1,017 matches
-
nou tip de educație prin care să învățăm să ne cunoaștem, să învățăm ce trebuie făcut și să învățăm să trăim împreună. Tipul de cunoaștere care a stat la baza civilizației și culturii europene actuale s-a fundamentat pe principiul aristotelic al terțului exclus, care nu admite decât existența unui singur adevăr și nu concepe coexistența contrariilor, persistând într o obsesie a unei logici a adversității. Această logică a terțului exclus a admis deci un singur adevăr și întotdeauna acesta a
Politici publice şi guvernanța Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
de cultură, Dumnezeu și-a găsit tot mai mult locul și În filosofie, cumulând semnificații dintre cele mai diferite, Începând chiar cu conceptele de proveniență platonică „Unu”, „Bine absolut”, „Adevăr absolut”; iar ceva mai târziu, asimilându-le și pe cele aristotelice „Prim Motor”, „Substanță”, „Intelect”, și mai ales „Ființă”. Întreaga gândire și filosofie a Evului Mediu a recunoscut În Dumnezeu ființa perfectă, care nu conține nimic de natură să-i contrazică perfecțiunea. El reprezintă actul pur de a fi, fără posibilitatea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
spiritului omenesc. Potrivit cu acest mod de demonstrare, el trece la dovedirea existenței lui Dumnezeu, folosind cinci tipuri de argumente, toate diferite de argumentul Sfântului Anselm, precum și de cel al Sfântului Augustin. Aceste argumente sunt, de fapt, adecvări ale unor idei aristotelice din Fizica, referitoare la „primul mișcător”, precum și din Metafizica. Prima dintre căi vizează geneza mișcării și a originii ei: „Este sigur și se constată prin simțuri că ceva se mișcă În această lume. Dar tot ce e mișcat, e mișcat
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
în limbile europene: fr. Poème, poète, poétique, poétiser, poésie, onomatopée; it. poema, poeta, poesia, poetiggiare, poetizzare, poetare; esp. Poetizar; engl. poem, poesy, poetry, poet, poetize.9 În greacă, poiéin, care înseamnă "a acționa", "acțiune", este una din cele zece kategoriai aristotelice; Aristotel face distincția între poiein, cu sensul de "producere" (poietiké episteme este știința productivă) și prattein, având sensul de bază " a acționa" (praktike episteme este știința practică). Procesul poiētiké, cu înțelesul de episteme, este știința productivă, artă, poetică, la Aristotel
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poetica nu are drept scop interpretarea operelor literare, ci "elaborarea unor instrumente care să permită analiza tuturor acestor opere"; deci, obiectul său nu reprezintă totalitatea operelor literare, ci discursul literar, care creează o infinitate de texte.14 Înțeles în sensul aristotelic de meșteșug poetic, poiesis denumește acea desfătare rezervată de Augustin lui Dumnezeu, și care, de la Renaștere încoace, a devenit tot mai mult marcă a activității artistice autonome. Ca experiență estetică fundamentală, de tip productiv, poiesis corespunde, astfel, definiției date de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cunoașterii. Astfel, "suntem întotdeauna obligați să ne referim la sacru în vederea elaborării unui studiu coerent despre Realitate" (B.N., 2002b, p. 44). Într-un univers în care se postulează existența mai multor niveluri de Realitate, nu mai poate funcționa logica binară (aristotelică) de tipul A sau non-A, ci o logică ternară, a terțului inclus, în care există și A, și non-A, și un termen T care este în același timp A și non-A (B.N., 2002b, p. 41). Terțul inclus
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
lumină a nevăzutului, precum o făcuse și celebrul său înaintaș Orson Welles, o altă călăuză-ntr-ale artelor. Cu patimă... [...] Pe lângă această lectură personală a textului, regizorul apelează la toate rubedeniile literare ale piesei: tragedia antică (similitudinea Anca Electra sau scena recunoașterii aristotelice a lui Ion), Dostoievski (demonii ce torturează personajele), Tolstoi și Poe (negrul, sumbrul, întunericul), dar și Kafka (dreptatea prin nedreptate). Ambiguitatea climatului din film provine, poate, din izvorul nesecat de interogații care este Năpasta și derivă din seria de întrebări
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sau termodinamica (în sensul pe care îl are la Carnot), universul, viața sînt asimilate unor mașini orologiul, mași-na cu aburi și ne punem întrebări privind modul de funcționare a mașinii. Mod de funcționare înseamnă repetiție; ne limităm, deci, la concepția aristotelică, după care "nu există altă știință în afară de cea a generalului". Generalul este repetabilul, experiența pe care o putem reproduce. Dar odată cu Schrödinger, care se plasează și el în cîmpul termodinamicii, apare o nouă întrebare. Lucrarea sa clasică se numește What
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
