891 matches
-
desigur că îl cunoașteți. — McCaffrey, nu. Mai cunoști altul? — Mi-e teamă că nu. — Atunci va trebui să fii dumneata. Cuvintele sunau a final autoritar. Voi face tot ce-mi va sta în putință, spuse părintele Bernard umil și ușor amețit, dar încă nu mi-e foarte clar ceea ce doriți. — Pur și simplu pe cineva căruia să-i vorbesc. Cineva absolut serios. M-am obișnuit să-mi clarific gândurile pe calea conversației. — Să presupunem că nu vă voi înțelege? John Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ierboase sau, pe alocuri, dădeau la iveală un pământ brun, acoperit cu mușchi. Lui Pearl îi plăceau plantele și pomii și se bucura acum de ele, atât cât se poate bucura o ființă care se simte extrem de nefericită. În timp ce umbla, amețită, încerca una din acele crize de non-identitate prin care trece, probabil, fiecare dintre noi, într-un moment sau altul. Cât stătuse în poziție de „drepți“, în ușă, în spatele „tinerei ei stăpâne“, îmbrăcată în uniformă de cameristă, cu șorț, se simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întrebe dacă nu cumva sunt homosexual“. Dar John Robert nu-i puse asemenea întrebare. Stătu un moment în cumpănă. Tom, privind la fața filozofului, atât cât se deslușea în lumina care-i venea din spate, începu să se simtă ușor amețit. Norii albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Anthea. Ba nu, o duc eu, tu o ții pe a ta. Porniră cu toții în seara caldă străjuită de un cer senin, pe care mai zăboveau frânturi din lumina zilei. Câțiva bețivi adunați pe trotuar cântau încetișor. Tom se simțea amețit, sau mai curând beat. Anthea îi luă mâna și își simți ochii inundați de lacrimi. Îl iubea pătimaș pe Joey Tanner, care nu răspundea dragostei ei, și îl iubea cu tandrețe pe Tom McCaffrey, dar ca pe un prieten, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mă întreb ce caut eu aici. Draperiile din salonul casei Belmont fuseseră trase, dar fereastra mare de pe palier, prin care se zărea o parte din scara albă, împrăștia o lumină domoală. Tom se uită la fata care chicotea, evident cam amețită, scuturându-și părul lung, blond. Era înaltă și purta o rochie elegantă, lungă, dintr-o mătase multicoloră. Se apropie de el, aruncându-i-se aproape la piept. Tom se dădu un pas îndărăt și o privi din nou, mai atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
păcii să se înstăpânească pe sufletul tău. Iartă-ți ție și iartă-le și celor pe care-ți închipui că ți-ar fi dușmani. Părintele Bernard își ridică mâinile de pe umerii lui George și se așeză alături de el. Era ușor amețit, conștient parcă de un eveniment care se petrecuse acolo, în cameră. George se lăsă străbătut de un fior și se ridică în picioare. — Doamne, ce șarlatan ești! Te folosești de vechile trucuri magice. Părintele Bernard se ridică la rândul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
În ce mă privește ― zise el ― m-aș mulțumi cu președenția... Fata izbucni în râs. ― Pentru asta va trebui să învingi clanul Hardie. Gosseyn se așeză. ― Pe cine să înving? ― Ei, cum pe cine? pe Michael Hardie, președintele Terrei. Ca amețit Gosseyn se alungi din nou în iarbă. Iată ce voiau să spună la hotel Nordegg și ceilalți. Spusele lui li se păruseră a fi delirul unui nebun. Președintele Hardie, Patricia Hardie, palatul de vară din Cress-Village ― iar tot ce știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
șocului. Dar, cu rapiditate, corpul său își reveni la normal. Simți din nou podeaua de sub picioare, aerul pe care-l respira, rece și uscat, înecăcios, în gură, în plămâni ― pleoapele clipiră des; treptat, din nou sigur că trăiește, dar încă amețit, își lăsă conștiința să ia contact cu forma inertă, fără viață. Și fără să-și dea seama că se mișcă, se apropie de platou, întinse mâna, apucă cearșaful cu vârful degetelor, îl ridică, îl trase deoparte și-l lăsă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ar fi Întrebat-o e bine așa? merg mai departe? Emma aprobă dând din cap, chiar dacă În cuvintele acelea de o paloare abominabilă și impersonală putea cu greu să recunoască scena pe care o trăise cu adevărat. Apoi, fiind foarte amețită și slăbită, am mers la camera de urgență a spitalului San