728 matches
-
au văzut Înbelșugul nemaipomenit de lapte (B) un semn al prezenței Zeului: „Din toate oile valuri de lapte țâșneau zgomotos Așa cum din izvoare curge apa fără seamăn. Valuri de lapte... Ulcioarele se umpleau În grabă. În casă nici un ulcior, nici o amforă nu rămâne Deoparte; gălețile de lemn și vedrele, totul este plin”. În ceea ce ne privește, semnele pe care ni le dă sunt și mai puternice, și mai limpezi decât cele de mai sus. Dintr-un pământ mai Înainte sterp, sărac
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
viața omului. Sunteți de acord?”. Demetrios răspunde că da. - „Ei bine” - continuă Cleombrotos, „este de asemenea evident că prin același cuvânt este denumit adesea și instrumentul care măsoară, și ceea ce este măsurat. De exemplu: kotyle 5, choinix 6, (B) o amforă, un medimn 7. În același mod, așadar, numim noi șnumărț (arithmos) unitatea care este măsura cea mai mică și principiul tuturor celorlalte numere; de asemenea, anul, măsura de bază a vieții umane. Hesiod Îl denumește «vârstă», după numele timpului măsurat
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
unei racordări auspicioase la nesfârșit. La gura peșterii, Dedal îngropă un crater de lut ars cu un fagure de miere înăuntru, în așa fel încât gura lui să se găsească în rasul pământului, iar deasupra-i îngrămădi celelalte merinde lângă amforele cu vin și cele cu apă. În decursul preparativelor, dintre doi prieteni aprinși de-o ciondăneală, unul apucă o piatră colțuroasă s-o arunce în capul celuilalt, lucru la care renunță totuși în ultimul moment, pacificat poate întrucâtva de atingerea
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
acolo, altele anticipează întrucâtva amărăciunea „îngerului vagabond” Dimitrie Stelaru („Cu florile de lut ale tristeții mele,/ Pe care țărm de zgură voi adormi în veac?/ Când sunt atât de singur și-atâta de sărac.../ Cine să-mi ardă gândul în amforă de stele?...”), în fine, sub „deznădejdi” circulă apa freatică din care se alimentează și retorica vindictei plebee a lui Nicolae Crevedia. Locul geometric al poeziei lui S. este intervalul dintre notație și viziune și dintre pastel (formă de lirism obiectiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289445_a_290774]
-
vaietelor. Are loc prânzul funerar, după care rămân acolo doar cei mai apropiați mortului. Este înălțat rugul, pe care așază leșul. Ahile sacrifică oi, boi, cai și doisprezece tineri troieni, pe care îi ucide cu mâna lui, așază lângă rug amfore pline cu miere și ulei. Apoi, plângând, încearcă să aprindă rugul, care însă nu ia foc, iar atunci invocă vântul de apus și pe cel de miazănoapte, care vin, viforoase, și întețesc focul; focul arde noaptea întreagă, în cursul căreia
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Să orânduim în grădina sufletului nostru un loc adăpostit și umbros, în care nimeni n-a pătruns, o iarbă verde pe care nimeni n-a bătătorit-o și niște pomi din al căror rod nimeni n-a gustat...". E. Lovinescu, Amfora, 1906 Cuprins Prefață (Adrian TUDURACHI) / 11 Preambul / 19 Capitolul 1. Prin alții spre sine. Voiajurile lui E. Lovinescu / 21 1.1. Omul care scrie / 21 1.2. Portret al artistului la tinerețe / 28 1.3. Un călător fără voie / 33
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mediocru al compunerilor după model. Dar, dincolo de nereușita estetică, prozatorul atrage atenția asupra mizei exclusiv psihologice a scrierilor sale, ca în "meditația" cu valoare de ars poetica din textul inclus în volum, la reeditarea din 1912, în chip de concluzie (Amfora). Tocmai aici, în această confesiune metaforică trecută cu vederea de majoritatea exegeților, scriitorul își afirmă răspicat credința, formulată în termeni aproape blagieni, că sufletul nu e atât o "realitate" investigabilă, care așteaptă să fie "descifrată", cât o "amforă purtătoare de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de concluzie (Amfora). Tocmai aici, în această confesiune metaforică trecută cu vederea de majoritatea exegeților, scriitorul își afirmă răspicat credința, formulată în termeni aproape blagieni, că sufletul nu e atât o "realitate" investigabilă, care așteaptă să fie "descifrată", cât o "amforă purtătoare de taine", un "vas" prețios, ce se cuvine păstrat cu grijă și, mai ales, ferit de priviri indiscrete. Ei bine, concepând sufletul ca pe un vas fragil, menit a conserva viața și a păstra intact "secretul" personalității, Lovinescu indică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
