1,257 matches
-
de fiecare dată în aceeași cursă pe care i-o întindea un vecin de cartier: „Bă, Ioșca, vezi că te caută Interpolul”. „De ce, domn’le?”, întreba consilierul prezidențial de azi. „Pentru port ilegal de creier, bă. Ha! Ha! Ha!”, răspundea amuzat vecinul șugubăț. Totuși, înțelepciunea populară este imbatabilă. Nu spune ea că: „Cine râde la urmă, râde mai bine”? La urmă, adică astăzi, râde Ioșca: din baruri de noapte unde taxa de intrare e mai mare decât pensia unui profesor universitar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
lucram peste mări și țări. Aflat la Washington pentru o scurtă vacanță de Crăciun, într-una din zile mă întorceam de la o masă oficială împreună cu președintele fundației la care lucrez. Spre surprinderea mea, în holul clădirii, R. mi-a spus amuzat: „Hai să vorbești românește cu noul recepționist”. Recepționistul era originar din Africa, studiase cu mulți ani în urmă în Romania și discuta deseori cu dl ambasador. „Care ambasador?”, am întrebat. „Excelența Sa, dl Munteanu”, a spus recepționistul. „Vă laudă tot timpul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
în franceză sub titlul l’Occidentalite (L’Harmattan, 1988). Ideea era, subliniază Djalili, că „occidentalita e un soi de maladie care a infectat societatea iraniană și, de aceea, trebuie scăpat de ea cât mai repede cu putință”. Djalili se arată amuzat cât de repede a câștigat acest „diagnostic” sprijinul aproape unanim al tuturor celor care nu prea știau cum să explice o acută criză de identitate a societății iraniene. Al-e Ahmad, fiu de mollah și, reamintește Djalili, „rând pe rând, comunist
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
fii moale, pune șaua pe ei, Pascule. „Pe ei“, adică pe noi, pe redacție, de bună seamă. — Pun, domnule director, îl asigura, liniștitor, Mihai Pascu pe mult agitatul nostru șef suprem, zâmbind amuzat-complice către cei de față, la rândul lor amuzați. Că era un amuzament secret și în mâiniile lui G. Ivașcu, ba chiar și o urmă de răsfăț, eu nu am nici o îndoială. Și mai era ceva: o formă paradoxală de manifestare a discreției de sine. Prefera să se creadă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
întâlnire neprevăzută dintre mine și Dinu Noica, tocmai sosit într-ascuns în periegeza lui dentaro-filozofică, Mihai mă turnă fără menajamente, mărturisindu-i că nu accep tam sub nici un motiv discutabilul său trecut politic. — Dar de ce? mă interpelă Dinu, zâmbitor și amuzat. Bineînțeles că n-am știut să-i explic de ce... Însemnări ale lui Pierre Limbile mele: limba rusă - limbă a voioșiei, a tinereții, a succesului pozitiv; le français - langue d’amour et des émotions romantiques; limba română - devine treptat o limbă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din severitatea judecății lui, vizibilă pe după sprâncenele și mustățile lui stufoase. A murit În casă la mine, așa cum va muri și feciorul lui cel mare: povestind, până pe patul de moarte, despre pitorescul lucrurilor din trecut, al căror observator atent și amuzat fusese. Așa arăta tatăl meu. Iar lângă el, până a-și vedea cei cinci copii rămași Încă mărunței, ardeleanca de mumă-mea, Maria din șercaia Făgărașului, de bun soi și de bun-simț țărănesc, dulcea și blânda de ea, cum nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de-a rândul ale Noii Reviste Române din primăvara lui 1914, găsesc o vie dezbatere literară Între criticul Ion Trivale și F. Aderca. Exceptând Istoria literaturii române a lui G. Călinescu, la care cu greu ajung majoritatea cititorilor grăbiți și amuzați ai acestor amintiri și, afară de asta, o carte cu judecăți formu late mult după apariția și afirmarea ulterioară a fenomenului simbolist În literatura noastră - nu cunosc printre contemporanii Începuturilor acestei mișcări o dezba tere de felul celeia dintre Ion Trivale
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Bucureștilor și lângă un mare liceu de băieți, cum era liceul Lazăr; așa cum nimeni, dar nimeni, domnilor moraliști și moralizatori, nu se alarma când aceste femei, trăind voluptuos În marginea societății, se scăldau, În capoatele lor afriolante și sub privirile amuzate ale mahalagiilor de treabă, prin mijlo cul străzilor inundate În toiul ploilor de vară. Tot din același spirit prea liberal al moralei timpului, maha laua noastră atât de deocheată era Împănată cu locuințele gospodărești ale atâtor familii onorabile, În mijlocul cărora
