2,077 matches
-
Ce vom alege din masa de texte intertestamentare pentru a ilustra genul respectiv: de exemplu, toate textele referitoare la sfârșitul lumii trebuie considerate „apocaliptice”? De fapt, ce este o apocalipsă? Iată prima chestiune care trebuie lămurită. Noi folosim astăzi cuvântul „apocaliptic” marcați inconștient de episoadele eshatologice, de cutremurătoarele descrieri din textul ioanic. În vulgata curentă, termenul „apocalipsă” trimite automat la „sfârșitul lumii”. și totuși etimologia refuză categoric o astfel de interpretare: apokalypsis vine de la apo(„dez-”) și kalyptein („a acoperi”) și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
trecutul, iar soarta oamenilor mai mult decât aceea a planetelor ori a îngerilor, termenul „apocalipsă” a căpătat un sens marcat eshatologic. În ceea ce mă privește, susțin punctul de vedere al lui Christopher Rowland, și anume: factorul comun al tuturor scrierilor apocaliptice este „credința că voia lui Dumnezeu poate fi cunoscută prin intermediul revelației care scoate direct la lumină tainele dumnezeiești. Prin urmare, a vorbi despre apocaliptică înseamnă a ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cerești în toată diversitatea lor”91. „Comunicarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
privește, susțin punctul de vedere al lui Christopher Rowland, și anume: factorul comun al tuturor scrierilor apocaliptice este „credința că voia lui Dumnezeu poate fi cunoscută prin intermediul revelației care scoate direct la lumină tainele dumnezeiești. Prin urmare, a vorbi despre apocaliptică înseamnă a ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cerești în toată diversitatea lor”91. „Comunicarea directă a tainelor cerești”, iată esența genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără și sfârșitul lumii rămâne un aspect secundar. Nu sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi cunoscută prin intermediul revelației care scoate direct la lumină tainele dumnezeiești. Prin urmare, a vorbi despre apocaliptică înseamnă a ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cerești în toată diversitatea lor”91. „Comunicarea directă a tainelor cerești”, iată esența genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără și sfârșitul lumii rămâne un aspect secundar. Nu sfârșitul lumii caracterizează genul, ci viziunea, inclusiv aceea despre sfârșitul lumii. Înarmați cu o asemenea definiție, putem discerne scrierile cu caracter apocaliptic de celelalte, neapocaliptice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iată esența genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără și sfârșitul lumii rămâne un aspect secundar. Nu sfârșitul lumii caracterizează genul, ci viziunea, inclusiv aceea despre sfârșitul lumii. Înarmați cu o asemenea definiție, putem discerne scrierile cu caracter apocaliptic de celelalte, neapocaliptice (în care, așadar, nu intervine nici o revelație directă). Tot Rowland propune lista următoare: 1Enoh sau Enoh în etiopiană; 2Enoh sau Enoh în slavonă; Cartea jubileelor; 2Baruh sau Baruh în siriacă; 3Baruh sau Baruh în greacă; 4Ezdra; Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Abraham; Testamentele lui Levi și Nephtali (din Testamentele celor doisprezece Patriarhi); Urcarea la cer a lui Isaia; Păstorul lui Herma; 3Enoh sau Enoh în ebraică. În paginile următoare mă voi opri pe îndelete asupra a șase texte care conțin pasaje apocaliptice mai mult sau mai puțin dezvoltate. Din păcate, a trebuit să trec peste Cartea jubileelor, prea amplă pentru a putea fi rezumată și interpretată în câteva pagini. De asemenea, am lăsat deoparte Păstorul lui Herma, considerându-l un text cât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să fie”: un munte de fier, altul de aramă, altul de argint, de aur, de metal ușor de topit, de plumb. Toți acești munți vor deveni mai moi „decât ceara” în prezența Fiului Omului. Modelul, ușor de recunoscut în spatele viziunilor „apocaliptice” din Cartea lui Enoh, îl constituie episodul potopului. Nu întâmplător în secțiunea a doua a textului este intercalată, destul de stângaci din punctul de vedere al tehnicii literare, o „apocalipsă a lui Noe”. Potopul reprezintă o distrugere aproape totală a vieții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se compune din șapte părți: primele trei sunt dialoguri între Ezdra și Dumnezeu prin intermediul îngerului Uriel; următoarele trei sunt viziuni; ultima reprezintă o ars apocalyptica, întrucât conține toate elementele definitorii ale genului. Nu mă voi opri aici decât asupra episoadelor apocaliptice, lăsând descrierea conținutului teologic pentru capitolul de sinteză. Să spun totuși că textul pare să fi fost zămislit în siajul mișcării eseniene. O dovedesc coincidența mai multor expresii („inimă rea”; „Fiul”, denumirea pentru Mesia), precum și a multor teme: locul de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în ceasul binecuvântat al morții sau răpirii extatice, cu funcția de revelator al viitorului unui grup sau a întregii omeniri. „Ne aflăm în prezența unui gen literar compozit, care purcede deopotrivă din legenda haggadică, din exortația morală (parenetică) și din apocaliptică”108. Testamentul lui Abraham se deosebește de celelalte lucrări ale genului tocmai prin segmentul apocaliptic, deosebit de important, pe care îl include. Asupra acestui segment se va concentra și prezentarea de față. După o scurtă introducere „tehnică”, voi purcede la analizarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
