659 matches
-
niște cabluri, deasupra copacilor stufoși. Șiruri de păsări s-au așezat pe ele, ciripind de zor. Palmele plutesc lungindu-se pe trotuar. Degetele se-agață de burlane. „Lilith! Lilith!” Noimann-cel-de-sticlă lunecă peste un Noimann-care-curge. Mâinile sale mici se oglindesc În băltoacele altor mâini. Chipul său plutește deasupra altui chip, legânându-se deasupra și dedesubtul lui. Păianjenii, păianjenii... Noimann lunecă pe stradă. Costumul său are și el rigiditatea sticlei. Tot ce-a mai rămas e eticheta. Coniac Alexandrion. Bergenbeer. Tuborg. Dopul a sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o amenințare În aer... Ca o pasăre de pradă ce se năpustește asupra altor păsări de pradă. Pe străzi trec umbre, ca niște păsări tăcute, cu aripile umede ascunse subsuoară. În spatele lor merge Noimann, făcând ocoluri mari pentru a ocoli băltoacele. Trecătorii se opresc la semafor. Mașinile vin În goană. Din față, din spate. Pneurile scrâșnesc. Girofarele urlă... Încotro? Încotro? Sub această umbră amenințătoare, arbori solzoși se zbat ca niște pești pe uscat. Vântul mână singurătatea prefăcută În cutii de conservă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bogată; dar negândindu-se decăt la țelul lor, au străbătut tabăra, ajungând în cele din urmă pe câmpul de luptă unde scuturi, lăncii și săbii stăteau împrăștiate printre leșuri, bogate și sărace laolaltă, soldați de rând și prinți, cai și băltoace de sânge. Priveliștea acestui înfricoșător măcel le-ar fi risipit orice nădejde de a mai afla până-n ziuă ce căutau, dacă luna nu le-ar fi dat ajutorul cu palidele sale raze. Medor și-a ridicat brațele spre ea exclamând
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
guri pline, împroșcând cu roșu printre dinți și desenând modele mici pe tapetul ieftin, cu flori. Patru pereți plini: floricele, bastonașe și o formă ce părea o literă W complicată. Sânge năclăind un covor din iută, sânge coagulându-se în băltoace pe linoleum, sânge îmbibând o canapea deșelată de culoare deschisă, sânge ce stropise un vraf de ziare de lângă o masă pe care se aflau un reșou, o cratiță cu mâner lung și o conservă de supă. Mult prea mult sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să se simtă puțin amețit. Apoi, simțindu-se ceva mai bine după ce a mâncat, se pregătește să se prezinte la adresa recomandată de cerșetor. Casa se află la capătul unei alei înguste cu mirosuri cam urâte, cu grămezi de gunoi și băltoace al căror conținut nu-l poate identifica. Poarta este solidă, întărită cu bare de fier și cuie groase cu cap pătrat. Bate în poartă. Se aud pași și observă cum de partea cealaltă a porții îl privește cineva. — Am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pământul, și parfumul lor e atât de puternic, încât îmi umple camera. Rădăcinile bujorilor mei sunt înecate de ploile care țin toată ziua și încep să putrezească. Tufele sunt bolnave, au pete maronii pe toată suprafața frunzelor. Peste tot sunt băltoace. Renunț să mă mai plimb pe afară după ce An-te-hai calcă pe un scorpion de apă. Călcâiul lui s-a umflat cât o ceapă. Petrec fiecare zi după aceeași rutină. Mă machiez și mă îmbrac dimineața, pentru ca apoi să dau totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o expresie duminicală care le îmbia la pălăvrăgeală. Ținîndu-și urechile pe spate, un cățel tipărea mărunt șoseaua, grăbind pieziș pe axul ei. Din cînd în cînd coada cu vîrful ca un șumuiog, îl cîrnea către o baligă ori către o băltoacă în care își băga nasul. Probabil pentru că îi zîmbisem, dintr-o poartă, o fetiță cu priviri înlăcrimate mă întrebă: - Nenea, cînd vine tăticu? Pe gardul proaspăt vopsit cu catran se cocoțase fratele ei, ca să tragă urme cu degetul. Ținu să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ploaie mocănească, după un mutat de stupi din pădurea de salcâmi de pe deal În lanurile de floarea-soarelui din Balta secată de comuniști, picaserăm vreo cinci inși zdraveni, pe nepregătite - tractorul care trăgea remorca de albine furioase se Împotmolise Într-o băltoacă - În casa stuparului. Femeia tăiase la repezeală un pui cam slăbănog și azvârlise În tigaie cele câteva ouă pe care le găsise În cuibare. Eram mulți și mâncarea puțină. Nici pâine nu aveam, că În vremurile alea țăranii trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la spitalul militar, Comandantul urlase un sfert de oră la cei trei prăpădiți culcați În iarbă pe niște foi de cort. „Norocul vostru, boilor Încălțați, e că n-ați avut Încărcătură În remorcă. Un bob de grâu dacă ajungea În băltoacă - și vedeați voi pe dracu’. V-ar fi Împușcat la zid, cu bentițe negre pe ochi, pentru subminarea economiei naționale și pentru sabotarea securității alimentare a poporului. Îmi vine să vă toc mărunt, Începând cu tălpile, că mă băgați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
