601 matches
-
Dincolo de ziduri se aude Brahms. Îngerii, căutându-și pașii de odinioară Se-mpiedică în aripile tot mai grele. Nicio rugăciune nu-și mai găsește drumul Către cerul alungat în uitare. Orașele se hrănesc cu vise de-o zi Iar pleoapele amorțite Refuză somnul nopților încă nefurate. La porți bat neîncetat negustorii de suflete. Dincolo de ziduri se aude Mahler. Îngerii au uitat cu ce se hrănește liniștea Zburând haotic printre grădinile inodore Însângerându-și aripile în gândurile Pământenilor ce lăcrimează mereu Când
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ochii strânși, privind printre linii subțiate de gene, un câmp plin de căpșuni care ne aștepta să-l culegem. Vântul bătea ca-n Siberia și frigul punea stăpânire pe toți. Spatele gol de la atâtea aplecări, mâinile reci de la zeama-ncleiată, picioarele amorțite și gâtul înțepenit, toate strigau neputința din noi. Abia coborâsem din acea mașină și în locul nostru urcau vite care-și strigau ultimele clipe de viață. Le priveam ochii și le citeam resemnarea născută din neputință. Cumva ne semănau, doar că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
picioare tot plin numai de nervi. Ce nebun înfurie taurul ca apoi să-i stea în fața coarnelor? I-am zâmbit ștrengărește deschizându-mi ușor brațele spre lateral apoi în următoarea secundă nu am mai simțit frigul. Eram relaxat și fața amorțită mi se scutura de parcă eram legat la o priză de curent electric. Deasupra mea, vedeam ca prin ceață parul ei creț și din când în când, ceva îmi picura drept în ochi, ca dintr-o pipetă. Nu mai plânge că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
electric. Deasupra mea, vedeam ca prin ceață parul ei creț și din când în când, ceva îmi picura drept în ochi, ca dintr-o pipetă. Nu mai plânge că mă chiorăști, i-am cerut eu moale, abia mișcându mi buzele amorțite. O pufnise râsul, dar nu se putea opri încă din plâns. Ești nebun... putea să te omoare... Cu el ți-ai găsit să te pui? L-am iertat ca să nu mergi în oraș cu un mascat, i-am șoptit la
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
putut regăsi „în spațiul carpato-danubiano-pontic”(măi ce gust greco-latin are limba asta de lemn!). Noa gata! ??? rând alb? Am recitit textele tale de la Oxford. Sunt mult mai pline de viață decât crezi tu. Mustesc a viață, așa cum era ea, năclăită, amorțită, cu ochi mici și păr mult ca să reziste la întuneric și frig. Cu un lucru nu sunt de acord: cu autoculpabilizarea; a noastră ca indivizi, a noastră ca popor. Păi frate, nu am fost noi culmea virtuții, dar să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
leacă de înconjur... Carul porni cu boii blânzi, și cu omul toropit, prin fumul burniței. Boierul, tăcut, își întoarse calul și apucă prin pădure, prin răceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale adâncului. Mergea în pas, gânditor, și-și simțea mădularele amorțite. Ș-avea și-n el ca o nemulțămire nedeslușită. Și parcă și de el însuși și de roibul care-l purta de jumătate de zi, ud și flămând, îi era milă. Poate s-ar fi bucurat de focul din vatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și spre crâșmele lui. În urmă-i, în amurg, Tudorița ceru de la Reiza undelemn de zece bani și pregăti candela la iconița veche afumată, rămasă de la maică-sa. Începu după aceea să se miște trudnic prin casă, cu mădularele-i amorțite. Se opri într-un târziu sub candelă, în întunericul de amurg al odăii, și începu să se gândească. Își aduse ca prin vis aminte de maică-sa, o femeie voinică și veselă, harnică foc, care ținea o gură când intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu puteam să scot un cuvânt. Era mai rău, mult mai rău decât îmi închipuisem. Aveam senzația că stau în mijlocul lumii, în timp ce toți și toate se îndepărtau din ce în ce mai mult. Hai să ne așezăm, a zis Rachel. La masă, cu maxilarele amorțite pentru că mă forțam să zâmbesc, am luat un alt pahar de șampanie - nu eram sigură că e pentru mine, dar nu m-am putut abține - și am băut cât am putut fără să-l lipesc din nou de față. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tremuram de agitație; îmi tremurau și buzele. Când a sunat telefonul, de-abia puteam să vorbesc. Departamentul de PR Candy Grrrl. Anna Walsh la telefon. Era tot Nicholas. —Îți vine să crezi? a exclamat. —Lună plină și furtună, am zis, amorțită. Care e probabilitatea să se întâmple amândouă? — De fapt, mai mare decât ai crede, a zis. Știi că luna plină afectează mareea... — Oprește-te! Strici tot efectul. —Scuze. Următorul telefon a fost de la Mitch. —Noroc diseară. Îți vine să crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ia cu el tot ce dorea. El a plecat așadar spre uitare, bogat, dar vrednic de milă, iar în momentul când străbătea ultima trecătoare, de unde încă mai putea vedea Granada, a rămas nemișcat o clipă, cu privirea tulbure și mintea amorțită; castilienii au numit acel loc „Ultimul suspin al maurului“, căci sultanul detronat vărsase acolo, zice-se, câteva lacrimi, de rușine și de remușcare. „Plângi ca o muiere un regat pe care n-ai știut să-l aperi ca un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
recunosc că eram înlănțuit de unica femeie care îmi era cu strășnicie interzisă, cea a tatălui meu. Pe unde vagabonda mintea ei în acele clipe? Se simțea oare plutind ca și mine spre încleștarea plăcerii? Nu cred. Era oare doar amorțită, tumefiată în trup și în suflet? Avea oare nevoie să se agațe de mine ca de singura ființă care-i împărtășea spaima? N-am s-o știu niciodată, căci niciodată n-am vorbit de lucrul ăsta, niciodată nimic din vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și vibrau ca uriașii? Dacă-și trimiteau sforăiturile până la tavan? Până la tavan și înapoi, rezonanțele deranjante ale fiecărui sunet se acumulau și-l apăsau pe Sampath ca pietrele de moară. Camera era încinsă și sufocantă. Trupul îi era greu și amorțit. Își dădu dintr-odată seama că era posibil să nu se mai poată mișca niciodată. Se îneca; avea să se scufunde ca un pietroi într-un loc la fel de adânc și întunecat ca fundul mării. Făcând un efort eroic, împins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de altă parte, o vizită de nouăzeci de minute la Pepper’s Burger World a rezolvat prompt toată povestea. Am mâncat patru Wallies, trei Blastfurters și un American Way, plus o halbă zdravănă de bere. Sunt cam ghiftuit și poate amorțit, dar, cu toate astea, sunt gata de orice. Mă întrebam, în timp ce o luasem râgâind pe Broadway, mă întrebam, deci, cum a ajuns orașul ăsta să se închege. Cine știe ce tip o fi avut, vreun vis măreț. Pornind-o din Wall Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dar puternicul meu frigider, am deschis o cutie de bere și am înghițit zece capsule de vitamina E. Sunt dependent de vitamine, sunt dependent de penicilină, sunt dependent de analgezice. Calmantele astea sunt, într-adevăr, un rahat... Am traversat apartamentul amorțit, gemând, neliniștit, neajutorat. Am rămas nemișcat M-am așezat Am deschis televizorul cu telecomanda. Cu un pocnet prevestitor, prințul de Wales s-a ivit pe ecranul închiriat. Salutare, prințe, mi-am spus eu. Când te-ai întors? Tipul ăsta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Vultur-în-Zbor, ridicându-se în capul oaselor până ajunse ca un briceag, cu picioarele odihnindu-i-se de-a lungul rogojinei de papură, iar bustul și capul ridicate și aplecate în față, întrebător,spre mijlocul camerei și sprijinite cu un braț amorțit. — Haide, haide! sări Virgil Jones. Dacă aș fi în locul dumitale, n-aș încerca încă să stau la verticală. Orizontala este o poziție mult mai potrivită pentru recuperare. M-am întrebat adesea dacă acele cazuri tragice de oameni îngropați de vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ca pe ultimul său fiu rămas în viață, și imediat ce mi-am revenit din febră, l-am iubit și eu, deși îl iubeam prost și nu îndeajuns. Atunci a avut grijă de mine, m-a târât până într-un luminiș, amorțit și moale cum eram, mi-a vorbit și mi-a tot vorbit și astfel mi-a abătut atenția de la ravagiile Efectului. în întuneric, înainte să ajungem în luminiș, l-am pierdut. în luminiș vocea lui mi-a dat putere. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
