2,471 matches
-
iar în pământ este fixată o cruce de piatră, în poziție verticală. Pe ea sunt încrustate elemente cu o simbolistică bogată: în partea de jos se află două oase și un cap de mort, deasupra o combinație de cruce și ancoră, o plantă și în partea de sus un soare, astfel moarte și viață trec unele în alte parcurgând mai multe etape și beneficiind de mai multe elemente. Moartea poate fi învinsă prin credință, muncă, hrană, lumină și căldură solară. Privind
BALCICUL INIMILOR NOASTRE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367651_a_368980]
-
Marcianopolis, Alexandrov, Lysimachos, Sariakos, tablou frescă din Pompei, sec. I inainte de Cristos care îi reprezintă pe Bacchus, Ariadne și Satyr, lămpi romane și veselă din ceramică, lămpi din teracotă și figurine din epoca elenistică, amfore, depozit de pietre și ancore, podoabe medievale etc. Muzeul de Etnografie oferă o imagine complexă a mediului de viață tradițional din zonă. Într-una din săli se află unelte tradiționale pentru munca la câmp, în centru o masă rotundă, joasă, înconjurată de scaune mici, obiecte
BALCICUL INIMILOR NOASTRE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367651_a_368980]
-
peștele nu mai mușca. Apa mării aproape fiartă și lipsa curenților au amorțit peștele pe fundul apei. Am strâns sculele, mi-am recuperat parâma[ Parâmă = frânghie sau cablu textil, metalic sau din material plastic, folosită la bordul unei ambarcațiuni.( DEX)] ancorei, am montat ramele și cu minciogurile puse în barcă, am început să trag liniștit la vâsle. Cu speranța că la mal voi găsi cumpărători, am cântărit din priviri grămada de pește, considerând că totuși a fost o zi mulțumitoare, pentru
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367787_a_369116]
-
Sembra uno stelo! " I suoi occhi verdi sotto gli occhiali Mi guardano, sorridendo dolcemente Ed io quasi tocco le sue grandi orecchie Che nell' infanzia tentavo spesso Di avvicinare alla sua testa, mă invano... O, Dio, fà che io possa ancoră sentire La sua voce che affascinava E trascinava la folla! E la mamma, nel sogno sussurrerà melodie E mi canterà romanze romene Con la sua voce grave, fatale: "Îl giorno delle tue nozze, Adesso, questi verși ți scrivo. Io non
SOGNARE AD OCCHI APERTI de ADINA ROSENKRANZ HERSCOVICI în ediţia nr. 1453 din 23 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367922_a_369251]
-
înțelegeți tot ce vă spun și, mai ales, ce nu vă spun !... OARE CINE SUNT? Sunt, oare, pana de pasăre rătăcită-n agonia zborului? sau izvorul secat din lacrima toamnei? Sunt amurgul înnourat de-acele ploi îndelungate? sau doar o ancoră legată de cer și aruncată-n oceane?! Dar și mai mult de-atât aș vrea să știu ce ferecă porțile dinspre Tine? ÎMI VEI SPUNE VREODATĂ? Spune-mi de unde încep și de unde vin gândurile - aceste amintiri dintr-un trecut-netrecut? Și
POEZIE CONTEMPORANA de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367999_a_369328]
-
faptul că mai aveam peste optzeci de kilograme în plus în barcă, adică pe bătrân. Dar după o jumătate de oră, am ajuns destul de departe de mal, spre nord, acolo unde Venus era mai aproape decât Saturn. Bătrânul a aruncat ancora și am început pescuitul. Mergea bine. Guvidul trăgea nervos de momeală, iar eu aveam râmă neagră, plăcerea lui, după pipota proaspătă de un roșu carmin, mai ales dacă este de la pasărea de țară, de rață, curcan sau gâscă. Dar valurile
FURTUNA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367403_a_368732]
-
