489 matches
-
tupilate și libere care pe atunci creștea cu sutele de mii pe generoasele dealuri urmate de fertile văi, soarele trecu încet, inexorabil în crucea amiezii. Era o zi minunată. Ciocârlia se înălța voioasă în văzduh după vreo musculiță inconștientă, albinele bâzâiau harnice în căutarea prăzii, fluturii își etalau întreaga paletă a coloritului lor, demn de pensula unui Kandinsky, iar muștele, cu excepția locului unde adăstau caii, erau puține. La marginea pădurii se puteau vedea vreo cincizeci de zimbri păscând falnic, demn, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Și ieși. Episodul 111 METODIU DIXIT După ce pan Bijinski ieși din han, se lăsă o tăcere de început de leat. Toți erau stânjeniți, și călugării, și cazacii, făcându-și de lucru cu mătăniile, cu săbiile, cu paharele. Un nefericit bondar bâzâi cât bâzâi prin fața lui Vasea, apoi se lăsă ușure pe masă, lângă o pată de vodkă. N-apucă însă să plece capul și să soarbă, că Vasea trânti o palmă năprasnică asupra lui, turtindu-i corpul cafeniu și spulberându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Episodul 111 METODIU DIXIT După ce pan Bijinski ieși din han, se lăsă o tăcere de început de leat. Toți erau stânjeniți, și călugării, și cazacii, făcându-și de lucru cu mătăniile, cu săbiile, cu paharele. Un nefericit bondar bâzâi cât bâzâi prin fața lui Vasea, apoi se lăsă ușure pe masă, lângă o pată de vodkă. N-apucă însă să plece capul și să soarbă, că Vasea trânti o palmă năprasnică asupra lui, turtindu-i corpul cafeniu și spulberându-i cât acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
păcate nu va putea vorbi cu domnia-ta, căci turcii, încercând să-mpiedice răspândirea Cuvântului, i-au tăiat limba. Ți-a rămas, nefericite copil, mâna - zise cu blândețe Radu Stoenescu-Balcâzu. Cuvântul e ca o albină: câtă vreme zboară, el numai bâzâie; când se-așază pe-o hârtie, abia atunci își lasă veninul sau dulceața. Scrie, copile, numai scrie: cu dreapta ține pana, cu stânga scutul. Și preafrumoasa domniță? — Pe mine mă cheamă Cosette - grăi țigăncușa. — De dumneata, drept să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cealaltă a biroului, după Sebastian, inventând scuze pentru absența lui Bill în timp ce îl căutam. Dar Bill nici nu bea whisky, nici nu era în camera din spate. Sebastian îl găsise în cămăruța din spatele biroului, o cameră mică și goală unde bâzâiau zeci de monitoare ale camerelor video. Era căzut pe podea, își strângea pieptul și încerca disperat să respire. Se înroșise puternic la față, iar ochii îi erau orbiți de durere. —Dumnezeule... Am îngenuncheat într-o secundă să îi iau pulsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
meu nu era pregătit. M-am decis să-mi încarc bateriile. Asta, de obicei, însemna să mă chircesc pe canapeaua mea veche și jerpelită cu un exemplar din The Guardian, alte câteva reviste proaste și programele TV din timpul zilei bâzâind pe fundal. Mai târziu o să fie Oprah și Mork and Mindy. Eram teribil de mulțumită, atât cât poate fi un om. După-amiaza s-a stins treptat în seară, ferestrele din acoperișul atelierului întunecându-se puțin câte puțin ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de crăpături... - Cam ca noi, refugiații, zice mama repede și cu glas scăzut - apoi tare, limpede: În ce vreme am nimerit! - și mama mea tremură foarte tare, ca la clasă, când ne arată câte ceva. La noi era cald, Înfloriseră zarzării, bâzâiau albinele, azi-mâine cânta cucul - dar pe-aici... Uite ce iarnă, pe-aici... E drept: ninge. Fiindcă munții sunt mai aproape de nouri, de asta. La noi, la Mana eram mai depărtișor de nourii de omăt. Sibiu. Ninge. Și când te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care fusese dotată cu toate angaralele trebuincioase, plânsul mi s-a transformat într-un râs nervos când am văzut pe masă resturile festinului lăsat de foștii ocupanți care părăsiseră locul în mare grabă. Resturi de mâncare pusă direct pe masă, bâzâite de cohorte de muște albastre, cârpe murdare mototolite aruncate peste tot, un miros greu alterând fără nici o rușine parfumul delicat de liliac. Descopeream monogramele mamei pe zdrențe sfârtecate din cerșafuri din damasc fin cu care se curățaseră cizme soldățești sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