răcoritoare care a intrat și În zicători, mulți dintre vorbitori folosind cuvântul, dar neavând habar ce-ar putea Însemna, cât din pricina amintirii moștenite de la bunica vitregă care Îi aducea În fața ochilor braga și sângele acelui om amestecându-se Într-o băltoacă, mișcându-se lent și lățindu-se Întruna. Târziu, Ectoraș, căruia unii Îi ziceau și Monstrulică, Încerca să caute, În așteptarea trenului ce avea să-l ducă Într-un oraș Îndepărtat ca să-și vadă prietenii, locul În care zăcuse trupul mutilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o uliță de pe culmea coastei dinspre Dunăre, trebuia să străbată o mare parte a satului. Chiar și așa, lui Ectoraș i-ar fi plăcut ca drumul acela să se lungească la nesfârșit. Zgomotul cizmelor de cauciuc În nămol ori În băltoace i se părea muzică a fericirii și avea să-l păstreze În amintire, până să dispară și chiar dincolo de dispariție, ca pe una dintre puținele clipe de aleasă și un pic dureroasă frumusețe. Când să treacă un șleau mai adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
după ce eu nu voi mai fi. Când termină de vorbit, pieptul lui Hanbei se nărui ca un lemn putred. În mâinile sale slabe nu mai rămăsese nici un dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-l ajute pe bietul nostru stăpân. Astfel se încurajau între ei vasalii fideli care mai rămăseseră. Deși regiunea era deluroasă, nu erau pante foarte abrupte. Se vedea luna, dar, din cauza ploii, pământul de sub copaci era noroios, iar drumul, plin de băltoace. În plus, Mitsuhide și vasalii săi erau epuizați. Ajunseseră deja aproape de Yamashima și, de-ar fi putut numai să ajungă la Otsu, aveau să fie în siguranță. Și continuau să se îmbărbăteze astfel, dar, pentru oamenii frânți de oboseală, distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înțeles. — Dacă totul reușește conform planului, am să te înaintez la rangul de samurai. — Vă mulțumesc, stăpâne. Sanzo era un om curajos și neînfricat, dar vederea uriașei sume de bani îl neliniștea mai mult decât l-ar fi tulburat o băltoacă de sânge. Se prosternă din nou, apăsându-și, exagerat de tare, capul pe pământ. Când îl ridică, văzu un bătrân, care arăta ca un samurai de țară, și doi tineri voinici, încărcând baloții cu bani pe șaua unui cal. Shonyu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
revista „Elanul”. Între timp vremea s-a posomorât. Se chinuie să plouă, burnițează subțire... când pământul însetat are nevoie de atâta ploaie, de atâta apă... vegetația stagnează datorită lipsei apei din sol. Peste noapte, totuși... a plouat chiar bine, observ băltoacele din fața casei. Semn bun. Narcisele galbene înviorate alcătuiesc patru covoare frumos colorate cu tulpinițe firave. Rândurile scrise ieri d-lui Oprea nu mi se păreau tocmai bune, dar recitindu-le acum constat că sunt perfect valabile și la paginile de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
scrâșnit eu. Am alergat la oglindă ca să văd dacă era la fel de rău pe cât îmi aminteam. Pe față, la rădăcina părului, aveam un cerc alb: de-acolo mi se ștersese fondul de ten. Sub ochi aveam niște urme gri, ca niște băltoace. Dar cel mai groaznic era că aveam părul scurt și cârlionțat. Jasmine mă tunsese foarte relaxată scurtându-mi părul cu mult deasupra liniei umerilor. Apoi, ca să adauge la dezastru și o insultă, mă uscase cu föhnul producând niște bucle mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și bolul erau goale. A întrebat-o dacă mai vrea ceva și, când ea a dat din cap că da și a zâmbit, s-a apucat să-i facă vreo două friganele, pe care ea le-a aruncat într-o băltoacă de sirop de arțar și le-a devorat într-un minut și jumătate. La început, Tom a pus tăcerea ei pe seama oboselii, a neliniștii, a