KorAP: Find »[drukola/base=atitudinal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...40 >

982 matches

Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608

adică perceperea informațiilor care contravin atitudinii noastre ca fiind mai puțin valide și credibile și supralicitarea ca valoare gnoseologică a celor concordante, atunci când subiecții sunt expuși la asemenea informații „amestecate” (suportive și nesuportive, cum se mai numesc), apare și polarizarea atitudinală. Argumentele pro și contra unei atitudini pe care o avem sunt astfel evaluate și manipulate de mintea noastră încât, în loc să slăbească forța atitudinii, o fac mai extremă. G. Munro și P. Ditto (1997) au dat spre evaluare unui grup de

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
probleme psihice, și celălalt care infirma asemenea stereotipii. Subiecții au fost rugați să aprecieze valoarea științifică a celor două studii și să descrie reacțiile lor emoționale la citirea lor. Cum era de așteptat în conformitate cu ideea asimilării distorsionate și a polarizării atitudinale, a reieșit o diferență semnificativă în gradul de evaluare: subiecții cu prejudecăți au găsit mult mai convingător primul studiu, pe când al doilea grup a acordat mai mare putere de convingere studiului ce demonstra lipsa de temei a stereotipiilor curente față de

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
primul studiu, pe când al doilea grup a acordat mai mare putere de convingere studiului ce demonstra lipsa de temei a stereotipiilor curente față de homosexuali. Coroborate cu alte declarații ale subiecților, relatările evaluative sugerează că s-a produs și o polarizare atitudinală, adică s-au intensificat părerile inițiale. În unele cazuri, mesajul promovat cu insistență de comunicator nu numai că nu îți schimbă poziția pe care o ai, dar induce și dezvoltă un punct de vedere opus. Această reacție negativă, numită de

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
insistență de comunicator nu numai că nu îți schimbă poziția pe care o ai, dar induce și dezvoltă un punct de vedere opus. Această reacție negativă, numită de psihologii sociali și reactanță (Baron și Byrne, 2000) sau, mai clasic, schimbare atitudinală negativă (Brehm, 1966), este în legătură cu judecățile noastre mai mult sau mai puțin spontane sau atent elaborate privind intențiile ascunse ale sursei și atentarea la libertatea personală de a gândi, evalua și acționa. După cum arătau C. Hovland, J. Janis și H.

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
o carte dedicată special căilor și mecanismelor persuasiunii, fructificând rezultatele experimentelor și teoretizărilor de până în anii ’70, alocă un spațiu extins problemei persistenței schimbării. El face observația că, pe de o parte, în cazul mass-media, puține sunt măsurătorile de schimbare atitudinală imediat post-mesaj și, pe de altă parte, că, în cazul experimentelor de laborator ample unde acest lucru se întâmplă, constatarea unei schimbări substanțiale nu spune aproape nimic despre persistența în timp. Schimbările atitudinale induse prin mass-media sau experimental sunt, cele mai multe

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
cazul mass-media, puține sunt măsurătorile de schimbare atitudinală imediat post-mesaj și, pe de altă parte, că, în cazul experimentelor de laborator ample unde acest lucru se întâmplă, constatarea unei schimbări substanțiale nu spune aproape nimic despre persistența în timp. Schimbările atitudinale induse prin mass-media sau experimental sunt, cele mai multe, provizorii; cu rare excepții, modificarea are remanență totală. Unele rezistă parțial, și foarte multe sunt nonpersistente. Cât despre efectele sleeper („ațipeală”) - în legătură cu care se afirmă că, în timp, mesajul persuasiv amplifică schimbarea, gestând

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
foarte multe sunt nonpersistente. Cât despre efectele sleeper („ațipeală”) - în legătură cu care se afirmă că, în timp, mesajul persuasiv amplifică schimbarea, gestând cumva în psihicul nostru -, autorul susține că au valabilitate redusă în viața curentă (p. 260). 2.4.2. Schimbări atitudinale spontane. Disonanțe și restructurări cognitivetc "2.4.2. Schimbări atitudinale spontane. Disonanțe și restructurări cognitive" Educația și persuasiunea urmăresc expres inducerea și schimbarea unor atitudini, dar cele mai multe atitudini le achiziționăm și le transformăm în mod spontan. Psihologia socială spune că

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
care se afirmă că, în timp, mesajul persuasiv amplifică schimbarea, gestând cumva în psihicul nostru -, autorul susține că au valabilitate redusă în viața curentă (p. 260). 2.4.2. Schimbări atitudinale spontane. Disonanțe și restructurări cognitivetc "2.4.2. Schimbări atitudinale spontane. Disonanțe și restructurări cognitive" Educația și persuasiunea urmăresc expres inducerea și schimbarea unor atitudini, dar cele mai multe atitudini le achiziționăm și le transformăm în mod spontan. Psihologia socială spune că una dintre cauzele principale ale schimbării atitudinale în viața de

