6,399 matches
-
s-agațe cîrligul în ele? Hai mai departe! Și mai merseră iar o postată destul de bună, pînă ajunseră într-o pustietate de necrezut. Peste tot se înălțau sălcii uriașe și fel de fel de arbuști curioși, alături de stînci negre și ascuțite, țîșnite ca niște semne de exclamare din adîncul întunecos al lacului. Nu-i bine nici aici, zise de data asta Virgil. Mă ia cu răcoare! Parc-am fi în jungla Amazoanelor. Da, răspunse convins și Bărzăunul, nu-i bine deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească, ori mai degrabă părînd răsărită din lutul albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne că pe întreaga creastă existase, cu multă vreme în urmă, o obcină sau o cărare, ușor de identificat după anumite pîlcuri de brazi dispuși într-o oarecare ordine, dar furia apelor o tăiase ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
spus doar că vin la Bărzăun să-i cer o carte și că mă-ntorc imediat!... Iar tu... Bine măcar că nu s-a ținut și Vlad după tine! E la poartă și el, răspunse Virgil îmbujorat de reproșurile atît de ascuțite ale fetei. Și de ce-ați venit încoace? Păi... Și Virgil nu mai știu ce să răspundă. Se mulțumi doar să ridice din umăr și să rîdă cu un dinte spre Bărzăun, care-l privea ca un huhurez printre ramurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
oglinzi fantastice în care puteai privi măreția, singurătatea și tăcerea cea mai blîndă în tot ce au ele mai profund legat de sentimentele omenești... O pasăre neagră făcu ocolul unui țanc bătînd leneș din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme... Parcă pe toți i-ar fi legat pasărea aceea cu lanțuri nevăzute și i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
unul lîngă altul ca trei sentinele, apoi două lespezi de dimensiuni mari, una în fața alteia, vrînd parcă să marcheze o poartă, apoi alte două lespezi mai mici, aproape de o stîncă mai înaltă ca o casă, așezate în formă de unghi ascuțit. Bărzăunul se ridică și se apropie înfiorat de lespezile dispuse în formă de poartă. Presimțise ceva și nu se înșelase. Se uită cu atenție și deodată nu-și mai putu stăpîni un strigăt de uimire. Hei, ia priviți aici!... Bănuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și zise convins: Cred că ai dreptate, savantule!... Dar unde-ar putea fi oare o asemenea intrare? O găsim noi, strigă Bărzăunul fericit că i se dă dreptate. Și porni ca din pușcă spre pietrele așezate în formă de unghi ascuțit. Nu departe de ele, rezemată de blocul uriaș de stîncă, zări o altă lespede, dreptunghiulară, cioplită parcă de o daltă măiastră. Se apropie de ea și o privi ca pe-o pîine caldă, dar nu descoperi nici un semn pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
acolo. Încercănat și slab. O veghează neîncetat pe străina care moare. Trupul ei, așa cum l-a cunoscut el, nu mai e. Musa abia dacă-și mai aduce aminte de îmbinările lui molcome și cărnoase. Acum e un morman de oase ascuțite, frânte, care împung din toate părțile un cort cocârjat de piele violacee. Isabel. Prima oară când o aude vorbind. O voce mirată, ca de copil răgușit. Musa îi duce mâna la buze, dar ea repetă la nesfârșit numele ei vechi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
căror sărut rece ca o mușcătură aproape că-i sfâșia pielea, ca și cum el însuși, Ivan, ar fi deve nit una cu peștele, ca și cum trupul i s-ar fi acoperit de solzi și sufletul i s-ar fi întărit în colți ascuțiți, ca de rechin. Ivan-he ringul bătuse în lung și-n lat adâncurile până când își dibuise victima. Carnea roz a somonului se desfăcuse în fâșii curate, risipite de apă într-o boare alburie. „Nu, nu!“ țipase Ivan cel adormit. Ivan-heringul însă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
trupul, despre care nu mai știa foarte bine dacă, așa cum și-l amintea, așa cum îl iubea el, câteodată, în vise, fusese al grecoaicei sau al celeilalte... Care din ele avea un semn din naștere pe coapsă? Care avea coate foarte ascuțite și care purta brățări multe la gleznă? Musa nu mai știa. Cum moartea grecoaicei a venit la numai șapte zile după cea a lui Isabel, nimeni nu a mai avut timp s-o plângă. Dispariția ei nu însemna nimic, pe lângă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cascade de sânge vinețiu, că inunda văi lăuntrice ale memoriei, că zăgăzuia amintiri, că pecetluia soarta unei minți prin care se zbăteau mâini de copil și se revărsau șolduri de sclave, luminate de inelele unui prinț, năruite, apoi, de amintirea ascuțită și fierbinte ca un pumnal a stăpânului său, lovindu-se de pereți, urlând, înecându-se în propria vomă, strigându-l Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
