390,674 matches
-
Istorie, vie latent în noi. Cultura clasicismului greco-latin, oferită în eșantioane de poliedricele eseuri gramatopoliene, actualizează, într-o contemporaneitate cumva autoalienată și brutalizată de traume succesive, o ereditate benefică și comprehensivă. Chiar îi e frică, în vreun fel, cuiva de apele oglinzii? Și de ce? Mihai Gramatopol, Antichitate și modernitate - eseuri pragmatice. Brașov, Ed. Orientul Latin, 2000, 316 p.
Gramatopoliana by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/14212_a_15537]
-
fixate în insectar cele mai simple întâmplări, gesturi ori cuvinte, prin conștiința că, mai tarziu, toate aceste .nimicuri. vor fi de folos în reconstruirea imaginii unei vieți și a unei epoci. Un puternic sentiment al destinului le traversează că Gulfstreamul apele Atlanticului. Astfel de jurnale trebuie citite, dacă pot spune așa, de la coadă la cap: abia o dată încheiate, devine posibilă perspectiva corectă asupra conținutului lor. Destinul e o viață asupra căreia se proiectează moartea. Trebuie să citești însemnările din iulie 1943
"Agendele" lui Lovinescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14242_a_15567]
-
Regretele de azi pentru ignoranța de la începutul anilor '90, cînd efectiv se putea face curățenie, sînt tardive: "... nu am aflat cine e C. Voiculescu - nu m-am interesat niciodată, e adevărat (...) dar ar fi interesant să înțeleg măcar în ce ape se scaldă între timp; nu m-aș mira să fie și azi angajat la Ministerul Culturii, urmașul CCES" (p. 109). La o scară mai largă este exact poziția adoptată de puterea instaurată în 1996 față de arhiva fostei securități, iar rezultatele
Stoicism postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14249_a_15574]
-
este mai interesată de viitor decît de trecut, astfel că amintirile mele despre sat nu erau încă idealizate de nostalgie. Mi-l aduceam aminte așa cum era: un loc bun de trăit, unde toată lumea se cunoștea, pe malul unui rîu cu ape diafane ce curgeau repezi într-o albie de pietre lustruite, albe și uriașe, ca niște ouă preistorice. Pe înserat, mai ales în decembrie, cînd treceau ploile și aerul devenea diamantin, Sierra Nevada de Santa Marta părea că atinge cu piscurile
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
pe uneltele înfierbîntate de soare. Singura posibilitate de a merge la Aracataca de la Barranquilla era cu o namilă de șalupă cu motor pe un canal săpat de brațe de sclavi pe vremea coloniei, și apoi printr-o mlaștină necuprinsă cu ape tulburi și dezolante, pînă la misterioasa localitate Mlaștina. Acolo se lua un tren personal, care la începuturile lui fusese cel mai bun din țară, și cu care se parcurgea traiectul final prin imensitățile plantațiilor de bananieri, cu multe halte leneșe
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
Campanii, demascări, voturi de blam, curajoase articolașe nesemnate, interpretări atât de tendențioase, de răuvoitoare, încât nu trebuie decât să le întorci pe dos pentru a obține un adevăr: toate acestea au avut ca efect, până la urmă, o separare vizibilă a apelor. Înclin să-i dau dreptate "scriitorincului" Dan C. Mihăilescu: până la urmă, e bine că această separare s-a produs; e un merit al "Observatorului cultural" că există și, existând, îl putem contempla în toată splendoarea lui. Știi de cine îmi
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
autobuze, la micul dejun din cine mai știe ce hotel din țara asta, la zeci de colocvii, în jurii de toate felurile, adunări, comitete și comisii, la vreo cîrciumă, uneori nostimă, din București sau din provincie, unde beam bere sau apă minerală - cel mai ades - dicutînd aprins sau cu măsură despre teatru. Nu întotdeauna am fost de acord, dar tonul dialogului sau chiar al polemicii a avut ținută și savoare. Atîtea imagini îmi defilează prin minte și prin suflet... cuvintele mi
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
profesiunea de dramaturg, dar și pentru omul de teatru în general. A fost un dramaturg jucat, pus în scenă de regizori de seamă, iar în ultima perioadă și de tineri. Era bucuros la premiere, dar lucid. Nu se îmbăta cu apă rece, deși era teribil de fericit, firește, cînd își auzea și își vedea piesele sus, pe scenă. Și emoționat, dar reținut și interiorizat. În editorialele revistei Scena, pe o temă sau la eveniment, lua pulsul unei situații, unui moment, problematiza
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