prin a dispărea din propria operă, devenită, la rândul ei, un morman de formule prefabricate, de "cuvinte" și "idei" cu totul impersonale. Eșecul exprimării de sine conduce, inevitabil, la un eșec al comunicării, ceea ce întoarce sufletul expansiv la izvor, în "amfora" unde-i cald și bine. Avertismentul tânărului scriitor merită reținut: "Și să ne gândim apoi că tot ceea ce a fost spus nu poate să nu mai fie spus, că o cugetare, îndată ce s-a prefăcut în rostire, nu mai e
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
între irepresibila dorință a afirmării personalității creatoare și tentațiile anonimatului, între excesul de "vorbe" ori "fapte" și tăcerea locvace, între observația concretă a vieții și refugiul în imaginar, păstrând în fibra sa adâncă nostalgia paradisului pierdut, îngropat adânc, într-o "amforă". Așa se explică și opțiunea pentru melodramă, definită ca "formă de teatralitate care subliniază eforturile auctoriale de a ajunge la o reprezentare autentică a vieții"139. Același motiv al sufletului captiv în vasul cu șapte peceți (posibilă reminiscență din lectura
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
răului acolo s-ar afla, în timiditatea și orgoliul singularizării ("se credea chiar mai presus de ceilalți oameni ce pun atâta patimă zadarnică în tot ce fac"), care i-au întărit de timpuriu convingerea că sufletul trebuie să rămână "o amforă de taine", un "secret" de nimeni știut. Tot obsesia thanatică ("de când ținea minte, trăise în tovărășia morții") induce, apoi, indiferența, detașarea de viață ("i se părea că nu fusese călit pentru viață", "ajunsese să privească totul cu nepăsare, de departe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
puțin atâta timp cât rămâne intactă "taina" ce păstrează nealterată unitatea "eului". Altminteri, "ora de iubire" se plătește scump, cu prețul unui sacrificiu asumat nu fără o anume, amară, voluptate: înstrăinarea de sine, pierderea identității și, în ultimă instanță, evadarea sufletului din "amforă" (prozatorul recurge frecvent la metafora "fumului"). Pentru a trăi cu adevărat, eroul lovinescian trebuie să moară puțin. Scurt spus, chiar dacă aduce, pe moment, mângâierea promisă, confesiunea se dovedește a fi o formă de automistificare, o minciună (e drept, vitală), trădând
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dar cu suflet (s.n.)". După cum observăm, psihologia personajului lovinescian e descrisă în termenii unui proces complex, de cristalizare a formei-"icoană", proces care pune în funcțiune, sub impulsul unui pretext oarecare, mecanismul imaginarului. Astfel, după aflarea durerosului adevăr despre Mab, "amfora" sufletului se sparge, acoperind cu un văl de ceață "icoana" femeii cu chip de fecioară și a tuturor amintirilor legate de ea. Numai că, trezindu-se iar la viață, sufletul, risipit ca "un fum de tămâie luat de vânt", tinde
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
nervul divin citim "Diferite sunt învelișurile / iarba pentru pământ/ apa pentru pești/ blana și pielea pentru carne,/ țipătul pentru frică,/ literele pentru cuvânt,/ și, la urmă, peste tot aerul". Pielea, organ al simțului tactil poate deveni, dulcea de ea, o amforă (Epica Magna), trupul putând deveni pentru iubita care-l îmbracă o respirare, dragostea putând fi înfășurată în speranță sau aer mat. Durerea se asociază tot mai mult atingerii, uneori exprimând fabulosul ireal "Ghimpi mi-au crescut în interior/ înțepând ceea ce
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nervul divin citim Diferite sunt învelișurile / iarba pentru pământ/ apa pentru pești/ blana și pielea pentru carne,/ țipătul pentru frică,/ literele pentru cuvânt,/ și, la urmă, peste tot aerul. Pielea, organ al simțului tactil poate deveni, dulcea de ea, o amforă (Epica Magna), trupul putând deveni pentru iubita care-l îmbracă o respirare, dragostea putând fi înfășurată în speranță sau aer mat. Durerea se asociază tot mai mult atingerii, uneori exprimând fabulosul ireal Ghimpi mi-au crescut în interior/ înțepând ceea ce
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe umăr și toiagul în mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam mirosea, nu departe de butoiul - mai degrabă o amforă, butoiul fiind o invenție de-a galilor... - în care-și petrece toate nopțile, Diogene bate străzile Atenei cu un felinar aprins în mână în plină zi, rotindu-l în juru-i, luminând cu el fețele trecătorilor și adăugând că este în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ar fi plăcut o dezvoltare, niște precizări, analize, comentarii. Evident, arheologul gândirii hedoniste aspiră la niște fragmente mai consistente decât acestea, pentru că pare greu de reconstituit o poziție hedonistă fără mai multe detalii. Tot așa cum scafandrul norocos zărește abia o amforă sau vreun cratér, o monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus hedonist, însă redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? În ce limite? Nu vom