întinderea deprimantă care li se desfășura înaintea ochilor. Cîmpia, leagăn de frumusețe primăvara, vara, toamna, se transformă, dezolant, într-o nemărginită întindere moartă la venirea iernii. Păsări mari, negre și urîte pluteau ici și colo, descurajant, scoțînd sunete reci și ascuțite. Vîntul rostogolea, fără direcție anume, rotocoale mari de ciulini încîlciți, și șuieratul lui nemilos le îngrămădea blana, de-a lungul șirei spinării, pînă după gît. Nu se putea întîmpla într-un moment mai neprielnic. Dar natura are legile ei, care
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pentru ultima dată. Nici urmă de consoarta lui printre ei. Trebuie să ne îndepărtăm, Lupino! Lupii aceștia, sau ce vor fi fiind ei, ne vor da prea mult de furcă dacă ne vor prinde. Nu apucară să dispară cu totul, ascunși vederii de cîteva tufe cu fructe mici și rozalii cînd, dinăuntrul adăpostului uriaș, ieși o viețuitoare stranie. Înțeleptul îi simți mirosul și grăbi pasul. În urma lui, Lupino, descumpănit și curios, întoarse de cîteva ori capul. Auzise atîtea despre el. Avea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pentru atât, mai mult pentru ineditul spectacolului. Deodată megafonul cere liniște. În spatele vocii se distinge un bâzâit încet. Aghiotantul adusese deja patefonul și învârtea de zor o muzică de marș, care să-i inspire regelui conducerea luptei. Un trompet sună ascuțit, acoperind toată orchestra. În fine, se aude prima comandă, ușor nazală, și imediat pionul din fața „regelui” alb saltă înainte cu două pătrățele, oprindu-se și privind triumfător înapoi. Era, cum s-ar zice, un favorit: el începea lupta. Omologul său
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
studii, depășit complet de evenimente. După ce bătrânul îi oferise „cu dragă inimă” întregul program de seară, Căpuștean l-a aranjat peste tot, și mai ales unde trebuie. Așa că „dragii ascultători” se delectau de-acum numai cu vocea noului crainic, cam ascuțită, cam agresivă, mai cu seamă când transmitea cronica sportivă a orașului. Dar știa să adopte și tonul vătuit, modulația gravă, ușor sentimentală. Că material era din belșug! Mircea Căpuștean avea un „real talent” în a-l descoperi și pune în
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
lui Mircea Căpuștean îi merg toate din plin. Nevasta - nevastă! Funcția - funcție! Casa - casă! Ce și-ar mai putea dori, când o are lângă el pe Dorica?... Știe numai el, și tace. O nemulțumire îl roade, sub paravanul de hohote ascuțite sau răgușite, bancuri și anecdote picante debitate în orice împrejurare. I-a mers vestea cât de deștept, de „dat dracului” este „nea Mircea!” Poate și pentru faptul că reușea să colecționeze tot ce auzea într-un caiet secret, de unde extrăgea
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
-i cu clanța! - completează în șoaptă Lulu Chiracu, ultimul angajat la secția culturală), am cărat singuri scaunele și birourile de căpătat, de pe unde am găsit, am dat oamenilor rechizite, gume de șters aspectele negative din viața județului nostru și creioane ascuțite, să înțepe obrazul acelora care nu ne fac cinste... (... cu un coniac, cu un uischi - adaugă același Chiracu, la urechea colegului său Vasile Șovăilă, care preferă să nu-l audă, conform dictonului sfânt: Nu mă bag, nu mă amestec!). Am
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
am lipit unul de altul... Noroc că... Bum-bum! Bum! Parcă a fost o salvă de artilerie. Lupul era? Ori numai fantoma lui? Ați văzut și voi ce-am văzut eu: o matahală stând pe labele din spate, cu două urechi ascuțite și botul căscat imens, a urlet mut? În ce fantomă am tras? - Hai să vedem ce dracu' am făcut! mormăie Mihai înciudat, desprinzându-și lanterna agățată la brâu. O aprinde și ne apropiem de pâlcul de cătină. La naiba! Nici un
