476 matches
-
de gunoi. Rondurile de flori, în culori vii, care ar fi oripilat-o pe Vita Sackville-West, erau plivite și vesele. Pe marginea bazinului pentru copii, se înghesuiau, scoțând țipete de bucurie, fetițe în chiloței, încercând să apuce să se mai bălăcească o dată înainte să se întunece. Lângă ele, mamele stăteau la povești pe rogojini. Totul alcătuia un tablou al traiului liniștit din suburbii. Însă nu se zărea nici urmă de tatăl ei. Îl întrebă pe paznicul parcului, care îl recunoscu posomorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe hârtie se aruncă. Să nu mai facem două la fel. Unicate. Și, până le tăiem, asta durează destul de mult. Dar merge, merge. Goblenul și teatrul, după Vasiliu O baltă cu niște gâște-acolo, un pește, un cerb care se bălăcește în baltă, acolo, un câmp, așa, cu flori, cu pomi, cu brazi, cu astea, și-un munte. Deci verde de două feluri, albastru de patru feluri... Albastru - cerul, nu? Și verdele - iarba? Apa, am patru feluri de albastru la apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
-l scăpase din vedere pe dușman câteva secunde. În ciuda fizicului uriaș, Gaston nu știa să înoate. Pentru că se născuse într-o regiune de munte, singura apă cu care se obișnuise era râulețul de munte, în care abia reușea să se bălăcească. În plus, nu știa ce fel de mlaștină este. Abia când i-a ajuns apa până la talie, și-a dat seama că pământul de sub picioare era moale și-l trăgea în jos. Dar era prea târziu. Când scotea un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
rușinat. După-amiază a deschis el discuția, într-un fel ciudat. Era foarte cald, drept care lâncezeam în pat. M-a trezit și mi-a spus: -Vino, am să-ți arăt ceva! Ne-am dus la râu. În partea rezervată bărbaților se bălăceau o duzină de băieți longobarzi, cu patru sau cinci ani mai tineri decât Rotari; cea rezervată femeilor părea pustie. Mergând noi de-a lungul malului, am coborât în aval și am traversat râul pe un trunchi căzut de-a curmezișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cine este. - Acum nu mai ești Pampu, nu-i așa? Cine ești, de fapt? Întrebarea îl atinsese. Și el dorea să știe cine este. Se gândea totodată că fata avea dreptate: Pampu nu era decât omul în sângele căruia se bălăcea cu bucurie de câteva zile. Era legat de Pampu, îl simțea ca pe un frate și ar fi vrut să-i îndeplinească toate dorințele lui de ființă umilă. Dar el nu era Pampu. Atunci simțise prima oară dorința clară de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cel al oamenilor și al animalelor, dar eu simțeam printre toate astea pur și simplu mirosul marelui râu, la fel cum puteam deosebi dintr-o mie mirosul corpului ei. Am stat pe mal chiar și după ce toată lumea adormise. Mi-am bălăcit picioarele în apă până când s-au înmuiat și s-au făcut mai moi și mai albe decât fuseseră vreodată. În lumina lunii, urmăream frunzele care se duceau la vale până când le pierdeam din vedere. Eram vrăjită de unduirile apei deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
plimbam de-a lungul malurilor și urmăream peștișorii care înotau în contra curentului. Vânam broaștele colorate într-un verde intens, așa cum nu mai văzusem. Culegeam ierburi și foi de salată. Iosif prindea greieri ca să-i mănânce apoi înmuiați în miere. Ne bălăceam cu picioarele în apa repede și călduță și ne stropeam din cap până în picioare. Apoi ne uscam la soare și hainele ne miroseau ca briza și ca valurile râului Jabbok. Într-o zi am mers în susul fluviului și am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să-și mângâie cățelușul din poală. Câinele era un dachshund care, ținut pe dietă de război, își pierduse tot părul și ajunsese aproape imobilizat de o grăsime hidropică. Câinele arăta ca un animal amfibiu din timpuri străvechi menit să se bălăcească în noroi. În timp ce Resi îl mângâia, ochii lui cafenii se bulbucau orbiți de extaz. Orice reacție cât de mică din partea lui venea ca răspuns la atingerea degetelor care îi mângâiau blana. Nu o cunoșteam bine pe Resi. Mă făcuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
obosiți și de dezorientați, încât le lipsea nu numai puterea de a deosebi între dușman și prieten, ci și capacitatea de a recunoaște semnificația cuvântului „prieten” sau „dușman”. Familiile sosite după ce nu se mai auziră împușcături îi găsiră complet pierduți, bălăcindu-se într-un lac de sânge și cadavre, prea epuizați pentru a articula cuvinte, prea șocați pentru a înțelege unde se află. Fură găsiți și șefii - Mallami împușcat sub un copac, Jo înjunghiat în biroul lui Frank, cu fața îngropată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