interiorizat, durerea. Rubrica săptămînală din Dilema îi dădea confortul prezenței, al esențializării unei idei, unei chestiuni. Un extraordinar exercițiu al condeiului scriitorului pus în pagină în una dintre cele mai prestigioase reviste de cultură și atitudine. Diogene cîinele, Platon, Socrate, Apa, Repetabila scenă a balconului, Transfer de personalitate, Oglindă, De mers în pustiu, Cine ajunge sus, la fix, Kant sau principiul vaselor comunicante, Miriam sau nisipurile mișcătoare, Elogiul nebuniei... O parte din piesele lui, așa cum îmi vin în minte. S-au
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
fel de rînduială de sihăstrie, respectată cu sfințenie, de la care nu există abatere. E un mod de a trăi, venit din necuprinderi de timp și curgînd spre necuprinderi. În atelierul său, sculptorul Ion Irimescu s-a simțit ca peștele în apă, slobod și fericit să-și poată împlini chemarea. Diminețile mai totdeauna e aici, ca să-și întrupeze nălucirile, închipuirile, himerele atît de cunoscute și reconfortabile și să-și desăvîrșească opera, cu ciclurile ei, de la maternitate la muzică, de la himere la chipuri
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
o să iau aplauzele. Eu nu vreau să joc, eu vreau să spun vorbele, pentru că simt ceea ce spun". Și așa a fost. Monologul lui despre dimineața pierdută a istoriei noastre, rupea sala. În Copilul îngropat s-a simțit ca peștele în apă, ca un prunc la baia zilnică. Inocent și visceral, masiv și fragil, distrugea totul în jur, cu excepția Marianei, celălalt titan care-i ținea piept. În Petru se juca. Nu-i păsa de nimic. Își arăta burta râzând și glumea, senin
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
spus, seara, soția mea îmi citește diferite cărți. În felul acesta, ziua pare extrem de lungă, dar m-am obișnuit. Mintea și-a găsit o altă formă de "derulare" în acest spațiu relativ întunecat, astfel încât pot să mă mișc rapid pe apele Steiului din lunca de la Călan și mă văd pe valea din apropierea casei părintești de unde se zăresc dealurile pe care, de Paști, coborau pentru prima oară în an vitele, pentru ca apoi să urce din nou, și cealaltă pantă care duce spre
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
mă gîndesc la prelungirile liniilor verticale, la umbrele de pe scenă, la foșnetul inurilor, bumbacelor, pielii (ce corespondent frumos între costumul lui Santiago, al Alchimistului - Constantin Cojocaru - și pielea din legătura cărților), la apariția lui Papaiani în Regele Salemului, la nisip, apă, vînt, căldură... Peste toate adaug, în liniștea și taina unei nopți caniculare, muzica înregistrată de la Radio Tarifa și primită în dar de la un prieten special, poveștile persane ale lui Borges, parabola personajului său Abulcasim din Căutările lui Averroes. E greu
Femeia deșertului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15031_a_16356]
-
la televiziune și-și articulează în presă îndurerarea profundă, jignirea pe care romanul lui Martin Walser i le-a provocat lui și soției sale. Alte voci se pronunță pentru publicare. Suspansul crește. Scandalul la fel, făcînd valuri mari și în apele televiziunii. Consiliul de conducere al Editurii Suhrkamp se retrage pentru a delibera cazul. Se anunță emiterea unui verdict. Sentința este amînată însă cu două zile, semn că deliberarea este dificilă. Miercuri 5 iunie, susținătorii lui Walser și ai libertății editorilor
Furtună într-un pahar cu apă tulbure by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15007_a_16332]
-
material, în prelungirea realului, în care dumnezeirea e mai curînd difuză, nedesprinsă de starea modelării solemne a elementelor, dar și de cea a familiarității cu celulele, cu spețele mărunte, cu emanațiile discrete ale vegetalelor: "Am simțit mîinile zeului frămîntînd lutul, apa și sarea, cimbrul și ienupărul, munții și/ lacurile, sori și nebuloase, stele și aburi;/ Prima zi a Verii sosi apoi purtînd mireasma/ Zilei a Opta, în plinătatea-i se revărsa, ca/ mierea din faguri, deși nu se clintea dintru/ odihna
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
însăși. Măreața unitate a peisajului universal, în care se întîlnesc, la modul pacific, dionisiacul și ascetul, răul și binele, inteligența și sărăcia cu duhul nu e decît o răsfrîngere a Unului generator: "Simțeam cum în mine se-amestecă lutul și apa/ piatra și izvorul ce curge tihnit peste piatră/ răul și binele, bețivul și ascetul, Totul e Unul." (ibidem) E corectată astfel acea tendință a unui creștinism excesiv penitent, mutilant, care tinde a devaloriza făptura umană, prin repunerea în drepturile ei
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
