459 matches
-
termică, conductivitate termică și densitatea joasă (1.85 ori mai mică decât a apei) fac ca beriliul să fie un material foarte căutat în cadrul componentelor aviatice, torpilelor, navetelor spațiale și a sateliților. Datorită densității sale joase și a masei atomice, beriliul este relativ transparent în contact cu razele X și alte forme de radiație ionizantă; așadar, este materialul cel mai comun ca și ecran de protecție pentru echipamente pentru raze X și componente ale experimentelor cu particule fizice. Conductivitatea sa înaltă
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
cu razele X și alte forme de radiație ionizantă; așadar, este materialul cel mai comun ca și ecran de protecție pentru echipamente pentru raze X și componente ale experimentelor cu particule fizice. Conductivitatea sa înaltă, precum și cea a oxidului de beriliu, au condus la utilizarea sa în managementul termal. Utilitatea comercială a beriliului necesită utilizarea unor echipamente potrivite de control al prafului, precum și controale industriale periodice datorită toxicității provocate de acesta; particulele de praf pot conduce la o alergie cronică, cauzatoare
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
cel mai comun ca și ecran de protecție pentru echipamente pentru raze X și componente ale experimentelor cu particule fizice. Conductivitatea sa înaltă, precum și cea a oxidului de beriliu, au condus la utilizarea sa în managementul termal. Utilitatea comercială a beriliului necesită utilizarea unor echipamente potrivite de control al prafului, precum și controale industriale periodice datorită toxicității provocate de acesta; particulele de praf pot conduce la o alergie cronică, cauzatoare de moarte numită berilioză. Mineralele de beriliu și smarald sunt cunoscute de către
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
managementul termal. Utilitatea comercială a beriliului necesită utilizarea unor echipamente potrivite de control al prafului, precum și controale industriale periodice datorită toxicității provocate de acesta; particulele de praf pot conduce la o alergie cronică, cauzatoare de moarte numită berilioză. Mineralele de beriliu și smarald sunt cunoscute de către egipteni, evrei și romani; scriitorul roman Pliniu le-a considerat ca fiind forme ale aceluiași mineral. El susținea că beriliul era prelucrat la minele de lângă Marea Roșie, iar smaraldul era importat din India. De asemenea prelucrarea
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
de praf pot conduce la o alergie cronică, cauzatoare de moarte numită berilioză. Mineralele de beriliu și smarald sunt cunoscute de către egipteni, evrei și romani; scriitorul roman Pliniu le-a considerat ca fiind forme ale aceluiași mineral. El susținea că beriliul era prelucrat la minele de lângă Marea Roșie, iar smaraldul era importat din India. De asemenea prelucrarea beriliului avea loc și în deșertul Nubiei în vremea Cleopatrei. Împăratul roman Nero folosea un smarald mare pentru a putea observa mai bine luptele gladiatorilor
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
și smarald sunt cunoscute de către egipteni, evrei și romani; scriitorul roman Pliniu le-a considerat ca fiind forme ale aceluiași mineral. El susținea că beriliul era prelucrat la minele de lângă Marea Roșie, iar smaraldul era importat din India. De asemenea prelucrarea beriliului avea loc și în deșertul Nubiei în vremea Cleopatrei. Împăratul roman Nero folosea un smarald mare pentru a putea observa mai bine luptele gladiatorilor din arenă. Faptul că aceste minerale ar putea conține un element chimic necunoscut a fost ceea ce
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
un nou element chimic, cu toate că nu a reușit să-l separe de oxidul său. Metalul a fost izolat în 1828 de către Friedrich Woller la Berlin, Germania și independent de Antoine-Alexandere-Brutus Bussy la Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură de beriliu în reacție cu potasiul. Structura atomului de beriliu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Be, beriliul are 4 protoni și 5 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Raza atomică medie este
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
să-l separe de oxidul său. Metalul a fost izolat în 1828 de către Friedrich Woller la Berlin, Germania și independent de Antoine-Alexandere-Brutus Bussy la Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură de beriliu în reacție cu potasiul. Structura atomului de beriliu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Be, beriliul are 4 protoni și 5 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 112 pm, raza ionică e de 0
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
