1,498 matches
-
politic și nici nu sunt convins că, dacă așa stau lucrurile, avem dreptate când, încălcând voința autorului, îl înfățișăm astăzi publicului altfel decât a crezut el de cuviință. Există, firește, și cazuri când suntem siliți să nu respectăm această voință auctorială suverană, cum ar fi cel al lui Ion Heliade-Rădulescu, căruia toți editorii i-au reprodus prima versiune a operei, de dinainte ca el să o rescrie, „latinizându-o”. Însă asemenea situații nu sunt comparabile cu cazul Bogza: editată în versiunea
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
pe Nicolae Prelipceanu, Dumitru Radu Popa, Călin-Andrei Mihăilescu, Nicoleta Dabija și Marian Drăghici. De asemenea, este de citit Ștefan Bănulescu - inedit. Sunt pagini admirabile dintr-un mare prozator: un fragment din Cuvântul autorului, în care Bănulescu vorbește despre intențiile sale auctoriale și un fragment din Cartea Milionarului, partea a IV-a, intitulată Epilog în orașul Mavrocordat. Amurg sau declin? În „Mici reverii editoriale”, articol din numărul din 1-7 decembrie al DILEMEI VECHI, Dan C. Mihăilescu se întreabă de ce autori precum Schopenhauer
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5068_a_6393]
-
rolului său de Sancho Panza - și abundentelor sale cugetări, mai ales asupra politicii („De fapt voi, nobilii, cădeți de acord cu liberalii, dar ce zic cu liberalii! Cu masonii chiar, pe spinarea noastră...”). De o noutate absolută sunt lucidele considerații auctoriale asupra personajelor și acțiunii („Cred că i-am făcut mai inteligenți decât erau cu adevărat”; „cred că totul e impregnat de o proprie poezie melancolică”). Gioacchino Lanza Tomasi reproduce și unele note din agenda de buzunar a autorului, „note intime
O ediție adăugită și o nouă traducere a Ghepardului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5087_a_6412]
-
pe cât de larga, pe atât de înalta lui accepțiune, el pare a fi rostit mai degrabă de autorul decât de unul din protagoniștii piesei; dacă nu cumva momentul în care este pronunțat coincide cu unul din punctele în care autoritatea auctorială și cea funcțional dramatică se unesc, coincid. După această așezare sub o atât de înaltă acoladă, stăpânul din interior al piesei, domnul universului ei și producătorul cel mai important al funcțiilor ei dramatice, jupân Dumitrache Titircă, se întoarce la principala
O noapte furtunoasă prin prisma mai multor niveluri de realitate by Mircea Tomuș () [Corola-journal/Journalistic/4527_a_5852]
-
tradus” acest text, după care a observat „o mașinuță bleumarin” urmărindu- l (a proprietarilor „veniți să ceară ce le aparținea”) și, întradevă r, întors la hotel, a constatat dispariția manuscrisului (din care nu apucase să traducă 20 de pagini - truc auctorial menit să facă sfârșitul mai brusc, intensificând astfel imaginația cititorului care va avea răbdarea să parcurgă întreaga narațiune), nu însă și a caietelor sale cu traducerile proprii ale vechiului text. Furat de evenimente, nu s-a mai preocupat un timp
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
lui Pietro: „purta o mantie albastră, încheiată cu șireturi aurite, care îi cădea până la călcâie”. Îl regăsim deghizat, mai apoi, în însuși Thomas, precum și, uimitor, în tabloul La Primavera, căci descoperim că, la modul glumeț, printr-un fel de „perversitate auctorială”, Culianu i-a făcut tabloului un horoscop aproape identic cu al lui însuși (pentru astrograma lui IPC, a se vedea excelenta analiză întreprinsă de Silvia Chițimia, în „Dilemateca” din iunie 2011), de combinație Capricorn-Balanță (fatidica relație este tocmai cea aflată
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
