398 matches
-
și mecanisme particulare - acționează, în general, divergent și dezorganizat, creân astfel condițiile apariției fenomenulei de „conflict” și, implicit, a celui de „frustrație”. Între activitatea „Sinelui” și „Supra-Eului” există, precizează S. Freud, antagonism (contradicție), pentru că „Sinele”, tinzând spre satisfacerea instinctelor, este amoral, în timp ce „Supra-Eul”, urmărind totdeauna principiul „datoriei”, vizează respectarea normelor social-morale. Funcția principală a „Supra-Eului” este una de interdicție: închipuid o lege, „Supra-Eul” interzice încălcarea acesteia. Când „Supra-Eul” reușește să domine „Eul”, se nasc autoreproșurile și sentimentele de culpabilitate care joacă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
că avatarurile online ale cyberspațiului sunt „proiecții electronice ale referentului lor material” (vezi Horner, 2001Ă, astfel că primatul naturii corporeale se menține în contextele virtualității. Credința în libertatea nemărginită a eului online este iluzorie și, la limită, capătă un aspect amoral prin frizarea iresponsabilității și a neîngrijirii față de celălalt. Omiterea corporalității și suspendarea eului în spațiul virtual nu pot avea decât un caracter temporar, în condițiile în care un comportament online depinde în mare măsură de viața material-fizică și de prezența
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
De asemenea, militează pentru adoptarea unei poziții etice critice care să sprijine utilizarea tehnologiilor în direcția avantajelor. Spre exemplu, robotica promite, astăzi, atât ajutorul dat omenirii de către mașini, cât și înlocuirea limitelor umane cu augmentările robotice, care sunt omnipotente, însă amorale. Pe lângă imaginea cyborgului (a omului cibernetizată, iconul robotului (a sistemului tehnologic care poate sau nu să fie antropomorfică este sursa unor speculații și a unor utopii care spulberă crezul umanist al umanului drept „vârful” creației și al evoluției. De la primele
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sa"; un refugiu consolator îl reprezenta și sarcasmul savurat pe care i-l observă în perioada berlineză Paul Zarifopol, îngîmfarea și disprețul, ura și amoralismul fiind elemente ale unui schelet exterior care îi susținea vulnerabila structură sufletească: "Urît, deștept, [...] îngîmfat, amoral, leneș. Ura pe oricine avea bani, situație; disprețuia pe toți ceilalți" așa îl percepea Grigore Ghica în cartea sa Grigri iar Barbu Cioculescu îi subliniază zgîrcenia pe care o cultivă inclusiv după căsătoria care îi asigura ceea ce în stil oficial
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
jucărie frivola. Plăcerea este marea religie a Franței, iar femeia cea care o întruchipează. Michèle Sarde constată că stereotipul femeii franceze este: femeia-pisică, femeia-copil, femeia fatală, femeia care este fermecătoare, elegantă, experimentata, senzuala. Imaginea franțuzoaicei este cea de femeie seducătoare, amorala și amantă. În imaginarul francez și internațional, notează M. Sarde [p.28], curtezana este franceză, la fel cum mama este italiană, iar femeia-tractorist sovietică. Francezele întruchipează sexismul occidental în general, fantasme pe care inconștientul colectiv masculin ezita să le proiecteze
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
să-i rămână doar ei întreaga moștenire. Ireproșabila doamna Josserand în Pot-Bouille le învăța pe fiicele ei cum pot vâna un soț cu bani. Doamna de Guilleroy și doamna Walter rivalizează cu durere și pasiune cu fiicele lor. Motivul purtării amorale a mamei constituie subiectul mai multor nuvele la Maupassant. Consecințele ei pun în joc identitatea copilului, într-un mod retrospectiv când este vorba de fiu, întors spre origini, într-o manieră prospectiva pentru fiica confruntata cu viitorul său. Gestiunea rutinara