timpului pierdut, când vezi cât de calm li se trece ziua în care nu fac nimic? Și nesfârșitele ceasuri de bârfă. Taclale la „o țigare“, cu mesaje schimbate de la un etaj la altul, de la un depozit la altul. O lume amorțită Biblioteca, prăfuită, care mi-a mâncat atâția ani. O iubesc doar pentru că și eu sunt leneș, visător, troienit de colb, speriat de cel ce vine cu o cârpă să mă curețe de praf. Mi-e bine nefăcând nimic, moleșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nici măcar gândul meu nu vede stele dacă nu există lumină pe care gândul meu sau gând străin o va face stropi de lună . gândul meu a obosit, căci nici el nu-i rotund și pământ, și negru rămâne ochiul și amorțită mâna . Sunt omul fără chip, fără nume și fără idol, și fără gând .
Noaptea şi omul fără chip. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_839]
-
cu sentimentul biciuitor că Ștefănel este În viață. Era un lucru pe care Îl știa, sau doar credea că Îl știe, sau doar spera că e adevărat. Dar de data aceasta totul era altfel. Nu mai era doar o senzație amorțită, o așteptare difuză, ci o realitate care Îi traversase simțurile. Fiul său cel mic trăia. Mai mult decât atât, Începea să se apropie. „Dumnezeule, Își spusese, a trecut dincoace de Zid...”. Impresia că Ștefănel se apropie nu fusese un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe Mini să gândească că acea Mika-Le era și pricina dezordinei morale de acolo. Cu capul plin de migrenă, pe care-1 avea după astfel de primire, de masă și de somn, așezată pe marginea divanului, Mini nu închipuise nimic, stătuse amorțită subt impresia cuceritoare, pe când, undeva, înăuntru, în creierul obosit, în afară de voința ei, se adâncise, crescuse fără de probe convingerea că Mika-Le cea invizibilă, cea de obicei cu lotul neînsemnată, era nucleul ocult al tragediei. Se ridicase apoi silnic și privise afară
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
toți frații care nu sunt în vis! întrerupse Nory. Mini se uită la ea mirată de prezența ei aievea. - ... Când am intrat în odaie, omul dispăruse clar nu și vedenia lui. Nu m-am culcat. Îmi era frică. . . o frică amorțită, o frică misterioasă, mai rea ca cea care fuge, strigă. . . o frică fără obiect pipăit, căci arătarea părea că se dizolvă de câte ori vroiam să mi-o precizez. . . Frică, pe care mi-o da halucinația celuilalt sau a mea, nebunia celuilalt
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Mașina lor s-a oprit într-un luminiș, iar șoferul stă lângă ea, trăgând câteva fumuri dintr-un bidi. În jurul lor, copacii înalți se profilează pe cerul cenușiu. Este imediat după apusul soarelui. Pran coboară din mașină, întinzându-și picioarele amorțite, ca să scape de efectele drumului lung asupra trupului său. În fața mașinii, drumul devenit brusc o potecă îngustă, pare că se înfundă. Pran încearcă să deslușească întunericul. Este o lume densă, care respiră, pătată ici și colo de tufișuri roz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să particip la audiență înainte de micul dejun. Am ținut secretă starea mea, însă azi am fost prea slăbită ca să mă ridic. Eunucul meu a venit să mă zorească. Mandarinii și autocrații mă așteaptă în sala de audiențe, stând în genunchii amorțiți. Nu se află aici să discute probleme de stat ce vor apărea după moartea mea, ci pentru a mă presa să numesc ca moștenitor pe unul dintre fiii lor. Mă doare să recunosc că dinastia noastră și-a epuizat esența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]