luau valurile pe sus și o depășeam pe cea cu motor care mă tracta. Am încercat și atunci să ajung la mal, însă trăgând de o ramă cu amândouă mâinile, să întorc barca, dar ea tot spre larg se îndrepta. Ancora nu mai ținea, iar furtuna mă trăgea cu repeziciune spre largul mării. Norocul meu a fost că m-a văzut același coleg care m-a ajutat să ridic barca în Venus. Era cu niște vecini la pescuit și ei erau
FURTUNA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367403_a_368732]
-
el. Colegii mă anunțau să mă pregătesc de plecarea la mal. Era prea cald și deja peștele nu mai mușca. Apa mării aproape fiartă și lipsa curenților au amorțit peștele pe fundul apei. Am strâns sculele, mi-am recuperat parâma ancorei, am montat ramele și cu minciogurile puse în barcă, am început să trag liniștit la vâsle. Cu speranța că la mal voi găsi cumpărători, am cântărit din priviri grămada de pește, considerând că totuși a fost o zi mulțumitoare, pentru
PESCAR PE MAREA NEAGRA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366750_a_368079]
-
cu care își evacuează senzațiile, sentimentele abia prefigurate și care nu ajung să se pritocească îndeajuns (darămite să sedimenteze!?) pentru a coagula forme, conținuturi și mesaje durabile, nefaliate pe „subplăci tectonice” în care s-a refugiat de groază înecatul, aruncând ancora anapoda, sunt de natură să îngrijoreze. Clasicii sunt din ce în ce mai neglijați, dacă nu detestați și huliți (din ignoranță și din modă, că nu „se mai poartă!”), depășiți ce să mai spun, de ce adică tot ce este frumos să înceapă cu ei
de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366947_a_368276]
-
cea pentru realizarea unității de credință: "Unirea credinței și împărtășirea Sfântului Duh, cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Iisus Hristos Dumnezeu să o dăm". Trupul înviat și dătător de viață al Domnului este ancora credinței și a iubirii lipsite de egoism (John S. Romanides, The Ecclesiology of St. Ignatius of Antioch, International printing company, Atlanta 1956, p. 10). Fără întruparea reală, mântuirea nu ar fi fost posibilă Dreapta mărturisire este aceea că Întruparea s-
DESPRE FRMUSETEA SFINTEI EUHARISTII... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366928_a_368257]
-
Iar în final, abandonarea noastră de către Occident (din interese de joasă specie) la picioarele de lut ale uriașului sovietic.” (op. cit. p. 447) În lagărul-schit al captivității, dincolo de constrângerile exterioare și polare, în candela sufletului fiecărui prizonier mijea totuși licărul unei ancore, a unei speranțe. Poate că harul schitului mai împrăștia sacralitatea acelor ostenitori, înmiresmată de duhul trăirii liturgice. Pronia cerească încălzește sub aripile Ei procesul de remodelare și de renaștere interioară, a celor care nu abandonaseră lupta combativă și dinamică a
PĂTIMIRI ŞI ILUMINĂRI DIN CAPTIVITATEA SOVIETICĂ (EDITURA Editura Humanitas) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1851 din 25 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367469_a_368798]
-
tras la vâsle pe marea agitată, dar nu chiar așa de supărată, am ajuns cam la o milă marină de țărm. Speram să cădem pe zonă cu piatră și scoică pe fundul mării unde să fie și guvide. Am aruncat ancora și ne-am pregătit sculele de pescuit, un fel de petactare, nailon ceva mai gros, înfășurat pe o bucată de șlap sau papuc din plastic, cu un plumb la capăt și două - trei cârlige legate, în care puneam râme negre
INVINGEREA STIHIILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366968_a_368297]
-