sugestiv prin el însuși, trimițând la ideea de "clarificare".) Fenomenele primesc o explicație tocmai prin legile constatate. Și anume, "o explicație cauzală", așa cum o definește von Wright, diferențiind-o de "explicația teleologică" atunci când compară în termeni cam derutanți ("galileană" și "aristotelică") cele două mari tradiții metodologice manifestate în istoria ideilor 63. Ținând seama însă de faptul că, potrivit lui von Wright, "orice explicație cauzală, prin legi, este principial simetrică cu predicția"64, trebuie să nuanțăm observația noastră anterioară și să adăugăm că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care Comte consideră Metzger ridică perspectiva științifică la rangul de "conștiință principial filozofică"158. Distincția amintită prezentată de către von Wright sub forma "opoziției ireductibile"159 dintre "monismul" și "dualismul metodologic", adică dintre ceea ce el numește "tradiția galileană" și, respectiv, cea "aristotelică" în investigația științifică, distincție asupra căreia noi am insistat deja (vezi supra notele 63 și 155) evidențiază limpede tocmai această deosebire majoră dintre pozitiviști și hermeneuți. În privința aceluiași aspect metodologic, Riedel schimbă însă accentul, relevând ceea ce are comun Dilthey cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
von Wright, Explicație și înțelegere, București, Editura Humanitas, 1995, traducere de Mihai D. Vasile, p. 29. 63 "Tradiția galileană în știință merge paralel cu progresul punctului de vedere cauzal-mecanicist, în eforturile omului de a explica și prevedea fenomenele, iar tradiția aristotelică se îmbină cu eforturile lui de a înțelege faptele în mod teleologic sau finalist" (ibid., p. 26). Când vorbim despre o terminologie oarecum derutantă, avem în vedere mai ales faptul că von Wright consideră că tradiția galileană își "are obîrșia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
din Timaios al lui Platon, după ce ea mai apăruse la Heraclit, Empedocle, Parmenide și Filolaus), referitoare la "ideea cunoașterii uniformului prin uniform" va duce la "dogmatism" sau "obiectivism"98; conceptul de Volksseele sau de Volksgeist poate fi pus în legătură cu ideea aristotelică privitoare la stat ca "organism animal bine rânduit", idee preluată ulterior de către Evul mediu 99; cuceririle lui Alexandru Macedon trezesc interesul pentru cercetarea "influenței climei și a solului asupra diversității spirituale și morale a omenirii"100; o dată cu credința în Offenbarung
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
la lucrurile particulare în care intuim eternul"147. În schimb, pentru Aristotel, filozofia nu mai reprezintă "suprema potențare a personalității și a societății umane prin intermediul cunoașterii". De astă dată se caută "cunoașterea pentru ea însăși". În aceste condiții, comportamentul filozofic aristotelic se caracterizează prin "atitudinea teoretică a conștiinței", astfel încât, ca metafizică, filozofia tinde să fie "o știință universală a existenței". Promovând "o teorie a cunoașterii" pe baze teleologice, Aristotel îi conferă filozofiei o nouă dimensiune: "ca unitate a științelor, ea reflectă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cuprinderii și cunoașterea universal valabilă -, filozofia se impune ca "știință a totalității" (s.n.)149. Dar unitatea pe care filozofia o asigura științelor particulare intră în disoluție o dată cu maturizarea acestora: "Coordonarea unitară a activității științifice, care-și atinsese apogeul în școala aristotelică, s-a prăbușit ca imperiul lui Alexandru", notează foarte plastic Dilthey. Diferențiindu-se tot mai mult, științele devin autonome. Formate după modelul filozofiei, ele "se despart" de aceasta, în sensul pe care Noica îl atribuia cuvântului. Procesul care se va
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
decât sigur, Dante nu a anticipat nici geometria neeuclidiană a lui Riemann, apărută în 1854, și nici relativitatea generală a lui Einstein, descoperire datând din 1916. Lumea cvadridimensională a lui Dante este rodul instinctiv al tentativei de a concilia cosmologia aristotelică cu viziunea creștină: văzutul și nevăzutul, materia și spiritul, curgerea timpului și veșnicia. H.-R. P. ia în consideație, în ciuda prăpăstiosului lor imaginar, desenele care de-a lungul veacurilor, au încercat să vizualizeze universul dantesc. Dacă e să ne referim
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
de politică, te-i fi culcat și cu fața-n sus și ai visat cine știe ce. (Actul I, Scena III) Importantă și decivisă pentru acest moment din desfășurarea proiectului dramatic a lui Caragiale este răsturnarea de situație de către Efimița. Această „răsturnare aristotelică“, cum o numește același Mircea Tomuș, se poate explica numai cu ajutorul ansamblului complet al nivelului de ficțiune pe care Leonida l-a creat în dialogul său cu Efimița pe tot parcursul piesei. Pasivitatea lui Leonida este sursa unei noi ipostaze
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
voinței și nici descurajarea ca efect al acestuia. Ceea ce apropie textele lui Blecher de cele ale scriitorilor decadenți este excelența imagistică, aproape picturală a operei. Existența realităților paralele atât de minuțios create de Blecher ne trimite cu gândul la teoria aristotelică a imitației care, conform filosofului grec, nu este altceva decât capacitatea omului de a crea lumi fictive, cu o ordine proprie. Aceste universuri ,,spectaculare" și ,,decorative" pe care le creează Blecher funcționează după o regulă simplă: ,,viața trebuie jucată fals