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
4.2. Schimbări atitudinale spontane. Disonanțe și restructurări cognitive" Educația și persuasiunea urmăresc expres inducerea și schimbarea unor atitudini, dar cele mai multe atitudini le achiziționăm și le transformăm în mod spontan. Psihologia socială spune că una dintre cauzele principale ale schimbării atitudinale în viața de zi cu zi este discrepanța ce apare între diferitele elemente cognitive, evaluative și comportamentale. În cadrul ei s-au dezvoltat mai multe demersuri teoretice. Teoria balansării se referă la discordanțele ce apar între evaluări (îl apreciez pe A

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
că, atunci când subiectul constată că face lucruri contrare atitudinii sale, în ciuda faptului că nu există puternice motive materiale (recompensă directă) sau de alt gen, el va resimți o disonanță mai accentuată și, prin urmare, o mai mare nevoie de schimbare atitudinală. S. Scher și J. Cooper (1989) sugerează că factorul cel mai important în schimbarea atitudinii în cazul divergenței atitudine/comportament este asumarea de către indivizi a responsabilității personale pentru o acțiune sau alta întreprinsă de ei. Cu cât responsabilitatea autoatribuită este

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
că terapia unor fobii este mai eficientă când pacienții s-au angajat în rezolvarea unor sarcini dificile (probe cognitive, spre exemplu), deși sarcinile în sine nu duceau la depășirea fobiei (Axsom, 1989). Investiția de timp și energie într-o opțiune atitudinală sau comportamentală o face mai de preț și - înfăptuind-o - efortul nostru își găsește justificarea. Tendința înspre schimbarea atitudinală poate apărea și atunci când, forțați de anumite împrejurări, noi spunem ori facem altceva sau chiar contrariul a ceea ce credem cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
spre exemplu), deși sarcinile în sine nu duceau la depășirea fobiei (Axsom, 1989). Investiția de timp și energie într-o opțiune atitudinală sau comportamentală o face mai de preț și - înfăptuind-o - efortul nostru își găsește justificarea. Tendința înspre schimbarea atitudinală poate apărea și atunci când, forțați de anumite împrejurări, noi spunem ori facem altceva sau chiar contrariul a ceea ce credem cu adevărat. Constrângerea poate merge de la forme mai blânde - de exemplu, ne simțim „obligați” să afirmăm despre cineva că îi stă

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
care n-au făcut sex protejat. Mai târziu, toți participanții au avut posibilitatea să cumpere prezervative la preț redus. Cei din primul grup au cumpărat în proporție de 83%, pe când dintre subiecții „neipocriți” doar 38%. Ipocrizia ca sursă de schimbare atitudinală sau comportamentală devine eficientă, așa cum sugerează și experimentul de mai sus, numai în anumite condiții: dacă subiecții își fac publică părerea (în cazul nostru, își declaraseră adeziunea la ideea sexului protejat); dacă au mijloacele de schimbare a elementelor disonanței, ipocrizia

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
că ar face apărea o mare discrepanță. Sute de studii concrete (de teren și laborator) s-au efectuat de atunci, iar metaanaliza lor indică - așa cum, de altfel, și experiența cotidiană ne arată - atât cazuri de foarte ridicată corelație între răspunsurile atitudinale și cele comportamentale, cât și corelații slabe sau chiar cazuri de comportamente contraatitudinale, conduite opuse, în contradicție cu atitudinile exprimate. Cercetările din domeniu au scos în evidență, alături de caracterul probabilistic al relației atitudine - comportamente, și factorii și condițiile răspunzătoare pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
din domeniu au scos în evidență, alături de caracterul probabilistic al relației atitudine - comportamente, și factorii și condițiile răspunzătoare pentru convergența sau divergența lor. 2.5.1. Convergența atitudine/comportamenttc " 2.5.1. Convergența atitudine/comportament" Prezența paralelismului ridicat dintre răspunsurile atitudinale și cele comportamentale se datorează, în primul rând, faptului că atitudinea este o forță motivațională, generând o acțiune specifică. În această calitate ea apare drept cauză a comportamentului, multiplicându-se în actele noastre de conduită. De asemenea, prin socializare, nu

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
vorbi despre patru entități: acțiunea, obiectul înspre care acțiunea este îndreptată, contextul în care ea (acțiunea) are loc și timpul (momentul) efectuării ei. Cu cât investigațiile atitudine/comportament respectă mai mult simetria între entitățile considerate, cu atât concordanța dintre răspunsurile atitudinale și cele comportamentale este mai ridicată. Lipsa corelației dintre atitudine și comportament se poate explica și prin aceea că un comportament dat depinde de mai multe atitudini, iar noi luăm în considerare doar una, și nu întotdeauna pe cea mai