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în schimb să simtă un reciproc îndemn, deși nu era o ființă rece, distantă, rigidă, ci comunicativă și prietenoasă, o soție și o mamă sensibilă și extrem de devotată, făcându-și din inimă datoria. Îmi sărutam, în schimb, cu foc mătușile amuzate. Oricât îmi era de dragă, știindu-mă și de ea răsfățat, nu-mi plăcea ca tanti Virginia să mă sărute pe gură, cum avea obiceiul. Fiindcă mă trata cu bunătăți, o vizitam cât de des puteam, adică de câte ori mama îmi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
glasului, cu sufletul ușurat. Întrevederea cu Dăianu-tatăl n-a însemnat nimic, însă, povestind revoltat mătușii mele, pe care m-am grăbit s-o vizitez în aceeași după-amiază, modul cum s-a comportat cu mine consulul, ea a început să râdă, amuzată: „Păi Bubu a vrut să te ferească de năravul popii“ și m-a lămurit că părintele e un cunoscut homosexual, atacat și în presa maghiară (care îl detesta din motive politice) pe această temă - a fost însă apărat de Vatican
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și dacă nu aș avea mereu impresia că descopăr ceva nou la fiecare lectură a scrisorilor tale, aș fi avut curiozitatea să-i urmăresc jocul impresiilor pe față, atât era de „ciulită, ca urechile“ fața să prindă tot, ciulită și amuzată. De altminteri, el s’a îngrășat mai mult decât oricând, parc’a întinerit; o față netedă și sub piele acum și altceva decât os. S’a pus chestiunea continuării studiilor și el spune că e o imensă imposibilitate din pricina părinților
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
povestit cum dumineca trecută era să cadă în cap din podul casei de la țară - a alunecat scara pe ciment - mi-a arătat o imensă tăetură la cot, prin cădere ar fi trebuit asta să se întâmple la cap. A spus amuzat, înduioșat și melancolic „Elle va se tirer de l’affaire, la gosse“. I-am citit pasajul Cinci , unde nu era nimic de ascuns, pentru că mi-a spus: „Tiens, l’écriture de Cinci“. Și după ce abia respirasem de emoția ce mi-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în van găsește alinare în gânduri și alean“, „și lasă gândului cărare de abis“. Ți aduci aminte cum țipam: Ferme ces cochonneries!... și acum, iată-mă, ascult. Aștept sau să-mi spui „Vrei să închid?“, sau să-ți aud râsul amuzat. În casă acum e cald, iubito. Aș vrea să te întorci din oraș, înfrigurată. Ți-aș da o ceașcă de ceai, cu unt și marmeladă. Dar acolo, în garde-manger-ul tău, mânuța ta, pe care mama a ferit-o de orice
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a părut plin de ticuri și dépourvu d’esprit, în orice caz inferior la acest capitol lui Gheorghe Iacob, directorul tehnic al editurii, un anecdotist hazliu, mort între timp și el. L-am revăzut, apoi, la București, în aprilie 1972. Amuzat și absent, a declinat invitația de a veni la prima ediție a Salonului Băcăuan al Cărții: „Monșer, sînt teribil de ocupat!” * Nu se putea să lipsesc (azi, 23 mai) de la susținerea tezei de doctorat a amicului „Tase” Trandafir! Deși cunoștea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă impresionează foarte puternic și mă neliniștesc. Așa s-a întîmplat și de data asta. Eram într-o casă în care se făceau pregătiri pentru o reuniune a foștilor mei colegi de studenție. O aniversare? Un revelion? Mă mișcam dezinvolt, amuzat, printre cei ce se agitau în încăpere, dar la un moment dat m-a apucat plînsul că n-o să mai fiu la revelionul (dacă asta ocazionase întîlnirea noastră) următor. Atunci visul s-a tulburat. în ultima lui secvență călătoream pe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe care am iubit-o la nouăsprezece ani, sincer, dramatic, „definitiv”? Am descoperit-o la un bal: o mignonă cu fața frumoasă, strălucitoare în lumina petromaxului. Ignorată de ceilalți, stătea lîngă maică-sa pe laviță, pe jumătate uimită, pe jumătate amuzată de ceea ce vede. Coup de foudre! Dansa stîngaci, dar faptul acesta nu m-a împiedicat s-o angajez pentru toate valsurile și tangourile care au urmat. în zori, la întoarcerea acasă, eram exaltat. Am zăbovit îndelung pe podul de peste Suceava
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
redacție”, pe care (să fiu sigur!) nu le citește nimeni, în loc să mă ocup, ca alții, de cărți. Concluzia (formulată de însăși fiică-mea) e că: „Unul ca tine n-ar fi trebuit să aibă o familie supradimensionată”. Îi atrag atenția, amuzat, că partea „supradimensionată” e doar ea și frate-su. Remarc, apoi, fără a insista, că „supradimensionate” sînt așteptările lor. *Multă vreme toată etica mea s-a concentrat în ideea de a fi obiectiv, imparțial, egal față de toți și față de toate