grup sau a întregii omeniri. „Ne aflăm în prezența unui gen literar compozit, care purcede deopotrivă din legenda haggadică, din exortația morală (parenetică) și din apocaliptică”108. Testamentul lui Abraham se deosebește de celelalte lucrări ale genului tocmai prin segmentul apocaliptic, deosebit de important, pe care îl include. Asupra acestui segment se va concentra și prezentarea de față. După o scurtă introducere „tehnică”, voi purcede la analizarea pas cu pas a textului, oprindu-mă în special asupra viziunii descrise în capitolele 10-14
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și un Testament al lui Iacob 109. Dincolo de aparenta lor înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două există o deosebire fundamentală, de ordin teologic. Testamentul lui Abraham aparține fără îndoială curentului literaturii apocaliptice 110, în vreme ce Testamentele lui Isaac și Iacob aparțin literaturii parenetice, moralizatoare. Cât despre locul de origine și data alcătuirii textului, lucrurile sunt destul de complicate și fiecare editor propune o nouă teorie. Aproape cert rămâne faptul că scrierea a apărut într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o nouă teorie. Aproape cert rămâne faptul că scrierea a apărut într-un mediu iudaic din Egipt (unele manuscrise tardive, cu interpolări - de pildă, philochristos - l-au făcut pe James să atribuie textul unei secte iudeo-creștine). „Trei elemente esențiale din partea apocaliptică susțin ipoteza că Testamentul lui Abraham a fost compus în Egipt, și anume concepțiile legate de psihostazie, de tripla judecată și de moarte”111. Acestor elemente doctrinale li se adaugă unul mai puțin palpitant, dar foarte precis: înrudirea lingvistică a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Geneza 12,1). Testamentul lui Abraham dezvoltă sensul figurat al pasajului biblic: „despărțirea” lui Abraham de casa părintească este asimilată cu despărțirea de tot ce-i pământesc, altfel spus, cu despărțirea sufletului de trup. Apocalipsa lui Abraham, un alt text apocaliptic, despre care vom spune câteva cuvinte mai încolo, exploatează sensul literal, propriu al pasajului respectiv. De aceea prima parte a acestei scrieri intertestamentare va fi consacrată convertirii patriarhului, altfel spus, ruperii de credința idolatră a neamului său. Acestea fiind zise
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în sprijinul arhanghelului un duh devorator, care va consuma alimentele în locul său. Cum scopul meu nu este să ofere o descriere și o interpretare amănunțită a Testamentului..., sar peste câteva scene (intervenția Sarei, de pildă), pentru a ajunge la segmentul apocaliptic, esențial demersului morfologico-hermeneutic. Visul trimis de Dumnezeu lui Isaac „către ceasul al treilea din noapte” este următorul: „Am văzut, o, Doamne, în această noapte soarele și luna șstândț deasupra capului meu. Razele șlorț mă înconjurau (kyklounta) și îmi dădeau lumină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În noile condiții, rolul profetului scade, iar valoarea inspirației este socotită îndoielnică și arbitrară. Urcarea la cer a lui Isaia este o zvâcnire de durere, nostalgie și orgoliu. Trăsături definitorii ale genului apocaliptic După cele șase prezentări, putem încerca o descriere fenomenologică a literaturii apocaliptice. Voi urma grosso modo excelenta introducere a lui P. Vielhauer la capitolul „Apocalipse” din ediția E. Hennecke, W. Schneemelcher, R. Wilson 128. Patru sunt caracterele formale, de compoziție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
profetului scade, iar valoarea inspirației este socotită îndoielnică și arbitrară. Urcarea la cer a lui Isaia este o zvâcnire de durere, nostalgie și orgoliu. Trăsături definitorii ale genului apocaliptic După cele șase prezentări, putem încerca o descriere fenomenologică a literaturii apocaliptice. Voi urma grosso modo excelenta introducere a lui P. Vielhauer la capitolul „Apocalipse” din ediția E. Hennecke, W. Schneemelcher, R. Wilson 128. Patru sunt caracterele formale, de compoziție ale genului: recurgerea la pseudonimie, importanța acordată viziunilor, vaticinium ex eventu și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dintre acestea, doar douăzeci și două au fost publicate imediat (adică numărul scrierilor din canonul iudaic), restul de șaptezeci