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
analiză a comportamentului, prin care analistul (psiholog, diriginte, profesor etc.) evaluează apartenența unor acte de conduită particulare la anumite atitudini și trăsături de personalitate. Neparalelismul atitudine/comportament rezultă și din diferența de timp în care înregistrăm răspunsurile comportamentale și cele atitudinale. Dacă distanța temporală dintre cele două genuri de răspunsuri este relativ mare, s-ar putea ca, pe parcurs, fie atitudinea să se schimbe, fie comportamentul, fie și una, și alta. 2) Factori de personalitate. Convergența sau divergența atitudine/comportament depinde

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
schimbe, fie comportamentul, fie și una, și alta. 2) Factori de personalitate. Convergența sau divergența atitudine/comportament depinde în mare măsură de tăria atitudinii respective. La rândul ei, tăria unei atitudini înseamnă: cât de importantă este această atitudine în sistemul atitudinal al personalității, pe ce cantitate de informație se bazează ea, dacă atitudinea a fost însușită prin experiență personală sau are ca suport doar informații și păreri venite de la alții. Atitudinile mai periferice, bazate pe informații sărace și care nu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
Cum era de așteptat, s-a constatat o corelație pozitivă ridicată între atitudinea favorabilă față de candidat și impresia făcută la TV, precum și între acestea și votul efectiv. Dar aceste corelații au fost mult mai puternice la subiecții cu o accesibilitate atitudinală mai mare. Factorii de personalitate contează în realizarea (sau nu) a concordanței dintre atitudine și comportament și prin aceea că, dată fiind constelația atitudinală specifică, nu toți oamenii au abilitatea de a traduce la cote înalte atitudinile lor în acte

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
și votul efectiv. Dar aceste corelații au fost mult mai puternice la subiecții cu o accesibilitate atitudinală mai mare. Factorii de personalitate contează în realizarea (sau nu) a concordanței dintre atitudine și comportament și prin aceea că, dată fiind constelația atitudinală specifică, nu toți oamenii au abilitatea de a traduce la cote înalte atitudinile lor în acte efective. (Să ne gândim câte drame nu se pot naște din împrejurarea că un elev, pentru care școala și învățătura reprezintă o valoare, nu

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
despre două orientări pe care A. Eagly și S. Chaiken (1998) le consideră adevărate tradiții: 1) cea care s-a concentrat asupra raportului dintre atitudine și obiectul ei și 2) abordarea atitudinii față de actualul obiect sau posibilul comportament față de obiectul atitudinal. De exemplu, eu pot avea o anumită atitudine față de un candidat în alegeri (pozitivă) și pot să am o altă atitudine asupra faptului dacă e bine să contribui cu o sumă de bani pentru campania electorală a acestuia (comportament). A

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
nord-americani înșiși acordă o atenție sporită valorilor și ideologiei ca marcatori puternici ai atitudinilor și prelungirii lor în comportamente deschise. Astfel, studii extinse și de profunzime arată că traducerea atitudinilor în comportamente specifice depinde de poziția respectivelor atitudini în sistemul atitudinal general, care, la rândul lui, este oarecum subordonat ierarhic valorilor generale și temelor ideologice proeminente. De exemplu, profesarea unor crezuri sociale majore ca liberalismul sau conservatorismul atrage după sine atitudini și conduite politice particulare cum ar fi acordul față de cheltuielile

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
fac ca între similaritățile de ordin psihologic și axiologic și cele genetice să existe o corelație, și anume proximitatea spațială și selectivitatea rezultată din prejudecăți (în speță, rasiale și etnice). Altfel spus, ajutându-i pe cei apropiați nouă (spațial, cultural, atitudinal și comportamental), noi facem - mai mult sau mai puțin transparent logic - inferența că aceștia sunt apropiați și genetic. Se încearcă în acest mod să se răspundă și la întrebarea cum se recunosc între ei oamenii care au un bagaj genetic

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
unde nu există atare relații, indivizii din cadrul lor necunoscându-se direct unul pe celălalt; c) după funcția lor normativ-axiologică în raport cu individul concret: grupuri de apartenență, din care individul face parte actualmente; grupuri de referință, cel care constituie reperele sale normative (atitudinale, valorice, comportamentale) și spre care tinde să devină membru; d) după statutul acordat legal (oficial): grupuri formale, unde există organigramă, reguli de funcționare scrise (drepturi și obligații), și grupuri informale, unde legile sunt „nescrise”, dar nu mai puțin importante. Ilustrări

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
generale, ci și la reguli de comportament în funcție de situații specifice (Pettigrew, 1969). 5) Teoria categorizării și identității sociale (Tajfel, 1981) reclamă că simpla categorizare - indusă pe cale experimentală (Tajfel et al., 1971) - între „noi” și „ei” are o serie de consecințe atitudinale și comportamentale (în general favorizarea membrilor grupului și dezaprecierea celor din out-group), și cu atât mai mult conștiința apartenenței la categorii sociale naturale. Identificarea socială de gender (femeie/bărbat), de etnie, de profesie și de clasă - devenită o componentă fundamentală

[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]