celălalt, mereu se ciocneau prin apartament, și se respingeau fără să scoată o vorbă, fugeau unul de altul dar, ca un făcut, se întâlneau în cele mai neașteptate colțuri, în balcon, la frigider, în baie, în hol, la bucătărie. Sidonia bâzâia cu aspiratorul, îți suflecase mânecile și-și atârnase un șorț de bucătărie. Era foarte înciudată că femeia care venea de obicei s-o ajute la treabă, acum nu mai apărea, acum când avea mai multă nevoie de ea dispăruse de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
alaltăieri. Alaltăieri, la dracu, ce importanță are, voiam să spun că ploaia a spulberat o zi din cele trei. Atunci am venit acasă foarte grăbită. Nu încetase ploaia dar mă plictisisem să tot stau în cofetăria aia. Era goală, murdară, bâzâiau muștele. El asculta plat, neguros și dintr-odată, la una din vorbele ei o luminiță de alarmă îl învioră. Era goală? De ce să fie cofetăria goală? Uite așa, ce întrebare de gradul zero. Mi se pare imposibil, la ora când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
renunțat, pentru că abia mai respiram. Când și când, zburau pe lângă noi niște păsărele roșii, cu moț caraghios. Siluetele lor se conturau minunat pe fundalul albastru al cerului. Câmpiile din jur erau pline de flori albe, albastre și galbene, iar albinele bâzâiau întruna. Înaintam, pas cu pas, dar nu mă puteam gândi la nimic din pricina peisajului încântător. Panta s-a terminat după vreo zece minute de mers și am intrat pe un platou. Ne-am odihnit puțin, ștergându-ne sudoarea de pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ideile pe care urma să le Împărtășim. Nesigur de reacția așteptată de la mine, m-am retras Într-o stare care putea trece drept contemplativă. În timp ce soarele mângâia draperiile cu o lumină de chihlimbar, sticloasă, eu am urmărit o musculiță care bâzâia. Trecuseră câteva minute bune până să-mi dau seama că, În ciuda eforturilor doctorului, nu zburase pe geam - sau poate că era o altă muscă. Cu curaj, dar convulsiv, mergea țanțoș pe obiectul alungit de metal, trecu de o agrafă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rând, aș vrea să-mi iau câteva zile libere. — Se admite. Ridicând o mână, ca și când ar fi vrut să mă binecuvânteze, Else alungă o muscă. Ia loc, te rog. — Și În al doilea... Am văzut că insecta s-a retras bâzâind În umbra de sub acoperișul de tablă ondulată. A, nu știam că numele tău de familie e Himmel. Pe ușă, sub simbolul tăiat al unei trăsuri, parcă, scria cu litere mari de tipar „E. & O. HIMMEL“. — Nu alegerea mea. Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la o ușă. Pieplack a deschis-o cu o cheie obosită și c-o expresie greoaie - sau poate era invers. Spațiul În care am pășit mirosea a vestiar și nu avea nici geamuri și nici aerisire. Un tub de neon bâzâia de parcă ar fi fost gata să renunțe În orice moment la epuizanta sa luptă cu Întunericul. În mijlocul Încăperii era o masă și câteva scaune, Îngrămădite Într-o parte. Cu un gest obosit, Pieplack arătă spre cele din urmă, apoi ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Vladia să-și vadă în continuare de molcomirea ei. Dar asta nu însemna cîtuși de puțin alungarea, ci doar plecarea lui Pangratty. La sfîrșitul verii următoare era în firea lucrurilor ca Șerban Pangratty să-și facă apariția pe cerul așezării, bîzîind cu motorașul lui ca o albină uriașă, să se așeze pe aerodromul de pe dealuri și să coboare înconjurat de o turmă de copilandri care stîrnesc praful în jurul lui, cu jacheta și casca de piele în mînă, zîmbind fericit, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
