679 matches
-
pe de o parte, afirmă Chiril, ei nu se opun cărților lui Moise și, pe de altă parte, s-au eliberat de șarlataneria grecilor, iar rațiunea (Logosul) îi călăuzește. Prima carte, ,ân întregime, dezvoltă teza, deja tradițională încă din vremea apologeticii creștine din secolul al II-lea, conform căreia Moise este anterior înțelepților greci, iar „grecii au furat” de la el multe lucruri; acolo unde grecii se eliberează în mod întâmplător de propriile superstiții și contradicții îi datorează lui Moise cunoașterea unor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Răspuns la silogismele propuse de Sever, scris de Leonțiu din Bizanț. Regăsim această formă în Eranistes al lui Teodoret și în Apocriticul lui Macarie din Magnesia care nu se referă însă la disputa cristologică, ci se înscrie în tradiția apologetică. Se poate spune același lucru despre tratatul Teofrast al lui Enea din Gaza; și Disputa cu iudeul Herban, legată de numele lui Gregențiu reia o tradiție deja consolidată, aceea a dialogului polemic dintre creștini și iudei. Însă genul literar cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o puternică influență asupra lui Zaharia. Într-adevăr, din Viața lui Sever aflăm că Zaharia ar fi vrut să se dedice vieții de monah sub îndrumarea lui Petru, dar că nu avusese destulă putere ca să ia această hotărâre. c) Operele apologetice Mai semnificative pentru cultura și activitatea literară a lui Zaharia sunt două opere în care el apără creștinismul. Amândouă ne-au parvenit în forma originală în limba greacă. Cea mai vestită este Discuția în contradictoriu cu filosofii în legătură cu creația lumii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-l extirpe. Denunțând efectele perverse ale unei cenzuri care, desi revendicându-se dintr-o tradiție antifascista, făcuse imposibilă o adevarată abordare critică a trecutului, Voicu demonstrează complicitatea dintre foștii cenzori și noii adepți. El compară principalele figuri retorice ale discursului apologetic asupra lui Nae Ionescu În anii ’90 cu cel din anii ’30 și ’40 și le confruntă În același timp cu alte mărturii, cele ale criticilor săi contemporani (precum Eugen Ionescu sau Henri H. Stahl) sau ale foștilor discipoli treziți
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
în teologia dogmatică și în istoria bisericească, la München, Berlin, Paris și Belgrad (1928-1929). Revenit la Sibiu, devine profesor suplinitor, profesor provizoriu și, în 1935, profesor titular la Academia Teologică. Predă, până în 1946, teologia dogmatică, istoria Bisericii universale, limba greacă, apologetica, pastorala. Între 1936 și 1946 va fi rector al Academiei Teologice și va lucra ca redactor la „Telegraful român”. A fost hirotonit diacon (1931), preot (1932) și protopop stavrofor (1940). La începutul anului 1947 e mutat la Facultatea de Teologie
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
al Academiei Teologice și va lucra ca redactor la „Telegraful român”. A fost hirotonit diacon (1931), preot (1932) și protopop stavrofor (1940). La începutul anului 1947 e mutat la Facultatea de Teologie din București, unde ține cursuri de ascetică și apologetică, din ianuarie 1949 fiind profesor titular de teologie dogmatică și simbolică. Detenția în închisorile comuniste (1958-1963) i-a întrerupt activitatea didactică. Va fi reintegrat în facultate în 1965 și va funcționa până în 1973, când iese la pensie, ulterior fiind numit
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
În cele din urmă, o ucide: nu e clar dacă în mod real sau numai în cuget, dat fiind că fluxul narativ e un melanj indiscernabil de realitate, vis și halucinație. A treia carte a scriitoarei, romanul Steaua robilor (1934), apologetic recenzat de Mihail Sebastian, judecat aspru de G. Călinescu, mărturisește frecventarea lui Dostoievski. Protagonista, Maria Maneanu, e o femeie insațiabilă erotic. Dezamăgită de primul iubit, Alexandru Velescu (Sașa), care, influențat de mama lui, nu o cere în căsătorie, cedează, în
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
indicațiile pe care opera le conține rezultă că a fost scrisă pe durata a mai multor ani și publicată pe grupuri de cărți: primele cinci în 415, iar celelalte ulterior, pînă în 426. Primele cărți au la bază o intenție apologetică mai tradițională, așa cum putem deduce chiar din cuvintele lui Augustin: apărarea creștinismului de acuzațiile păgînilor care vedeau în el cauza nenorocirilor din acele vremuri; trecerea în revistă în mod critic a istoriei umanității, și în primul rînd a Romei, pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca Tit Liviu, Florus sau Iustin; de aceea, valoarea scrierii sale este limitată. în schimb, pentru perioadele ulterioare și mai ales pentru evenimentele din vremea sa, Orosius oferă o interpretare mult mai interesantă, chiar dacă e vorba de o interpretare pur apologetică: împărații ce apără