492 matches
-
editor), The Iranian Languages, Routledge, Londra, 2013. 6.2.2. Ramură europeană 6.2.2.1. Limbi indo-europene izolate: greacă, armeana, albaneză Limba greacă are o evoluție "pe verticală": protogreaca, greacă miceniana, greacă veche (elina), greacă comună (koiné), greacă medie (bizantina), greacă modernă (neogreaca). Macedoneană antică (l.m., considerată dialect grec sau limba înrudită cu greacă veche sau limba paleo-balcanică), sec. VII i.C. - 150 i.C., a fost înlocuită de greacă koiné. A atins apogeul în vremea lui Filip al II
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
C.) în dialectul ionic vechi. În ionică nouă scriu Herodot și Hipocrate. O dată cu dezvoltarea statului atenian, dialectul ionic (varianta atica: Eschil, Sofocle, Platon). Greacă koiné (l.m.): sec. IV i.C. - sec. VI d.C. Pierderea accentului muzical, simplificarea morfologiei. Greacă medie/bizantina (l.m.): sec. VI - 1453. Limba a culturii bizantine și a credinței creștine ortodoxe. Greacă modernă/neogreaca (15 mîl.): Grecia, Cipru. Două variante: dhimotiki (vorbită, populară), folosită în comunicarea uzuală și katharevusa ("purificata"), apropiată de greacă veche, folosită în ocazii oficiale
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
al III-lea d.C. triburi gotice se aflau stabilite în Crimeea; foarte importantă pentru lingvistică comparată familia indo-europeană, ramura germanica, grupul de est gotica originală creată de Wulfila, după model grecesc, cu caractere latine și runice 130. greacă (veche, koiné, bizantina și neogreaca) O Grecia, Cipru; patru perioade: 1. protogreaca (cca 2000 i.C.); 2. greacă miceniana (cca 1600 - 1100 i.C.); linearul B - scriere silabica de origine cretana; 3. greacă veche, elina (cca 800-300 i.C.); dialecte: eolic, arcado-cipriot, ionic-atic
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
800-300 i.C.); dialecte: eolic, arcado-cipriot, ionic-atic (Eschil, Sofocle, Platon), doric, grec homeric (poemele Iliada și Odiseea, sec. IX-VIII i.C.); 4. greacă comună, koiné (sec. IV i.C. - sec. VI d.C.); formată pe baza dialectului atic; 5. greacă medie, bizantina (sec. VI - 1453); 6. greacă modernă, neogreaca (din 1453 pînă astăzi); greacă actuala are două variante: una vorbită, populară (dhimotiki) și una scrisă (katharevusa "purificata"), apropiată de greacă veche, folosită în ocazii oficiale familia indo-europeană, grupul helenic (greacă veche și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
dintre India și Pakistan, de unde au migrat masiv spre vest în jurul anului 1000; au rămas aproximativ 300 de ani in Sultanatul Rum (Anatolia, Turcia de astăzi), perioadă în care limba s-a îmbogățit cu cuvinte din neopersană, armeana și greacă bizantina; după 1381 se răspîndesc în Balcani și apoi în întreaga Europa (împrumuturi din diverse limbi europene) familia indo-europeană, ramura indo-ariană, grupul indic central; SVO; adj. - subst. latină, greacă, chirilica, arabă 309. romanșa O Elveția (cantonul Grisons); dialect occidental al limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Vezi și exemplul de la 81'282.3 811.134.3 Limba portugheză 811.14 Limba greacă (elenă). Specificați fazele prin '0.... Exemplu(e) de combinații: 811.14'02 Greacă clasică, 811.14'03 Koine (Greacă Noului Testament), 811.14'04 Bizantina, 811.14'06 Greacă modernă 811.15 Limbi celtice 811.16 Limbi slave 811.161.1 Limba rusă. Vezi și exemplul de la 81'282.2 811.17 Limbi baltice 811.21/.22 Limbi indo-iraniene 811.214.21/.22 Limbi hinduse
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
134 greacă 42, 49, 57, 62, 77, 90, 97, 112, 115, 117, 135, 136, 137, 145, 153, 209, 238, 240, 241, 248, 264, 266, 272, 279, 282, 295, 296, 298, 303, 310, 320, 323, 337, 344, 345, 346, ~ atica 111, ~ bizantina (medie) 111, 153, 266, 297, 346, ~ dhimotiki 153, 266, 323, ~ ionică 111, ~ katharevusa 153, 266, ~ koiné 111, 153, 266, 282, 346, ~ miceniana 153, 266, ~ modernă (neogreaca) 153, 266, 323, 346, ~ veche 58, 83, 87, 109, 142, 143, 153, 241, 266
