368 matches
-
Comunist Chinez, având sediul guvernamental în orașul-capitală Beijing. Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii, cinci regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală (Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing) și două regiuni administrative speciale, având în mare parte un sistem de autoguvernare (Hong Kong și Macao). RPC revendică, de asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este în prezent controlată de către o entitate politică separată, Republica Chineză (RC); o revendicare controversată din pricina statutului politic complex din Taiwan. Acoperind aproximativ 9,6 milioane
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
Ivanov. Odată cu adoptarea unei noi legi a administrației locale în 2005, țara este împărțită în 78 de comune (; singular: ). Capitala, Skopje, este administrată ca un grup de zece comune denumite în mod colectiv „Orașul Skopje”. Comunele Macedoniei sunt unități de autoguvernare locală. Comunele învecinate pot stabili convenții de cooperare. Principala divergență politică din țară este cea între partidele politice bazate pe criterii etnice, care reprezintă majoritatea macedoneană și respectiv minoritatea albaneză. Problema echilibrului de putere dintre cele două comunități a dus
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
În 1720, cazacii s-au revoltat, opunându-se ordinelor de reîntoarcere pe moșii a fugarilor și de numire directă de către autoritățile țariste a liderilor locali. În 1723, revolta cazacilor a fost înăbușită în sânge, liderii acesteia au fost executați, iar autoguvernarea abolită definitiv. După acest moment a urmat scindarea dintre conducerea militară a cazacilor și cazacii de rând. Dacă primii doreau garantarea pozițiilor de conducere, masa cazacilor dorea reîntoarcerea la autoguvernarea tradițională. Începând cu anul 1748 a fost introdusă organizarea militară
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
fost înăbușită în sânge, liderii acesteia au fost executați, iar autoguvernarea abolită definitiv. După acest moment a urmat scindarea dintre conducerea militară a cazacilor și cazacii de rând. Dacă primii doreau garantarea pozițiilor de conducere, masa cazacilor dorea reîntoarcerea la autoguvernarea tradițională. Începând cu anul 1748 a fost introdusă organizarea militară a cazacilor în șapte regimente, iar vechile tradiții și-au pierdut valoarea în cele din urmă. Nemulțumirile cazacilor legate de noile ordine au provocat rebeliunea cazacilor de pe Iaik din 1772
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
și Prusiei, iar teritoriul estic îi revenea Rusiei (inclusiv Varșovia), creându-se un regat cu autonomie consistentă de uniune personală cu această, avându-l că suveran pe Alexandru I, țarul Rusiei. Austria era compusă din nouă provincii cu autonomie cu autoguvernare, acestea având autoritate istorică. Erau însă două provincii care contau economic și politic: Austria de Jos cu capitală la Viena și Styria cu capitală la Graz, urmând apoi Țările Cehe : Boemia cu capitală la Praga, Moravia cu capitală la Brno
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
bolșevici din URSS, aceștia distribuind clandestin țăranilor pliante și arme cu scopul de a pregăti o insurecție armată. În iunie 1918, locuitorii din Pandaclia nu au recunoscut Sfatul Țării din Basarabia și sub influența elementelor bolșevice rusești au stabilit o autoguvernare locală. În anii următori, au fost înființate în sat organizații clandestine, asociate cu comitetul revoluționar sovietic din Cubei. O parte dintre locuitori a participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea răscoalei, au fost
Pandaclia, Bolgrad () [Corola-website/Science/318252_a_319581]
-
Canada organizează alegerile pentru mai multe niveluri de guvernare: la nivel național (federal), provincial și teritorial , și municipal . Alegerile sunt, de asemenea organizate pentru autoguvernarea Primei Națiuni și pentru multe organizații publice și private, inclusiv a altor corporații și sindicate .Alegeri oficiale au avut loc în Canada, cel puțin din anul 1792, atunci când Canada superioară și Canada inferioară au organizat primele lor alegeri. Scrutinul național
Alegeri în Canada () [Corola-website/Science/319582_a_320911]
-
erau fie membri ai Partidului Liberal ori ai Partidului Conservator, încă din 1880 majoritatea membrilor parlametari naționaliști, ce au stat împreună în Camera Britanică a Comunelor că Partidul Parlamentar Irlandez. PPI-ul s-a luptat pentru Dominarea Camerei, ce reprezintă autoguvernare pentru Irlanda, dinăuntrul Regatului Unit și erau susținuți de majoritatea catolicilor din Irlanda. Dominarea Camerei a fost opusă de majoritatea protestanților din Irlanda, ce au format o majoritate în cadrul populației în nordul provinciei Ulster și favoriza controlul Uniunii cu Marea Britanie
Alegeri legislative în Irlanda, 1918 () [Corola-website/Science/319741_a_321070]
-