Berlin, Germania și independent de Antoine-Alexandere-Brutus Bussy la Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură de beriliu în reacție cu potasiul. Structura atomului de beriliu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Be, beriliul are 4 protoni și 5 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 112 pm, raza ionică e de 0.31 Å , iar raza covalentă este de 0.93Å . Configurația electronică a atomului de litiu este
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
că heliul combinate. Abundență heliului este, de asemenea, similară cu cea de pe Soare și Jupiter. Această mare abundență se datoreaza foarte înaltei energii de legătură pe care o are heliul-4 (per nucleon) în comparație cu cele trei elemente ce urmeaza heliului (litiu, beriliu și bor). Această energie de legătură explică frecvență existenței sale ca produs atât în fuziunea nucleară, cât și în dezintegrarea radioactivă. Heliul în univers este în majoritate heliu-4 și s-a format în timpul originarului Big Bang. Cantități de heliu sunt
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
posibile, primii nuclei care au fost creați au fost cei de heliu-4. Legătură de heliu-4 de fapt, încât a consumat toți neutronii liberi înainte ca ei să se dezintegreze în particule beta , lăsând foarte puțini care să mai creeze litiu, beriliu, sau bor. Legătură nucleară a heliului-4 este mai puternică decât a altor elemente (vezi nucleogeneza și energia de legătură) și astfel nici o descărcare energetică nu era disponibilă, cănd heliul s-a format, a format și elementele 3, 4 și 5
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
posibile, primii nuclei care au fost creați au fost cei de heliu-4. Legătură de heliu-4 de fapt, încât a consumat toți neutronii liberi înainte ca ei să se dezintegreze în particule beta , lăsând foarte puțini care să mai creeze litiu, beriliu, sau bor. Legătură nucleară a heliului-4 este mai puternică decât a altor elemente (vezi nucleogeneza și energia de legătură) și astfel nici o descărcare energetică nu era disponibilă, cănd heliul s-a format, a format și elementele 3, 4 și 5
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
Ajunși, prin ciocniri succesive, la energii joase și la un grad ridicat de împrăștiere, neutronii se comportă ca un gaz molecular care difuzează. Materialele care încetinesc neutronii prin ciocniri elastice, fără a-i absorbi, poartă numele de "moderatori" (apă, deuteriu, beriliu, parafina, grafit). În 1931, Walther Bothe și Herbert Becker în Giessen, Germania au constatat că în cazul în care particule alfa de mare energie emise de poloniu au căzut pe anumite elemente ușoare, în special beriliu, bor sau litiu, o
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
de "moderatori" (apă, deuteriu, beriliu, parafina, grafit). În 1931, Walther Bothe și Herbert Becker în Giessen, Germania au constatat că în cazul în care particule alfa de mare energie emise de poloniu au căzut pe anumite elemente ușoare, în special beriliu, bor sau litiu, o radiație neobișnuit de penetranta a fost produsă. Din moment ce aceasta radiație nu a fost influențată de un câmp electric (neutroni nu au sarcina), era considerată a fi gamma. Radiația era mai penetranta decât orice raze gamma cunoscute
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
Chadwick a căutat neutronii lui Rutherford prin mai multe experimente de-a lungul anilor 1920, fără succes. Chadwick a realizat rapid o serie de experimente care arata ca ipoteza razelor gamma era de neconceput. El a repetat producerea radiației folosind beriliu, a utilizat metode mai bune pentru detectare, si care vizează radiația în parafina ca urmare a experimentului de la Paris. Parafina este un compus cu conținut ridicat de hidrogen, prin urmare, oferă o țintă densă de protoni; din moment ce neutronii și protonii
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
densă de protoni; din moment ce neutronii și protonii au masă aproape egală, protoni se împrăștie de neutroni. Chadwick a măsurat gamă acestor protoni, si, de asemenea a măsurat modul în care nouă radiație afecta atomii de diferite gaze. O țintă de beriliu bombardata cu particule alfa emise de poloniu radioactiv, s-a constatat că emite, la rândul său, particule invizibile necunoscute. Aceste particule invizibile au lovit apoi atomii de hidrogen sau de azot în repaus. Ca rezultat al acestor ciocniri protonii sau
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
creșterea conținutului mai rar răspânditului izotop U din minereul natural conținând cu precădere izotopul U). În mod normal, reactoarele presupun includerea, pe post de moderator de neutroni, a materialelor extrem de pure chimic cum ar fi deuteriu (în apa grea), heliu, beriliu sau carbon sub formă de grafit. (Înalta puritate este cerută deoarece multe impurități chimice, cum ar fi borul, sunt absorbanți puternici de neutroni și, astfel, o adevărată „otravă” pentru reacția în lanț). Mai urma să fie rezolvată problema producerii unor
