503 matches
-
pe Satana, nea Costică. Foarte bine, ce mai spune? Știe că-l cotonogim rău de tot și de data asta. Dar este cam bolnav, palid și cu ochii înfundați în cap. N-o mai duce mult! Pușchea pe limba matale, Bădie. Ce ți-a făcut ca să te bucuri așa de răul lui? Dacă ăsta crapă, la generale sîntem șăfi. Ferească Dumnezeu! Așa faci politică? Ei, nu, dar dacă ar crăpa, ce credeți că nu o să-i duc o coroană de flori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a făcut ca să te bucuri așa de răul lui? Dacă ăsta crapă, la generale sîntem șăfi. Ferească Dumnezeu! Așa faci politică? Ei, nu, dar dacă ar crăpa, ce credeți că nu o să-i duc o coroană de flori? Așa era Bădia, om cu suflet de creștin pentru adversarii care crapă. Eu încerc să schimb discuția dar el se încăpățînează să-mi spună planul lui. Dacă, mă rog, crapă Satana, eu zic să-l punem în locul lui pe Scaroțchi ăla de profesor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de creștin pentru adversarii care crapă. Eu încerc să schimb discuția dar el se încăpățînează să-mi spună planul lui. Dacă, mă rog, crapă Satana, eu zic să-l punem în locul lui pe Scaroțchi ăla de profesor. Este omul nostru! Bădie, te-ai prostit de tot, du-te după articolele de protocol. Vin oamenii ăia și să-i primim frumos. Alerg, nea Costică, alerg. Bădia a ajuns consilier municipal și era mai serios ca o mumie egipteană. Citise tot ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Satana, eu zic să-l punem în locul lui pe Scaroțchi ăla de profesor. Este omul nostru! Bădie, te-ai prostit de tot, du-te după articolele de protocol. Vin oamenii ăia și să-i primim frumos. Alerg, nea Costică, alerg. Bădia a ajuns consilier municipal și era mai serios ca o mumie egipteană. Citise tot ce se putea citi despre noua sa poziție socială. Își însușise ticuri noi și-mi răspundea la telefon cam așa: Alo? Sînt consilier municipal...Bădia, spuneți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
alerg. Bădia a ajuns consilier municipal și era mai serios ca o mumie egipteană. Citise tot ce se putea citi despre noua sa poziție socială. Își însușise ticuri noi și-mi răspundea la telefon cam așa: Alo? Sînt consilier municipal...Bădia, spuneți nea Costică. Omul meu nu părea fericit că i se dublase pensia și ofta după... Parlament. Distracție mare cu listele pentru Parlament! Din provincie se trimiteau liste și la București se dădeau la gunoi. Ne rățoiam că dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
supărăm tare. Răspunsul era invariabil același: n-aveți decît! Tonți sadea, cu priză la șefi, săltau în sus ca și Agamiță Dandanache. Oamenii noștri, notorietăți de necontestat pe plan local, erau împinși spre coada listei. După ce s-au liniștit lucrurile, Bădia a ajuns pe locul șase. Nu era prea mulțumit, dar nici nemulțumit de tot nu era. Lupta în campanie cu toată energia și mi se adresa optimist: Nea Costică, șase nu scoatem, dar vreo patru-cinci tot scoatem. Pe puțin, răspund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu puțină ironie. Nu sesizează ironia și continuă: S-ar putea să scoatem și șase dacă ne mișcam bine. Este foarte posibil. Dar ar fi excelent să obținem și trei... Da, ar fi bine și așa. Dar în cazul ăsta, Bădie, rămîi... consilier municipal. Ei, nea Costică, Dumnezeu este mare... Ce vrei să spui, Bădie? Vreau să spun că... un accident sau o boleșniță în cei din față... Cînd vrea Dumnezeu totul este posibil. Rămîn uluit! Omul meu chiar vorbește serios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
șase dacă ne mișcam bine. Este foarte posibil. Dar ar fi excelent să obținem și trei... Da, ar fi bine și așa. Dar în cazul ăsta, Bădie, rămîi... consilier municipal. Ei, nea Costică, Dumnezeu este mare... Ce vrei să spui, Bădie? Vreau să spun că... un accident sau o boleșniță în cei din față... Cînd vrea Dumnezeu totul este posibil. Rămîn uluit! Omul meu chiar vorbește serios. Dorește un accident sau o molimă ucigașă pentru cei din partea de sus a listei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dorința de a trăi. Celelalte gospodine continuau să o frece pe corp cu spirt sanitar. Era atîta dorință de a o ajuta, de a reda vieții un trup pîlpîind abia, abia, încît eu cu Florea am fost mișcați profund. Ei, bădie, la străini vrei să pleci? Vor sări străinii să te ajute la necaz ca noi românii? Florea este