ortodoxia creștină, precum Grațian, Theodosius și Honorius, sînt prezentați aproape hagiografic. Istoria omenirii a fost determinată încă de la început de păcatul originar, observă Orosius, reluînd doctrina lui Augustin, și s-a desfășurat ca o succesiune de violențe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și tradiția greacă; pe de o parte, afirmă Chiril, ei nu se opun cărților lui Moise și, pe de altă parte, s-au eliberat de șarlataneria grecilor, iar rațiunea (Logosul) îi călăuzește. Prima carte dezvoltă teza, tradițională încă din vremea apologeticii creștine din secolul al II-lea, conform căreia Moise este anterior înțelepților greci, iar „grecii au furat” de la el multe lucruri; cînd grecii se eliberează întîmplător de propriile superstiții și contradicții, îi datorează lui Moise cunoașterea unor fragmente de adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Răspuns la silogismele propuse de Sever, scris de Leonțiu din Bizanț. Regăsim această formă în Eranistes al lui Teodoret și în Apocriticul lui Macarie din Magnesia, care nu se referă însă la disputa cristologică, ci se înscrie în tradiția apologetică. Același lucru se poate spune despre tratatul Teofrast al lui Enea din Gaza; și Disputa cu iudeul Herban, legată de numele lui Gregențiu reia o tradiție deja consolidată, aceea a dialogului polemic dintre creștini și iudei. însă genul literar cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care exercitase o puternică influență asupra lui Zaharia. Din Viața lui Sever aflăm că Zaharia ar fi vrut să se dedice vieții de monah sub îndrumarea lui Petru, dar că nu avusese destulă putere ca să ia această hotărîre. c) Operele apologetice Mai semnificative pentru cultura și activitatea literară a lui Zaharia sînt două opere în care el apără creștinismul. Amîndouă ne-au parvenit în forma originală, în limba greacă. Cea mai vestită este Discuția în contradictoriu cu filozofii în legătură cu creația lumii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
manieriste la deformarea programatică a realității. Un capitol aparte este dedicat construcției narative, urmărindu-se consecințele alegoriei în redimensionarea subiectivă a evenimentelor și în modificarea ordinii narative. Referitor la tipul de povestire, S. crede că poate fi definit prin „intriga apologetică”, dictată de existența ideală a Inorogului, și demonstrează că romanul este conceput ca o dezbatere reprezentată, nu relatată, cu evoluție alternativă a grupurilor de personaje și a Inorogului, veriga de legătură între ele. Sunt studiate nuanțat procedeele narative (discursurile și
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
departe: „Eshatologia generală a poporului ales se împarte în eshatologie transcendentă sau cerească și eshatologie pământească, numită și națională, istorică și politică”. În plus, mărturiile scripturistice pe care el le invocă sunt de fapt scrierile intertestamentare. Din păcate, prejudecățile sale apologetice sunt atât de puternice, încât întreaga documentație de prim ordin nu conduce la nici un rezultat rezonabil. Aceeași schemă artificială se regăsește pretutindeni în lucrarea sa: un Anticrist, principiu supranatural; un al doilea Anticrist, colectiv; în fine, un al treilea Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca, de exemplu, în cazul Epistolei lui Pseudo‑Barnaba, scrierilor lui Iustin și al tratatului lui Irineu). Secolul al III‑lea aduce o exigență nouă; în prezent, nu mai este nevoie ca textele Scripturii să fie invocate într‑un context apologetic, ci prezentate în mod eficient și sistematizat membrilor comunității creștine. Jean Daniélou notează în legătură cu aceasta: „Hipolit inaugurează o exegeză structurală a textelor scripturistice în creștinism. Acest lucru pare să coincidă cu o epocă în care Vechiul Testament, în ansamblul său, ocupă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
extrem, dogmatic și caricatural, de care va fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere polemică și apologetică, Anticristul apare ca vrăjitor cu pretenții mesianice și, în același timp, ca personaj eshatologic, scopul urmărit aici de Origen fiind cu totul altul decât în cazul Comentariului la Evanghelia după Matei de care ne vom ocupa în partea a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mit care face parte din „ideologia” adversarilor. Răspunsul pe care i‑l dă Origen, către jumătatea secolului al III‑lea, fără a fi spectaculos, adaugă totuși o nuanță destul de importantă dosarului nostru, punându‑ne, pentru prima dată, în fața unei abordări apologetice foarte ferme a figurii Anticristului. Anticristul antilogos și pseudoexeget Origen adresează un discurs cu totul diferit fraților săi creștini. Textul, de care ne vom ocupa în paginile următoare, se află în Comentariul la Evanghelia după Matei și a fost păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al lui Nero, dar un Nero pervers (viciosul de odinioară va deveni aproape un ascet înțelept), imposibil de recunoscut de cele trei categorii de victime. Elemente importante din scenariul hermeneutic al pannonianului vor fi reluate de Commodian în poemele sale apologetice. În loc de concluzie, să îl cităm din nou pe M. Dulaey care, după ce admite influența lui Irineu și a lui Hipolit asupra anticristologiei lui Victorin, se grăbește să precizeze: „Cu toate acestea, există un punct în care exegetul nostru se îndepărtează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