Giacomo, unde am fost tratată pentru leziuni mai bine specificate În raportul alăturat. Vreau de asemenea să denunț faptul că de când l-am părăsit, Buonocore nu mi-a furnizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu pumnul Înainte - dar mingea țâșnește spre tavanul Înalt al sălii și se pierde În tribune. Punct pentru echipa galbenă. Șase amazoane hotărâte și teribil de agresive - o imagine feminină atât de amenințătoare și de neliniștitoare, Încât Antonio se simțea amețit. Fetele cu tricouri albe se adunară În cerc, umăr la umăr, strigând - către podea sau poate pentru a se Îmbărbăta: — Luptă! Luptă! Luptă și vom reuși. Dintre ele, Valentina era cea mai mlădie, iar la zdruncinăturile acelea marțiale se clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mort fără ea. Terenul era gol. Fetele În alb se Îmbrățișau lângă bancă, săltând. Sugeau o băutură verde, din sticluțe de plastic, cu capace În formă de biberoane. Arbitrul cobora atent de pe tronul său. Meciul se terminase. Antonio se ridică amețit. Gândul la Emma Îl făcea să sufere ca de boală. Era o boală. Și totuși, nici măcar nu Încercă să-l alunge. Nu voia ca durerea să-l părăsească. Când rămăsese singur - deposedat de ea ca de un braț sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să rămână singură. Știa să trăiască doar pentru alții. Voia să-i facă fericiți. Cu ea sau prin intermediul ei. Era asta o crimă? Putea să plece cu omul acesta care părea un băiețel, venit din Întunericul unei zile greșite - profesorul amețit și distrat, dar În același timp agil și ușor, căci trecutul nu-i apăsa umerii, un trecut pe care el, atât de tânăr, nu Îl poate susține În locul meu. Un om pe care Îl cunoștea Într-adevăr de puține ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să-i trezească nici o suspiciune, sigur. Dar nu putea să nu simtă că o seară ca aceea pe care tocmai o experimentase ar fi meritat un final un pic mai locvace. Ar fi fost plăcut, își amintește că se gândise amețită, când aluneca în somn, dacă i-ar fi putut povesti soțului ei despre aventură. Ziua următoare, la sfârșitul orelor, Connolly a venit din nou la atelierul ei. A avut loc o mică și ciudată luptă imediat după ce a intrat. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
prag, era Connolly. — Ai grijă, l-a auzit spunând. Apoi a mai fost ceva conversație, pe care n-a putut s-o audă. Connolly a coborât pe scări și a sărutat-o pe fată. Sheba și-a smucit bicicleta. Era amețită. Nu văzuse bine dacă o sărutase pe obraz sau pe buze. Celălalt băiat zicea acum ceva și ea nu înțelegea. Toți trei au izbucnit în râs. — Mă fut, ești numa’ gelos, a zis Connolly pe un ton jovial. Băiatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
obișnuit. De-a lungul anilor, îmi creasem propriile tradiții pentru zilele importante și de sărbătoare. De acest An Nou, ca de fiacre An Nou în ultimii zece ani, am cumpărat o sticlă de sherry și mi-am petrecut seara ușor amețită și recitind a nu știu câta oare Persuasiune de Jane Austen. Am vorbit cu Sheba de câteva ori la telefon în prima săptămână a anului. De fiecare dată mi s-a părut a fi în pragul unei crize de isterie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fură somnul, acoperit de zăpada care acum e tăioasă, rece și Întunecată, și Vlad trage de el, dar e inert și cîntărește o mie de kile, rîde Înfundat, Întins pe jos, În beznă. Vlad Îl lasă acolo, e și el amețit, se gîndește că ajunge sus la adăpostul din punctul de observare, fără să alarmeze dormitoarele, și o să trimită pe cineva să-l ia pe răcanul matol. O socoteală de om beat. Pentru că e evident că pierde drumul, iar ninsoarea Îi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
piepturile noastre În care bat inimi de eroi. Lui Stancu Începe să-i placă la televizor... la Început oftează și el, după care rîde. Asta se Întîmpla marți. Peste două zile, joi, la prînz, ies din serviciul de gardă ușor amețit, fără repere temporale precise, vineri urmează să plec În permisie, pentru trei zile. Poate că totuși azi reușesc să fac dușul ăla, Îmi zic. Chiar și așa, somnambulic, din pricina programului de somn-veghe complet anapoda, pot să-mi dau seama că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cadavru... e un om pe care l-au stîlcit În bătaie... Da, el a ajuns acolo după ce... Înțelegi? Și a tras un cadru, ultimul de pe film, după care l-a scos, după care... Cum am plecat de la fratele lui Marin? Amețit. Nu doar de linia basului din Rock the Casbah. O stare de nervozitate nu-mi dădea pace. Unde căcat e tufa aia de urzici? Băga-mi-aș... Ne place, nu ne place, asta e lumea noastră acum, așa arată, ca
