru alura spiritului care își convertește agresivitatea în luciditate critică. De fapt e exemplul spectaculos al unui intelectual care își îndreaptă cruzimea în două direcții: spre autorii pe care îi comentează și spre amorul propriu. Pe scurt, Mircea Flonta își este sieși
În umbra lui Darwin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5839_a_7164]
-
morga jargonului țeapăn, scrie în tropi de limbă firească: „Supremația gestului“, „Nevoia de sustragere“ sau „Poezie și adevăr“. În ele eseistul scrie fluent și clar, dar fără virtuți literare, intenția de fi expresiv sfîrșind de obicei în pusee retorice cu alură emfatică: încarcă textul cu adjective frapante, a căror tușă groasă, obosind, devin inexpresive prin supralicitare. Și totuși autorul e viu în intuițiile sale, chiar dacă nu e personal în expresie, căci are proprietatea logică a termenilor, dar nu și posesia mistică
Personal, consider că… by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5574_a_6899]
-
fiecare din noi se poate arăta și „tolerant”, și „dificil”, în funcție de circumstanțe. Iar cele două ipostaze pe care le indici nu sunt oare suficient de subiective? În cîmpul literaturii, toleranța (exagerată) poate fi precizată uneori doar cu întîrziere, avînd inițial alura comprehensiunii. E situația unor reputații pompate în exces, cum s-a întîmplat cu unii șaizeciști, afirmați după un exasperant răstimp de secetă, reduși treptat la dimensiuni mai rezonabile ori rămași... în așteptare. Iar spiritul critic, să zicem anticipativ, care nu
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
de înțeles la începutul anilor 2000, de „sânge proaspăt”. Din toată literatura postbelică, poate doar în Nichita Stănescu să se fi investit atâtea speranțe după primul volum. E drept că între timp Claudiu Komartin a devenit un excelent manager - cu alură de misionar - al poeziei de ieri și de azi, de la noi și de aiurea, prin moșirea câtorva instituții puternice. Clubul de lectură și Editura Max Blecher au descoperit și publicat deja nume tinere de rezonanță precum Matei Hutopila, Teodora Coman
Suferința în formă fixă by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3532_a_4857]