2,934 matches
-
-le că la întoarcere le va aduce bomboane. Când a plecat, la ușă a făcut o cruce mare, rugându-l pe Dumnezeu să o ajute în calea pe care pornise. S-a urcat în autobuzul care a dus-o în autogara din centrul orașului, în imediata apropiere a Pieții Centrale. Citind adresa de pe scrisoare a întrebat în stânga și în dreapta, diverse persoane dacă știu pe unde ar fi strada respectivă. Într-un final, a găsit o femeie care venise la piață, și
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
nu știam ce mă așteaptă În această lume nouă În care venisem. Și mi-era și teamă. Nu mai fusesem plecat de unul singur. Nu știam cum funcționează lumea și cât costă lucrurile. Din hotelul Lochmoor luasem un taxi până la autogară, pentru că nu știam drumul. Ajuns În autogara Port Authority, mă plimbasem pe lângă magazinele de cravate și chioșcurile de sandvișuri, căutând casele de bilete. Când le-am găsit, am luat un bilet pe o cursă de noapte spre Chicago, plătind tariful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lume nouă În care venisem. Și mi-era și teamă. Nu mai fusesem plecat de unul singur. Nu știam cum funcționează lumea și cât costă lucrurile. Din hotelul Lochmoor luasem un taxi până la autogară, pentru că nu știam drumul. Ajuns În autogara Port Authority, mă plimbasem pe lângă magazinele de cravate și chioșcurile de sandvișuri, căutând casele de bilete. Când le-am găsit, am luat un bilet pe o cursă de noapte spre Chicago, plătind tariful până În Scranton, Pennsylvania, pentru că doar atât credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mers până la Shibuya pe linia Ginza, iar de acolo aveam de gând să ajung până la Hiro-o cu autobuzul care merge spre Shimbashi. Pentru că, ocazional, mai circul cu autobuzul ăsta, cunosc bine traseul. Din cauza faptului că linia Hibiya era oprită, în autogară era mult mai aglomerat decât de obicei. Acolo am zărit un coleg mai tânăr, care stătea ghemuit și se sprijinea de gard. Avea cam douăzeci și patru, douăzeci și cinci de ani. O femeie, tot de la noi de la firmă stătea lângă el și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
linia Yamanote, mă gândeam: «E de rău. Oare de ce mă simt în halul ăsta?» Mi se impregnase mirosul în haine. Cred că de aici a pornit afecțiunea. Oricum, trebuia să merg până la Shibuya. M-am gândit că, dacă ajungeam până la autogara din Shibuya, cu siguranță găseam vreun coleg de la noi de la firmă. Erau destui angajați care mergeau cu autobuzul de la Shibuya. Totuși, dacă aș fi leșinat acolo, nimeni nu m-ar fi ajutat. Ar fi fost bine dacă m-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Ba!” „Ei vezi, atunci n-o să-ți spun nimic despre viața mea de la Poienile de sub Munte, că n-o să mă crezi.” La toate astea mă gândeam când așteptam seara autobuzul să mă aducă înapoi la Cluj. Era întuneric și frig, autogara, pustie. Ieșise bancul ăla cu „Cetățeni ai orașului, nu deschideți geamurile apartamentelor că iese frigul și mor pietonii pe stradă!”. Mă gândeam că, dacă mai ține mult așa, o să apară primele mutații în fenotip: o să avem ochii tot mai mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
11 ani, așa trăiau ei, și eu nu mă sinchisisem să am habar măcar. Dacă eu nu stăteam la coadă la lapte însemna că nici ei nu stăteau... Dacă mi-e nu-mi mai era frig, că mă alcoolizam prin autogări, însemna că nici lor nu le era frig... Dacă eu trăiam fericit cu câțiva prieteni însemna că și viața lor era o fericire... Dacă pe mine mă durea în cot de regim, însemna că și ei puteau trăi la fel de indiferenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cel de fată al preotesei, ea însăși fiică de preot. Al lui, de mirean, Drăcuitu, i-a spus episcopul, nu era recomandat să-l mai țină după hirotonisire. M-am pornit de câteva ori spre G., am ajuns chiar până la autogară, la Obor, dar mai departe de ghișeul de bilete nu am putut să trec. Soseam mereu mai devreme, grijuliu să nu pierd autobuzul, și, cum erau două bodegi și o cramă chiar lângă autogară, ca într-un blestem, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre G., am ajuns chiar până la autogară, la Obor, dar