1,947 matches
-
există mari diferențe între ideile lui Bailey și teosofia lui Blavatsky, precum adoptarea lui Bailey a unor termeni și concepte mistice creștine și acceptarea lui C.W. Leadbeater. Nicholas Weeks, scriind pentru revista teosofică "Fohat" în 1997, a simțit că aserțiunea lui Bailey că "... învățăturile ei sunt împământenite în și că ele nu se opun de o maniera fundamentală Teosofiei așa cum a fost trăită și predată de HPB și Guru ei " a fost falsă, afirmând că lucrările ei sunt în realitate
Alice Bailey () [Corola-website/Science/316179_a_317508]
-
credință a Bisericii universale pe care a dat-o Domnul, apostolii au propovăduit-o, iar Părinții au păstrat-o. Pe ea s-a întemeiat Biserica " (Către Serapion, l XXVIII.pag.58). Cercetătorii religiei nu sunt însă de acord cu aceste aserțiuni, care se dovedesc atât apologetice cât și false din punct de vedere empiric: Dogma are și un caracter eclezial sau ecleziologic, deoarece dezvoltarea autentică, formularea validă a adevărului biblic pretins infailibil, infinit, în fața conceptelor și expresiilor umane, s-ar face
Teologie dogmatică () [Corola-website/Science/325525_a_326854]
-
În principal, este vorba despre un roman polițist care ilustrează ideea susținută de Asimov, cum că science fictionul este o "aromă" ce poate fi aplicată oricărui gen literar, nu doar un gen limitat. Asimov a scris romanul ca răspuns la aserțiunea editorului John W. Campbell cum că genul polițist și science fiction sunt incompatibile. Campbell spunea că un scriitor science fiction ar putea inventa "fapte" din viitorul său imaginar despre care cititorul nu ar avea cunoștință, rezolvând astfel enigmele. Asimov a
Cavernele de oțel () [Corola-website/Science/309665_a_310994]
-
informal pentru cuvinte și fraze folosite pentru a crea impresia că se fac afirmații punctuale sau relevante despre un subiect, când, de fapt, este vorba doar despre niște afirmații ambigue și nedovedite. Folosirea "cuvintelor nevăstuică" pentru a evita formularea unei aserțiuni directe este un mod de tergiversare. Cuvintele nevăstuică pot avea și sensuri ascunse sau greu de descifrat. Unele cuvinte nevăstuică sunt folosite pentru a atenua forța unor afirmații potențial controversate, de exemplu, folosind termenii „oarecum” sau „în cele mai multe privințe”. Cuvintele
Cuvânt nevăstuică () [Corola-website/Science/334645_a_335974]
-
înconjurătoare, precum nevăstuicile sug ouă și lasă în urmă doar coaja”. Theodore Roosevelt atribuie termenul lui Dave Sewall, despre care spune că l-a auzit pe folosindu-l într-o conversație privată în 1879. Winston Churchill a scris: „Rezerva de aserțiuni moderne este uneori dusă la extrem, în care frica de a fi contraziși face pe scriitor să se debaraseze aproape complet de sens și semnificație." Un alt exemplu vechi de folosire este dat în 1916 de Theodore Roosevelt, care spunea
Cuvânt nevăstuică () [Corola-website/Science/334645_a_335974]
-
se întâmple nu ține de voința liberă a omului (2), ceea ce contrazice (4). Una din propozițiile (2) sau (4) trebuie contrazisă pentru a putea construi un raționament valid, or, tocmai aceasta este problema: toate cele patru propoziții reprezintă credințe fundamentale, aserțiuni dezirabil adevărate care trebuie păstrate ca atare. Cum rezolvă Boethius această problemă? Înainte de toate, trebuie să respingem, odată cu Boethius, interpretarea conform căreia evenimentele se întâmplă deoarece sunt știute (cartea V, proza III). Cunoașterea evenimentelor, fie ele și viitoare, nu reprezintă
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
de date semnificative, cu bine venite explicații, note care ajung uneori la 3 sau 4 pagini! (v., de ex., p. 13-15, 56-59) ceea ce presupune cercetări de o mare seriozitate referitoare la personalitățile citate în texte, la confirmarea sau infirmarea unor aserțiuni din scrisori etc. În plus, ediția - însoțită de un necesar "indice de nume" - este ilustrată cu 26 de facsimile în care recunoaștem cu emoție scrisul sau măcar semnătura protagoniștilor. Scrisorile schimbate mărturisesc o prietenie "sans nuanges" dintre cei doi reputați