trist, mă prinde de mînă și mi-o strînge cît poate. Între timp domnișoara prinde viață și o auzim strigînd cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ți-a salvat fetița! Din cauza ta pierde bursa! Profesorul Rotaru împietrește. Doar mîinile și le frămîntă involuntar. Credeam că a uitat să vorbească. Într-un tîrziu mi se adresează: Îl chem și-l asculți tu, eu am să tac. Nu bădie, eu am să tac și tu îl asculți. Rotaru se codește, acceptă, dar refuză să vorbească. Și eu la fel. Eroare și la Zemun Vuk avea aproape treizeci de ani și era profesor la o școală din Surdulica la vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aruncat între niște pietre două colete în plastic, legate între ele. Să nu-mi spui că erau droguri... Ba da, dar nu știam. Le-am luat acasă, pe unul l-am desfăcut și pe celălalt l-am îngropat în curte. Bădie, lasă cu chiroanele... Americanii fugăresc contrabandiștii și ăștia aruncă în mare coletele. Apoi marea le aduce la țărm. Încep să cred puțin. Omul se întristează, nu mai bea. Am început să vînd cîte puțin la turiștii străini dar era tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Pantalonii se lipesc de picioare. Uf, ce scîrboasă senzație. Buzele le simt uscate, deși sînt ude și ele. Mă uit la ceas. A trecut o oră și jumătate. Într-un colț al capului, o bucățică de creier încearcă o soluție. Bădie, pînă acasă faci 15 minute, nu? Da, și ce-i cu asta? întreabă partea toropită de căldură. Păi, cînd ajungi acasă, ce ai în frigider? Ce am? răspund ilogic. Ei, în ușă, acolo, jos, în frigiderul mare... Da, bere, multă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
palmă. Dacă depășea această măsură, urma al treilea la bătaie. Și tot așa mai departe. Jocuri de copii, nu? Ți le mai aduci aminte? Acum, la o vârstă de peste trei sferturi de veac îți vine să te întrebi: cum așa, bădie, am fost și noi copii?! Am fost, desigur. Școala era mare. Noi, mulți. După atâta amar de vreme, nu ți-i mai amintești chiar pe toți. Câțiva tot ți-au mai rămas prin memorie. Așadar, câteva cuvinte despre colegii de
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Grigoruță. Bineânțeles că ne-am dat seama ce urma să se petreacă. Soarta berbecului era pecetluită. Grigoruță, săracul, a intrat în panică. s-a apropiat de rusnaci și a început să-i implore, cu lacrimi în ochi. Nu-l tăia, bădie ! Îl trăgea de rubașcă Grigoruță pe găliganul cu satârul în mână. Mă omoară ăl de taică-miu în bătaie dacă mă duc acasă fără Vasilică (ăsta era berbecul). Dă-i-l înapoi, bădie! Mă rog în genunchi. Să te ajute
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
cu lacrimi în ochi. Nu-l tăia, bădie ! Îl trăgea de rubașcă Grigoruță pe găliganul cu satârul în mână. Mă omoară ăl de taică-miu în bătaie dacă mă duc acasă fără Vasilică (ăsta era berbecul). Dă-i-l înapoi, bădie! Mă rog în genunchi. Să te ajute Dumnezeu s-ajungi cu bine la Berlin ! Nu știu dacă rusul înțelegea ceva din văicăreala lui Grigoruță, dar l-a mângâiat pe creștet, s-a cotrobăit prin buzunare și i-a întins păgubașului
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
trăirile și exemplul lor, pe Mântuitorul alături de cei întemnițați. Traian Trifan, în cursul celor 21 de ani de temniță, a câștigat multe suflete pentru Hristos. Dumitru Bordeianu povestește cum în 1955, la Gherla, în Săptămâna Mare, vrând să vorbească cu bădia Trifan, îl descoperă plângând, „cu șiroaie de lacrimi. Era retras în acest colțișor și plângea continuu, privind cu ochii sufletului și simțind cu inima suferințele Fiului lui Dumnezeu răstignit pe crucea de pe Golgota”. Costache Oprișan, coleg de celulă în Casimca
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
lungă și fericire! Acea fericire despre care ne-ai vorbit. UN PRIETEN -1 Dintre oamenii de suflet, pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții și care, cu timpul și-au făcut un loc statornic în iatacul inimii mele bădia Eugen Dimitriu, basarabeanul, a devenit și a rămas un prieten aparte, de o rară sensibilitate, modestie, onestitate, bunătate. Anul trecut, prin decembrie 2009, când i-am dus o carte, mi-a dăruit cel de-al nouălea volum din salba scrierilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Severin, Editura "Monitorul Oficial", 2004, 460 pagini, imagini de epocă) aceasta din urmă editată cu sprijinul Ministerului Francez de Externe și al Ambasadei Franței la București. Cărțile enumerate nu reprezintă decât aproximativ jumătate din tot ce-a scris și publicat bădia Eugen Dimitriu. Autorul mai are încă, în proiect, câteva volume bune, precum și o imensă corespondență. Pentru cine-l cunoaște oricât de sumar, prin câte-a trecut Omul acesta, modest, tăcut și solitar ce viață sinuoasă, vitregă și potrivnică a avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