pe față”, și alții la care acest discurs e dual printr-o tactică a limbajului care „dă de în- țeles” și altceva decît prima- i înfățișare. Se află în cazul al doilea o sofisticare indicînd un posibil complex al conștiinței auctoriale. Mai exact, un efort în direcția „sincerității” ce, nesatisfăcută de o declarativitate netedă, antrenează materii eterogene aidoma unui curs de apă purtînd diverse obiecte întîlnite în cale. În această ultimă situație avem impresia că se află poezia lui Alexandru Petria
Procesarea lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3326_a_4651]
-
Corpului Mirific European, CME!)”. Pe de altă parte, the human factor rămâne, ca unde vrem noi, la Thomas Mann sau la Graham Greene, un ingredient determinant, la o adică, ostil Establishment-ului, capabil, respectiv, de sacrificiu. Bunicul sapiențial, practic instanța auctorială, conform convenției de aici, trebuia să patroneze un „șantier” numit Spectacolul, cum s-ar fi intitulat, originar, romanul, rămas la stadiul de note - sau „dosare de existență”, cum le-ar fi spus, mutatis mutandis, Camil Petrescu - și să sfârșească, aidoma
Rememorare blurată by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3534_a_4859]
-
va face sânge, verde sânge va fi.»/ Nimeni nu îl aude, cu dopuri în urechi,/ Toți citesc aceeași carte: Alexandru Mușina/ Poeme alese (1975 - 2000).” Fără a mai vădi modele imediate, paiațele de aici sunt acționate toate de aceleași vanități auctoriale. În felul lor aparte, sunt niște „suciți” care-și întrețin cochet ticurile și le conferă statut artistic. Un asemenea campion al inadecvării e și Pomorius: „În fiecare zi, la amiază, îmbrăcat în roșu, cu fireturi aurii,/ Iese din turnul primăriei
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
strîngerea lumii în cerc imperfectă/ sfîrșitul virginității - aproape” (Iepurele de curînd împușcat la gîtul fetiței). E feminitatea dintotdeauna, dar transpusă într-un cod nou, costumată conform revistelor de modă (post)moderniste. E greu de spus dacă acest look modifică sensibilitatea auctorială în sensul unei „răciri”, a unei distanțări de sine favorabile aventurii imagistice, ori avem a face cu o înclinație a eului liric feminin către o anume „masculinizare”. În orice caz edulcorările nu-și găsesc locul în acest mediu de gingășii
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
m-am lămurit că nu e neapărat așa, actul scrisului a început și el să sufere și stazele scriitoricești să devină tot mai dese” (pp. 116 - 117). Legate mai mult printr-o astfel de concepție ecumenică decât printr-o intenție auctorială (ele apărând pe parcursul mai multor ani în reviste ca „Vatra”, „Familia” sau „Observator cultural”), prozele de aici împărtășesc un univers altminteri suspect de coerent. Ceea ce face ca titlul, cu tot echivocul său, să sune extrem de inspirat. Povestirea omonimă conține, în
Cu supușenie, Scardanelli by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3735_a_5060]
-
de siguranța bicicletelor, dar avea și un pic de putere de decizie în privința parcărilor. Keisha se gândi: acum are să spună că se duce la Marks & Sparks și, când ea zise fix asta, Keisha simți o zvâcnire de neuitat, de omnipotență auctorială. Poate că era într-adevăr capabilă să creeze lumea din jur. - Leah, zise doamna Hanwell, mergem? Distanța dintre momentul când a fost pusă întrebarea și răspunsul la ea fu percepută de Keisha Blake ca o încordare greu de suportat, ce
Zadie Smith: NV by Casiana Ioniță () [Corola-journal/Journalistic/3744_a_5069]
-
creator. „Numai sufletele foarte banale ajung cu ușurință la expresia simplă a personalității lor”, notează Gide. Aici intervine ficțiunea, granița ce ne desparte de real în lumea plăsmuirii artistice. În ce chip artificiul limbajului estetizat ar fi compatibil cu sinceritatea auctorială, care e totuși fișa emoțional-abisală a individului, trebuitoare identificării sale în creație? Un factor organic al creației. Poate că adevărul e undeva la mijloc: „Vai de acela care se gîndește la personalitatea sa cînd scrie, afirma același Gide; ea apare
