339 matches
-
Europa Occidentală și Scandinavia. Liderii britanici au hotărât să respingă orice propunere de negociere a păcii cu germanii și au continuat lupta. Hitler a emis pe 16 iulie Directiva nr. 16, prin care cerea "Wehrmachtului" și "Luftwaffe" organizarea unui asalt amfibiu de proporții pentru „pacificarea” Regatului Unit. Invazia militară germană a primit numele de cod Operațiunea Leul de Mare ("Unternehmen Seelöwe"). Mai înainte ca să înceapă invazia terestră, germanii trebuiau să obțină superioritatea sau supremația aeriană. "Luftwaffe" trebuia să distrugă RAF pentru ca să
Adlertag () [Corola-website/Science/333891_a_335220]
-
a primit ordinul să facă toate pregătirile necesare pentru transportarea forțelor armatei terestre ("Heer") peste Canalul Mânecii. "Luftwaffe" trebuia să își finalizeze prima obiectivele. Odată ce RAF avea să fie distrusă, Hitler și Göring spera că Regatul Unit să cedeze, iar operațiunea amfibie să nu mai fie necesară. Dacă, în ciuda distrugerii forțelor lor aeriene, britanicii ar fi continuat să refuze să capituleze, "Luftwaffe" trebuia să sprijine debarcarea forțelor terestre și să prevină intervenția Royal Navy pentru perturbarea traficului naval german peste Canal. Göring
Adlertag () [Corola-website/Science/333891_a_335220]
-
Raidul de la Saint-Nazaire sau Operațiunea Chariot (carul de luptă) a fost un atac amfibiu încununat cu succes executat împotriva docului uscat puternic apărat "Normandie" de la Saint-Nazaire din Franța ocupată de Germania în cea de-a doua conflagrație mondială. Operațiunea a fost executată de Royal Navy și comandourile britanice sub comanda Cartierele Generale ale operațiunilor
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
au făcut o nouă tentativă de traversare a râului. S-a hotărât ca Batalionul al 4-lea al Regimentului „Dorset” și Batalionul I de parașutiști polonezi să forțeze cursul apei la ora 22:00 folosind bărci de asalt și vehicule amfibii. Sosabowski a fost furios atunci când a aflat că a pierdut comanda nuia dintre batalioanele sale, cu atât mai mult cu cât considera planul riscant. În cele din urmă însă, a fost obligat să accepte planul britanic. Bărcile de asalt nu
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
planul britanic. Bărcile de asalt nu au ajuns în zonă nici până la ora 1 dimineața. Ca urmare, planul a fost modificat, traversarea urmând să fie făcută doar de batalionul britanic. Un complex de factori - lipsa unor echipaje experimentate ale vehiculelor amfibii, curentul puternic și alegerea neinspirată a locului de debarcare pe malul nordic - a făcut ca dintre cei 315 de britanici îmbarcați, doar câteva duzini să ajungă la liniile aliate de pe celălalt mal. Majoritatea bărcilor au debarcat prea departe în aval
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
care o contribuție importantă au avut-o greutățile create de terenul mlăștinos au dus în țară la izbucnirea unei crize a mobilizărilor pe front în 1944. După cinci săptămâni de lupte grele, în timpul cărora au fost organizate mai multe atacuri amfibii, Armata I canadiană - în rândul căreia fuseseră încadrate și subunități din alte țări, în principal britanice - a reușit în cele din urmă să curețe estuarul Scheldt. Întreaga zonă, inclusiv apele estuarului, fusese minată, iar germanii și-au protejat căile de
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
cam 5 km, lângă satul Moershoofd . A fost organizat un asalt pe două coloane. Brigada a 7-a a Diviziei a 7-a canadiene a declanșat atacul inițial peste Canalul Leopold, în timp ce Brigada a 9-a a organizat un atac amfibiu pe flancul nordic al pungii. Atacul celor două coloane a început pe 6 octombrie, fiind sprijinit de bombardamente puternice de artilerie și mașini blindate „Wasp” echipate cu aruncătoare de flăcări. Mașinile blindate au lansat baraje de flăcării peste Canalul Leopold
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