refăcând esențial partea eshatologică, Lactanțiu consideră că această versiune, și nu alta, va rămâne posterității. Chiar dacă aceste afirmații nu pot fi verificate și demonstrate cu exactitate, este sigur că protejatul lui Constantin a lăsat intenționat deoparte capitole întregi ale tratatului apologetic, capitole în care expunea în detaliu o serie de teorii și de afirmații antiimperiale. Cartea a VII‑a a tratatului Diuinae institutiones Pierre de Labriolle vorbește despre capodopera apologetică a lui Lactanțiu în felul următor: „Lactanțiu este primul apologet latin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
protejatul lui Constantin a lăsat intenționat deoparte capitole întregi ale tratatului apologetic, capitole în care expunea în detaliu o serie de teorii și de afirmații antiimperiale. Cartea a VII‑a a tratatului Diuinae institutiones Pierre de Labriolle vorbește despre capodopera apologetică a lui Lactanțiu în felul următor: „Lactanțiu este primul apologet latin care a oferit lumii timpului său o doctrină completă, elementară, fără îndoială, dar caracterizată în toate componentele sale de unitatea unui principiu intern și capabilă să satisfacă spirite însetate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
argumentelor; aprecierile se opresc însă aici. Eticheta aplicată pentru eternitate acestui tratat pare a fi cea de „mediocru perfect”. Cu toate că este greu de dărâmat o prejudecată uneori acreditată de specialiștii de primă mână, îndrăznim să afirmăm că Lactanțiu, în contextul apologeticii creștine, reprezintă o culme, iar lectura întregii sale opere, o veritabilă delectare intelectuală. Instituțiile, prin caracterul lor sistematic, prin stilul lor, prin anvergura culturală și prin rigurozitatea demonstrației, nu sunt cu nimic inferioare altor apologii creștine de prim rang (cele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rândul ei. Ce se întâmplă cu legenda lui Nero rediuiuus? Deși respectă, în mare, sursele și scenariul eshatologic al lui Commodian, Lactanțiu procedează la o dublă operație, de simplificare și de clarificare. Toate elementele și datele care nu prezintă valoare apologetică - și deci nu pot sensibiliza un public păgân, lipsit de cultură biblică - sunt deliberat îndepărtare. O altă schimbare semnificativă, în raport cu Commodian: legenda lui Nero rediuiuus constituie o paranteză. Am remarcat deja că legenda în cauză a fost introdusă de Victorin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
kata léxin), episcopul Cyrului realizează un echilibru perfect între „tendințele extreme ale exegezei antiohiene și alexandrine” (J.‑N. Guinot, „Un évêque exégète...”, p. 336). Cf., de asemenea, L’Exégèse de Théodoret de Cyr, pp. 281‑320. . Este un topos al apologeticii creștine antiiudaice. Generațiile prezente dețin dovezi istorice care confirmă validitatea profețiilor. Vezi, printre multe alte scrieri, tratatul De Christo et Antichristo al lui Hipolit și Epistola 199 a lui Augustin. Referitor la aceasta, Theodoret notează în Comentariul la Daniel: „Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
of India, Calcutta, 1890-1901, 27 vol. (În vol. 16); G.L. Chopra, The Panjab as a Sovereign State (1799-1839), Hoshiarpur, 1950; Khuswant Singh, The Sikhs, London, 1953; și A History of Sikhs, vol. I: 1469-1839, Princeton - London, 1963. Unele lucrări sunt apologetice, cum ar fi Fakir Syed Waheeduddin, The Real Ranjit Singh, Karachi, 1965. 96. Cei patru fuseseră angajați În Persia, dar la un moment dat distanța- inclusiv politică - dintre ei era foarte mare: Allard era Însărcinat cu afaceri militare la Tabriz
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
nu” (martie-decembrie 1936), e redactor-șef la „Orfeu”, revista studenților de la Conservatorul bucureștean. Cărții de debut a lui S., Mișcarea sămănătoristă (1933), unde autorul se ferește în mod declarat „să intre în domeniul critic”, i se reproșează „un anumit aer apologetic, ce cadrează mai puțin cu strictețea istoriografului”, de asemenea o „oarecare incertitudine terminologică sau, dimpotrivă, un arbitrar lexical, inutil” (Perpessicius). De interes documentar, prin valorificarea unor documente și informații de arhivă, sunt lucrările cu privire la cultura și literatura din epoca medievală
SMANTANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289729_a_291058]