de vază, la mijlocul vieții, disperat că trebuie să moară in no man's land: "Ce crezi că poate fi/ în sufletu-mi acuma, cînd zac în niște locuri/ Așa de îngrozitoare, la geți și la sarmați? Nu îmi priesc nici apa, nici aerul de-aice,/ Și, nu știu cum, nu-mi place nici chiar pămîntul lor." Iar în finalul epistolei a X-a, plin de năduf: Cînd lumea asta-i largă, din toată lumea sta/ Pămînt pentru osînda-mi aice s-a găsit." Și vacanța
Ce se citește la mare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15030_a_16355]
-
de teoretician. Impresia mea este că atmosfera literară de acum este extrem de atomizată, sunt nesfârșite grupuri de interese și solidarități punctuale, e un vacarm, un fel de tablou brueghelian cu sărbători și confruntări împrăștiate pe toată pânza, peste ale cărei ape nu se vede a pluti vreun duh sfânt. Or, poate am îmbătrânit eu și mi-a slăbit vederea. Care este, după părerea dv., rolul generației �optzeci"? Rolul cel mai important al generației �optzeci" este că a apărut la timp, ca
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
pe care, după câteva manevre, a parcat-o lângă pod. Când s-a apropiat împreună cu fata, bunicul și cu mine umflam roțile la bicicletă. A întrebat dacă avem bere rece, și bunicul i-a zis că da, e rece ca apa râului în care-o ține. Au intrat înăuntru și bunicul a mers după ei ca să-i servească. Atunci am lăsat bicicleta și am intrat și eu. După ce și-a băut berea pe nerăsuflate, bărbatul a întrebat cum se poate ajunge
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Ramirín, spre satisfacția abia reținută a ascultătorilor. Soarele a uscat crengile. Ploile au prefăcut bolovanul într-o pulbere fină, neagră, pe care râul o purta la vale încetul cu încetul. Omoară păstrăvii, la fel ca varul ori leșia. Toată iarna apa râului a curs neagră până dincolo de La Granada. Dar când a venit primăvara dispăruse. Ce puteți să-mi spuneți despre asta? Căutătorul de minuni a căzut pe gânduri. Pe urmă, cu un glas neșovăitor, în care se putea bănui o
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
avem motive suficiente pentru a-l considera un fenomen extraordinar. Putem să ne închipuim că bolovanul era un meteorit. Atunci, ce credeați voi că e un strigăt de agonie putea fi trosnetul meteoritului, care, având miezul incandescent, se strângea în apă. Așa cum șuieră fierul înroșit când se răcește brusc. Ramirín se ridicase în picioare. - Să știți, domnule, că eu l-am auzit foarte limpede, și pe atunci aveam auzul ca de iepure. Erau țipete de durere. Căutătorul de minuni a continuat
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
în seamă vorbele bătrânului. - Cât privește crengile sau mâinile care se mișcau, o interpretare logică mă face să presupun că e vorba despre fumul care ieșea din meteoritul în curs de răcire. Ori poate chiar aburul care se ridica din apa râului. Ramirín țiglarul încă nu se așezase. Era pregătit să lupte până la ultima suflare. - Pe atunci aveam o privire de șoim și vă asigur că nu era fum. Ce-mi tot dați cu fumul! Era viu. Căutătorul de minuni zâmbea
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
căutătorul de minuni lumina peretele și își pregătea cu o minuțiozitate lentă și temeinică aparatele de fotografiat, soția lui și cu mine am cutreierat peștera. Din tavan se desprindeau, într-un ritm milenar și cu un ecou imens, picăturile de apă. Stalactitele străluceau: unele erau ca de sidef, în altele se amestecau roșul și verdele ca în tabloul unui pictor. Tăcerea era necuprinsă, dar se presimțea o vibrație tainică, de parcă într-adevăr am fi fost mai aproape de miezul de foc al
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Suprafața lacului era liniștită și netedă ca o materie solidă și strălucitoare. Fata m-a privit cu un zâmbet. - Eu cobor să fac o baie. Sper că nu te deranjează. Mă duc ceva mai încolo. Eu am ridicat din umeri. - Apa e rece, am prevenit-o. Am rămas la umbra colibei. Clipocitul apei întunecoase, când trupul ei alb s-a cufundat și a început să înoate, a făcut să răsune ecoul pe stânci în liniștea amiezii. Peisajul își asuma acea noutate
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Fata m-a privit cu un zâmbet. - Eu cobor să fac o baie. Sper că nu te deranjează. Mă duc ceva mai încolo. Eu am ridicat din umeri. - Apa e rece, am prevenit-o. Am rămas la umbra colibei. Clipocitul apei întunecoase, când trupul ei alb s-a cufundat și a început să înoate, a făcut să răsune ecoul pe stânci în liniștea amiezii. Peisajul își asuma acea noutate, încorporând-o firesc în propria lui măreție. Când s-a întors la
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]