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
simțeam că avea să urmeze în vorbirea lui, poate n-ar fi urmat, nu știam, simțeam o neliniște. Lung stătea în dreapta mea, la o anume distanță. Locul din stânga, acolo unde fusese cu câteva minute înainte Ana, era gol, îl priveam amețit, îmi venea s-o chem să revină, mă încerca o sufocare. - Da, preciza Lung, toți spun că e în adevăr un om foarte cumsecade. Dar nu la asta mă gândeam... Totul fu din nou salvat: intră învățătorul care, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu inflația care urca vertiginos, un pachet de țigări oarecare ajunsese la prețuri fluctuante, de mii de lei, mărfurile de calitate ori de primă necesitate vândute „pe sub mână”, la prețuri exorbitante, cu toate controalele așa-zisei „miliții economice”. Domnul Pavel, amețit și îngrijorat, căuta să înțeleagă, fără să reușească, ceva din mecanismul inflației, pentru el de nepriceput, cu toate că domnul Andronescu de la serviciul financiar al prefecturii încercase să-i explice că inflația e un fel de cancer, „la fel cum e cancerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea chiar era Sam Epstein a Împins-o pe Ruby să se trezească, din fericire. S-a ridicat, cu ochii larg deschiși. —Sfântă Fecioară, a fost tot ce-a spus Înainte de a se Întinde din nou, căci Încă se simțea amețită. Dar nu Înteleg... A Înghițit cu greu, conștientă că inima Îi bubuia.... — Ce naiba cauți aici? Și ți-am spus toate lucrurile alea despre... Știi tu... Chestia cu timbrul... Și gine... —Ginecolumniști, a completat el. — Da, despre ginecolumniștii care sunt amanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și hamburgeri, care În mod clar Își făcuseră provizii pentru anotimpul rece, ieșiseră la rampă, sperând să mai spargă piața o dată Înainte să se strice iar vremea. Ruby și Sam se plimbau de-a lungul străzii, ferindu-se de pietonii amețiți, de cicliști și de rollerii În maieu. Din când În când se opreau să vadă câte un magician sau un artist ambulant sau să caște gura prin vreun magazin New Age, unde se vindeau cristale și reproduceri kitsch cu Buddha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
juraseră că văzuseră chiar vulpi și mâțe sălbatice. Ciudățenia era că jivinele nu urcau În curțile sătenilor ca să le facă rele. Stăteau cuminți, În legea lor, În Vale. Poate, cine știe cum, rar, oamenii se pomeneau În mijlocul bătăturii cu câte un șarpe amețit, plecat orbește În căutare de căldură. Dacă era prea mic, Îl omorau cocoșii; dacă era destul de mare, păsăretul făcea hărmălaie ca de uliu și gospodarul știa: venea cu o sapă, tăia pe nepoftit și azvârlea În Vale bucățile care Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și găseam, singur, În mușuroiul ăla de furnici, câte o celulă cu zăbrele la fiecare pas. Eram singur, părinții rămăseseră În sat - acolo Își aveau slujbele - și m-am trezit dintr-odată Într-un apartament de bloc. Singur, speriat, disperat, amețit, fără să Întrezăresc nici cea mai mică rază de lumină În ce mă privea. Aproape din instinct, Îndrăznesc să presupun, am Început să fug cât se putea din colivia aceea de la bloc ori măcar să stau mai multă vreme În afara ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
putea fi deosebit de tată-său - se chinuia să spargă, cu un baros și câteva pene de fier, niște buturugi vânoase și mustăcioase de plopi scoși din rădăcină de pe malul Dunării. De prin scorburile lor ieșea câte un șarpe negru și amețit, care se repezea, după câteva clipe de rătutire, o Întindea grăbit, ca și cum ar fi știut drumul de când venise pe lume, către hățișurile Văii. „De parcă n-ar fi fost și așa destulă șerpăraie pe acolo”, se pomeni gândind primarul. „Numai ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]