Un șir de „sincerități” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3780_a_5105]
-
o dată, o formulă literară cu grad de complexitate sporit: un roman scufundat în corpul altui roman. De aici, o suită de reflecții asupra scrisului: întreaga poveste despre Constantin și Cristina ar fi o încercare epică de a elucida o obsesie auctorială cât se poate de vagă: problema dispariției, a volatilizării, a ieșirii din lume. De aici o pletoră de glose legate de stil: primei fraze a cărții îi este, aici, în acest interviu, reconstituită arheologia aproape muzicală. Iată o porțiune din
Ezitările artistului la tinerețe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3181_a_4506]
-
Alba Iulia, periodicele sau cărțile copiate din cartea preotului Cristian Borz.” Semnalăm cazul ca pe o mostră de aberație livrescă, nu ca pe un motiv de discordie confesională. Ce-i place lui Dumnezeu nu poate să iasă din rigorile onestității auctoriale. Tot despre plagiat Tot despre plagiat, în alte vremuri, cu alți actori, scrie Florin Colonaș în OBSERVATOR CULTURAL nr. 437 (695) din 17-23 octombrie 2013. Micul scandal se iscă în jurul revistei „Vremea”, condusă de Vladimir Donescu. Fiicei Elenei Farago, Coca
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3105_a_4430]
-
se prea poate, pentru el, ca viața să decurgă într-un anume fel tocmai pentru ca literatura s-o confirme. Altminteri, a face dintr-un eveniment accidental o sursă e un gest de-a dreptul incoerent. Dacă acordăm, de pildă, privilegii „auctoriale” bolii sau crizei, de ce n-am fi destul de egalitari încât să facem și din sănătate și din liniște capete de pod ale creației ? E o întrebare legitimă. Cum legitime sunt o serie întreagă de întrebări (de o aiuritoare densitate) formulate
Linia Fondane? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3135_a_4460]
-
avea un exemplar din neprețuita broșură; am aflat însă prin Nae Ionescu- Barbă, fost profesor de latină și română la Liceul Matei Basarab, că mitichiada de la Poiana Țapului a uitat s-o utilizeze... Păcat !” (p. 223) Față de aceste prezumțioase pretenții auctoriale, eventualele „ornamente” pe care le mai adaugă unii dintre memorialiștii antologați de Ștefan Cazimir unor povești reale sunt chiar agreabile. Cu atât mai mult cu cât destui dintre ei sunt, de nu direct scriitori, măcar oameni ai condeiului. Lista completă
O enigmă neexplicată by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2920_a_4245]
-
care s-a căsătorit. În a treia parte se schimbă personajele, dar suntem în aceeași poveste: cunoaștem „bărbații buni” din viața mamei lui Roy, după divorț și după sinuciderea tatălui. David Vann știe să dozeze acțiunea și să focalizeze privirea auctorială astfel încât povestirile să te țină cu sufletul la gură, în ciuda „spunerii” lente, pe îndelete. Aceasta despre care vorbim debutează cu împușcarea accidentală a lui Roy de unul dintre iubiții mamei, iar cea mai mare parte a ei relatează cum Roy
Exorcizarea prin ficțiune by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2927_a_4252]
-
primăvara lui 1946, cînd termină Hronicul la Sibiu, autorul e mulțumit de forma finală a manuscrisului, semn că viteza cu care îl întocmise pornea dintr-un impuls acut, pentru a cărui exprimare autorul își mistuise ultimele cinci luni. La satisfacția auctorială se mai adaugă și detaliul istoric că, în 1946, Blaga avea să se întoarcă cu facultatea la Cluj, apele entuziasmului lăuntric nefiindu- i tulburate de represaliile pe care le va îndura începînd cu 1948. Într-un cuvînt, Blaga avea toate
Cronicarul placid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2875_a_4200]
-