toamnei se simțea pe ulițe, în case, prin vii un fel de freamăt, fără să-și dea seama de ce, oamenii se simțeau îngrijorați, o tulburare, plăcută ce-i drept, le atingea inima, era presimțirea momentului cînd trebuia să apară prințul, bîzîind cu motorașul pe deasupra așezării, dar atît. Radul Popianu își făcuse un plan secret, planul " A", pe care urma să-l pună în aplicare în cazul cînd prințul ar fi apărut la orizont. Nu era cine știe ce, dar se chema că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Aviație. Leonard Bîlbîie se străduia să afle numitorul comun, cum spunea Mihai Mihail. Își roti privirea cu grijă, așa încît să nu fie observat, cînd toată lumea se uită într-un singur loc excepția este imediat sesizată, e ca o muscă bîzîind într-o rază de lumină. La cinematograf văzuse singur, chiar pe întuneric, cum iese la iveală, încă din prima clipă, privirea cuiva care caută prin sală și nu se uită la ecran, ca toți ceilalți. Ceea ce te izbea de la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Cel mai cumplit dintre toate era faptul că nu putea spune nimănui nici un cuvînt despre ceea ce-l preocupa în ultima vreme, despre ceea ce-l stăpînea cu adevărat în ultimul timp. Nu avusese astfel de gînduri niciodată. Și acum toate îi bîzîiau în cap fără odihnă. Se străduia să-și ocupe fiecare oră din zi, să cadă frînt de oboseală pentru a nu avea timp de gîndire, muncea ca un apucat, citea toate rapoartele, lucru absolut de neconceput pînă atunci și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
au retras. — Nu spuneți încă nimic nimănui, i-a îndemnat doamna Roxelana, și și-a tras din cingătoare naframa, ca să-și ascundă lacrimile. Cartea a rămas pe măsuța de abanos. N-a trecut nici un ceas și știrea a început să bâzâie pretutindeni în serai ca un bărzăun supărător. Când Soliman-Sultan a intrat, cu privirile neguroase, în chilia soției sale prea iubite, doamna Roxelana s-a repezit ca s-acopere cartea cu ladurile feregelei. Nu, nu! a strigat ea spăimântat, cu palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și tristețea de infern a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a aiurat două zile și două nopți înainte de a închide ochii. L-ara aruncat printre hoiturile animalelor răpuse de secetă, după care ne-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Uneori, mă întreb dacă destinul nu se exprimă prin fleacuri. E forma lui de perversiune. Nu apare ca în măștile înalte așezate pe fundalul scenei în tragediile grecești. Apare, de pildă, sub forma unei muște. O muscă sâcâitoare care te bâzâie intr-o după-amiază, împiedecîndu-te să-ți faci siesta. Încerci s-o alungi din cameră, dar n-ai nici dexteritatea, nici răbdarea portarului. Nu poți s-o prinzi. Dar nu poți nici s-o suporți. Ți se așează pe cap, pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o după-amiază, împiedecîndu-te să-ți faci siesta. Încerci s-o alungi din cameră, dar n-ai nici dexteritatea, nici răbdarea portarului. Nu poți s-o prinzi. Dar nu poți nici s-o suporți. Ți se așează pe cap, pe ceafă, bâzâie și te enervează. Încerci s-o strivești, dar nu reușești decât să le lovești la cap. Ceea ce te enervează și mai rău. Adică cum, să depinzi de o muscă? Te ridici, iei un prosop, lovești aerul (Don Quijote n-a murit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rachetele Tomahawk și așa mai departe. De Gaulle n-avea toate astea, săracul! Bush o fi el mic de stat, dar e iute la mânie... — Ca Ștefan cel Mare! — Nu cunosc. E iute la mânie și nu suportă să-l bâzâie la cap toate muștele. Saddam e o muscă, doar nu crezi că e altceva decât o muscă. Chirac și el e tot o muscă: o muscă la arat! E firesc ca Bush să se enerveze și să pună mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
nu merge acolo în tabără sau în stațiune, ci la greu, la muncă aspră, pe brânci. Ei, ce știe femeia? Ea ar vrea să-l aibă mereu lângă fusta ei, și când o fi bărbat în toată purterea cuvântului, să bâzâie că Ovidiu o duce greu, că nu se descurcă... Eu, dom’ profesor, nu că mă laud, dar știu ce-nseamnă un șantier. Când eram ca Ovidiu, da’ ce spun eu?, mult mai tânăr, am fost la Salva-Vișeu. Greu, tare greu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
spălăcite ca și florile din desenele rochiilor lor de bumbac zdrențăroase. — Jim! Lasă asta și vino Încoace! Am nevoie de tine aici! Doctorul Ransome striga de la fereastra dispensarului. Nu-i plăcuse niciodată ca Jim să sape gropi. Sute de muște bîzÎiau În jurul căruciorului și se așezau pe fața domnului Radik. Cu Berengaria În gînd, Jim continuă să sape pămîntul. — Jim, te strigă doctorul... — În regulă, e gata. Femeile Îl traseră pe domnul Radik din cărucior. Deși vlăguite de puteri, Îl manevrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]