2,251 matches
-
creează sunt însă hidoase. Și Magiștrii cu măști de lup pe cap mi-arătau fotogramele statice ale chipului, infinitatea hidoșeniei umane. Ce mimică urâtă are dragostea! Pasiunea n-are nimic frumos pentru că doare. O durere surdă, grea cât globul pământesc, apăsătoare cât un ocean. Te doare pieptul ca și cum ai fi o mumie apăsată de lespedea sarcofagului, sângele curge cu durere prin vene, te dor oasele, totul îți pare inimic, superfluu, nonsens. Nu te vezi, nu te privești, nu exiști decât energetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scurt timp, copilul s-a liniștit ca și Siretul În porțiunea cu horbote de spumă, străfundurile amâmdorora rămânând Însă răscolite de gânduri și taine. Sufletul lui Va era copleșit de ceva ce nu-l putea concretiza ca durere, dar era apăsător ca lipsa ultimei speranțe. Înțelegea oare, În universul său de copilaș, pierderea primei sale mari iubiri care durase numai douăzeci de luni? CAP. II - A doua mare iubire Pe când Soarele cobora vertiginos spre Asfințit, Dorița copleșită de gânduri, vise și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
său practic recunoscut, Maricuța spuse: Cred că nu vreți să stăm aici la soare, nu? Voi două mergeți În casă, iar noi descărcăm căruța și venim imediat. Unde să leg mânza? În spatele casei!, a spus cu fermitate femeia. În atmosfera apăsătoare, plină de neliniști, Întrebări și incertitudini, vorbele nu prea se lăsau spuse cu una cu două. Va a fost servit cu o cană cu lapte și o felie dintr-o pâine mare și extrem de albă, tăiată cu multă Îndemânare, sub
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
încep a visa sub imperiul creat de acest superb tablou oferit de natură și niciodată redat de pictori în toată măreția sa. Frînturi, surprinse de ochi ageri și talente minunate, reușesc uneori să ne scufunde într-un soi de visare apăsătoare, pe care doar o toamnă tîrzie o poate provoca prin ochii lui Bogdan Bîrleanu sau Constantin Tofan... Mașina se leagănă vioi, urmărind fidel drumul improvizat. O barieră se ridică și continuăm prin umbra, deja întunecată, a codrului bîntuit de legende
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Mai departe nu mai avea loc. Petru nu mai avea iluzii cu ce să-și achite chiria. Inima, gazdă ursuză, nu îngăduia amăgiri: O să mă ierte, sigur o să mă ierte, mi-a strivit umerii, e prea grea, prea rigidă, prea apăsătoare, e stâncă, nu cruce. Cineva mi-a schimbat-o, era atât de ușoară, o purtam în penar, printre creioanele mele colorate. Acum îmi stă înțepenită pe umeri. Doamne, ai fost pironit când ți-ai sfârșit drumul, în sângele meu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
observat semaforul lui Dumnezeu. Prima jumătate a sângerat sub Steaua Polară, cealaltă, cu necurăție, pătează scutece. Când iubești, nimic din ce-i al tău nu-ți aparține și nimic din ceea ce primești nu-ți întregește absența. Nici un handicap nu-i mai apăsător decât un suflet pe jumătate gol de sine însuși, pe jumătate pustiu de nimeni. Libertatea în doi a ținut cât o revărsare timidă de nori, apoi noapte, imensă noapte, continuă noapte... întunericul era ca plapumă de pământ afânat. Încătușat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deveni mai nenorociți decît erau deja. Regatul Neapole și cel al Siciliei au trecut de mai multe ori din mîinile spaniolilor într-ale împăratului și invers; cuceririle au fost întotdeauna foarte ușoare, deoarece și o dominație și cealaltă erau foarte apăsătoare, iar popoarele sperau mereu să aibă în noii stăpîni niște eliberatori. Ce diferență între acești napolitani și loreni! Cînd au fost obligați să schimbe dominația, toată Lorena era în lacrimi; poporul regreta pierderea urmașilor acelor duci, care de atîtea secole
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Funcția le dă puterea de a condamna la moarte sau de a-i ierta pe vinovați; ei sînt arbitrii supremi ai justiției. Cei care sînt buni suverani văd în această putere, atît de lăudată, asupra vieții supușilor, greutatea cea mai apăsătoare a coroanei lor. Ei știu că sînt și ei oameni, ca aceia pe care trebuie să-i judece; ei știu că greșeli, nedreptăți, injurii pot fi reparate în această lume, dar o condamnare la moarte precipitată este un rău ireparabil
