527 matches
-
și am privit în jur. Nu mi se părea nimic schimbat prin cameră. Lampa roșie de la sistemul de alarmă era aprinsă. Pe colțul mesei se afla o ceașcă goală de cafea. În scrumieră stătea înfipt mucul ultimei țigări stinse de bibliotecară. Marlboro Light. Fără urme de ruj. Dacă-mi aminteam bine, nu fusese deloc fardată. Mi-am verificat creioanele și carnețelul. Din cele cinci creioane pe care le ascuțisem frumos, două aveau vârfurile rupte, două boante, și unul era intact. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
va lăsa s-o întâlnesc, chiar dacă îmi promisese că va face lucrul acesta când zilele se vor mai scurta și forțele Umbrei vor mai păli. Se pare că acum îndeplineam toate condițiile. Apoi, cu ochii închiși, m-am gândit la bibliotecară. Simțeam cum mă năpădește tristețea, dar nu-mi dădeam seama care era motivul. Cu cât mă gândeam mai mult la ea, cu atât eram mai trist. O tristețe adevărată, pură. Trăiam cu senzația că am pierdut ceva legat de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Imensă! Dacă efortul meu ar fi fost menit să contribuie la progresul omenirii, mai înțelegeam, dar așa cum mi se prezentau lucrurile, munca mea era în zadar. — La ce bun să citesc visele astea vechi din cranii? am întrebat-o pe bibliotecară. Știu, mi-ai mai spus că asta e treaba mea. Dar ele trec prin mine și-atât. Nu pricep o iotă. Și cu cât citesc mai multe, cu atât mă simt mai epuizat fizic. Cu toate astea, citești ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Poate mă concentrez atât de mult ca să umplu golul din mine. Știu însă că nu este singurul motiv pentru care o fac. Cred că fata are dreptate. Îmi fac treaba de parcă aș fi posedat. — Cauza e undeva în interiorul tău, zise bibliotecara. — În interiorul meu? — Părerea mea e că ar trebui să-ți deschizi mai mult sufletul. Nu pretind că știu prea multe despre asta, dar sufletul tău e foarte bine sigilat. Visele vechi au nevoie de tine, și tu ai nevoie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
De fapt, asta înseamnă a citi vise și așa mi se întâmplă tot timpul. Chiar tot timpul. După ce craniul rămâne fără pic de căldură în el, stors de toate visele pe care le-ar fi putut avea, i-l dau bibliotecarei și ea îl pune pe tejghea. Fac o mică pauză. Îmi pun mâinile pe masă, îmi reazem capul în mâini și încerc să mă relaxez. Nu pot citi mai mult de cinci-șase vise pe noapte pentru că nu sunt capabil să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mult decât pot, degetele mele nu mai percep decât un fel de bâlbâială de nedeslușit. Pe la ora unsprezece mă simt întotdeauna foarte obosit. Atât de obosit, încât nici nu sunt capabil să mă ridic o vreme de pe scaun. După ce termin, bibliotecara mă tratează întotdeauna cu cafea. Uneori mă servește și cu fursecuri sau cu plăcinte cu fructe pe care le face acasă. Nu vorbim niciodată în timp ce mâncăm și ne bem cafeaua. Oricum nu m-aș simți în stare să scot o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție. De ce naiba m-a apucat tocmai acum? De ce nu atunci când am fost în pat cu bibliotecara care avea stomacul dilatat? Să pățesc eu așa ceva chiar în mijlocul scării? Să mă excit numai din pricina a două brățări de argint? Când lumea era pe cale să se sfârșească. Fata flutura lanterna când am ajuns eu jos. — Sunt Întunegri pe-aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pornind spre bibliotecă. N-am putut citi ca altădată. După ce descifram visele unui craniu, ochii mă înțepau din pricina luminii pe care o emanase. Aveam senzația că erau plini de nisip. Și vârfurile degetelor își pierduseră parcă sensibilitatea. În asemenea momente, bibliotecara îmi aducea un prosop rece ca să-l țin pe ochi, precum și niște supă caldă sau lapte rece. N-aveau nici un gust și parcă îmi amorțea limba. După ce mă mai obișnuiam puțin, eram în stare să le beau fără să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
concentrat toată atenția asupra părții de jos. Eforturile mi-au amintit de situația în care încercam o erecție, dar penisul refuza să reacționeze. Era ca și când voiai să introduci energie în vid. Nu se putea! Am ajuns să mă gândesc la bibliotecara cu părul lung și cu stomacul dilatat. Și la fiascoul meu total. Cam de pe-atunci toate au început s-o ia razna. Dar nu puteam să mă gândesc o veșnicie la asemenea prostii. Nu erecția este scopul principal în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