fiind păstrate pentru mai târziu. Autorul justifică prin acest artificiu originea divină a scrierilor apocrife, printre care se numără și 4Ezdra. Apocalipticii primesc revelațiile prin intermediul viziunilor și prin aceasta ei se deosebesc de profeți, beneficiarii unor revelații în primul rând auditive, în cazul profetismului, rolul cel mai important jucându-l „cuvântul lui Dumnezeu”. Există două tipuri de viziuni - în vis și în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o concepție deterministă asupra istoriei: fiecare eveniment de pe pământ depinde nemijlocit de o hotărâre divină; nimic nu se petrece „jos”, în lumea noastră, fără știrea și fără voia Celui de Sus. Vielhauer rezumă astfel tehnica „frauduloasă” (pia fraus) utilizată de apocaliptici: „Ei folosesc descrierea istoriei la timpul viitor pentru a spori încrederea în propriile lor preziceri ale viitorului. Dacă autorul imaginar a prevestit cu atâta precizie trecutul, care poate fi verificat din punctul de vedere al cititorului, atunci înseamnă că și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a prevestit cu atâta precizie trecutul, care poate fi verificat din punctul de vedere al cititorului, atunci înseamnă că și viitorul se va petrece după cum îl prezice el”131. Analizele anterioare ne-au demonstrat, printre altele, două lucruri: 1. genul apocaliptic nu există în stare pură (deseori a trebuit să dau deoparte multe pasaje care nu conțineau nici o viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt povestite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va petrece după cum îl prezice el”131. Analizele anterioare ne-au demonstrat, printre altele, două lucruri: 1. genul apocaliptic nu există în stare pură (deseori a trebuit să dau deoparte multe pasaje care nu conțineau nici o viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt povestite de cei doi protagoniști fiilor sau întregii lor familii en guise de testament. E vorba despre un testament spiritual, firește. Aceste viziuni
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă un crâmpei din viața spirituală și liturgică a comunităților apocalipticilor. Setul trăsăturilor „formale”132 e dublat de un set de trăsături „ideologice”. Apocalipsele alcătuiesc un continent aparte în cadrul literaturii iudaice sau iudeo-creștine. Întrebările la care încearcă ele să răspundă creează mai degrabă o atmosferă doctrinară decât o ideologie propriu-zisă. Prima
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
altă calitate decât cea veche, stând sub cârmuirea directă și salutară a Creatorului, iar nu sub cea arbitrară și nocivă a creaturilor. Un lucru se cuvine însă adăugat aici, și nu de cea mai mică importanță: dualismul profesat de autorii apocalipticilor nu este unul metafizic, întrucât Dumnezeu rămâne peste tot Creatorul și Stăpânul absolut, al ambelor vârste. Ne aflăm așadar la antipodul viziunii gnostice, unde viziunea vârstelor reflectă o dihotomie esențială în sânul divinității: Dumnezeul bun și Demiurgul rău, două principii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și „sfinți”. Valorizarea dihotomică a vârstelor implică două atitudini opuse, dar simultane: pe de o parte, pesimism în contextul actual; pe de altă parte, optimism defulatoriu și speranță nebună legată de vârsta viitoare. Prezentul se află sub stăpânirea lui Satana (apocaliptica reactivează o serie de miteme tradiționale); viitorul, sub stăpânirea Domnului preaînalt. Lumea de acum se caracterizează printr-un soi de oboseală, de lâncezeală („Lumea și-a pierdut tinerețea și vremea a-nceput să-mbătrânească”134); dimpotrivă, lumea viitoare este preînchipuită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vor trezi, iar cei întinați vor fi nimiciți” (4Ezdra 7,30-31). Pesimismul față de lumea prezentă este accentuat, stimulat în sens negativ de optimismul utopic stârnit de lumea de dincolo. La urma urmei, în ce rezidă capacitatea de atracție a scrierilor apocaliptice, dacă nu tocmai în descrierile amănunțite ale lumii de apoi („vremea viitoare”), pe care vizionarii vor fi avut privilegiul să o viziteze de pe-acum? Sub privirile lor pământești, transfigurate însă, se perindă tot felul de peisaje stranii: locurile de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
suprem, Cetatea Sfântă, Ierusalimul ceresc. Toate aceste splendori - refulate într-un dincolo inaccesibil deocamdată, dar tot atât de real pe cât de reală este urâciunea istoriei prezente - au menirea de a echilibra viziunea pesimistă despre care vorbeam adineaori și de a conferi literaturii apocaliptice o „tensiune purgatorială” cu efect curativ la nivel psihologic (asemănător efectului catharctic produs de tragedia antică). În studiul său, Vielhauer insistă și asupra caracterului universalist: „Orizontul temporal al apocalipticii este incomparabil mai larg decât orizontul eshatologiei naționale șiudaice - n.n.ț
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]