foamei și a câtorva altor cauze posibile, dar realitatea era că Lucy nu arăta obosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ai o armă. șase În trenul de opt, plin de moldoveni cu aer de rackeți, aglomerația ne-a îndepărtat pentru vreo patru ore. În sezon, cu toaleta tot timpul blocată, trenul de navetiști se transforma într-un veceu lung, nesfârșit. Băltoace de vin cu urină își fac drum pe culoar printre picioare, dacă-ți vine să vomiți depărtezi picioarele și-i dai drumu’, vrei să cobori - tragi alarma și cobori, exact ca în oraș, din autobuzul care te lasă în poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trebă să stau cu copilu’ chiar în căcat! (Ridic din sprâncene: nu știu dacă n-o fi vreo prejudecată, am călătorit și eu în trenuri regionale infecte, doar că la nemți nu vinul, ci berea trecută o dată prin stomac forma băltoacele tentaculare). În stația terminus, Zina trebuie să mă selecteze din masa mobilă de călători. Trebuie să-ți iei niște haine, astea-s numai bune de ars, aud în urma mea glasul ei, deja cu accente posesive, pe când mă îndreptam chitit spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pentru Piața Veteranilor, par să fi adormit pe scaunele de la coada vagonului. Pe scaunul de lângă mine, ca de obicei ultimul pe care-l observ, o fată cu burta mare, probabil până-n douăzeci de ani, suflă greu, jucându-și ghetele în băltoacele de zăpadă topită de la picioare. Părea o ființă civilizată, până când copilul dintre picioarele ei, o fetiță până-n doi ani, a scăpat pe linoleumul jegos un baton de ciocolată din care abia linsese. Tipa, probabil mă-sa, l-a ridicat frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
din drum fără nici o opreliște, nici un prag, nici un gard, o curte unde zece-doișpe copii destul de mici pentru a nu se rușina unii de alții să-și arate goliciunile feselor și sexelor de băieței și fetițe, se tăvălesc în nisip și băltoace de-a valma cu niște câini. De unde pot să iau autobuzul spre oraș? grăiesc eu cu intenția să mă fac auzit, dar a trebuit să repet de vreo trei ori până să iasă din casă o femeie măruntă, coaptă înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu fețe pictate În alb, cu buze purpurii și straturi de haine cu franjuri negre. Strada era Întunecată și udă de la ploaie, iar semaforul din marea intersecție de lângă stația de metrou, ale cărui lumini verzi, galbene și roșii clipeau În băltoace, nu era băgat de nimeni În seamă cu excepția mașinilor care claxonau. Așa arăta colțul În care locuiam. Iubeam acel loc, căci nicăieri nu mă mai simțisem atât de bine. Însă Tom avea Îndoieli. Unde ziceai că mergem? La un club
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
auzea doar plescăitul picăturilor de apă ce se prelingeau din duș, căzând pe pardoseală. Tocmai voiam sa mă duc la fereastră, când ochiul de geam s-a prefăcut în țăndări și mingea de fotbal a zburat înăuntru. Cioburile înotau în băltoace ca balenele în ocean și pe ele erau picături, mici și subțiri, mari și groase. În picături am văzut luminițe cât un vârf de ac și puncte colorate. Unele picături se întindeau până la marginea ciobului. Am auzit pași. Cineva venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
În locul unde drumul nepietruit întâlnea șoseaua, acolo cotiseră. Veniseră de la stânga, la întretăiere o luaseră la dreapta și, câțiva kilometri mai departe, intraseră în sat. Îmi aduc încă bine aminte, ca un copil ce eram, îmi făceam de joacă în băltoacele din urmele de șenile. Comuniștii se ascunseseră în pădurile de pe lângă Dunăre și zilnic se auzeau împușcături. Femeile erau mereu îngrijorate când bărbații lor trebuiau să se ducă la câmp. Tata primise în gazdă trei soldați tineri. Ei dormeau în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
septembrie și vremea rămăsese caldă, ceea ce mie mi se părea îmbucurător, căci era singura salvare dacă n-aveai decât un costum de stofă subțire. Îl periasem temeinic, curățând urmele de noroi de pe pantaloni. Când plouă la mahala, se fac îndată băltoace și e vai și amar de pantaloni. Bun, de acord, la noi se fac pretutindeni băltoace, chiar și în centrul orașului, gropi mari, adânci, care se umplu în câteva minute cu apă. Dar mi se pare că lucrurile stau astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]