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mi se pare că indică o falsă izbăvire a omului postmodern de condiția tragică (adică: de condiția umană), precum și o incredibilă subestimare a potențialului de conflict din societățile prezente și viitoare. Valori incomensurabile: nu seamănă asta prea mult cu relativismul amoral? Sau cel puțin cu relativismul epistemologic „rabelaisian” al lui Paul Feyerabend? Pentru ambele, valorile („paradigmele”, orice va fi vrut Thomas Kuhn să spună cu asta) sunt incomensurabile. Ce criterii pot fi elaborate pentru a le clasifica potrivit statutului moral sau
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
instantaneu la glorie și avere, după ce volumul se vinde torențial și provoacă un mare scandal public; astfel, relativ obscurul profesor devine (cum am spune azi în România) VIP și își poate în fine plăti cele mai extravagante plăceri de consumator amoral, de la fermecători amanți, pe care îi copleșește cu daruri (de exemplu, un BMW 740 comandat direct la sursă), până la costume Armani, bagaje Vuitton, trabucuri cubaneze (în Statele Unite, un lux subversiv, datorită cunoscutei blocade: un bordel nu se transformă în falanster
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
puțin cu iresponsabilitatea și marginalitatea. Dimensiunea mântuitoare a muzicii simfonice și de operă este totuși prezentă uneori în produsele culturii populare americane, pentru a „face cu ochiul” inițiaților: în filmul de mare succes Pretty Woman (1990; regia: Garry Marshall), magnatul amoral (jucat de Richard Gere) o duce la Opera din San Francisco pe suava prostituată (interpretată de Julia Roberts) care, pe lângă serviciile specifice, îl reînvață valorile umane de bază. Printr-o tipic hollywoodiană operație simbolică, prostituata (ajunsă pe căi greșite datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a comunității, inaplicabilă agregatelor umane mai mari. Un alt punct în care Etzioni se desparte de Buber (și, aș spune, de teologie) este morala: pentru Buber (ca și pentru cei mai mulți teologi și mistici, cel puțin în monoteismele Cărții), Dumnezeu este amoral. În orice caz, este ireductibil la morala umană, ceea ce îl face inutilizabil în proiectul comunitarist, modern și secular, pentru care mistica nu este o temelie legitimă, nici măcar sub forma întru câtva atenuată a tradiției, datinei, cutumei. Am evocat rapid aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Întrezărim, pentru o fracțiune de secundă, abisul de ticăloșie al turnătoriei în comunism. Dar tonul fundamental al Probei de microfon nu este unul politic critic. Daneliuc are inteligența artistică să contrazică sistemul prin înfățișarea unei normalități mărunte, amuzantă, apolitică și „amorală”. „Revolta” lui Nelu față de sistem s-ar exprima nu prin manifeste anticomuniste, dar prin a o lua de nevastă cu acte- n regulă pe „dubioasa” Ani. Când, în sfârșit, se hotărăște s-o facă, e prea târziu - viața a luat
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Printre cei care au dat glas sublim acestui mit al socializării se numără și É. Durkheim (1980) [1911], care trasează funcția educației în crearea în om a unui ființe noi - ființa socială pe care educația o suprapune peste ființa egoistă, amorală și asocială (pp. 39-40). Educația, prin care Durkheim înțelege "acțiunea exercitată de către generațiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viață socială", este în fapt echivalentă cu umanizarea organismului biologic prin socializare morală (pp. 39, 41). Doar prin plămădirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
rațiunii. Remarcăm o fermă respingere a iubirii ca pasiune. Donna angelicata din 1025 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 530. 1026 Alexandru Balaci, op. cit., p. 124. 1027 Judith Serafini Sauli, op. cit., pp. 90-91. 275 tradiția spirituală anterioară devine o văduvă respingătoare și amorală, o donna demonicata, care nu mai este privită cu niciun fel de simpatie, nu mai poate fi disculpată, ci direct condamnată. Femeia este descrisă ca „animale imperfetto, passionato da mille passioni spiacevoli e abbominevoli pure a ricordarsene, non che a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