malul râului San Pedro. Unii protestau zgomotos când le intra clăbucul în ochi, iar alții scuipau scârbiți după ce mușcau din bucata albă de săpun. Apoi începură să râdă unii de alții de ciudata lor înfățișare și sfârșiră prin a se bălăci și a se stropi ca o bandă de copilași neastâmpărați. Râsetele și gălăgia lor i-a împiedicat să audă zgomotul ce se apropia și, când avioneta trecu pe deasupra capetelor lor, huruind la mai puțin de o sută de metri înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
forță de poliție acolo și, În clipa când cineva nu făcea decât să șoptească „terorism“, era foarte posibil să intervină NATO și chiar Interpolul. Ori chiar CIA, gând la care Brunetti făcu o grimasă, gândindu-se la cum se va bălăci Patta În publicitate, În celebritatea care avea să urmeze sosirii acestora. Brunetti habar nu avea cum trebuiau să fie niște acte de terorism, dar acesta nu părea să fie unul. Un cuțit era o armă prea comună; nu atrăgea atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care nu umbla pe corăbii - se duseseră vremurile, nici nu-i plăcea marea, Învățase să Înoate tîrziu, pe la paisprezece ani, nu prea bine, prima lui prietenă, o sirenă, Îl tot bătuse la cap. O lăsase apoi pe fătucă să se bălăcească singură, el descoperise motocicleta; ani de-a rîndul, cu banda lui de rockeri pe roți, terorizase - mult spus - un cartier, uneori chiar Încă două, Învecinate; vreo cincisprezece inși, nici poliția nu le venise de hac, pentru că, de fapt, În afară de zgomotul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
a întîlni șansa. odată intrat în lumea boemei literare bucureștene m am simțit dintr-o dată la adăpost, într-un fel de magmă protectoare. Iar restaurantul de la Casa scriitorilor era centrul acestei galaxii, miezul ei oficial. în acest pîntece protector se bălăceau tot felul de figuri și de personaje, scriitori de toate vîrstele și de toate calibrele, adevărați poeți și falși artiști, iluminați ai cuvîntului și mercenari literari ai sistemului, tineri avizi de glorie literară și condeieri bătrîni roși de alcoolism, oameni
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
între coasta Pacificului și un anume punct din deșert unde explodau toate fantasmele și toate visele, centrul reveriei mondiale, capitala planetară a iluziilor, spațiu unde oamenii vin să se drogheze, singuri sau în familie, cu toate focurile de artificii posibile, bălăcindu-se într-un fel de fîntînă arteziană enormă și ascultînd cu urechile larg deschise muzica siderală a banului. Merită, vă spun, să ascultați muzica psihedelică din cazinourile de la Las Vegas, să treceți dintr-un cazinou în altul și să vă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
aproape necunoscutului scriitor Adrian Serafim: - Yagdar nu știe ce-i îndurarea!... tună înfiorat primul bărbat, cel durduliu, arătîndu-se complet transformat în privința rafinamentului literar, cu care, de curând, fusese, cât de cât, împropietărit și în care nu scăpa ocazia să se bălăcească. - Cunoaște poveștile multor bărbați... îl acompanie discret și îngrijorat acela care se dădea în vânt după calcule. - Ar putea fi sultană!... țâșni, ca o soluție, din gura celui grăsan, continuarea. 312 DANIEL BĂNULESCU Prin 1988, așa după cum "Partidul Comunist era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
al lui Daniel Bănulescu ține de posibilitățile aproape nemăsurate de inovare și renovare 412 DAN-SILVIU BOERESCU Pe strada mea locuiește moartea Dând cu piciorul tuturor celor ce locuiesc pe strada mea În patul meu locuiește moartea În șosetele mele se bălăcește moartea Prin iarba sexului iubitei mele moartea sare ca un roi de lăcuste Dacă deschid gura pe buzele mele iese moartea Dar dacă n-o deschid Moartea continuă să alerge înlăuntrul meu Ca pe un fericit zid al morții Moartea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
