2,247 matches
-
iar muncitorii mai scoteau câte-o tibie sau cranii când înfigeau cupa escavatorului. Au început să se-nchine, au vrut s-oprească lucrul, dar i-au mânat securiștii. Chiar unde e acum terenul de sport. Tot acolo au fost îngrămădiți bieții oameni unii peste alții, s-a turnat prin ’41 var peste ei. Ioan a vândut casa veche, cu zidurile ei de jumătate de metru, puteai să te-ntinzi pe pervaz cât era de lat, cu intrarea cu scări înalte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
auzi pe prinț spunînd cu o amărăciune pînă atunci nesesizată în voce, îl auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși nu avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se convingea pe măsura desfășurării faptelor, "în general", dar nu întotdeauna, de data aceasta cuvintele prințului i se părură nu doar potrivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un destin tragic, dragă Leonard, dar asta nu înseamnă ce-ți închipui tu. Tragic nu înseamnă întotdeauna măreț, înălțător. Cel mai adesea tragic înseamnă de neînțeles, fără logică, o contradicție dureroasă între necesitate și întîmplare. Uite, în cazul său, ah, bietul Balbo, în cazul său sfîrșitul va fi așa, un fel de eroare. Un om ca el nu poate sfîrși decît dintr-o greșeală. Toate îi sînt favorabile, are gloria, are putere, vrea avioane, are avioane, Ducele face pe dracu-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mihail, emoțiile sînt la fel de primejdioase ca neparticiparea. Unii susțin că e mai bine chiar să nu participi decît să te bagi într-o cursă în care îți tremură picioarele. Dar, mă rog, nu pentru asta am venit la dumneavoastră. Pentru bietul Leonard Bîlibîie, pentru mine a fost un moment îngrozitor, dar n-am putut face nimic, absolut nimic pentru el. Nu fusesem în cele mai bune relații, aș putea spune, după o iarnă petrecută împreună la Vladia, la conac, în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Nu-i nimic, putem crede fiecare în ceea ce vrem, nu ne deranjăm reciproc din cauza asta. S-ar putea ca și ordinele pe care i le-ați dat lui Bîlbîie să facă parte din destinul său, nu din gîndirea dumneavoastră... Și bietul Leonard mi-a spus că e vîrît pînă în gît într-o afacere destul de primejdioasă. Ăsta a fost cuvîntul folosit de el și sincer să fiu m-a amuzat și de aceea nici nu l-am crezut. Mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
grei ori, cine știe, ceva și mai mult. Cu un cuvînt geu, dar adevărat, Bîlbîie era cel care îi va trăda chiar dacă trădarea lui în planul mare al sorții Țării însemna curaj și iubire de Țară. Trebuia să se aștepte bietul Bîlbîie la nenorocirea sa pentru că nimeni dintre muritori nu face un lucru judecîndu-l din capul locului ca fiind rău, de neiertat. întotdeauna va exista o scuză, o motivație pentru orice ticăloșie. Iuda însuși își putea justifica vînzarea prin aceea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de el, de parcă atunci ar fi coborît dintre dealurile Vladiei. Era de zece zile în București, dar Bîlbîie se îngrijise să arate cît mai boțit. Neras, cu ochii lăcrimînd, i-o fi pus ceva praf sub pleoape, era în stare bietul Leonard, cu o cămașă ruptă în spate, mai bine zis sfîșiată destul de credibil. Adjutantul Popianu făcea o figură grozavă. Și eu l-aș fi crezut că a venit pe ascuns, furișîndu-se printre vagoane, dormind pe sub un gard de spini ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
decît cu pași repezi și mici, ca un automat. Ați văzut, cred, automatele de pe la bîlciuri, la tragerea la țintă, întărește ochi și mînă pentru patria română, cam așa arăta locotenentul Georgescu. Un automat cu o minte diabolică, vă dați seama, bietul Bîlbîie a pus o întrebare care putea fi normală, toate punctele principale erau pomenite în afară de Consiliul de Miniștri. S-a uitat Georgescu la cei doi, Stoicescu și Corvino făcură fețe-fețe, mi-am dat seama că e groasă rău și drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cumpărați cu banii primiți de la tatăl lui, drept răsplată pentru reușita la examenul de diplomă. În următorul paragraf se ajunge la plecarea lui la Uzička Požega, În mai 1933. Cu el a călătorit, În vagonul de clasa a doua, și bietul Gherasimov, fiul emigrantului, amândoi la primul lor teren: măsurau pământurile Serbiei, făceau planuri de cadastru și de cartografiere, lucrau când cu mira, când cu teodolitul, pe cap aveau pălării de pai, era‑n plină vară, soarele dogorea, se cățărau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o să vă doriți să vă-ntoarceți, fie și înotând. Îl privi pe Chimé. Tu o sa vâslești până când o să-ți sângereze mâinile... Se întoarse către celălalt. Iar tu, care se pare că ai pielea bună, o să fii Omul-Întoarcere. —Omul-Întoarcere?... se îngrozi bietul Vetéa Pitó. Tané să mă păzească! — Încă mai ai timp să renunți. Mândrul scufundator ezita câteva clipe, se întoarse în toate părțile, căutând parcă un ajutor pe care nimeni nu i-l putea da și, în cele din urmă, aprobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un zgomot scurt, urmat de un urlet de durere, și când se apropiară câțiva oameni cu torțe, descoperiră îngroziți că, în zborul sau nebunesc, urmărit de prădători, un pește zburător se înfipsese cu violența în ochiul drept al cârmaciului principal. Bietul Moeteráuri căzuse pe spate în urmă puternicului impact, și doar plasă de protecție de la pupă îl împiedicase să nu cadă în apă, unde ar fi fost de îndată devorat de micii rechini care înotau tot timpul în urmă vasului. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
formidabil și inexplicabil simt de orientare al porcilor le permitea căpitanilor polinezieni să aleagă drumul cel bun, insă prezenta un inconvenient major: de cele mai multe ori, rechinii care dădeau târcoale prin preajmă sau chiar temutele baracude nu-i lăsau suficient timp bietului dobitoc să se hotărască încotro să pornească, incluzându-l în prânzul lor înainte de a fi de vreun folos stăpânilor săi. Totuși se întâmplă destul de rar că un bun navigator să fie nevoit să recurgă la asemenea trucuri, căci chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de ce, căci nu depășeau o sută de persoane, cu tot cu bătrâni și copii. Așadar, capacitatea lor de apărare în fața unui atac era aproape nulă și, după cum aveau să se convingă mai tarziu oamenii de pe Marara, aceste atacuri aveau loc destul de frecvent. Bieții băștinași din Jailali - căci așa afirmau că se numește insula lor - nu puteau decât să se ascundă în peșterile din munți, unde se vedeau obligați să aștepte neputincioși că agresorii să jefuiască totul în calea lor. Cand le arătară pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din insulele Filipine. În cele din urmă compasiunea învinse teamă, mai ales că bieții oameni păreau mai degrabă cadavre ambulanțe decât pirați agresivi, iar catamaranul se apropie de țărm. Femeile putură să-și dea frâu liber sentimentelor, îngrijindu-se de bieții nenorociți, care arătau ca si cum ar fi fost deja cu un picior în groapă. De fapt, o parte a plajei era deja semănata cu morminte simple, deasupra cărora înfipseseră câte două lemne încrucișate, iar într-un adăpost pe care il ridicaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din apa acel obiect greu și cu un aspect ciudat, toți cei prezenți au rămas uluiți în momentul când greutatea care atârnă în interiorul sau se lovi de pereții strălucitori. Primul zgomot pe care il scoase aproape că îi asurzi pe bieții sălbatici, care nu auziseră niciodată sunetul vreunui instrument metalic, ale cărui note erau de o sută de ori mai puternice decât cele scoase de cea mai mare cochilie. Clopot! Ce cuvânt blestemat! Clopotul de pe Sân Juan Nepomuceno deveni, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
toată autoritatea lui pentru a evita ca persoanele de pe insulă să-și piardă mințile. În special Vetéa Pitó nu-și mai încăpea în piele de bucurie, întrucât, de bună seama, clopotul era al lui, si atat Tapú Tetuanúi,cât și bietul Chimé din Farepíti simțiră cum li se strânge inima în clipa când scufundatorul anunță în gura mare că, atunci când se va întoarce în Bora Bora, o să-l atârne în fața casei lui, pentru că frumoasa Maiana să-l poată face să sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
noi. Dar am suferit atât de mult... se tângui Tapú. —Tu?... se miră scufundatorul. Cei care au suferit sunt Puni, care a pierdut un braț, și cei trei viteji care au murit atât de departe de Bora Bora!... A suferit bietul Țupăia, care sperase să-și regăsească fiica și a descoperit că nu se află aici!... Asta inseamna suferință adevărată. Restul nu e decât o înghițitură amară, cu care va trebui să te obișnuiești. Măcar de m-ar fi lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