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ia trenul din gara Sighet fiindcă e plină de jandarmi. Să caute, mai bine, să treacă podul peste Tisa la Slatina, de unde să-și Încerce norocul. În orășelul ce se aflase Între cele două războaie În Cehoslovacia, domnea o tăcere apăsătoare. Nimeni pe străzi. În gară Însă, forfotă de front: oameni alergînd și ascunzîndu-se după vagoane, sărind dintr-un tren Într-altul, patrule pe urmele lor, focuri de armă. Fugarii au hotărît să se despartă și să-și joace fiecare cartea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
plătit pentru muncile mai pretențioase. Dar el trecuse deja de cincizeci de ani, speranțele În Întoarcerea alor săi erau firave, de invaliditatea din celălalt război nu-l vindecase nimeni, dimpotrivă, cu vîrsta, necazurile cu piciorul amputat amenințau să devină din ce În ce mai apăsătoare, cu alte cuvinte, Înțelegea limpede că avea nevoie de cineva ca sprijin permanent În casă și În comerț. Doar soții Schimpf, cea mai nevoiașă familie din toată obștea de șvabi, au acceptat ca fiica lor de șaisprezece ani, Maria, să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și de un timpan subliminal care preia automat răsfrîngerile sonore, le predă instantaneu conștiinței, iar aceasta produce senzația de energie densă cît un obstacol cam pînă la nivelul inimii. Obiectele mai scunde sînt greu detectabile. În schimb, cele Înalte, masive, apăsătoare Întorc un semnal con sistent, inconfundabil. Acest semnal Însă, deși este produs În regim sonor, prin ecolocație, nu e recepționat auditiv, ci ca impresie subtil tactilă sau fals vizuală. Pentru cei fără vedere din naștere, apare senzația de corp compact
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
era în Ardealul ocupat de unguri?... întrebă Ticu. Toți își întoarseră privirile spre el și câteva clipe se făcu tăcere. Da, admise medicul Gutman netulburat, e adevărat că nu doar regimul antonescian a fost de vină... O nouă tăcere, destul de apăsătoare, se așternu în salon. Stelian își scoase pălăria de pe cap și socoti nimerit să amintească celorlalți că și familia sa, prin moartea Cristianei, avusese de suferit de pe urma războiului. E ciudat că de lagărele astea lumea n-a știut nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nimic de zis! remarcă domnul Măgureanu. Dar ascultă..., continuă bătrânul, schimbând tonul și fixându-l pe deasupra ochelarilor cu niște ochi atenți. Vreau să te întreb ceva... (în cameră se făcu brusc tăcere): Lucrezi cumva pentru Securitate?... O tăcere și mai apăsătoare urmă după această întrebare. Felicia vru din nou să protesteze, dar Victor i-o luă înainte, hotărât să îndepărteze o bănuială atât de absurdă în ceea ce-l privea. Domnule Măgureanu, vorbi el cu glas stăpânit și categoric, eu n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
orice bun muzician le lasă pentru ca spiritul muzicii să se instaureze printre spectatori, femeia cu părul ca flacăra lovește cu putere clapele pianului care scot niște note discordante. Din degetele ei se preling apoi întrebări îngrijorătoare și răspunsuri bezmetice, tăceri apăsătoare și cascade de sunete stranii. Oprirea este la fel de abruptă ca și începutul. Femeia se ridică, ca împinsă de un arc, și se înclină în fața publicului. Când se ridică, părul lasă să i se vadă chipul și Dora o recunoaște. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și-a pierdut complet darul vorbirii. Domnul Almăjan nu a scos nici el nici o vorbă de parcă amuțise și el. Nu știu când a plecat. Tăcerea care se lasă și de data asta, la peste cincizeci de ani de atunci, este apăsătoare de parcă și cei doi interlocutori de acum ar fi amuțit. * * * Într-un târziu, Dora întreabă cu o voce mică pe care abia ai putea-o recunoaște : Doamna Teo locuia într-o localitate care începe cu... cu litera "X" ? Cu litera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
meu care s-a grăbit să mă alunge din preajma lor. Sunt ani de-atunci, dar parcă ar fi fost ieri... M-am simțit foarte ofensat că tata m-a alungat, ceea ce nu făcuse niciodată până atunci. Dar atmosfera era cam apăsătoare așa că până la urmă m-am simțit ușurat să-mi văd de ocupațiile mele. Era pe vremea când făceam "săpături arheologice" în spatele șurii. Cu discreție, Ciprian scoate, dintr-un loc doar de el știut, încă o fotografie pe care o studiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care fuseseră la aflarea executării celor șase bărbați ai familiei Cozmei. Le vedeam numai seara când așteptau, îngenuncheate, la ușa lui Gerhard căruia îi sărutau mâinile și îl implorau să îl aducă înapoi pe Vasili. În atmosfera asta de tristețe apăsătoare m-am apropiat mai mult de Gerhard. Am simțit, aproape palpabilă, slăbiciunea lui de bărbat care se voia imperturbabil și autoritar. I-am ghicit neputința dată de condiția lui de deținut. Și am simțit mai ales teama pentru Minodora, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