mai departe de ghișeul de bilete nu am putut să trec. Soseam mereu mai devreme, grijuliu să nu pierd autobuzul, și, cum erau două bodegi și o cramă chiar lângă autogară, ca într-un blestem, ca o pedeapsă batjocoritoare, ca pietre grele ale încercărilor prin care tot treceam, ca semne clare ale neputințelor mele, pecinginea destinului și șutul metafizic, când ieșeam în cele din urmă din crâșmele acelea și ajungeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lucrare. Am încercat să descriu locuri de muncă văzute, nu inventate. Începând de la birouri ca ăsta, în care mi-am dus mai bine de o treime din viața de până acum (mereu amintind de o sală de așteptare a unei autogări dintr-un orășel de câmpie), și până la cele de prin edituri, șantiere, unități militare, școli, spitale ș.a. pe unde m-a dus viața. Singurele locuri de muncă autentice mi s-au părut, ani la rândul, cârciumile. Acolo, în tovărășia prietenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după vorbe falnice, ne târâm după mici amăgiri, după crâmpeie de așa-zise idealuri. Din cauza asta și suntem atât de lesne de condus de oricine, oricum și oricând. Nu-i nici o diferență fundamentală între mizeria dintr-un closet public din autogara din M. (să spunem) și „abilitatea“ cu care mai știu eu care politician sau afacerist jecmănește țara. Nici o deosebire între scârnele răspândite pe unde vrei și nu vrei (e drept, de câine!) și dezolantele imagini ale unor foști coloși industriali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Fără nici un sentiment. Nici măcar acela al rutinei. Poate cel mult cu firescul gesturilor de viață, ale existenței zilnice. Minore, lipsite de interes, duse alandala într-un curs al resemnării. Știu ce voi găsi: același birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o vizitam după ce, cu ciudatele mele calități de detectiv, o descoperisem În satul ei de lângă orașul Sfântu-Gheorghe. Știți că ea Învață aici, la Cluj, ca să se facă Învățătoare? În fine, n-am găsit-o acasă și m-am dus la autogară. Pe drum mă gândeam și cum să fac să-mi scot un abonament și să vin mai des s-o văd. Nici nu știu dacă autobuzul poate fi numit obiect pur și simplu. El Îndeplinește În lumea de azi atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
urce (ați ghicit, autobuzul e Încă gol!) și descoperă pe cineva, un cunoscut, căruia Îi strigă spre luare aminte: „Asta-i cursă rapidă!“ Omul se desprinde cu necaz din grupul celor care speră să se urce și se Îndreaptă spre autogară. Strigă totuși, peste umăr, la șofer: „Te prind eu că oprești la Câmpinaș“. Pare să fie o amenințare, ceva i se va Întâmpla șoferului dacă nu va respecta programul său de „cursă rapidă“, În baza căruia l-a trimis pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
majoritatea se urcă după ce dau banii și acceptă ca pe un dat că pentru o localitate În care „cursa rapidă“ nu oprește șoferul nu poate emite bilet. Dintre cei câțiva care merg până la capăt și au cumpărat bilete de la ghișeul autogării, unul remarcă Întârzierea care se produce pentru că n-am fost lăsați să ne urcăm mai devreme În autobuz. Iritat, U. V. Costel Îi explică: — Dacă te țin un sfert de oră În căldura asta, când te iau la frământat Încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
moment deoparte imaginea lor compusă pentru că ți se pare că vezi În față o lumină. Speranță, curiozitate, dar și neliniște. În fond, după harta pe care ai consultat-o de multe ori Înainte de a pleca și apoi pe drum, În autogară, În autobuz, În tren aceasta-i o regiune prin care trebuie să fi trecut și romanii. Ei chiar veneau Într-o țară străină, nu aveau hărți și nu știau ce se află În fața lor. Probabil că În legiuni se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