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aceste chestiuni totuși esențiale... Săpăturile arheologice arată incontestabil o suprafață foarte importantă, un cost ridicat și o vedere superbă înspre golful orașului Neapole. Dovadă că epicurismul nu este echivalent în mod obligatoriu cu sobrietatea integristă a cinicilor, de exemplu. De la amfora diogeniană până la vila lui Piso este o distanță considerabilă. Aceeași distanță ca între viața solitară a lui Diogene și exercițiul colectiv al lui Epicur... Grădina a fost amenajată grație unor donatori bogați câștigați de partea cauzei filosofice - așa cum au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
produs cunoscut din cele mai vechi timpuri, fapt atestat de diferite descoperiri arheologice sau scrieri istorice, din mai multe zone geografice ale lumii. Așa de exemplu, în mormântul lui Ramses al II-lea (anul 3000 î.e.n.) au fost descoperite 4 amfore cu unt, iar într-un alt mormânt egiptean (datat din anul 2500 î.e.n.) s-a găsit un rest de unt, perfect conservat într-un vas ermetic închis. Alexandriades arăta, într-o scrisoare, că tracii consumau unt, în timp ce grecii și romanii
Controlul şi expertiza calităţii laptelui şi a produselor lactate by Marius Giorigi Usturoi () [Corola-publishinghouse/Science/682_a_1311]
-
și sub influența aburilor de alcool pe care-l oferă, mărinimos, invitaților doar pentru a se putea sătura el însuși) ca, lângă monumentul funerar, să stea "statuia Fortunatei mele ținând un porumbel și ducând de lanț o cățelușă" alături de "niște amfore pântecoase, bine pecetluite, ca să nu se scurgă vinul afară", Trimalchio își încheie discursul teatral, recitându-și epitaful, a cărui compoziție firește îi aparține: "Cât privește inscripția, vezi dacă nu ți se pare potrivită una ca aceasta: C. Pompeius Trimalchio Maecenatianus
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
en. agoraphobia); alanto- "cârnaț, maț" (cf. gr. άλλάς,- αντος s.n.): med. alantoidă s.f. (cf. fr. allantoide, s.f.; en. allantois); albi- "alb, de culoare albă, luminos" (cf. lat. albus,-a,-um adj.): albinism s.n. (cf. fr. albinisme; en. albinism); amfori-/amforo- "amforă" (cf. lat. amphora,-ae s.f.): med. amforism s.n. (cf. amphorisme, s.m; en. amphoricity); amigdal(o) "amigdală" (cf. lat. amygdala, -ae s.f.; gr.άμύγδαλον,- ου s.n /άμύγδαλη,-ης s.f "migdală"): med. amigdală, s.f. (cf. fr. amygdale, s.f.; en
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
În prima secvență lirică, doi îndrăgostiți percep în felul lor realitatea, iar în secvența a doua este prezentată relația propriu-zisă. În prima secvență are loc un proces de abstractizare a concretului evidențiat prin metafore: îndrăgostiții sunt cele două "toarte" ale amforei și stau de o parte și de alta a orei. În a doua secvență se petrece un fenomen invers, de concretizare a abstractului reliefat prin personificări: cuvintele "se roteau", "zburau". Adverbul deodată semnifică momentul trecerii de la primul proces la cel
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
început". Această nostalgie a stării originare semnifică dorința de a permanentiza starea de fericire. Odată cu conștientizarea temporalității (separarea masculinului de feminin), orele au curgerea lor firească, îndrăgostiții stau de o parte și de alta a orei, ca două toarte ale amforei. Imaginea-metaforă a amforei semnifică unitatea de care depind cele două principii: masculin și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a stării originare semnifică dorința de a permanentiza starea de fericire. Odată cu conștientizarea temporalității (separarea masculinului de feminin), orele au curgerea lor firească, îndrăgostiții stau de o parte și de alta a orei, ca două toarte ale amforei. Imaginea-metaforă a amforei semnifică unitatea de care depind cele două principii: masculin și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică variabilă și unele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
separarea masculinului de feminin), orele au curgerea lor firească, îndrăgostiții stau de o parte și de alta a orei, ca două toarte ale amforei. Imaginea-metaforă a amforei semnifică unitatea de care depind cele două principii: masculin și feminin. Iar golul amforei sugerează "pierduta androgenie a materiei". Prin iubire, cuvântul devine un "leu alergând", simbolizând frumusețea agresivă. Poezia este scrisă în versuri albe, are metrică variabilă și unele verbe la imperfect: "ne vedeam", "stăteam". Elegia a zecea Elegia a zecea aparține volumului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]