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Fire-ai al dracu’ de nenorocit cu cin’ te-a făcut! Mă, tu n-ai mamă, n-ai tată! N-ai bunică? N-ai, ă? Polițistului îi scăpase chipiul pe jos și încerca să se apere cum putea de andrelele ascuțite care-i cădeau în ploaie pe spinare. Spadasinele nu-l slăbeau o secundă. Nici cu andrelele, nici cu înjurăturile. — Să n-ai parte de ce-i mai bun pe lume! Las’ că te-n vă țăm noi minte! Auzi, Vetuța noastră
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
lumea exterioară? Scormoni întregul oraș. Scotoci prin toate cotloanele societății, își abandonă pantofii lângă un tomberon și atinse cu piciorul gol și cu un soi de satisfacție crudă stradă după stradă, suportând cu bucurie durerea frigului de primăvară și pietricelele ascuțite care îi tăiau talpa. Curând, își scoase și sacoul. Nici nu-și mai amintea unde îl lăsase. Cureaua și cămașa. Pantalonii. Într-un târziu, sub un cer desuet și buclat trandafiriu, se așeză gol pușcă pe trotuarul din fața porții verzi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
alergat ani de-a rândul ca un descreierat, fără să mai apuc să fac ceva pe lume, acest adevăr nu face nici cât bucuria de a te privi în oglinda din baie în timp ce te speli surâzător pe dinți. Un pietroi ascuțit porni vertiginos spre autorul ce devenise între timp neatent la propria-i integritate și-i sfărâmă cei trei dinți din față. Dădu să mai spună ceva, dar sângele îi șiroia abundent pe bărbie. Redus la tăcere într-o manieră destul de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cu atât mai mult, în cazul unui ambasador, judecata este cu adevărat o calitate de prim rang (s.tr.). Ea este cea care pune toate celelalte trăsături exact la locurile lor. Grație ei, negocierea evită subtil șicanele, garantând un simț ascuțit al realității care, din nefericire, prea des, lipsește celor din diverse cabinete. "Cei mai mari clerici, spune un bătrân autor, nu sunt însă, în mod necesar, și cei mai buni miniștri". Brantôme28 a povestit aventura cardinalului Bessarion la curtea lui
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
spectaculos, producând o emoție înaltă cititorului: Coborî cuțitul pe piept tăind, rând pe rând nasturii bluzei care ascundea trupul Karinei. Karina se înfioră și se crispă, dar el nu se opri. Desenă conturul sânilor pe marginea sutienului cu același vârf ascuțit și cu o mișcare abia perceptibilă tăie banda care ținea prinse cele două cupe, eliberând sânii din strânsoarea lor. Karina țipă scurt... Iată acum o scenă într-un registru total diferit, dar cu aceleași personaje: Străinul o cuprinse cu ambele
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
aceste momente dificile? Nu putea face mai mult de atât pentru ea în acel moment. - Nu întârzii mult. spuse Ana și dispăru în spatele ușii de la bucătărie. Karina se băgă sub plapumă strângând la pieptul său, cu ambele mâini, cuțitul rece, ascuțit, lucios. Pentru prima oară în viață credea că aceasta era singura modalitate de rezolvare a tuturor problemelor. Nu mai vedea altă soluție și nici nu mai voia să caute o ieșire din situația în care se afla. Era o lașă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
lui binefăcătoare. Nici cântecul cocoșilor, vestind o nouă zi, nu-l auzise. Ratase deșteptarea dată de natură, dar se trezi odihnită și chiar binedispusă. Se întinse pentru a-și dezmorți mușchii și atinse din nou, cu mâna caldă, lama foarte ascuțită și rece a cuțitului. Scoase un țipăt scurt când acesta îi crestă pielea subțire. Nu era o tăietură adâncă, dar sângele țâșni imediat prin rană. „- Mi-ai vrut sângele și nu te-ai lăsat până nu l-ai obținut, chiar
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
limba. - Îți place... știam eu... Coborî vârful cuțitului pe piept tăind, rând pe rând nasturii bluzei care ascundea trupul Karinei. Karina se înfioră și se crispă, dar el nu se opri. Desenă conturul sânilor pe marginea sutienului cu același vârf ascuțit și cu o mișcare abia perceptibilă tăie banda care ținea prinse cele două cupe, eliberând sânii din strânsoarea lor. Karina țipă scurt și-și reprimă o înjurătură. - Șșșș... Promit că nu te voi răni! Cu un cub de gheață atinse
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]