zeamă de varză ori cu murături, ca s-o poată lua de la Început odată cu venirea prânzului. Oamenii chefuiau cu inimile ușoare, căci nu aveau treburi de făcut prin ogradă, iar la câmp - abia spre primăvară. Dordonică, după ce se convinsese la autogară că nu pleca nici o cursă, n-a vrut cu nici un chip să renunțe la misia lui de dascăl. A ieșit cu un tramvai la marginea orașului și s-a Înghesuit În remorca unui tractor, sub o prelată, lângă niște muncitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ale matematicilor, luam lecții de la o profesoară cam Înțepată. Nu Înțelegeam absolut nimic, Îmi era rușine să cer lămuriri și momentul cel mai fericit era când, la terminarea celor două ore, dădeam femeii plicul cu bani și mă repezeam către autogară. După ceva vreme, Însă, au Început să mă bântuie remușcări pentru banii părinților azvârliți degeaba. (Aia Îi Îmbrobodea la telefon și le spunea că fac progrese, dar foarte lent, și că sunt nespus de leneș.) Într-o duminică, pe când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mi-a confirmat din cap. Bine, am zis, atunci uite cum facem. Mai întâi o luăm pe Lucy de-acasă. Pe urmă mergem la bancomatul de la City Federal și retragem două sute de dolari în bani gheață. Pe urmă mergem la autogară și îi cumperi un bilet numai dus cu cardul tău MasterCard. Pe urmă îi dai banii, o urci în autobuz și o săruți de la revedere. Asta o să faci tu pentru mine. Ce-am să fac eu pentru tine e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
n-am mai putut. Nu, nu pentru că nu aveam telefon acasă, ci pentru că eram prinsă în capcană. Îi promisesem lui David că nu-l părăsesc, dar nu mai avea încredere în mine. În clipa în care ne-am întors de la autogară, m-a dus sus, în camera lui Lucy, și m-a încuiat acolo. Da, unchiule Nat, m-a încuiat și m-a ținut acolo tot restul zilei și toată noaptea. A doua zi dimineață, când a început iar să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mai departe, spre Sofia. Bilete erau, dar pentru străini costau cu 20% mai mult. Or, mica niponă nu putea pricepe deloc diferența asta de preț dintre localnici și străini. Așa că a ales să rămână cu noi. Ne-am îndreptat către autogară. Autobuzele circulau, dar era o hărmălaie de nedescris. Am reușit să ne înghesuim în autobuzul de Sibiu. Stăteam în picioare, pe culoar, printre cuști de iepuri și cutii de carton cu puișori de găină. Șoferul a pus o casetă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu un fel de gem. Dar nu abuzăm, pentru că nu vrem să ne Îngrășăm, nu? Îi zic lui Vlad, care În drum spre ușă aruncă priviri peste umăr. Berea o bem pe o terasă mizerabilă În dosul unei piețe, aproape de autogară. Maistrul ne spune că treaba asta n-o să se mai Întîmple după jurămînt, așa că să facem bine și să profităm de generozitatea lui. Generozitate sau sete? Noi tragem de prima bere În timp ce el o termină pe a treia. Veselia e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nouă. În timp ce se-ndreaptă spre ieșire o privește cu atenție. De fapt, e tot gara cea veche, doar că, pe ici, pe colo, i s-au adus unele modificări. Dar nu e timp de banalități, trebuie să ajungă urgent la autogară, peste șapte minute pleacă cursa spre Monești. “Hai mai repede!” Soția și copiii aproape că aleargă după el. Încă puțin și gata. Uite, deja se vede... Dar, unde sunt autobuzele? Au plecat chiar toate? Ar mai fi patru-cinci minute. Și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și gata. Uite, deja se vede... Dar, unde sunt autobuzele? Au plecat chiar toate? Ar mai fi patru-cinci minute. Și, totuși... OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU... “Cum, oficiul județean? Ce căutăm noi aici?” Nu căutăm nimic, dragă...” “Nu trebuia să ajungem la autogară? Am greșit drumul...” “Iertați-mă, nu mai e aici autogara?” “Nu, de vreo doi ani s-a mutat. Se vede că n-ați mai fost cam de mult prin orașul nostru.” “Unde s-a mutat?” “La Sud” “Ajung acolo cu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Au plecat chiar toate? Ar mai fi patru-cinci minute. Și, totuși... OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU... “Cum, oficiul județean? Ce căutăm noi aici?” Nu căutăm nimic, dragă...” “Nu trebuia să ajungem la autogară? Am greșit drumul...” “Iertați-mă, nu mai e aici autogara?” “Nu, de vreo doi ani s-a mutat. Se vede că n-ați mai fost cam de mult prin orașul nostru.” “Unde s-a mutat?” “La Sud” “Ajung acolo cu autobuzul, nu? 25, pare-mi-se.” “Nu, 34. 25 merge
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]