Fisiune nucleară () [Corola-website/Science/304270_a_305599]
-
lanț). Mai urma să fie rezolvată problema producerii unor astfel de materiale la scară industrială. Până în 1940, cantitatea de uraniu metalic produsă în SUA a fost de câteva grame și acestea de o puritate nesigură; la fel: câteva kilograme de beriliu metalic, câteva kilograme de apă grea și nici o cantitate de carbon cu puritatea cerută de un moderator. Problema producerii în cantități mari a uraniului de puritate înaltă a fost rezolvată de Frank Spedding folosind procese thermit (oxidarea aluminiului metalic). În
Fisiune nucleară () [Corola-website/Science/304270_a_305599]
-
000 de secunde a urmat era nucleosintezei, era în care s-au format nuclee de deuteriu și care este prezent în universul de acum. Tot în aceste prime 1.000 de secunde s-au format și unele nuclee de litiu, beriliu și heliu. Când universul a ajuns la vârsta de un milion de ani a ajuns sa se răcească până la temperaturi de 3300 °C în medie în care protonii și nucleele mai grele s-au format în urma nucleosintezei, putând apoi să
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
imprevizibile, au adus dovezi suplimentare în favoarea conceptului de izomerie. Descoperirile lui Wöhler au avut o mare influență asupra teoriei chimiei. În perioada 1820-1881, practic toate revistele de chimie au publicat în fiecare an articolele sale. Wöhler a fost și co-descoperitorul beriliului și siliciuliui, precum și a sintezei carburii de calciu, printre altele. În 1834, Wöhler și Liebig au publicat un studiu despre uleiul de migdale amare. Prin aceste experiențe ei au demonstrat că un grup de atomi de carbon, hidrogen și oxigen
Friedrich Wöhler () [Corola-website/Science/299500_a_300829]
-
conține un metal în combinație cu oxigenul. Davy, Oerstedt și Berzelius au încercat să extragă acest metal, dar fără succes. Lucrările lui Wöhler pe același subiect au dus la descoperirea aluminiului metalic. Lui i se datorează și izolarea elementelor ytriu, beriliu și titan, observația că siliciul poate fi obținut sub formă de cristale și că unii meteoriți conțin materie organică. El a analizat o mare cantitate de meteoriți și timp de mai mulți ani a scris rezumatul literaturii despre meteoriți în
Friedrich Wöhler () [Corola-website/Science/299500_a_300829]
-
al protonilor pe care îi posedă; el a speculat că acest surplus de masă este compus din niște particule necunoscute, neutre din punct de vedere electric, pe care provizoriu le-a numit „neutroni”. În 1928, Walter Bothe a observat că beriliul emite o radiație neutră electric și foarte penetrantă, atunci când este bombardat cu particule alfa. S-a descoperit mai târziu că această radiație putea scoate atomi de hidrogen din ceara de parafină. Inițial, se credea că este radiațe gamma de energie
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
a descoperit că efectul de ionizare este prea puternic pentru a fi cauzat de radiații electromagnetice, atât timp cât energia și impulsul se conservă în interacțiune. În 1932, Chadwick expunea diverse elemente, cum ar fi hidrogenul și azotul, la misterioasa „radiație a beriliului” și, prin măsurarea energiilor particulelor încărcate, el a dedus că radiațiile se compun de fapt din particule neutre electric care nu puteau fi lipsite de masă ca razele gamma, ci trebuia să aibă o masă similară cu cea a unui
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
și nu numai. Plantațiile de orez produc metan în timpul procesului de crestere a plantei. În gazul de iluminat obținut prin distilarea uscată a huilei există un procent de circa 20-30%. are la bază reacția dintre o carbură (de aluminiu, de beriliu) și apă AlC + 12HO = 3CH + 4Al(OH). folosește ca materie primă acetatul de sodiu (sau de potasiu) prin încălzire cu calce sodată: CH-COONa + NaOH = CH + NaCO Metanul este un gaz incolor, inodor, mai ușor decât aerul. Este puțin solubil în
Metan () [Corola-website/Science/302507_a_303836]
-
cunoscut ochelarii, dar îi utilizau împotriva razelor solare sau ca si talisman, nicidecum pentru corectarea vederii. De abia prin secolul XI apar menționări ale folosirii lor și în scop optic. Se foloseau lentile semisferice din cristal de stâncă sau din beriliu și ei le numeau "lapis ad legendum", în traducere, "piatră de lectură". Acești așa ziși ochelari fiind foarte grei, erau ținuți cu mâna în timpul cititului, dar nu înaintea ochilor, ci a textului de lecturat. De abia prin Veneția anilor 1300
Ochelari () [Corola-website/Science/316818_a_318147]