recupera în lumea aceea tot ce ai pierdut aici. Și ce o să mai pierzi... Ceea ce am pierdut? — Da, spuse Profesorul cu convingere. Da, tot ce ai pierdut se află acolo. 26 La capătul lumii Centrala electrică Când i-am spus bibliotecarei că voiam să vizitez centrala electrică, s-a încruntat. — E în pădure, spuse ea îngropând cărbunii încinși în coșul cu nisip. — E la intrarea în pădure. Paznicul a spus că nu e nici o problemă dacă merg până acolo. Nu știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ciudate. Semănau cu cele produse de o briză puternică, dar nici urmă de așa ceva în jur. În plus, erau monotone. Sunetele se întețeau pe măsură ce înaintam în pădure, dar nu ne-am dat nici unul seama despre ce putea fi vorba. Și bibliotecara venea prima oară la centrala electrică. Dincolo de stejarii cei înalți, cu trunchiurile groase, se vedea un teren viran, iar la capătul lui, un fel de magazie mare. N-ai fi zis că e centrală electrică. Nici un semn particular în sensul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
În afara ei, nu se zărea absolut nimic altceva. Nici un dispozitiv, nici un aparat. Arăta ca un grajd pentru cai de curse. Sau ca un cuptor uriaș pardosit cu același tip de cărămizi ca și cele din exterior. Am lăsat-o pe bibliotecară la ușă și am intrat singur. Bărbatul m-a observat când am ajuns în apropierea coloanei. M-a țintuit cu privirea fără să se miște și aștepta să mă apropii. Era mai tânăr decât mine cu câțiva ani. La o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vântul, am zis eu. Bărbatul a încuviințat. M-a luat apoi de mână și am pornit spre intrare. Era cu jumătate de cap mai scund decât mine. Mergeam alături de parcă eram prieteni de-o veșnicie. Când a văzut-o pe bibliotecară, a dat ușor din cap în semn de salut. — Bună ziua! zise ea. — Bună ziua! răspunse el. Ne-a condus spre un loc unde vâjâitul nu se auzea atât de tare. Era un luminiș în spatele căsuței. Ne-am așezat pe buturugi. — Vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu. Cert e că locuiesc aici și cu asta basta. Trebuie să stea cineva și aici ca să vadă de aparat. Pe urmă, eu trăiesc la intrarea în pădure, nu în pădure propriu-zis. — Sunt și persoane care locuiesc în pădure? întrebă bibliotecara. A rămas puțin pe gânduri și pe urmă a dat din cap de câteva ori. — Știu că mai sunt câțiva, dar ei trăiesc mult mai departe de aici. Scot cărbuni, curăță pădurea, plantează terenul defrișat... Eu n-am văzut decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să verific mașinăria aia, să văd dacă funcționează ventilatorul și transformatorul. Trebuie să fac asta din jumătate în jumătate de oră. Sunteți amabil să mă așteptați în camera cealaltă? M-am întors în sufragerie și am băut cafeaua pregătită de bibliotecară. — Acela-i instrument muzical? mă întrebă ea. — Un tip de instrument. Există mai multe feluri și fiecare scoate sunetele lui specifice. — Arată ca niște foale. — Principiul de funcționare e același. — Pot să-l ating? — Bineînțeles. L-a apucat cu amândouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu are cum să se ivească fără disperarea provocată de pierdere sau de eșec. Așa ceva mi s-ar părea mie normal să se întâmple. Dar nu se întâmplă în Oraș. Apoi, mai e problema dragostei. Presupun că o iubești pe bibliotecară, dar sentimentele tale nu vor duce nicăieri pentru că ea nu are suflet. Oamenii fără suflet nu sunt decât niște stafii. Și-atunci o să începi să te întrebi ce sens are să iubești? Ești convins că așa ceva îți dorești toată viața? Vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
semăna cu praful. Nici nu se ridica, nici nu se cufunda. O mișcare fără dimensiuni. Am suflat, dar praful n-a dispărut. Cred că nici măcar un vânt puternic nu l-ar fi putut urni din loc. M-am gândit la bibliotecară, la lucrurile ei aruncate pe jos: rochia de catifea, ciorapii, chiloții. Or mai fi zăcând acolo? M-am purtat cinstit cu ea? Oare am procedat bine că nu i-am spus adevărul? Dar cine naiba vrea să știe adevărul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