cu un plumb la capăt și două - trei cârlige legate, în care puneam râme negre din baltă, sau bucăți mici de pipotă de pasăre, care trebuiau să fie obligatoriu roșie, altfel guvidul nu mușcă. Fratele stătea în pupa, eu la ancoră. Așa este rânduiala. Mâine ne schimbăm între noi. Guvidul mușcă frumos. Are poftă de mâncare când marea este agitată. Numai stomacurile noastre să reziste la această legănare continuă. Să nu avem rău de mare. Dacă nu este hulă (furtună de
INVINGEREA STIHIILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366968_a_368297]
-
de seamă că marea era acum cu valuri largi și înalte de peste doi metri. Vântul între timp își schimbase direcția. Bătea dinspre mal spre larg. - Frate, hai s-o tăiem că nu mai ajungem la mal. - Gata, scot voltele. Ridicăm ancora și pornim spre mal, până nu vine furtuna. Strângem repede cele patru volte de fiecare și le aruncăm în fundul bărcii. Scoatem și minciogurile cu peștele aruncat în ele, apoi eu încep să trag de parâma de care era legată ancora
INVINGEREA STIHIILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366968_a_368297]
-
ancora și pornim spre mal, până nu vine furtuna. Strângem repede cele patru volte de fiecare și le aruncăm în fundul bărcii. Scoatem și minciogurile cu peștele aruncat în ele, apoi eu încep să trag de parâma de care era legată ancora. Aveam cam o sută de metri de parâmă de recuperat. Trăgeam de parâmă și valurile când ne ridicau deasupra coamei înspumate, când ne aruncau în abis. Teama se infiltrase în sufletele noastre ca un virus. Parcă nu se mai termina
INVINGEREA STIHIILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366968_a_368297]
-
tras de vâslă, chiar dacă forța noastră fizică nu mai exista. Mai mult frica ne dădea puterea necesară continuării luptei cu natura dezlănțuită. Când vom ajunge aproape de diguri vom încerca să o luăm spre Saturn, spre locul de acostare. Am aruncat ancora pentru a ne mai odihni, simțeam că nu mai putem continua să înaintăm. Ancora nu ținea barca pe loc. Valurile ne duceau din nou târâși spre larg. Cât timp fratele trăgea la vâsle, eu trăgeam de parâmă să scot din
INVINGEREA STIHIILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366968_a_368297]
-
dădea puterea necesară continuării luptei cu natura dezlănțuită. Când vom ajunge aproape de diguri vom încerca să o luăm spre Saturn, spre locul de acostare. Am aruncat ancora pentru a ne mai odihni, simțeam că nu mai putem continua să înaintăm. Ancora nu ținea barca pe loc. Valurile ne duceau din nou târâși spre larg. Cât timp fratele trăgea la vâsle, eu trăgeam de parâmă să scot din nou ancora, care avea ghearele de prindere îndreptate de forța curenților și de aceea
INVINGEREA STIHIILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366968_a_368297]
-
Articolele Autorului Nimic nu mai pare ce-a fost, nimic nu mai e în ordine, ne întrebăm unde oare ne-a fost să ajungem Pierduți într-un spațiu fără spațiu mai îndurăm un timp. Evacuați în locuri rarefiate plutim fără ancore, ne menținem echilibrul în așteptarea unei lumi ce nu se mai potrivește cu piesele noului puzzle. Agățați de fiecare speranță, rug, rugă, scenariul nu se mai respectă, actorii își pot continua drumul separării purtând aceleași măști, baricadați în buncarele fricii
TIMPUL ŞI... NOI CEI RAMAŞI IN OCHIUL FURTUNII de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367102_a_368431]
-
tărâmului paradisiac” , conform consemnărilor din “Las Sergas de Esplanadean” ale cronicarului don Ordonez de Montalvo. Majoritatea cărților de istorie se concentrează asupra navigatorului portughez Rodriguez Cabrillo, care a navigat cu cele două nave ale sale sub drapel spaniol, aruncându-și ancora lângă San Diego din zilele noastre, la Santa Monica și San Pedro. Învrednicit cu o dublă misiune, acesta descoperă ținutul fabulos al El Dorado-ului, pe care Montalva, în descrierea sa, îl localiza pe toată întinderea insulei, pentru că, confirmă Cabrillo, nu
