331 matches
-
despart „adevărate ere geologice, de parcă Eliade ar fi supraviețuit multor perioade intermediare de glaciațiune”. Scrisă într-o altă perioadă de creație, nuvela „Pe strada Mântuleasa...” a avut parte de recenzii elogioase din partea criticilor, care i-au apreciat atât limbajul său aluziv, cât mai ales imaginația prolifică a autorului ce a creat o mitologie citadină. Întâmplările relatate de Fărâmă dezvăluie incompatibilitatea dintre două moduri de a înțelege viața: viziunea sacră și viziunea profană, dintre emoția artistică și informația seacă, dintre mitologie și
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
cu experiențele realizărilor fauviștilor în acest domeniu. Argumentul care susține această afirmație este paleta cromatică și tușeul care se pierde în culoarea disociată de radiația galbenurilor opalescente și a alburilor suculente. Astfel, formele capătă consistență din relația contrastantă cu acordurile aluzive de clarobscur "babist" sau de origine flamandă, realizate pe fundalurile elaborate cu atenție. Pe de altă parte, se poate observa în opera pictorului Corneliu Ionescu, explorarea dusă până la obsesie a culorii gri. Culoarea gri a devenit suport pentru multe din
Corneliu Ionescu () [Corola-website/Science/335818_a_337147]
-
Maria Olsufieva, care finalizase traducerea același roman în limba italiană. Ultima carte proprie a lui Slonim a fost studiul "Sovietic Russian Literature. Writers and Problems" (1964), lăudat de "Revue des Études Slaves" pentru „simțul echilibrului”, dar criticat pentru „natura sa aluzivă”. Istoricul social Lawrence H. Schwartz consemna critica sa „vitriolantă” a Uniunii Scriitorilor Sovietici. Slonim a contribuit, de asemenea, în mod regulat la recenzii și enciclopedii, răspunzând întrebărilor adresate de colegii săi mai tineri și sprijinind programul universitar al colegiului Sarah
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Foarță este una rizomică, ale cărei încrengături ultime sînt aproape imposibil de perceput de către un cititor, oricît de avizat ar fi el. Practic, citind un poem de Șerban Foarță cititorul trebuie să detecteze strategiile ludice ale autorului (trimiterile directe sau aluzive la nivelul conținutului, folosirea ironică a unor cuvinte sau utilizarea unei anumite forme poetice și nu a alteia), la holorime, la calambururi și la plurisemantismul unor cuvinte, elemente care pot răsturna spectaculos semnificațiile aparente ale unui poem și, deloc în
Rime la gazetă by Tudorel Urian () [Corola-website/Journalistic/10959_a_12284]
-
iubire, devenim de două ori circumspecți. După Primul Război Mondial, poeziile la persoana I singular, tot mai numeroase, se îndepărtează de matca originară; încep să apară și cîteva neologisme, ba chiar și sugestii de factură simbolistă prinse într-un limbaj aluziv, pînă acum absent. Simbolismul însuși supraviețuia însă atunci cu greutate; simboliste sunt versurile-epitaf ale lui Goga, săpate pe mormîntul său de la Ciucea: „Jur-împrejur e largul care cîntă, E soare-n cer, e sărbătoare sfîntă Și-n vreme ce mi-a
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
fi înțelese și că „celebrări clorofiliace” (Robert Pogue Harrison, Gardens. An Essay on the Human Behaviour, Chicago and London, The University of Chicago Press, 2008). Este de mirare, totuși, un lucru: esteta Șei Shōnagon nu discută în vreun fel, nici macar aluziv, raportul dintre natură și arta. Un mileniu mai tarziu după doamna japoneză, filosofii grădinii, din secolul XXI, afirmă că grădină nu înseamnă doar natură sau doar artă, ci amândouă la un loc. Șei Shōnagon și estetică ei persuasiva (care monitorizează
Epifania doamnei Sei Shōnagon by Ruxandra Cesereanu () [Corola-website/Journalistic/5247_a_6572]