de Rivera și formarea celei de-a Doua Republica Spaniolă, mișcarile republicane catalane s-au unit, ducând la crearea partidului Esquerra Republicana de Catalunya. Separatiștii, susținatorii lui Macià s-au unit și ei cu partidul, având însă o formă de autoguvernare. Francesc Macià a devenit liderul acestei mișcari și după ce și-a proclamat independența Republicii Catalane față de Spania asigurând la Madrid recunoașterea autoguvernului local. Macià și mai târziu Lluís Companys au devenit președinții lui Generalitat republicana cu suportul poporului, acceptând totuși
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
mod uniform pe tot întinsul Rusiei. În plus, Keseleff era un sprijnitor al ideii emancipării țăranilor ruși, considerând că procesul eliberării din iobăgie trebuie să se desfășoare gradual, fără să fie aduse prejudicii statului. Țăranii statului au obținut dreptul la autoguvernare. Cu toate acestea, țăranii statului au rămas în continuare legați de pământ, în stare de semi-iobăgie. În ciuda reformelor întreprinse pentru îmbunătățirea situației țăranilor statului, schimbările radicale în lumea satului nu au putut avea loc decât odată cu abolirea iobăgiei. Marii proprietari
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
a lui Kiseleff nu a fost pusă niciodată în practică Cu toate acestea, în redactarea legilor care au dus la abolirea iobăgiei în Rusia (1861) s-a ținut seama de experiență dobândită în timpul reformelor lui Kiseleff, în special în domeniile autoguvernării țărănești și a stabilirii statutului țăranului rus eliberat. Pe 24 noiembrie 1866 a fost emisă „Legea cu privire la împropietăriea țăranilor statului”. Comunitățile rurale căpătau dreptul de „proprietate” asupra pământurilor pe care le-au lucrat, în fapt dreptul de exploatare directă. Modul
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
puternici aristocrați. Preoții erau și ei scutiți de la plata taxelor. Fii preoților se preoțeau la rândul lor, sau deveneau fucționari ai statului. Nobilii și cazacii puteau ajunge preoți, sau inves. Douăsprezece orașe ale Hetmanatului se bucurau de anumite drepturi de autoguvernare, aveau propriile judecătorii și propriul buget. Orășenii bogați puteau să dețină funcții în administrația Hetmanatului sau își puteau cumpăra titluri nobiliare. Populația orășenească era relativ puțin numerică (cele mai mari orașe, Kiev și Nijîn aveau în jur de 15.000
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Puteri, au ajuns la o înțelegere, care a fost finalizată în Pactul de la Halepa. Mai târziu, acest pact a fost inclus în prevederile Tratatului de la Berlin, care suplimenta concesiunile acordate deja cretanilor. Pactul garanta în principal un grad mare de autoguvernare a grecilor din Creta, sperându-se în schimb limitarea dorinței lor de indepență . În schimb, turcii cretani, care considerau insula parte inseparabilă a Imperiului Otoman, nu au fost mulțumiți de aceste reforme, deoarece considerau că în acest fel, administrația insulei
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
hotărâtă să respecte această înțelegere. Englezii au permis administrația arabă în interior și datorită faptului că nu dețineau trupe suficiente în teritoriu. Damascul era localizat în sfera franceză indirectă de influență, regiune în care același acord Sykes-Picot cerea de asemenea autoguvernarea arabă. Wilson afirmă că, atunci când francezii au ocupat Damascul în iulie 1920, situația s-a schimbat în mod dramatic. Britanicii s-au întrebat „care este "Siria" pentru care francezii au primit mandatul la San Remo” și dacă acesta „include și
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
mod oficial de Organizația Sionistă. Comisia permanentă pentru mandate a Ligii Națiunilor a apreciat că mandatul conținea două obligații. În 1932, comisia mandatelor au întrebat reprezentanții puterii mandatare cu privire cererile făcute de populația arabă pentru înființarea unor instituții ale autoguvernării, în conformitate cu prevederile mandatului, în particular cu cele ale articolului 2. Președintele comisiei a notat că, folosindu-se de prevederile aceluiași articol, puterea mandatară a pus bazele „căminului național evreiesc”. În martie 1930, secretarul de stat pentru colonii, lordul Passfield, a
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
lordul Passfield, a redactat un document guvernamental prin care se afirma că nu există nicio prevedere în Declarația Balfour prin care să li se acorde evreilor o poziție favorizată în Palestina față de localnicii arabi, sau una prin care dorința de autoguvernare a palestinienilor ar trebui îngrădită pentru facilitarea fondării „căminului național evreiesc” în Palestina. De asemenea, documentul mai sublinia că liderii sioniști se opuneau deschis oricăror măsuri pentru autoguvernarea palestinienilor. Mai mult, aceștia din urmă aveau pretenția că articolul 2 al
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
favorizată în Palestina față de localnicii arabi, sau una prin care dorința de autoguvernare a palestinienilor ar trebui îngrădită pentru facilitarea fondării „căminului național evreiesc” în Palestina. De asemenea, documentul mai sublinia că liderii sioniști se opuneau deschis oricăror măsuri pentru autoguvernarea palestinienilor. Mai mult, aceștia din urmă aveau pretenția că articolul 2 al mandatului constituia fundamentul juridic pentru acordarea autoguvernării palestinienilor. Poziția sioniștilor era declarată în documentul guvernamental contrară prevederilor articolului XXII ale Convenției Ligii Națiunilor și promisiunilor făcute arabilor în
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
facilitarea fondării „căminului național evreiesc” în Palestina. De asemenea, documentul mai sublinia că liderii sioniști se opuneau deschis oricăror măsuri pentru autoguvernarea palestinienilor. Mai mult, aceștia din urmă aveau pretenția că articolul 2 al mandatului constituia fundamentul juridic pentru acordarea autoguvernării palestinienilor. Poziția sioniștilor era declarată în documentul guvernamental contrară prevederilor articolului XXII ale Convenției Ligii Națiunilor și promisiunilor făcute arabilor în mai multe rânduri. În 1937, o comisie regală prezidată de lordul Peel a propus rezolvarea conflictului arabo-evreiesc prin împărțirea
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
termenii mandatului pe care chiar ei îi stabiliseră, au respins principiul conducerii de către majoritate sau orice altă măsură care ar fi permis existența unui control al majorității arabe asupra organelor de conducere ale Palestinei. Termenii mandatului cereau înființarea instituțiilor de autoguvernare atât în Palestina cât și în Transiordania. În 1947, ministrul de externe britanic Bevin a susținut că, în ultimii 25 de ani, britanicii au favorizat aspirațiile legitime ale comunităților evreiești fără să prejudicieze interesele arabilor, dar nu au reușit să
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
și în Transiordania. În 1947, ministrul de externe britanic Bevin a susținut că, în ultimii 25 de ani, britanicii au favorizat aspirațiile legitime ale comunităților evreiești fără să prejudicieze interesele arabilor, dar nu au reușit să „asigure dezvoltarea instituțiilor de autoguvernare” în conformitate cu termenii mandatului. În timpul mandatului britanic emigrarea evreilor în Palestina a dus la creșterea proporției populației evreiești de la o șesime la aproximativ o treime din populației regiunii. Potrivit rapoartelor oficiale, în perioada 1920 - 1945 au emigrat legal în Palestina 367
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
avut o istorie îndelungată în Orientul Mijlociu, fiind legat de regulile islamice pentru cârmuirea minorităților nemusulmane (dhimmii). Termenul otoman se referă în mod precis la un sistem separat de curți de justiție având ca obiect legile fiecărei minorități. Aceste curți permiteau autoguvernarea juridică, cu o implicare neînsemnată din parte organelor juridice otomane, atâta vreme cu nu erau implicați subiecții musulmani (în schimb, dacă un musulman era implicat, se aplica tuturor protagoniștilor legea islamică Șaria ; când un membru al unui miliet nemusulman comitea
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
Parlamentul englez în 1881, a fost primul document oficial care a admis că Țara Galilor are un caracter politico-legal separat de restul statului englez, deoarece făcea referire în mod distinct la această regiune. În 1886, Joseph Chamberlain a propus ideea de "autoguvernare" pe tot teritoriul Regatului Unit și, în același an, a fost înființată mișcarea "Cymru Fydd" (Tânăra Țară a Galilor), care să susțină cauza. Totuși, scopul urmărit era de a se obține mai degrabă o adunare parlamentară regională, și nu un
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
regională, și nu un stat complet independent, iar mișcarea s-a dizolvat în 1896, ca urmare a rivalităților personale și a diferențelor de opinie dintre reprezentanții diferitelor regiuni ale Țării Galilor, Nord, Sud, Est și Vest. După Primul Război Mondial, tema autoguvernării nu a suscitat un interes foarte mare pentru public. Ținta politicilor naționaliste galeze s-a deplasat către nou-înființatul, în 1925, Plaid Cymru, dar abia spre sfârșitul anilor '60 partidul a obținut primele succese electorale. În 1956, o petiție semnată de
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
în 1893, fostul președinte american Benjamin Harrison, vorbind în timp ce clopotul trecea prin Indianapolis, a spus: „acest vechi clopot a fost făcut în Anglia, dar a trebuit să fie returnat în America înainte să fie bătut pentru a proclama dreptul de autoguvernare și egalitate în drepturi al oamenilor.” Autoritățile din Philadelphia au încercat să-l returneze pe mare, dar armatorul vasului care l-a adus nu a mai putut să-l urce la bord. Doi turnători locali, John Pass și John Stow
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
la funcția de inspector general. Jo a adus din provinciile rurale tineri cu viziuni similare în număr mare la curtea regelui Jungjong. Sub conducerea să facțiunea Sărim a inițiat o serie de reforme cum ar fi stabilirea unui sistem de autoguvernare locală numit Hyang'yak, răspândirea convingerilor confucianiste pe scară largă în rândul poporului, asociindu-le cu versiuni folclorice, reducerea numărului de sclavi și a urmărit repartizarea terenurilor în mod egal, limitând cantitatea de terenuri deținute de bogați. Jo a crezut
Dinastia Joseon () [Corola-website/Science/317233_a_318562]