509 matches
-
dureri”). Peste decenii, în Desene naive, poetul își propune, cu voce puternică, „să spargă absurdele tipare”. Se vede că a căpătat încredere în sine însuși, dar încercarea de a sfărâma „asaltul de banalitate” este iluzorie, elanul fiind stăvilit fie de autoironie, fie de o lucidă mărturisire: „O destul! M-am înecat în versuri/ Și nu-s poet, sunt simplu om”. Mai mult, cedând noii orientări ideologice, autorul introduce și versuri „cerute” de momentul politic: „ca și marea ne cântă gloria/timp
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
unde predică o existență cumpătată, sub semnul rațiunii. În volumul selectiv Păcatele tinerețelor (1857), trei secțiuni (Amintiri de junețe, Fragmente istorice, Negru pe alb - Scrisori la un prieten) sunt ocupate de scrieri în proză, capitolul de poezie intitulându-se, cu autoironie, Neghină și pălămidă. Lipsit de facultatea invenției, N. fie recurge la anecdotică, fie se bizuie pe propriile suveniruri. În Zoe, nuvelă melodramatică, dincolo de gesticulația exaltată, se conturează o imagine colorată și exactă a societății mondene a Iașilor. Eroina, o femeie
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
afișat la târgul de vite/ ascunde-te într-un arici/ și învață să vezi cu buricele degetelor”. Poezia nu se mai poate defini decât prin raportare la o sterilitate autodivulgată, exasperantă, de care autorul reușește să se detașeze doar prin autoironie. Însă în acest caz autoironia nu ține de retorică, ci este un mijloc de absorbție și de interiorizare a dimensiunii tragice: „dar uite am săpat cu sapa de lemn/ câteva cuiburi în care/ în loc de cartofi am îngropat/ cele mai albe
NIMIGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288460_a_289789]
-
ascunde-te într-un arici/ și învață să vezi cu buricele degetelor”. Poezia nu se mai poate defini decât prin raportare la o sterilitate autodivulgată, exasperantă, de care autorul reușește să se detașeze doar prin autoironie. Însă în acest caz autoironia nu ține de retorică, ci este un mijloc de absorbție și de interiorizare a dimensiunii tragice: „dar uite am săpat cu sapa de lemn/ câteva cuiburi în care/ în loc de cartofi am îngropat/ cele mai albe și rotunde pietre/ dar uite
NIMIGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288460_a_289789]
-
Alte texte aparțin lui Andrei Pleșu, Alexandru Paleologu, Al. Călinescu, Dan Hăulică, Mihai Șora, Petru Creția, Dan Petrescu, Luca Pițu, Gabriel Liiceanu, Sofia Arcan, Florin Bănescu, Anamaria Beligan ș.a. Livius Ciocârlie colaborează cu ample fragmente de jurnal, impregnate de verva autoironiei sceptice. Studii, eseuri, conferințe, evocări dau Horia Roman Patapievici, Adriana Babeți, Smaranda Vultur, Simion Mioc, Corina Ciocârlie, Dorian Branea, Paul Eugen Banciu, Marcel Tolcea, Daniel Vighi, Mircea Pora ș.a. Prezențe constante rămân Cornel Ungureanu, Vasile Popovici, Viorel Marineasa, Mircea Mihăieș
ORIZONT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288580_a_289909]
-
și recuzita poemelor, rămâne în fond un clasicizant, desigur în cadrele modernismului. Adesea e deliberat desuet, prin arborarea, după cum remarca Gheorghe Grigurcu, a unui „limbaj defunct” și a unor „sentimentalități tocite din epoca Cerna - Iosif”. Manierist, el cultivă cu minimă autoironie implicită o anumită prețiozitate, deși se arată uneori „mai «bacovian» cu mult decât Bacovia, mai plebeu în limbaj decât Stelaru” (Dumitru Micu). E foarte iscusit într-ale prozodiei, recurgând nu o dată, macedonskian sau în emulație cu confratele Ahoe, la formele
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
a captării inspirate a Cuvântului, poetul devenind, undeva, „aproape un cerc”. Fervoarea căutării epifaniei, comunicată de regulă într-un registru de un patetism sobru, se asociază cu o exuberanță de un dramatism stenic, uneori cu accente postmoderne de umor sau autoironie. SCRIERI: Norul de marmură, București, 1981; Alergarea copacului roșu, Iași, 1985; Semnele și înfățișarea, București, 1989; ed., postfețe Constantin Hușanu și Val Condurache, Iași, 1995; Aproape un cerc, postfață Liviu Leonte, Iași, 2001. Repere bibliografice: Nicolae Motoc, Tineri poeți, TMS
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
să nu facă din el un searbăd epigon. Versurile erotice, în care se percep inflexiuni folclorice, capătă uneori tonalitatea idilelor lui G. Coșbuc. E poezia de factură intimistă a unui confesiv, nu lipsit cu totul de umor și nici de autoironie. Alteori, aplecându-se spre necazurile altora, întristatul nu se mai abandonează doar propriilor pătimiri. Deși abulic, el întrevede în aceste clipe, ca singură cale de urmat, lupta. Lirica lui socială este notabilă prin accentele de satiră. În afara unor articole și
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
recursul la parabola modernistă (în regim ludic) cu discreția extremă a metaforei, universul casnic sau familiar cu zbuciumul sfâșierii existențiale, peisagistica de atmosferă - de factură deseori onirică - cu fronda, cu vaticinarea obscură ori cu chestionarea ontologică - obosită, suspendată, desolemnizată de autoironie, dar deloc privată de tragism - și cu „expierea în text”. Iată, de pildă, cum dintr-un tablou vag alegoric se degajă o neliniștitoare senzație de profunzime, de gravitate și urgență: „pe unde plutiră cetăți vâslește și lacrima/ ochiului nostru care
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
infantilă sunt surprinse într-o proză colorată de un umor discret, scrisă în dispoziție deopotrivă melancolic-nostalgică și hâtră. Discursul narativ e agreabil, cultivând o oralitate dirijată cu meșteșug, recurgând - cu moderație - la particularități lexicale și sintactice regionale, la ironie și autoironie, dar și la gravitate. Hazul sfătos al prozatorului îngăduie uneori analogii cu registrul stilistic al basmului, astfel încât nu distonează deloc prezența în text a unui basm propriu-zis, parcă extras din colecția Povești ardelenești a lui Ion Pop-Reteganul. Prozele componente pun
MIRCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288170_a_289499]
-
mic și un prost mare”. Cu sarcasm întâmpină lumea gazetarilor: „Minciuna negăsind unde să se găzduiască a cerut de la Dumnezeu o gazdă. Dumnezeu a găsit cu cale că la jurnale și la calendare va fi bine primită.” Alte pilde sunt autoironii bine ticluite: „Moise Ovreiul are un clopoțel pe masă, când sună o dată aduce singur apă, căci n-are slugă”. Se pronunță și despre învățătură: „Cilibi Moise mai mult fericește pe un om învățat decât pe un om bogat, fiindcă banii
MOISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288208_a_289537]
-
Spovedanii (1927), Strofe pentru toată lumea (1930) și Nu sunt ce par a fi... (1936) confirmă tenta de autopastișă și îngroașă nota de deriziune și umor spre grotesc și caricatură, tinzând spre un expresionism sui-generis, tot minulescian, adică încărcat de blândă autoironie și sentimentalism disimulat. Proza lui M. cuprinde romane, nuvele și povestiri. Deși critica vremii nu a receptat-o cu entuziasm (mai ales Călinescu, Lovinescu, Perpessicius), M. aduce unele tentative de inovare tehnică romanescă și, mai ales în nuvele, elementul fantastic
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
nu rămâne decât congelarea unor forme de cult opace atât credincioșilor „simpli”, cât și celor „educați”. Adâncindu-și conștiința istorică din care izvorăsc atât rugăciunea pentru întreaga lume, cât și subtilitatea apologeticii, teologii ortodocși ar putea dobândi mai multă demnitate, autoironie și distanță față de propriile lor dileme identitare. Întâlnirea cu străinul reprezintă întotdeauna un prilej de a te elibera de stereotipii parazite și de a adânci cunoașterea de sine. Nepăsarea față de lumea din afara microuniversului religios al ortodoxiei va dispărea numai atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
timp o evaziune și o mai profundă cufundare. O liniștire a contrariilor: scoică revărsată, râu pietrificat.” Spre deosebire de poetica lui Ion Barbu (la care uneori trimite), poetica lui A. este una deliberat „prozaică”, în care retorica discursivă, temperată prin ironie și autoironie, se concretizează într-un vers de notație directă, transformat de inteligența analitică în „obiect de tăcere”: „Urc scara către cartiere vechi/ pe unul din cele opt dealuri/ ale orașului./ Uneori gleznele mi le șterge câte-un câine./ Am cu mine
ABALUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
inedite, scrise de-a lungul anilor (unele poeme fuseseră totuși publicate răzleț, în periodice), a revelat un B. foarte diferit de cel cunoscut majorității publicului: un poet nu numai înzestrat, dar și profund, dovedind o gravitate atenuată de o înțeleaptă autoironie, cultivând un lirism autentic, sensibil față de problematica intimă (dragostea, dureri și neliniști interiore, nostalgii) și major-existențială, un imagist remarcabil, un peisagist subtil. S-a vădit astfel, tardiv, că „satiricul tânjea după lirismul părăsit”, mai toate poemele „secrete”, „de sertar” punând
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
B. ocupă în tabloul poeziei românești postbelice un loc important. Excelența versificației, frumusețile lexicului, consistența imaginii nu explică în sine și întru totul importanța incontestabilă a poetului. La originalitatea și valoarea liricii sale participă substanțial inteligența temperatoare a hedonismului pătimaș, autoironia, „parodia” omniprezentă și afectarea hâtră, candoarea - mimată și efectivă, într-o formulă sofisticată -, fascinația îmbătătoare a anodinului și „privatului”, magnificarea derizoriului, cu poftă și cu chef, până la săvârșirea unui „salt” - relevant și grav - la nivelul ontologicului. O viziune panerotică, o
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
registre variate - pornește de la evenimente personale și mitologeme puțin răsturnate (cu ecouri blagiene și soresciene). Primele creații sunt ușor neguroase, tentative de evaziune dintr-o lumină aridă de care poeta are oroare. Un vag presentiment al extincției se ghicește în autoironia abia schițată cu care moartea e imaginată ca evadare în oniric (Cărarea pierdută) sau ca zbor nocturn și împlinire nupțială totodată (Nevinovăție). Închipuindu-se oarbă, poeta refuză o realitate dureroasă și plonjează într-o spiritualitate ce nu mai este imanentă
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
1970 îi apare și primul volum de poezii, Șodron, apreciat de prefațatorul său, Eugen Schileru, pentru luciditatea cu care poetul descoperă „imperfecțiunile vieții”, dar și pentru „prospețimea” și „cuceritoarea puritate” a versurilor. Relevabile sunt, încă de la acest volum, umorul și autoironia care caracterizează întreaga operă a lui A., capacitatea de a se distanța de sine însuși, „niciodată concesiv”. Reprezentative pentru spiritul protestatar al poetului sunt Poemele retorice, datând dintr-o etapă anterioară (1958-1968, cum se menționează în volumul publicat în România
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
rămas la fel de vie și la anii senectuții. Idila cu Rodica din «Prima iubire», înfiripată într-o tabără în timpul gimnaziului, uitată și reînsufletiță mai târziu în anii liceului, sunt alte câteva note autografice scrise cu emoție și respect, pe alocuri cu autoironie visavi de reacțiile pripite de adolescent, și care completează registrul amplu, caleidoscopic al istorisirilor din acest volum. «O mica escapadă de vacanță» și « Finalul unei mari iubiri» abordează în două povestiri (acțiunea începută în prima și continuată peste ani în
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
ușurăm în prezent și atât. ....Istoria. Vezi, eu trăiesc în sud de 25 de ani. Știi că în tot acest timp m-am simțit acasă doar în luna aceea din Piața Universității în 1990? Acum mă uit în spate cu autoironie că îmi amintesc cum ne comanda fasciscoidul de Munteanu, care se comporta mesianic, să îngenunchem, și eu o făceam, exact ca și ceilalți. Inserție, 2004 Deși mi-am propus, nu am mai reușit să scriu despre Piața Universității. Poate fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ele se desfășoară sub semnul unei infinite amabilități. Arta provocării și a paradoxului cu el, scriitorul care a hăituit carte după carte pe lectorii săi, se transformă, în contextul conversației, într-un joc al seducției, se diluează în zeflemea și autoironie. Cioran pare că a absorbit câte ceva din grația mondenă a memorialiștilor secolului al XVIII-lea, pe care îi admiră atât de mult... Exercițiile de admirație sunt un fel de galerie de tablouri ale scriitorilor pe care Cioran i-a iubit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
al cărui somn într-un cimitir din S.U.A., evocat în finalul poemului, îi amintește propria tinerețe, Când eram / mai tânăr și eram / un cimitir de poeme încă nenăscute... În spirit ludic, aglutinând sacrul cu profanul, apelând la ironie și la autoironie, sunt parafrazate sau parodiate mituri ale culturii universale sau ale celei autohtone. Rescriind, de pildă, Geneza - pe care o definește: ... Geneza fiind / abso/ LUTUL / pe care l-a frământat / între degete / DUMNEZEU... -, poetul imaginează un adamism rusesc, cu întâiul om
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
speranță sau visul amputat, iar, la capăt, moartea, singura instituție care-mi impune respect, și care, față de apocalipsa de fiecare zi, sosește enervant de încet. Ipostaziind cei doi poli amintiți, poetul apelează, prin urmare, la elemente de estetică postmodernistă (ironie, autoironie, ludic, cotidianul ca sursa de inspirație, fragmentarism, transtextualitate sub diferitele ei forme definite de G. Genette, oralitate la nivelul expresiei etc.), fără a dezavua, de exemplu, temele consacrate ale literaturii, a căror tratare e străbătută de o tristețe profundă, incurabilă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fel, câmpurile semantice, însă juxtapunerea acestora, precum și polisemantismul îmbinărilor lexicale perpetuează impresia de ermetism, cu toate că acesta pare a se diminua treptat. Din primele poeme cuprinse în carte, se desprinde o perspectivă nostalgică, estompată vag, în mod deliberat, intertextual, prin ironie / autoironie - ehe, unde ne sunt cărăbușii -, dar și resemnarea - asta e -, două dintre manifestările sinelui, care traversează continuu, îngemănate, scrisul lui Liviu Ioan Stoiciu. Ca și alți poeți de orientare postmodernistă, reliefând, paradoxal, frumosul escamotat în pântecul diform al realității, prin
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în kilometru să vomit. Copilului nu-i place când altcineva vomită, are impresia că e privilegiul lui și numai al lui. Îl înțeleg perfect. Suntem cu toții niște egoiști mediocri. Adevărata virtute e să poți dezvolta un egoism de calitate. (Și autoironie în același timp, dacă e posibil.) — Cum adică un egoism de calitate ? — Adică să-i faci pe ceilalți să se simtă privilegiați dacă accepți să-ți dea ce au ei de dat. Fără ca tu să trebuiască să le ceri ceva
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]