valoarea numită "religie"? Este religia valoarea lor structurantă, sunt ei prezenți din obișnuință, la presiunea controlului social sau din cu totul alt motiv? Trebuie interpretat. Să luăm alt exemplu. Biografii îl descriu pe Joseph Fouché în unanimitate drept o ființă amorală, abilă, perfidă și intrigantă. A fost partizanul Convenției, mai întâi ca girondin, apoi ca iacobin, a contribuit la căderea lui Robespierre, a fost ministru al Directoratului, apoi al Imperiului, apoi, în sfârșit, s-a coalizat cu Ludovic al XVIII-lea
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
prin sentimentul de încredere pe care credinciosul îl are la adresa divinității: Frumosul, artisticul se semnalează prin emoțiile estetice pe care le provoacă. Știm că am acționat conform moralei atunci când conștiința noastră este liniștită (doar dacă nu suntem cumva indivizi complet amorali). În afară de știință, care trebuie să fie value-free, cum spun anglo-saxonii (după wertfrei a lui Weber), toate celelalte demersuri implică valori. Există valori afective, religioase, și filosofice, estetice, morale. Ele țin de domeniul judecăților de valoare. Deci, spre deosebire de știință, ele sunt
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
următoarele specii morbide: apetitul depravat, antipatia, setea excesivă, teroarea, panica, satiriasisul, furia uterină, hidrofobia. Ordinul III, este rezervat delirului, ca tulburare a judecății si în care intră următoarele specii morbide: demența, melancolia, demonomania, mania. Ordinul IV, este cel al nebuniei amorale cu speciile sale: amnezia și insomnia. În același an, K. Linné în lucrarea sa Genera morborum (1763) menționează trei clase de boit psihice și anume: 1) Boli ideale, reprezentate prin: delir, transport, demență, manie, demonomanie și melancolie. 2) Boli imaginative
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
despre „normalii discordanți”, Suner și Pascalis despre „dezechilibrații simpli” și „dezechilibrații complecși”, Leonhardt introduce conceptul de „personalități accentuate”, iar Gruhle distinge „personalitățile conflictuale”. Față de cele de mai sus se impun câteva criterii de referință, capabile de a delimita cadrul „personalităților amorale” sau al psihopaților. Acestea sunt următoarele : a) Existența unor ciudățenii, bizarerii, excentricități psihice la indivizi care se manifestă asocial sau antisocial, prin comportamente care au repercusiuni în special asupra relațiilor interumane. b) Dificultățile de adaptare-integrare, de comunicare cu lumea, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a crezut că te poți arunca la cașcaval fără să fi absolvit nici grupa pregătitoare la furăciuni, sunt mai mult decât elocvente. Nu poți la noi să fii aNăstase (precum personajul din anecdotă care se recomanda a fi apolitic, apatrid, amoral și afemeiat), fără să te ironizeze gros, acompaniat de grohăiturile aprobatoare ale majorității, Stăpânul Termopanelor, seducătorul de meserie al fetelor de puternici nomenclaturiști comuniști, apți să-i netezească drumul spre mărire. Dar problemele doamnei Ridzi nu au fost neapărat legate
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
cândva Olvido (stând Într-un fotoliu cu mațele ieșite afară și rebobinând un rollfilm, cu aparatele În poală, În fața hoitului unui bărbat fără cap, căruia Îi fotografiase doar pantofii), cuvântul „artă” sună mereu a mistificare și scutece calde. Mai bine amorali, decât imorali. Nu crezi? Și acum, te rog, sărută-mă. - E o poză bună, a continuat vizitatorul. Se vede că-s ostenit, așa-i? Și chiar eram. Cred că, de istov, Îmi e fața atât de greu Încercată. Dumneata ai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