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
dar în subsidiar răzbat idei economice, cum ar fi condamnarea comerțului mare și cămătăriei (dobînzii), a luxului și profitului exagerat, pro-povăduirea actelor de caritate și altele. După cum se poate observa, se încearcă o sinteză între moștenirea greacă, în special cea aristotelică, dreptul roman și valorile creștinismului. Cugetătorul care ilustrează cel mai bine această preocupare este Toma D'Aquino (1225-1274). În opera sa principală, Summa theologica, el întemeiază o doctrină filosofico-teologică ce-i poartă numele și care se bazează pe următoarele principii
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
-l caute pe acest Deus absconditus, grația divină, în toate manifestările sale, dar în primul rînd în inferioritate, ca "irumpere a eternului în timp"37, pulsiunc arhetipală (Auni). Filosofia iluministă a rupt atît cu tradiția platoniciană, cît și cu cea aristotelică, pentru care virtuțile erau tocmai acele calități ce per-miteau omului redobîndirea Cerului, a altitudinii spirituale la care a fost creat. De aici pro-vine întreaga criză, întreaga alienare a epocii moderne. Legile morale sunt legi divine, țin de acel telos exterior
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
interpretarea mișcării instituțiilor de către juriști, cea care pregătește "festinul filosofilor", permițându-le să observe spiritul instituțiilor născute și să le confrunte cu datele gândirii lor anterioare. Al treilea moment, conform schemei teoretice a lui de Lagarde, este așa numitul "șoc aristotelic", care contribuie la cristalizarea ideilor și face dintr-un complex doctrinal, confuz până atunci, un model de sistem rațional. În sfârșit, cel de-al patrulea moment este cel al sintezei albertino-tomistă, care îi conferă spiritul creștin și permite evoluția doctrinelor
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
mulțimi la unitate și, pentru perioada menționată, se poate afirma că este distinctă de persoanele care o constituie, că ea însăși trebuie tratată ca o persoană. Cel de-al treilea moment în geneza doctrinală a corporatismului medieval îl constituie renașterea aristotelică: șocul provocat de brusca revelație în Occident a operelor politice și morale ale lui Aristotel 15. Majoritatea operelor lui Aristotel au devenit accesibile în limba latină puțin înainte de anul 1200. La începutul secolului al XIII-lea au urmat Ethica vetus
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
funcția de suveran. Suveranitatea va constitui un concept fundamental al dreptului public european. În dezvoltarea principiului s-a pornit de la înțelesul originar atribuit de ilustrul teoretician al statului francez din secolul al XVI-lea, Jean Bodin 46. Preluând modelul clasic aristotelic 47 al formelor de guvernare, Bodin susținea că monarhul, neputând să guverneze singur, dispune de un ansamblu de instituții: Consiliul permanent (denumit Senat sau Parlament), Stările Generale și provinciale, funcționari, toate aceste instituții desfășurând activități cu caracter statal în numele Coroanei
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
suveranul nu poate să îl transforme pe un supus în egalul său fără a-și nega propria sa putere"56. Jean Bodin s-a arătat preocupat de diferența care există între cei doi termeni "Stat" și "guvernare" -, reuniți în noțiunea aristotelică politeia, guvernarea (regimen) desemnând pentru el nu forma statului, ci o anumită "modificare constituțională" sau cutumiară a suveranității; desemnează modalitatea prin care puterea suverană distribuie onoruri și funcții conform unor criterii stabilite de uzanțe 57. Rezultă că, după modul în
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
că partea cea mai numeroasă trebuie să-și impună voința celor puțin numeroși. Principiul majorității a fost admis și în federațiile politice, atât de frecvent întâlnite în istoria Greciei. În același timp, pornind de la realitatea existentă, dar și de la concepțiile aristotelice și platoniene, ar trebui să admitem că întrucât adevărata libertate politică se evidenția în aceea că fiecare făcea parte pe rând dintre cei care guvernau și dintre cei guvernați -, acolo democrația este "regimul majorității sărace", dar libere. Ceea ce nu corespunde
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
imitație, prin care se poate crea ceva nou, urmând cât mai îndeaproape posibil un model preexistent, dar cu mijloace și materiale diferite.470 Acest concept leopardian este fundamental pentru înțelegerea teoriei despre traducere. El nu ascunde nici ideea de imitație aristotelica, înțeleasă că noua entitate verosimila, nici pe cea medievală, de liberă preluare și amplificare a temelor și stilemelor altuia. Imitația perfectă nu poate fi obținută printr-o reproducere mecanică, exterioară textului, ci numai prin reconturarea mentală a originalului, în mod
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]