Sute de scrisori... by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Memoirs/15922_a_17247]
-
imigranți), Boal propune interpretarea terapeutică ce va da naștere la patologizara oprimaților criticată de Mutnik sau Tester. Deși Schutzmann (în Cohen-Cruz et al. 1994) argumentează că această schimbare paradigmatica ar fi fost adaptarea lui Boal la noul context occidental, aceasta aserțiune nu se susține, deoarece nouă interpretare a oprimării nu a venit doar în urma unei schimbări geografice, ci în special a unei schimbări a clasei sociale din care făcea parte publicul sau. Dacă ar fi lucrat cu clasa de mijloc din
Teatrul Oprimaților – de la „repetiția pentru revoluție” la „polițistul din cap” () [Corola-website/Science/296107_a_297436]
-
rapoartelor astronomice, elaborate de școala pitagoreică au rămas valabile până după sfârșitul evului mediu. Într-o formă elementară, Heraclit pune bazele dialecticii cu două milenii înaintea lui Hegel. Celebra maximă "" Totul curge"" (πανα ρει, "panta rhei") aparține lui Heraclit, precum și aserțiunea "" Nu poți intra de două ori în același râu"". Noțiunea filosofică centrală la Heraclit este Logos-ul, un principiu unificator al "contrariilor", care guvernează totul și stă la baza tuturor lucrurilor. Xenophan critică viziunea homerică dominantă a vremii privind reprezentarea
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
dacă fosilele nu ar prezenta nicio schimbare de-a lungul vremii, o confirmare a ideii că mutațiile nu s-ar putea acumula, sau observații conform cărora organisme sunt create în mod supranatural sau în mod spontan. Multe din ideile și aserțiunile lui Darwin au fost infirmate pe măsură ce știința evoluției s-a dezvoltat, dar aceasta a continuat să confirme conceptele de bază ale sale. În ciuda acestor lucruri, creaționismul constă în susțineri nejustificate că evoluția ar fi fost dovedită falsă. Din contra, explicațiile
Critica teoriei evoluției (biologie) () [Corola-website/Science/330754_a_332083]
-
la revista „Luceafărul”, pe când o conducea Eugen Barbu. În urma unei recenzii, datorată lui Ovidiu Papadima, în întregime negativă, la cartea sa, Eminescu și Schopenhauer 1, Liviu Rusu trimite revistei „Luceafărul” o amplă și convingătoare replică, în care demonstrează netemeinicia unor aserțiuni și spulberă toate ambiguitățile și falsurile aparținând exigentului critic literar. Epistola aceasta relevă cu luciditate, încă o dată, spiritul justițiar, anularea unor afirmații complet eronate, imensa cultură germană, acumulată sistematic, în anii de studii, și o lectură din cele mai profunde
Întregiri la biografia lui Liviu Rusu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4547_a_5872]
-
lui Adrian Dinu Rachieru, "Nichita Stănescu — un idol fals ?" (2006), criticul literar Ion Pachia Tatomirescu remarcă: «Recenta carte a d-lui prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru consacrată „fenomenului Nichita Stănescu”, bineînțeles, cu un titlu punând sub semnul interogației o aserțiune grigurcuistă (cf. Gh. Grigurcu, "Amurgul idolilor", Buc., Ed. Nemira, 1999), abordează într-adevăr un caz de sociologie literară, în cele cinci secțiuni ale volumului: "Despre gloria inerțială (Nichita între Gicu și Alex), În zarea transmodernismului, Despre „nichitizare” (Nichita Stănescu — un
Adrian Dinu Rachieru () [Corola-website/Science/310721_a_312050]
-
adevăruri ce-și dovedeau treptat inconsistența; ideologia socialistă de import cedează treptat locul unei viziuni tot mai autohtone asupra literaturii. încă din ultimii ani ai secolului al XIX-lea, Gherea începuse să-și concentreze energia pentru atenuarea, revizuirea și amendarea aserțiunilor apodictice din primele sale articole. Se vede că marxistul ajunsese "revizionist"! Acestei treptate reconversiuni i se adăuga un fapt imposibil de ocultat: literatura de inspirație socialistă, pe a cărei apariție în România mizase Gherea, lipsise de la întîlnire; revista "Contemporanul", de