telefonul. La ora unsprezece m-am dus la toaleta din parc, m-am urcat apoi în mașină și am pornit spre port, gândindu-mă la perspectiva congelării. Când am trecut prin Ginza, am căutat-o din priviri pe prietena mea, bibliotecara, dar n-am văzut-o. Strada aceea luxoasă era plină de oameni de afaceri îmbrăcați în costume. În fața ochilor mei se perindau doar chipuri necunoscute. Când am ajuns în port, am tras mașina lângă o magazie mică, am fumat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-le să se simtă liberi, să se folosească de libertatea lor. Suntem, constat, ca o brigadă de agitație care a sosit cu directive din Europa. Svetlana Andreeva are inspirația să ne propună să citim fiecare câte ceva din creația noastră. O bibliotecară tânără din secția traduceri și literatură universală vorbește frumos despre poezia Anei Blandiana - „care i-a venit la suflet” - și ne roagă, pe mine și pe Adrian Popescu, să-i transmitem poetei mulțumirile ei... O altă fată îmi spune că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la micul party de la final. „Poetul nostru” - îmi spunea cu mândrie șefa, căci observase interesul aedului pentru mine. Poetul cânta cu pletele în vânt, dându-și drumul vocii neîmblânzite, sorbindu-și voluptuos momentul de libertate, iar eu făceam conversație cu bibliotecarele, sub căutătura piezișă a securistului ochelarist: individul, îmbrăcat la patru ace (avea, altfel, aspectul unui cuminte profesor de liceu), sorbise tot timpul din paharul cu suc - fusese singurul care nu s-a atins de șampanie și nici de vodcă! Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe doi dintre „vechii” Vasluiului în persoana Cătălinei Flondor și a lui Mihai Dumitriu (conu’ Mișa cum îi spuneam noi, poate în semn de respect fiindcă era mai în vârstă decât oricare dintre cei de la cenaclu). Ea a lucrat ca bibliotecară la Biblioteca județeană Vaslui de la terminarea facultății și până la ieșirea la pensie, când a plecat definitiv din Vaslui în Timișoara ei natală. Conu’ Mișa a avut o traiectorie finală a vieții foarte zbuciumată, pentru că nu a știut cum să îmbătrânească
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
plec acasă, Dar în pauză, încerc eu naiv, Iarăși râsete și hohoteli printre doamne și domnișoare, Dacă orele sunt dreptul elevului, să știi, domnule, că pauzele sunt dreptul profesorului, nu mă pui dumneata pe mine în pauze să fac pe bibliotecara! Aș putea face eu! mă privește de sus până jos cu o curiozitate abia stăpânită și nu-și dă seama ce urmăresc de fapt, Fă-o! dar pe răspunderea dumitale, se pierde o carte, plătești! Așa să fie, doamnă! în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Ibidem. A. Zub, „Istoriografia...”, loc cit., pp. 192-194. Ibidem, p. 202. Născută la Leningrad `n 1904, a obținut titlul de doctor `n istorie `n 1947 cu o teză despre „Imunitățile din Principatele Române `n sec. XIV-XV”, 107 p. A fost bibliotecară la Fundația Universitară „N. Iorga” (1930-1937) și la Institutul de Istorie Universală „N. Iorga” (1943-1947). Pentru oportunismul său a fost răsplătită cu titlul de conferențiar și postul de cercetător științific principal (din 1948/1949). Vezi Enciclopedia istoriografiei românești, București, 1978
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
București - 4.VII.1995, Atena), clasicistă. Este fiica Sinioriței (n. Peritis), originară din Grecia, și a lui Giorgios Himos, comerciant în Grecia și România. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie, secția clasică, a Universității din București, absolvind în 1930. Bibliotecară (1933-1934), devine cadru didactic în aceeași facultate (1934-1972). Își susține doctoratul cu teza Viața și opera umanistului român Ștefan Bergler (1941). Predă limbile greacă și latină la mai multe licee Bucureștene și organizează gratuit cursuri de greacă pentru cercetători. Membră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288036_a_289365]
-
absolvit Liceul de filologie-istorie „Zoia Kosmodemianskaia” (1987) și este licențiată a Facultății de Litere a Universității din București (1993). Și-a luat doctoratul în filologie cu teza Romanul popular în România în secolul al XIX-lea (2001). A lucrat ca bibliotecară la Academia de Teatru și Film (1988-1991), redactor la revista „Moftul român” (1991-1993), profesoară de limba și literatura franceză la Școala Centrală din București (1993-1995); din 1995, este redactor la Televiziunea Română, realizând diverse programe literare și culturale. Debutează publicistic în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286842_a_288171]