născut la 1 octombrie 1923 la Sărata, județul Cetatea Albă. Părinții săi erau salariați modești. Tatăl, Vladimir, era telegrafist și diriginte de poștă, iar mama, Varvara, era învățătoare, dar s-a calificat și ea ca telegrafist. Despre locul natal, Sărata, bădia Eugen nu păstrează decât, așa cum scrie el într-o altă carte, Sub cerul Basarabiei natale (Prefață de Gheorghe Giurcă, Suceava, 2007, 222 p.), "doar imagini vagi, din cele povestite de părintele său, peste ani, de prieteni". Aceasta pentru că, prin natura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
patru ani de Drept (unde n-apucase să-și dea licența, deci nu terminase) nu erau luați în seamă la Muzeul din Fălticeni. 4 La vârsta de 48 de ani mai avea doar 15 ani până la limita oficială de pensionare bădia Eugen era integrat într-un colectiv restrâns și pestriț. El era singurul intelectual titrat și poliglot. Colegi de muncă îi deveneau două tinere care abia își terminaseră liceul la seral. Erau, de fapt, două copile dezmierdate, protejate, răzgâiate care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în care era treaz. Tot târgul îl știa ca pe un cal breaz. Palid, înalt, subțire, cu fața ușor lunguiață, cu niște ochelari de vedere mari, prin care i se întrevedeau ochii căprui, triști, meditativi, cu frunte înaltă, bombată, pleșuvă, bădia Eugen se înfățișa, la această dată, grav, tăcut, impenetrabil, rezervat, introvertit, cu o vârstă greu de ghicit, în pofida anilor de închisoare. Umbla îmbrăcat modest, cuviincios, curat. Vorbea puțin, cumpătat, zgârcit în aprecieri și declarații despre alții. Impunea respect. Colectivul l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ghicit, în pofida anilor de închisoare. Umbla îmbrăcat modest, cuviincios, curat. Vorbea puțin, cumpătat, zgârcit în aprecieri și declarații despre alții. Impunea respect. Colectivul l-a primit cu interes și respect. Dar fiecare dintre muzeografi și mai ales directorul știa că bădia avea patru ani de facultate, la Drept, fără licență. Și, se mai aflase, că i se legase la spate și acea osânditoare tinichea: câțiva ani buni de închisoare politică. Lunar, un securist "de la raion", venea și-l chestiona pe director
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
că i se legase la spate și acea osânditoare tinichea: câțiva ani buni de închisoare politică. Lunar, un securist "de la raion", venea și-l chestiona pe director despre "acest individ basarabean", încă, oarecum, "suspect". Dar încă de la început, noul venit, bădia Eugen, a tăcut și și-a văzut de treabă. Nu comenta nici o însărcinare ce i se da. Dimpotrivă. Asculta tot ce i se indica. Nu afișa nici un fel de dispreț față de colegi, nici obediență, nici slugărnicie față de director, fostul secretar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Nu comenta nici o însărcinare ce i se da. Dimpotrivă. Asculta tot ce i se indica. Nu afișa nici un fel de dispreț față de colegi, nici obediență, nici slugărnicie față de director, fostul secretar cu propaganda al regiunii, acum retrogradat și mereu supărat. Bădia Eugen poposea la Muzeul Fălticeni într-un moment de răscruce. Conducerea de partid și de stat voia și propunea tocmai reorganizarea muzeului. După Declarația din aprilie 1964, statul efectua încet și prudent o deschidere spre Occident. Încerca să se smulgă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
În anul 1934, Vasile Ciurea a alcătuit și tipărit și broșura Muzeul Fălticenilor două decenii de muncă, 1914-1934. Istoricul și activitatea lui (Fălticeni, 1934). Asupra lucrurilor care-au fost s-a informat din primele zile ale numirii sale la muzeu bădia Eugen Dimitriu, basarabeanul. El s-a documentat din ceea ce-au scris Vasile Ciurea și alți contemporani despre muzeu. Astfel, a aflat că în 1917 muzeul lui Vasile Ciurea a integrat la patrimoniul său și Muzeul Băii, iar în 1918
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]