canadieni din cele două capete de pod au reușit să le extindă și să facă joncțiunea iar, în dimineața zilei de 12 octombrie, a fost cucerită o porțiune din șoseaua Aardenburg. Brigada a 9-a canadiană a organizat o operațiune amfibie cu militarii îmbarcați pe transportoare pe pneuri „Terrapin” și vehicule de debarcare șenilate „Buffalo”, conduse de geniștii Regimentului al 5-lea de asalt britanic. Planul operațiunii prevedea traversarea golfului Braakman și debarcarea în apropiere de satul Hoofdplaat, în spatele pungii inamice
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
cu depășirea liniilor germane și cucerirea unor capete de pod peste canalul Beveland, dar în schimb acțiunea lor a fost încetinită de mine, noroi și rezistența puternică a inamicului. Britanicii din Divizia a 52-a britanică au executat o traversare amfibie a Scheldt Occidental ca să ajungă în spatele liniilor germane de pe Canalul Beveland. Prin această mișcare, puternicele poziții defensive germane au fost ocolite, iar Brigada a 6-a de infanterie canadiană a avut posibilitatea declanșării unui atac frontal după traversarea canalului cu
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
doar Insula Walcheren de la vărsarea Scheldtului mai se afla sub controlul german. Apărarea germană era extrem de puternică: baterii de coastă puternice pe malurile de sud și vest apărau atât insula cât și estuarul, iar litoralul fusese fortificat corespunzător împotriva asalturilor amfibii. În plus, în jurul orașului Vlissingen fusese construit un perimetru defensiv, care asigura apărarea instalațiilor portuare în cazul în care aliații ar fi reușit să debarce la Walcheren. Singura cale de acces posibilă era Sloedam, un dig rutier îngust, echivalentul al
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
și pe 11 octombrie la Veere. Distrugerea digurilor a dus la inundarea părții centrale a insulei, forțându-i pe germani să se retragă în zonele mai înalte în jurul și în localitățile regiunii, permițând în schimb militarilor aliați să folosească vehicule amfibii. Bombardamentele, care fuseseră aprobate la cel mai înalt nivel, au fost precedate de răspândirea din avioane a unor fluturași pentru prevenirea populației locale. Digul Westkapelle a fost atacat de 240 de bombardiere grele. Raidul a provocat o spărtură mare, iar
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
urmat o zi de lupte, dar aliații au reușit să păstreze controlul asupra poziției cucerite. Pe 2 noiembrie, poziția a fost preluată de soldații Diviziei a 52-a de infanterie care, împreună cu militarii debarcați pe litoral, au continuat înaintare. Debarcările amfibii au fost executate în două valuri pe 1 noiembrie. Operațiunea „Infatuate I” a a fost executată în principal de infanteriștii Brigăzii a 155-a, care au fost transportați cu vasele de debarcare de mici dimensiuni plecate din Breskens până pe plaja
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
mici dimensiuni plecate din Breskens până pe plaja cu numele de cod „Uncle” la sud-est de Vlissingen. În zilele care au urmat debarcării, militarii aliați au dus lupte grele de stradă cu apărătorii germani. Operațiunea „Infatuate II” a fost o debarcare amfibie la Westkapelle în dimineața zilei de 1 noiembrie. Sprijinul aerian în timpul debarcării a fost limitat de condițiile meteo nefavorabile. După un bombardament naval executat de unități ale Royal Navy (o navă de linie, două monitoare plus vasele de debarcare dotate
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
germanilor, Windsor Lewis și-a mutat oamenii în gara feroviară a portului ("Gare Maritime") și a ordonat ridicarea unor baricade din saci de nisip. Din acest adăpost, militarii aliați au reușit în seara zilei de 24 mai să respingă asaltul amfibiu al germanilor, în ciuda sprijinului acordat de tirul Panzerelor. Pe 25 mai, în jurul orei 13:00, după ce au rămas fără muniție și și-au dat seama că nu va mai organizată o acțiune de evacuare care să îi vizeze, militarii aliați
Bătălia de la Boulogne (1940) () [Corola-website/Science/337266_a_338595]