orizont. Nu erau decât două pete care alunecau încet peste un ocean calm, insă Tapú Tetuanúi avea impresia că erau doi paianjeni uriași, cu niște picioare enorme, care se pregăteau să se arunce prin surprindere asupra victimelor, profitând de întuneric. Bietului băiat începuseră să-i transpire mâinile, apoi simți o dorință aproape de nestăpânit să o ia la fugă, și doar un efort supraomenesc îi permise să rămână întins pe nisip, hipnotizat la vederea, de la o distanță atât de mică, a sângeroșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și refuză să plece de pe cer, menținându-se nemișcat deasupra liniei orizontului. Fură probabil orele cele mai amare din viața lor, până când, ca și cum s-ar fi plictisit de acel joc absurd și s-ar fi hotărât să-i lase pe bieții muritori cu problemele lor mărunte, soarele se ascunse dintr-odată în ocean, lăsându-le loc primelor umbre ale serii. —Gata? întreba Miti Matái. Erau gata cu toții. De ore întregi, de zile întregi, de secole întregi aproape, căci fiecare dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
porni nebunește cu Dan în urma ei. Uluiți, cei doi se uitară unul la altul. Oliviu ridică din umeri și plecă după ceilalți în vreme ce fratele său scrâșni din dinți, gândind că fata asta obraznică trebuia pusă la punct imediat. Se chinui bietul Renar, câteva zile bune, să ajungă la un capăt cu îndărătnica de vară-sa dar nici chip să iasă, măcar o dată, așa cum ar fi vrut el. Se întorcea seara acasă sufocat de un sentiment de neputință pe care nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Renar a ținut mâna Luanei până când Ștefan a venit să și-o revendice. Atunci a ridicat-o în brațe și-a luat-o la fugă. Mirele a alergat după el. În clipa în care i-a smuls-o de la piept, bietul Renar nu și-a mai putut reține lacrimile. Întors în restaurant, în aplauzele nuntașilor, mirele și-a învârtit mireasa în brațe prin toată sala, spre deliciul invitaților. Momentul dezbrăcării miresei a făcut-o pe Luana să izbucnească în plâns. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu ezitările manifestate de obicei de toți cei pentru care indoneziana nu era limba lor maternă. Era cam cald, nu-i așa, iar ploile Întârziau, dar nu trebuie să ne plângem, nu-i așa, doar nu suntem cultivatori de orez, bieții de ei. Hm, ce femeie excepțională, a zis el. Iar mie mi se spusese că sunteți americancă! — Nu chiar. Vedeți, eu m-am născut la Irian. Primii ani de viață mi i-am petrecut În cel mai Îndepărtat colț al
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pot să stau În paradis, când În Europa se-ntâmplă ce se ntâmplă. Toți cei de-aici se prefac că războiul n-are nimic de-a face cu ei, dar are. Nu putem să ne ascundem veșnic. Uită-te la bietul Walter! Pasărea Își continua cântecul prea ascuțit și prea intens pentru liniștea nopții. — Probabil că și noi o să plecăm, a zis Margaret. Nu ime diat, poate În câteva luni. Oricum, ai mei și-au cam terminat treaba, e vremea s-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pielii înfiorate, atât, atât, să fie foarte multă liniște. Strânse pleoapele buimăcită. Cochetați cu ideea de vârstă, doamnă, îi spuse Dimitrie. Și nu-i cazul, deocamdată nu-i cazul. Bineînțeles că nu era cazul, asta știa și ea foarte bine, bietul naiv, cum căzuse în plasă! Zâmbi măgulită: uite că uneori sunt suficiente și armele minții. În pragul ceainării întrebă: Oare mai am dreptul să-mi fac vreo iluzie? El o privi pentru o clipă, aproape că-l bufnea râsul, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
eu aici locuiesc și cunosc norii ăștia în atâtea feluri. Aici stăm noi 3, Pinochio, Miau și cu mine, de obicei Prințesa rupe patul cu tropăituri și când voi pleca, proprietara îmi va cere bani să repare patul și tot bietul Baby îi va da bani și mi se rupe sufletul că trebuie să iei din banii de casă, lasă, Baby, doar eu am locuit aici, eu plătesc, mă descurc eu, Miau se aruncă în gol ca o balenă, se ghemotocește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]