orice veghe? Și unde am fi, de nu ne-am tîrî pe fundurile lui? Absența din lume a femeilor dezamăgite le împrumută nemărmurirea unei lumini solidificate. Omul depinde de Dumnezeu în felul în care acesta depinde de Divinitate. Totul se bălăcește în neant. Iar neantul în el însuși. Ostenit de a scoborî clipă de clipă din Dumnezeu... Și lipsa aceasta de popas, numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cale întoarsă de la acele libertăți, dar pe deasupra au reînnoit interdicția, schimbîndu-i gîndirea în opiu al popoarelor. Și nu pentru că ar fi vrut să evite, de acum înainte, erorile de metodă sau de explicație. Fără eroare, fără rătăciri, fără a te bălăci în greșeală, nu descoperi niciodată adevărul. Pentru cei care o proscriu însă, eroarea devine o crimă. Ea înseamnă încălcarea interdicției. Milioane de oameni sînt condamnați la moarte din cauza ei, în numele unui adevăr care nu poate fi decît o iluzie. Și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ar fi trebuit arătat, nu numai cu o mână, ci cu amândouă! Întrebări pentru Nea Ilie, de la Sculărie Am citit cândva, demult, demult, pe timpul când lui Pleșu nu-i crescuse blană pe față, Liiceanu nici nu se vedea, piticul se bălăcea în ibricul său, iar Băsescu de abia semna prima dată un angajament la Cooperativa Socialistă „Ochiul și timpanul", spuneam că am citit, o carte extrem de interesantă. Cartea era scrisă de un filosof rus, tovarăș de trudă cu Lenin, dar care
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cineva, că Băsănău nu mai are decât un pas ca să legifereze și siktir-ul. Cine a fost Mafalda A m citit cândva, demult, demult, pe timpul când lui Pleșu nu-i crescuse blană pe față, Liicenu nici nu se vedea, piticul se bălăcea în ibricul său, iar Băsănău de abia semna prima dată un angajament la Cooperativa Socialistă „Ochiul și timpanul”, spuneam că am citit, o carte extrem de interesantă. Cartea era scrisă de un filosof rus, tovarăș de trudă cu Lenin, dar care
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Mi-au prilejuit aceste rânduri mâhnirea pe care am simțito când mergând cu trenul spre Iași și în locul lanurilor de la Brăhășoaia mi-a apărut în cale o mlaștină care mai avea și vreo câteva ochiuri de apă unde se bălăceau în tihnă rațele și gâștele satului. Un fost subaltern de al meu de la Brăhășoaia mi-a povestit care este cauza inundării acelui șes. Unul din copoșii prăsiți ca ciulinii mai în toate localitățile, după ce a primit terenul pe care-l
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
aparențelor, apelul la artificiul naiv -, Kantor le adaugă încă una: „Protestele unei filozofii care, de la Platon și până în zilele noastre, decretează că scopul artei este mai curând acela de a revela Ființa și spiritualitatea ei, decât acela de a se bălăci în concretețea materială a lumii, în această escrocherie a aparențelor ce reprezintă nivelul cel mai de jos al existenței”. Kantor crede, dimpotrivă, că manechinul este indispensabil teatrului său, un teatru al morții, tocmai pentru încărcătura lui de materialitate datorată acestor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care să se transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră, condamnată să râme cu râtul în pământul cel mai murdar, scârbos și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. În bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de pământ, de lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și stabilit în Italia, devine autorul și actorul acestei transformări. Vila Papirusurilor funcționează în geografia acestei dinamici filosofice. Alunecarea semantică de la epicurianul discipol al gândirii austere a lui Epicur la râmătorul fără credință și fără lege, animal grosier care se bălăcește în plăceri triviale, ține de bună seamă de o înțelegere greșită, vizibil orchestrată de dușmanii și de adversarii săi: ea datează din acea perioadă. Neînțelegerea dăinuie. Pentru că nici al doilea epicurism, așa cum n-a făcut-o nici primul, pe care
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pe un pământ necunoscut și nedeslușit. Spectacolele în care am jucat sub bagheta lui Alexa Visarion atingeau în timpul lucrului "fabulosul"! Pentru mine spectacolele lui erau "eliberări prin catharsis". Pentru spectator era un demers pentru vindecarea bolii colective în care ne bălăceam și ne duceam până la sfâșierea ființei noastre de fiecare zi. Ca regizor avea puterea, ca pe noi, actorii, să ne capaciteze să "ardem până la capăt". La O noapte furtunoasă eram vrajiți și arși în foc cumplit. Foc purificator. Încercam să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]