groapa cu dejecții de la grajdul din apropiere. Gelatina albicioasă a creierului s-a risipit prin țărână și bălegar în timp ce sângele se strângea într-o băltoacă purpurie chiar lângă trupul făr' de tichie, cuprins de spasme. După un moment de liniște apăsătoare și derută, s-a declanșat o adevărată harababură și gâlceavă generală: Apă! Apă! strigau unii. Mai degrabă o lumânare! replicau alții. Numai untura de hârleț îi mai poate folosi la ceva!... Pe moment, și-a făcut apariția și cumătru Bas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
a revenit acasă pe drumul de țarină ce trecea pe la capătul grădinii sale. S-a furișat orbecăind în podul grajdului direct din standoală și și-a luat în vizor întreaga bătătură și casa de vizavi. La un moment de liniște apăsătoare, s-a auzit clempușul porții abia atins de clanța mobilă și în ogradă a pătruns mai întâi o bicicletă după care a apărut și silueta unui bărbat care se străduia s-o mențină în echilibru. În geamul de la casa cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
supravegherea copiilor în recreații... Se pare că acolo micuții se bucură de prea multă libertate și își povestesc vrute și nevrute, sau, mai bine zis, dorite și nedorite... pe moment, parcă și-a amintit de ceva foarte important și, cuprinsă de sentimentul apăsător al responsabilității, a exclamat ținându-se cu mâinile de tâmple: Grupa mijlocie! Vai! Grupa mijlocie! Ce-o fi mai încolo?... * * * Tata, i-adevărat că Moș Crăciun vine tocmai din Laponia? I-adevărat, Sabinuța... Da unde-i Laponia? Departe-departe, fetița lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Trădarea lui Iuda, la puțin timp după această cină, face din numărul 13 o piază rea. Dar cine să te trădeze pe tine, Dona Mona? Soț n-ai, prieteni nici atât, despre amanți nu ne-ai povestit nimic... O liniște grea, apăsătoare rău de tot se lăsă asupra încăperii. Nu voiam să-i văd fața Donei Mona. Nineta o lovise direct în plex. Ba nu, în moalele capului o lovise. Ea nu putea ierta faptul că Dona Mona, cu discursul ei mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
acea noapte, luna se ascunsese, cerul întunecat părea greu și amenințător, Ar fi vrut un cer senin, cu lună, cu ceva mai suav, mai dulce. Totul era straniu. Vremea spiritelor. Și cel din fața lui admira natura. Însă așa, grea și apăsătoare cum era. Dacă vrei, fac eu de pază. Nici mie nu mi-e somn. Cred că te gândeai de ce lucruri frumoase vom avea parte, cât de mult face această călătorie. Când vom găsi ceea ce căutăm. În câteva zile ne vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și copilăroasă, urmă o pauză. A cui a fost ideea? De ce eu? Nu contează. Must be the reason why I'm king of my castle! Însă noaptea apăsă pe noi, ne înconjură cu izolarea ei. Și sentimentul realului era mai apăsător ca oricând. Eram înveliți cu noaptea. Cu întunericul. Cu nimicul. "Eram" deci se întâmplase deja. Fără intenție, gândire, pur și simplu eram. Ne doream. Și exista acel impuls. Acel impuls. Acel impuls era viață, energie. Puritate. Viteză. Acel impuls era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că nu luase din Alex ce era mai bun, ci doar ceea ce era mai important, energia lui vitală și nu spiritul acestuia, spirit ce nu avea să-l mai însoțească nicicând. Se despărțiseră brusc și definitive. Ruptura aceea era moartea, apăsătoarea moarte. Îi pierduse pe toți cei dragi și muritori, însă îi păstra în suflet. Alex nu trebuia însă să moară. Am terminat. Spune-i lui Petru să se ocupe personal de afacerea "Morisette", vrei? Și am o observație. In dosarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ținut secret mijlocul folosit mai ales față de Ilinca, ce nu trebuia să afle sub nicio formă cum procedase, fiindcă îndurerată cum era, s-ar fi simțit și mai rău. Când s-a dus să-i ducă, a întâlnit acea atmosferă apăsătoare de înmormântare, dar parcă și mai apăsătoare în casa Ilincăi. Nu era prea multă lume. Ilinca, îmbrăcată în haine cernite, plânsă, îndurerată, i-a stârnit mila. — Hai să mergem undeva să-ți dau banii. Cum ai făcut rost? — Nu te
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]