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
abstracțiune...”. Ca efect al „destinderii” de după Conferința de la Geneva (1955), beneficiază de un decret de grațiere și reintră în legalitate. În decembrie 1956 este angajat, prin concurs, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei al Academiei, secția de artă medievală (bizantină). Elaborează un studiu despre pictura Bisericii Domnești din Curtea de Argeș (apărut abia în 1970) și începe o monografie despre mănăstirea Probota (arhitectură și pictură), manuscris confiscat de organele Securității. Arestat la 9 septembrie 1959, este condamnat de Tribunalul Regiunii a 2
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288628_a_289957]
-
mod, cert este că el înregistrează o tradiție, bine înrădăcinată în conștiința românilor norddună reni, aceea a apartenenței lor la Imperiu. De altfel nu pot fi negate influențele bizantine în organizarea primelor voievodate-ducate românești care au ca model ducatele (temele) bizantine de graniță, așa cum a fost tema Paristrion, încât se poate spune că cele dintâi cristalizări de stat ale românilor stau „cu fața spre Bizanț” , iar „folosirea modelelor bizantine este incontestabilă în ce privește structurarea societății statale românești” . Chiar în perioada cuprinsă între
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
vechi și premoderne. În contribuțiile din anii următori - Vocația europeană a literaturii române vechi (1991), Recitind literatura română veche (I-III, 1994-2000), Literatura română barocă în context european (1996) -, Dan Horia Mazilu analizează rosturile retoricii, mai cu seamă ale celei bizantine, în construcțiile baroce din literatura noastră, interesul acordat unor „genuri” și motive literare, prevalența unui imaginar definibil ca baroc. Propunând „un nou model de interpretare”, un alt cercetător, Ion Istrate, prezintă într-o lucrare importantă, Barocul literar românesc (1982), geneza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
de "unitate" pe liniamentul schițatului homo duplex, regăsibil în comportamentul grecului, românului, albanezului, sârbocroatului sau al bulgarului. O asemenea structură bipolară nu putea fi, nu avea cum să fie determinată doar istoric (în sensul de = conjunctural), cu toate că cele două unificări - bizantină și apoi otomană -au marcat mentalul sud-esticului. Există, după opinia noastră, cel puțin patru situații de destin sau, poate mai corect, patru repere - și ele cu alcătuire duală! - și care au "supervizat" și, respectiv, au întreținut stările contrastante din ființa
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
Orient/ Occident), religioasă (Suflet/ Trup), istorică (Bizanțul dual) și ontologică (cosmo- / antropocentrism) alcătuiesc, conjugate și articulate până la nivelul capilarelor un ancadrament în interiorul căruia s-a nșscut și s-a dezvoltat acest arhetip comportamental în fiecare dintre cele trei vârste istorice - bizantină, otomană (balcanică) și modernă (sud-estică). "Omul dublu" ca și produs al unei situații de destin colectiv specifică la nivel tipologic eternizatul parcă echilibru instabil. Așa cum fragilitatea construcției a condus, aici, în revers, la mitizarea legendei despre Meșterul Manole, la fel
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