prin eliminarea, din cuvântul de bază vernisaj (împrumutat), a particulei -aj, asimilate unui sufix. Se disting, astfel, în limba română, diferite tipuri de derivare: * derivare cu sufix: copilaș, copilandru, copilărie, copilărește, cojocar, lupoaică etc.; * derivare cu prefix: inegal, deziluzie, neatent, amoral etc.; * derivare parasintetică (cu prefix și cu sufix): imoralitate, nedreptate, comesean, intrajudețean etc.; * derivare cu sufixoid 59: francofon, americanofil, claustrofob, organigramă, filolog etc.; * derivare cu prefixoid: aeromodel, macromoleculă, microanaliză etc.; * derivare substitutivă: dezbrac < îmbrac, dișterne < așterne, ceaușist < Ceaușescu, securist < securitate
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
însușire (sufixe adjectivale): osos, inelat, arămiu, primăvăratic, copilăros, mirositor etc.; * sufixe care indică modalitatea/ maniera (sufixe adverbiale): militărește, tărâș, pieptiș etc.; * sufixe care indică originea/ proveniența: clujean, italian, spaniol, olandez etc.; * prefixe negative (plus semantic = ideea de negație): inutil, deziluzie, amoral, imoral, anormal, impropriu, neatent, nonconformist etc.; * prefixe privative (plus semantic = indicarea eliminării unei părți dintr-un întreg): descreți, deșira, dezgăti etc.; * prefixe iterative (plus semantic = ideea de repetiție/ acțiune percepută ca repetitivă): recrea, răscroi, răzgândi etc.; * prefixe neologice (introduse mai
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
democrație, ham-ham, UDMR, neinvitat, fiindcă, de trei ori, acest copil, băiețel, ca să, descreștere; * pădurar, FRF, hip-hop, irezistibil, neatent, minunăție, binecuvântare, noroc!, Lucian Blaga, ID; * scriitoraș, desigur, un leneș, noul, înfrumusețare, PRM, incorect, alb-negru, ciudățenie, informatician; * cultural, BNR, neprețuit, fetiță, pa-pa, amoral, Ion Minulescu, orice idee, impropriu, oricare; * bătălia, BRD, atipic, despre, Alexandru cel Bun, zgârie-nori, fotbalist, unui aproape, prim-ministru, orice; * frunze veștejite, răul, poc-poc, bucurie, înfloritor, BCR, ca și, precum, Ion Creangă, dezamăgire; * cip-cirip, cutărică, speranță, jucător, LRC, nereprezentativ, hodoronc-tronc
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
României în tranziția spre postcomunism, ca de altfel ale tuturor celorlalte țări aflate pe aceeași cale, au fost (Schöpflin, 1993): reforma constituțională și a instituțiilor politice, dezvoltarea societății civile, deblocarea mobilității sociale (descurajarea recompensei meritocratice, condamnarea diferențierii sociale ca fiind amorale toți trebuiau să fie egali , impunerea unei societăți egalitare, depășirea problemelor instituționale (ineficiență, birocrație, încredere scăzută în instituții), importanța dimensiunii personale în politică care a dus la un nivel scăzut de respect pentru lege, la fragmentarea partidelor politice și la
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Am notat peste 25 de titluri și ne-am bucurat că tema formează de pe acum și obiectul unui studiu sistematic și chiar o promițătoare teză de doctorat: Gulagul în conștiința românească, de Ruxandra Cesereanu. Autoarea propune și o tipologie: Cruciați, amorali și decăzuți. Riscul idealizării, al acceptării literaturizării inocente, involuntare sau programate, păcatul originar al acestor mărturii, neeliberate de complexul literar și fără nici o noțiune de autenticitate, singura care le salvează de fapt rămâne însă real. El ar trebui, pe cât posibil
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cu discreție, tocmai acest fenomen regretabil. Exacte și pătrunzătoare sunt, în esență, și observațiile lui Constantin Dumitrescu despre aparatul cultural al acestei culturi totalitare, a treia sa notă fundamentală. A fost o adevărată mașină a propagandei oficiale, depersonalizată, cinică și amorală. Un amestec de servilism și frazeologie, de complexe și iresponsabilitate, de insuficiență și vid intelectual au constituit trăsătura de bază. Am cunoscut-o cu toții. A fost expresia cea mai caracteristică a omului nou în cultură, instrumentul cel mai docil și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]