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
făcut în cadrul uneia din cele mai citite rubrici ale revistei. În speranța că veți fi de acord cu publicarea lor, primiți cele mai bune urări. Bacău, 26 apr. 1988 Constantin Călin Colegul „Observator”, semnatarul rubricii „Săptămîna pe scurt”, mărturisește, vădit amuzat, în nr. 15 al revistei dv., că deși s a străduit („cu toată bunăvoința și cu toate dicționarele consultate”) n-a înțeles următoarea frază a subsemnatului: „Interviul de mai jos a fost antamat la sfîrșitul anului trecut în timpul «Reuniunilor revistei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în virtutea unui sistem; dar până și sis temul capătă la el aparențele unei toane. Ceea ce îl definește cel mai bine este versatilitatea, cauza nestatorniciei sale, a acestui șir nesfârșit și deconcertant de regimuri la care asistă în chip de spectator amuzat sau frenetic, foarte atent mai ales să arate că, până și în dezlănțuirile sale, pe el nu-l păcălește nimeni și nimic. Mereu contra, complăcându-se în opoziție, mai puțin pentru a apăra interesul obștesc, cât pentru a se pune
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
cu o doză mare de resentiment, aceasta dacă apropiem întrucâtva nepermis umoarea nara- torului de presupusele umori ale scriitorului. Ne asumăm însă prudent riscurile unei lecturi de suprapunere a afec- telor acolo unde există foarte multe indicii autobiografice. În locul ocheadelor amuzate, a aluziilor malițioase, a sub- înțelesurilor împărtășite cu care Momentele ne obișnuiesc, avem parte de o ironie sarcastică, incomodă și neliniști- toare. De fapt, în locul umorului, avem sarcasmul, în locul comicului lejer, bulevardier, un comic problematic cu un dramatism conținut. Nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ești prim-ministru, capturarea statului în favoarea grupului de interese al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile. În timp ce intelectualii își pierd timpul cu iluzii despre cât se tem politicienii de dosarele securității și de rapoartele despre comunism, capitaliștii și politicienii autohtoni, amuzați probabil de gâlceava despre principii și trecut și amenințați doar de o eventuală agenție care le-ar verifica și amenința sursa capitalului, își dau din nou mâna, indiferent de conflictele anterioare, sub lozinca: „Privilegiați de și din toate partidele, uniți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
și greutatea mea corporală. Dar, eu sunt înscris pe un drum al pelerinajului, adică și al pocainței și multe păcate am de ars pe acest drum. Așa i-am spus zilele trecute tinerei nemțoaice ce contesta biserica. M-a privit amuzată dar nici nu a negat cele spuse. Simpatica familie italiană stă la o masă nu departe de mine iar profesoara de religie are și ea în față un caiet în care probabil își notează impresiile din pelerinaj. Ei sunt deja
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
țil zic ei, pentru că așa scrie la ziar. Numai că publicul lui Gigi & Irinel nu e compus numai din oameni săraci cu duhul, ci și din cei de la care - cum se spune - ai pretenții. Îi auzi pe mulți cum comentează amuzați sau indingnați gogomăniile pe care leau văzut la televizor sau povestesc despre vreun invitat deai lui Dan Diaconescu. „De ce te uiți la așa ceva?“, îi întrebi. „Ca să văd până unde se poate ajunge cu tâmpenia“, ți se răs punde. Sunt cei
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
în același timp și ridicolă: patru gradați cu armele îndreptate spre mine, căpitanul care continua să urle, căutând parcă să justifice oamenilor hotărârea pe care o luase. Singur, șoferul, îmi arunca din când în când o privire, când consternată, când amuzată. Mărturisesc însă că poziția mea era atât de exasperantă și furia atât de mare încât aș fi fost în stare de orice, mi-era imposibil să mă pot liniști, să mă resemnez, cu toate că-mi dădeam seama că eram cu totul
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
un militar, într-o uniformă cam ciudată. În mână ținea o mătură cu coadă și într-o poziție oarecum de apărare. Mătura mă liniști totuși și întreb: unde suntem și cui aparține baraca. Se uită la mine intrigat și chiar amuzat, mă privește din cap până la picioare, insistând mai mult asupra uniformei mele și deodată, parcă ușurat, exclamă în românește: "Dar sunteți ofițer român, aviator, cunosc foarte bine, eu sunt din Reghin, știți, la cedarea Transilvaniei în 1940 ungurilor, am fost
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]