care, în fond, nu a atins decît marginal problema, scriitorii africani intervin cu toții în mod activ în controversa privitoare la cele Trei Capitole: dacă Fulgențiu era încă un scriitor din Africa vandală, scriitorii ce i-au urmat trăiesc în Africa bizantină și se orientează în mod predominant spre Constantinopol și spre chestiunile politice și, mai ales, religioase dezbătute acolo. Și Facundus, episcop de Hermiane, în civilizata provincie Bizacena, s-a ocupat de problema celor Trei Capitole, însă cu mult mai multă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se poate spune că limba greacă dispare cu totul din cultură. a) Viața lui Cassiodor Emblematică pentru aceste vremuri schimbătoare este figura lui Cassiodor, care a trăit foarte mult și a apucat atît epoca lui Teodoric, cît și pe cea bizantină și pe cea longobardă. Născut într-o familie nobilă în 485 la Squillace, în Calabria de azi, Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus, după ce a rostit cu mare succes panegiricul lui Teodoric în jurul anului 507, și-a început cariera în administrația regatului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care avea să fie urmată curînd de o lungă perioadă de decadență culturală. Perioada lui Iustinian n-a fost, așa cum își dorise el, începutul unei noi ere, ci sfîrșitul unei mari epoci ajunse la apus” (G. Ostrogorsky, Storia dell’impero bizantino [1963], trad. it. Einaudi, Torino, 1993 [retip.], pp. 67-68). Și Charles Moeller a văzut în triumful florilegiilor și al dialecticii (care le permitea teologilor să pună de acord textele Sfinților Părinți pe baza unui sistem de definiții necunoscute acestora) trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Christian Empire, Mowbrays, London, Oxford, 1966; J. Binns, Ascetics and Ambassadors of Christ. The Monasteries of Palestine, 314-631, OUP, Oxford, 1994; L. Perrone, I monaci e gli „altri”. Il monachesimo come fattore d’interazione reliogiosa nella Terra Santa di epoca bizantina, Aug. 35 (1995 = Studi sul cristianesimo antico e moderno in onore di Maria Grazia Mara), pp. 729-761. - în privința dezbaterilor cristologice, fundamental este A. Grillmeier, Jesus der Christus im Glauben der Kirche, Herder, Freiburg i.B., 1979 și urm. (intenționează să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ale spiritualității acesteia. Cititorul va trebui să înțeleagă că noi nu vom putea face decît cîteva referiri la originile și la răspîndirea sa inițială, dat fiindcă această problematică - extrem de complexă - e legată mai ales de literatura siriacă și de cea bizantină, și nu atît de istoria liturghiei. Din nefericire, detaliile evoluției imnului, de la originile sale pînă la epoca de mare înflorire care începe cu secolul al IX-lea, în cea mai mare parte nu ne sînt cunoscute. De obicei, cercetătorii împart
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Apost. Vatic., Città del Vaticano, 1967; K. Mitsakis, The Language of Romanos the Melodist, Beck, München, 1967; J. Grosdidier de Matons, Romanos le Mélode et les origines de la poésie religieuse à Byzance, Beauchesne, Paris, 1977; K.A. Trypanis, La poesia bizantina. Dalla fondazione di Costantinopoli alla fine della Turcocrazia, prefață de F. Montanari, ed. it. sub îngrijirea lui L.M. Raffaelli, Guerini e associati, Milano, 1990. Capitolul XX Istoriografia creștină greacă Cei mai importanți istorici greci din secolul al V-lea urmează
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nella tarda antichità, Actele Colocviului de la Erice (3-8 XII 1978)..., Centro di Studi Umanistici, Messina, 1980, pp. 335-389; L. Cracco Ruggini, „Universalità e campanilismo, centro e periferia, città e deserto nelle Storie Ecclesiastiche”, ibidem, pp. 159-194; Idem, „Pubblicistica e storiografia bizantine di fronte alla crisi dell’impero romano (A proposito di un libro recente)”, în Athenaeum 51 (1973), pp. 146-183. 1. Filostorgios în plină controversă ariană ne poartă istoricul Filostorgios, care a participat la dezbatere ca laic, ceea ce constituie deja un
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
același timp și un judecător care punea pedepse, în special amenzi, pe care le și putea executa. