1,402 matches
-
Calistrat se arătă nemulțumit de răspuns. Dacă e într-adevăr cine spui tu, trebuie să urce singur. Și dacă mă înșel? Cum îi va fi soarta, doar nu hotărâm noi! La urma urmelor nu l-a obligat nimeni să se aventureze aici. Nu vreau să pățească ceva. Îl placi, nu-i așa? Nu știu, răspunse Ileana după câteva clipe. Încă nu știu ce se întâmplă cu mine. Crezi ca va rămâne aici? Dacă scapă cu bine va fi nevoit să stea de veghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că moșul își face de cap? În timp ce vorbea, Ileana se apropiase de gura peșterii. Privea curioasă înăuntru încercând să străbată cu privirea întunericul din interior. Neizbutind, mai făcu un pas și apoi încă unul. Eu, în locul tău, nu m-aș aventura acolo! o prinse de mână Cristian, oprind-o. De ce? Mai e până la asfințit. Nu știu, pur și simplu nu-mi place. Simt eu că nu e bine. Deși încerca să pară curajoasă, Ileana se opri totuși înainte de a trece dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce face ea peste zi. Poate doarme, dar poate că nu. Mai bine nu te apropia! Dacă îmi dai toiagul, voi putea intra fără teamă. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină. Mai devreme sau mai târziu, cineva trebuie s-o facă, nu crezi? Și de ce trebuie să fii tu primul? întrebă Ileana. Nu, Calistrat are dreptate. Hai, să vedem ce avem de făcut acum! Mi-e teamă ca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el. Nu știu, dar îmi doresc din tot sufletul, spuse Ileana foarte sigură pe ea, simt că zeii ne vor fi alături. Cu inima îndoită, Cristian se dădu bătut. E drept că nici pe el nu-l încânta să se aventureze în întunericul din măruntaiele munte lui. Începu să caute din priviri o cale de acces pe versantul aproape vertical. Până ceva mai sus de înălțimea capului său, peretele se ridica drept și fără asperități. Mai sus, conformația stâncii era diferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu se temea de ea. Se pregătea să pornească înainte dar toiagul începu să tremure în mâna lui. Inspectorul scutură din cap și se opri. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină, îi răsunară în minte cuvintele lui Calistrat. Își amintea că mai încercase o dată să intre în peșteră, în urmă cu trei ani, în ziua în care, împreună cu prietenul său, aruncaseră în aer bârlogul bestiei. Stătuseră exact acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuse Simion Pop foarte serios. Chiar de la început ne-am cățărat pe pereții râpei până pe platoul de deasupra, își continuă Simion povestirea, după ce trase cu sete un fum. Ni se zbătea inima în piept de frică dar tot ne-am aventurat în explorare. Deh, eram copii neștiutori... Bătrânul mai trase un fum, după care, ca și cum s-ar fi îngrețoșat brusc, aruncă pe jos țigara, strivind-o sub talpă. Nu-ți poți închipui ce bătaie am luat de la taică-meu într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cum orice călătorie începe cu primul pas, tot planul său depindea de capturarea duhului. Dispoziția ca pe parcursul nopții, nimeni să nu iasă afară din clădiri, o menținuse în vigoare. Insistase să meargă singur pe platou, el și numai el se aventura acolo, ca să declanșeze capacul capcanei. Deși nu se aștepta să se ofere nimeni să-l însoțească, nu se putu opri să-i disprețuiască nițel pe ceilalți, văzând că toți se codesc s-o facă. Era mai bine așa, odată bestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
luată de la Ciulei, administrator al moșiei Virginiei Lambrino, care se afla lângă Vasile Pușcuță (picherul!), peste drum de Mircea Ignătescu. Arenda a trecut apoi la Elena Pintilescu și în continuare la Mitriță Sârghie Borcea. Mulți dintre cei care s-au aventurat la câștig din crâșme, dughene și alte activități comerciale au dat faliment din nepricepere în astfel de activități sau că nu au făcut față concurenței, sau din cauza necunoașterii cerințelor pieței. Unul dintre cei care au sărăcit de pe urma unei afaceri cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pentru timpul acordat și Întinzîndu-i mîna cordial. Nuria Monfort a ignorat gestul meu formal. Mi-a puse mîinile pe brațe, s-a aplecat și m-a sărutat pe obraz. Ne-am privit În tăcere și de data asta m-am aventurat să-i caut buzele, aproape tremurînd. Mi s-a părut că se Întredeschideau și că degetele ei Îmi căutau chipul. În ultima clipă, Nuria Monfort se retrase și Își coborî privirea. Cred că e mai bine să pleci, Daniel, șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mărturisise asasinatul, ci pentru că rămăsese tăcută imediat după aceea, ca și cum despre un asemenea subiect n-ar mai fi fost nimic de spus. Și, de fapt, gândi el, nu crima mă interesează. Presupun că îmi puteți da o bună justificare, se aventură el, În legătură cu ce, întrebă femeia, În legătură cu crima, N-a fost o crimă, Ce a fost atunci, Un act de dreptate, Pentru a face dreptate există tribunale, Nu mă puteam duce să mă plâng poliției de ofensă, chiar adineauri ați spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
suspecta principală, îi veți înmâna și lista cu numele și adresele pe care le-ați obținut și le aveți la dumneavoastră. Comisarul avu o senzație bruscă de frig pe spate, Dar fotografia aceea este încă necesară pentru investigația mea, se aventură el, Nu cred că este atât de importantă pe cât spuneți, papagal-de-mare, presupun chiar că nu vă trebuie la nimic, de vreme ce, dumneavoastră înșivă sau prin intermediul subordonaților, ați făcut deja cunoștință cu toți componenții bandei, Vreți să spuneți, ai grupului, albatros, O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pictor mai degrabă decât de atelierul lui) și-și inventase o lume imaginară în care trăia cu o libertate imposibil de obținut în lumea cotidiană. Când a ajuns să cunoască scriitori, a simțit că e ca și cu s-ar aventura pe o scenă pe care altădată nu o știa decât din partea cealaltă a luminilor rampei. Îi vedea într-o lumină dramatică, teatrală și efectiv părea că trăiește o viață extraordinară, mai cuprinzătoare decât cea reală, pentru că-i avea ca oaspeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mod extraordinar senzația de materialitate a trupului; mai era și o spiritualitate, tulburătoare și nouă, care-ți călăuzea imaginația pe niște căi nebănuite, și-ți sugera niște spații goale și vagi, luminate doar de stelele nemuritoare, unde sufletul, gol-goluț, se aventura temător spre descoperirea unor noi mistere. Sunt retoric în descrierea mea, pentru că Stroeve era retoric. (Oare nu știm că în momentele de mare emoție omul se exprimă în mod firesc în stilul romanelor ieftine?). Stroeve încerca să dea glas unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Își croi drum un nume. Îl cunoscuse pe bărbatul acela, cu mai bine de douăzeci de ani În urmă, pe când frecventa școala franciscanilor, la Santa Croce. Cecco aștepta În tăcere, În spatele lui, cu un aer Îngrețoșat. - Ce Înseamnă asta? se aventură el să spună În cele din urmă, văzând că Dante tăcea În continuare. Ca singur răspuns, poetul arătă Înainte, indicând parcă ceva de dincolo de zidul subteranei. - Acolo... cândva... zise el. Își mișca degetele ca și când ar fi căutat prin văzduh cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
chilii ale călugărilor. Se avântă pe trepte În sus, de unde părea să vină o licărire. Trebuia să fi fost o torță sau o lumânare aprinsă la etajul superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care o Întrezărise În biserică Îl fixa nemișcată, cu o scânteiere de frică În ochi, frângându-și mâinile. Respira greu, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Brusc, Dante deveni atent. - Cine sunt? De unde vin? Ce face straja de cartier? - Ce vrei să facă? E o rușine numai să te atingi de ușa aceea, suspină Menico resemnat. Acum, nici un om demn de acest nume nu se mai aventurează pe acolo, nici măcar Înarmat. Dar nu numai rușinea ține gărzile la distanță. Fiindcă să nu crezi că e vorba Întotdeauna de efeminați. Nu, de multe ori sunt niște zdrahoni pe care ți i-ai putea Închipui numai bine la vâsla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
hârtii. AMORY SCRIE O POEZIE Săptămânile goneau. Amory se ducea uneori la New York, cu speranța de a găsi un autobuz nou, de un verde strălucitor, care, cu lucirea lui de acadea, să-i creeze bunădispoziție. Într-o zi s-a aventurat să vadă reluarea de către o companie teatrală a unei piese al cărei titlu Îi era vag familiar. Cortina s-a ridicat și el a privit detașat cum În scenă intră o fată. Câteva replici, intrându-i În urechi, i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Sophie? Numai pentru tine cresc ei și se întăresc în fiecare zi. Din păcate, în natură trebuie să mă țin încă de drumurile și potecile publice, care sunt marcate. Dar când voi deveni un alpinist temerar, voi putea să mă aventurez și pe potecile nemarcate, de unde voi culege adesea câte o floare de colț. Rainer evită natura oriunde s‑ar afla și, pe cât posibil, evită ora de sport pe motiv de boală sau slăbiciune. Tatăl lui nu trebuie să știe nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de somn. Sau că LSD-ul este cel mai potrivit pentru o ieșire În discotecă. Dacă te gândești bine, sunt niște nimicuri fără importanță, pe care le prinzi din mers, dar Întrucâtva se aseamănă cu deprinderea tehnicii navigației atunci când te aventurezi pe o mare necunoscută. Când l-am cunoscut, bărbatul acesta nu știa aproape nimic mai sofisticat despre droguri. Pe vremea când era student, mergea des În Okinawa ca să faca rost de heroină, de LSD și de canabis. Pe vremea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tot ce e la modă, de aceea Îmi place Paul Bowles. După ce am văzut filmul Un ceai În Sahara am mers cu Reiko În Maroc. Bineînțeles, a fost una din excursiile alea de mare stil. Într-o zi ne-am aventurat un pic mai mult În inima uscatului, pornind de la Fez. Am schimbat mai multe taxiuri, apoi am luat autobuzul și am ajuns, În cele din urmă, la un sat fără nume unde am rămas peste noapte. Aveam la noi hașiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mai disperați criminali stau acasă în fața focului. Mai târziu în ziua aceea, citind cartea profesorului Berg, „Sadicul“, m-am întrebat câte vieți fuseseră salvate din simplul motiv că era un timp prea friguros sau prea ploios pentru Kürten ca să se aventureze afară. Totuși, nouă crime, șapte tentative și patruzeci de incendieri premeditate erau un record impresionant. Potrivit lui Berg, Kürten, rezultatul unui mediu familial violent, ajunsese să comită infracțiuni încă din copilărie, comițând o serie de tâlhării mărunte și îndurând câteva perioade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care au trăit cândvaprin această regiune a Dunării, cu canalele Deltei precum erau odinioarăau întreținut pulsul vieții molcome a pământenilor. Moștenirea primită din generații în generații, trezește în fiecare iubitor șiadmirator al Deltei noian de întrebări. Noi, cei care ne aventurăm pecanalele Deltei Dunării îmbătați de splendida natură, de bogatele comoricare dau vieții -nu numai a băștinașilor-dar și a celor care din dragoste,interes științific sau simpli admiratori ai frumuseților naturale, îșiîndreaptă pașii spre întinsele, interesantele ape și pământuri bogate aleDELTEI
DELTA DUNĂRII de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364295_a_365624]
-
Cât de sacrală este această finitudine! Merită să trăiești, „total, dar nobil, în prezent”, precum glăsuiește Homer. Da! „Poți visa!...” (Om și Univers), șoptește poetul. Visul - dorință crescătoare - se răsfrânge asupra sinelui ca o „împărtășire nelimitată...”( Emil Cioran) Te poți aventura pe „cărările / din veșnicia / privirii..”, îți poți permite să realizezi conotații între micro și macrocosmosul creator, îți poți permite și-acel impuls de erotică divină (Prin ochii scăpărători), te poți simți crestând culmile - în ritm astral (Trezit în adevăr). Orice
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
culmile - în ritm astral (Trezit în adevăr). Orice este posibil. Important „de-ar ști să vadă omul... / tot Pământul de gânduri...”, ce i se deschide, generos, întru cunoaștere. Prezența dumnezeiescului este în noi. Doar în noi. Nu trebuie a ne aventura în spațiul „nepătrunsului ascuns” (Lucian Blaga). Nu avem nevoie a dezlega mistere. Nu e nevoie să protejăm misterul. Ci să privim doar spre „Lumea vieții lăuntrice”: „Le monde fluide en moi / qui voit dans les formes / l’odeur des couleurs
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
adierea / tălpilor / sub argintăria / ramurilor de stele...” N-avem voie a uita: suntem scânteiere de Macrocosmos, niște „frunze rostogolite de vânt în țărână” (Homer). Guvernați de Marele Tot. „Poți visa!...” (Om și Univers). Incitant e „glasul visului” (Dahna). Te poți aventura în spațiul departelui, acolo unde tronează înstelările. Invitația este generoasă: „Ține în gură / Luna / presărată cu ochii / Lumii...” (Om și Univers) Inflexiunile imperativului „ține” (și în varianta franceză: „Tiens dans ta bouche...”) converg spre același țel, de a străpunge dinspre
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]