Andreea Răsuceanu Mircea Cărtărescu, Travesti, București, Edit. Humanitas, 2013, 144 p. Travesti-ul cărtărescian conține, in nuce, multe dintre ideile și obsesiile auctoriale dezvoltate ulterior în trilogia Orbitor, cum o remarcă însuși scriitorul. Dar nicăieri nu-și mai permite acesta dezlănțuirea senzorială, iluzionismul imagistic, manierist, escherian până la indiscernabil, nicăieri labirinticul, metafora, enigma vizuală nu sunt mai privilegiate ca aici. Roman-poem, cu un schelet
Arhitecturi onirice by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3344_a_4669]
-
așancep toate legendele“) care ia act de distanța temporală dintre momentul producerii evenimentului și cel al ascultării relatării lui, precizându-i devenirea pe traiectul ce se stabilește între realitate, poveste și legendă, iar controlul ultim al povestirii îl face vocea auctorială care verifică totul ascultând parcă din nou istorisirile înregistrate pe o bandă de magnetofon sau pe foi, de mâna iute a lui Rânzei („Udrescu bău, și zise sau reieși după aceea că zisese“): o ștafetă a povestirii aleargă contra cronometru
Constantin Țoiu, o retrospectivă critică by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3205_a_4530]
-
cititor: „Ignorarea esteticii răspunsului cititorului se explică atât prin atașarea acesteia de o formă de libertate a exprimării - și adoptarea tăcerii devine, în acest caz, simptomatică -, cât și printr-o utopică orientare estetizantă specializată în «realitatea textului» și în cea «auctorială», ignorând- o pe ce a «lectorului», în fond, o altă reiterare a codului tăcerii”. Am plasat, însă, toate aceste calități ale studiului semnat de Ioan Fărmuș sub semnul virtualului, pentru că volumul reușește să se ridice doar în mică măsură la
Cititorul omniprezent by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3246_a_4571]
-
o exprimare generalissimă, precum „În ambele scrieri centrul atenției se mută de pe o dimensiune care atestă Textul și semnele sale situate sub același regim al imposibilității cunoașterii, vizând, în cele din urmă, o „realitate” a lectorului (strâns legată e jocul auctorial)”, ce unește în mod concret schițele lui Caragiale de romanul lui Camil Petrescu. De fapt, originea neajunsurilor teoretice ale volumului stă în incapacitatea autorului de a distinge între „cititorul actualizat”, așadar între cititorul tematizat ca atare în interiorul ficțiunii (precum lectorii
Cititorul omniprezent by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3246_a_4571]
-
caracterul exclusivist al solitarului romancier, care nu îi permiteau tânărului Proust frecventarea lucrărilor vreunei fraternități regulare serioase, domeniu pentru care el a arătat însă un viu interes. De exemplu, despre preocuparea lui Proust în chestiunea masonică depun mărturie numeroase voci auctoriale, înflăcărate de ceea ce autorul lor numește, aproape conspirativ, „ideile noastre”: „Ah! îmi spuse el [Saint- Loup, personajul sub care e disimulat Fénelon - n.n.], maiorul Duroc, profesorul de istorie militară despre care ți-am vorbit, este, se pare, adept înflăcărat al
În lojă cu Marcel Proust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3251_a_4576]
-
naște nietzschean din confuzie, pe cînd autorul moare barthian în claritatea lui olimpiană. Odată cu apariția Marilor Speranțe, asistăm la debutul modernității - ca stare de spirit - în roman. Ficțiunea se construiește acum sui generis, nemaifiind „invenția” exclusivă a unei singure conștiințe auctoriale. Deus otiosus, acel autor omniprezent și omniscient al trecutului, se descompune ireversibil, în modernism, în rețeaua semiotică a propriei creații. David Copperfield, o altă capodoperă a subtilităților metatextuale, este cel de-al optulea roman publicat de Charles Dickens și a
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]