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
de minte. Idealiștii subiectivi precum George Berkeley sunt în termeni de lume independentă de minte, în timp ce idealiștii transcedentali ca Immanuel Kant sunt foarte sceptici față de o astfel de lume, susținând idealismul epistemologic, nu metafizic. Astfel Kant definește "idealism"ul ca „aserțiunea că noi niciodată nu putem fi siguri dacă toate presupusele noastre experiențe exterioare nu sunt simplă imaginație”. El a afirmat că, potrivit "idealism"ului, „realitatea obiectelor exterioare nu admite o dovadă strictă. Dimpotrivă, totuși, realitatea obiectului simțului nostru interior devine
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
apodeipnon", după numele mesei care urmează. De asemenea, în întrebarea a 37-a din "Great Asketikon" ("Regulile Lungi") ale Sfântului Vasile cel Mare, se vorbește despre o slujbă intermediară între Vecernie și Miezonoptică. Astfel Părintele Pargoire pune sub semnul întrebării aserțiunea că Sfântul Benedict este inițiatorul Pavecerniței, el ducându-i originea, în timp, înapoi până la Sfântul Vasile. În articolul menționat anterior, Părintele Vandepitte confirmă aceste concluzii; cu toate acestea, el declară, în cei mai limpezi termeni, că nu în Cezareea anului
Pavecernița () [Corola-website/Science/318211_a_319540]
-
nu poate avea o funcțiune riguros demonstrativă, ci una de atitudine critică. Rațiunea nu legitimează adevărul unei teorii, ea este implicată în critica teoriei însăși și are astfel sarcina de a individualiza eventualele erori ascunse în cuprinsul teoriei respective. Dacă aserțiunile de bază nu vin în contradicție cu experiența, sau dacă tentativa rațiunii de a falsifica coordonatele expuse nu are un rezultat pozitiv, înseamnă că teoria este adevărată, cel puțin în mod provizoriu, ținând seama de faptul că afirmațiile considerate în
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
în rezolvarea problemelor realității (raționalism metodic). Raționalismul critic, de exemplu, nu se întreabă cum poate fi dovedită valabilitatea unei teorii științifice, ci caută să descopere dacă teoria respectivă nu conține erori și ce anume trebuie întreprins în cazul descoperirii unei aserțiuni eronate. Până la Karl Popper, în problema cunoașterii științifice se considera că, argumentarea unei teorii ar putea fi posibilă prin metoda inducției, adică prin generalizarea unui fapt, pornind de la observații individuale. Raționalismul critic neagă eficiența inducției și propune ca alternativă metoda
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
viitorului, în care conflictele să fie rezolvate prin discuții și apel la rațiune. În consecință, se combate orice fel de punere sub tutelă de către o autoritate, se condamnă intoleranța și ideologiile, totalitarismul sub orice formă și iraționalismul. Intenția obținerii unor aserțiuni valabile cu ajutorul teoriilor duce în mod obligatoriu la necesitatea recunoașterii realității. În lucrarea sa ""Logik der Forschung"" ("Logica cercetării", Viena 1934), Karl Popper dezvoltă ""Teoria falsificării"" drept condiție fundamentală a cercetării științifice. În contrast cu reprezentanții "Cercului vienez", Popper respinge principiul inducției
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
Honorius, pe lângă fratele său din Orient, Arcadius, printr-o ambasadă specială în primăvara lui 406, au eșuat. Stephens, în lucrarea sa Saint John Chrysostom, la care am mai făcut referire în acest studiu, a lansat, cu privire la scrisorile Sfântului Ioan, câteva aserțiuni fără temei real. El este de părere că aceste scrisori, interesante prin ele însele, ilustrează în mod remarcabil (mai ales prima) tendința crescândă a Creștinătății de a apela la arbitrajul Bisericii vestice, și în special al Episcopului Romei, în probleme
Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
Nicolae Scurtu Posteritatea poetului, prozatorului, eseistului, jurnalistului și memorialistului Nichifor Crainic (1889-1972), după patru decenii, nu izbutește să reafirme, să confirme și să impună valoarea ideatică și estetică a operei sale literare, filosofice și teologice. Intervențiile și aserțiunile lui Valeriu Râpeanu, Ștefan Voicu, Ileana Vrancea, George Ivașcu, Zigu Ornea și alții în presa comunistă, Scânteia și Lupta de clasă, privitoare la opera și biografia lui Nichifor Crainic, au zădărnicit orice efort de recuperare și de restituire a unei
Nichifor Crainic și unii dintre contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3271_a_4596]
-
neobosit s-a îndreptat spre toate fenomenele naturii. Dar în special în domeniul geografiei s-a impus ca o autoritate prin lucrarea sa „Despre Ocean” (II, 2, 1). Sosit la Gadeira pentru a studia mareele și poate pentru a verifica aserțiunile precursorilor săi Eudoxos și Pytheas, Poseidonios a descoperit pe cer steaua Canopos semnalată de astronomul din Cnidos (II, 5, 14) și a observat soarele apunînd în ocean, ca și variația apei în puțurile locale (III, 1, 5; III, 5, 7
Poseidonios () [Corola-website/Science/313172_a_314501]
-
care este menționată pentru prima dată "apartenența etnică". La acest recensământ disputat, au fost înregistrate 180.850 persoane de „etnie secuiască”. Statisticianul Varga E. Árpád arată că: În 1935 academicianul Gheorghe Popa-Lisseanu estima numărul secuilor la 500.000, contestând totodată aserțiunile relative la "puritatea lor etnică". Unii autori estimează că grupul secuilor, ca parte a maghiarimii din România, ar fi de cca 500.000, iar alții între 600.000 și 700.000 de persoane. Cu toate acestea, la ultimele recensăminte s-
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
că toponimul "Ploscuțeni" provine de la numele principelui sau viceregelui brodnic Ploskuzeny, stabilit în zonă după bătălia de pe râul Kalka (1239), unde rușii au fost învinși de tătari (mongoli) în drumul lor spre vest. Pe de altă parte, Nicolae Iorga făcea aserțiunea că numele ar proveni de la un român, "Ploscuță", care ar fi întemeiat satul. Primele mențiuni cartografice se regăsesc pe hărțile armatei habsburgice și țariste din 1810, unde se menționează prezența unei biserici din lemn, înlocuită mai apoi - datorită înmulțirii populației
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]
-
simplă manifestare a nemulțumirii țărânilor, a căpătat brusc un caracter anticomunist. În răscoală au fost implicați se pare și partizani din mișcarea de rezistență, dar, din cauza stilului subiectiv în care au fost întocmite documentele, este dificil de făcut distincție între aserțiunile propagandistice și afirmațiile bazate pe fapte reale. Numărul persoanelor executate prin împușcare a fost de cel putin aproximativ 40. În primăvara anului 1948 este semnalată organelor de Securitate existența unei organizații așa-zis “contrarevoluționare” și „subversive”. Organizația se numea "O.
Răscoalele țărănești din vara anului 1949 () [Corola-website/Science/314397_a_315726]
-
o satiră a ficțiunii gotice. În anul în care a fost publicată „Ligeia”, Poe a publicat doar alte două lucrări de proză: „Siope—A Fable” and „The Psyche Zenobia, ambele satire în stil gotic. Documentele justificative pentru această teorie includ aserțiunea că Ligeia este din Germania, o sursă principală de ficțiune gotică în secolul al XIX-lea, și că descrierea de multe detalii nu spune nimic, mai ales în descrierea ochilor ei. Naratorul descrie „expresia” lor, ceea ce recunoaște că este un
Ligeia () [Corola-website/Science/325782_a_327111]