LA CAPĂTUL LUMII, CALIFORNIA ! (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 187 din 06 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367076_a_368405]
-
cea bună. Orice deviere înseamna abatere de la direcția de mers și îndreptarea spre necunoscut. Nu se vedea la mai mult de douăzeci de metri în jur. După consumarea celor șapte sute de rame, am hotărât să mă opresc și să arunc ancora. Speram să fiu pe direcția bună, cu o mică abatere în stânga sau dreapta, lucru ce nu mă deranja prea mult. Atmosfera era încărcată cu picături de apă rece și frigul a început să mă pătrundă prin hainele umezite. Încă nu
CEATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367109_a_368438]
-
devenea din ce în ce mai densă. Parcă și sunetul sirenei s-a îndepărtat de barcă. După lungimea voltelor aruncate în apă, eram cam la șapte metri adâncime. Speram să dau de pește, însă nu era așa, astfel că dădeam mereu drumul la parâma ancorei, pentru a-mi schimba locul de pescuit. Peștele era rar și mărunt. Nu se prefigura o zi norocoasă. La un moment dat, soarele și-a făcut apariția timid, pe cerul înnorat. După cum eram orientat față de soare și după zgomotul sirenei
CEATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367109_a_368438]
-
momentul retragerii către mal. Cât a fost lumină, știam încotro era malul. Dar pe ceață nu mai deosebeam. Poate s-a schimbat curentul, fără să-mi dau seama între timp și eram poziționat altfel față de tărm. Chiar și când ridicam ancora, poziția bărcii se putea schimba și nu mai știam încotro trebuia s-o iau. Am mai pescuit cam o oră, după care am pregătit plecarea spre mal. Mi-am recuperat voltele, am montat ramele și am tras ușor parâma în
CEATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367109_a_368438]
-
putea schimba și nu mai știam încotro trebuia s-o iau. Am mai pescuit cam o oră, după care am pregătit plecarea spre mal. Mi-am recuperat voltele, am montat ramele și am tras ușor parâma în barcă. La capătul ancorei, când am ajuns chiar deasupra ei, “la pik”cum spun marinarii, am lăsat să se liniștească barca pentru a mă orienta și a găsi corect poziția acesteia față de unde văzusem malul ultima dată. Speram că mă îndrept în direcția bună
CEATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367109_a_368438]
-
versurile Adinei Sas-Simoniak, Cristian Petru Balan spunea: „Dialogul cu Providența este amplificat de un amplu diapazon emotiv, a cărui esență este rugăciunea - mai exact, o rugăciune autocritică - lansată ca o necesitate a purificării și sfințeniei sau chiar ca o măreață ancoră spirituală aruncată ispășitor spre cer: “Mă regăsesc cu rușine în Iudă și plâng/ Și-atâția alți Iuda suflarea Ți-o frâng...”. Sau: M-așez pe traiectoria/ Care-mi dă victoria/ Și care ești Tu, perpendiculara pe cer, din iubire.” În
PERPENDICULARA PE UN COLT DE NEMURIRE DE ADINA SAS-SIMONIAK de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 160 din 09 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367183_a_368512]
-
Atlanticul. - N-ai rău de mare ? o întreb, continuându-mi gândul. - Nu, am mai fost pe mare. Presupun că și pe ocean este la fel ! - În linii mari, da. - Este adevărat că până acolo nu prea ai unde să arunci ancora ? - Se pare că există câteva insule, dar nu sunt sigur. - Și dacă se întâmplă o catastrofă, te mănâncă rechinii ? - Drept să-ți spun, n-am prea văzut rechini în drumurile mele. Or fi, nu zic ba ! Nici nu-mi dau
DRUMUL APELOR, 51 ( ROMAN ) de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368624_a_369953]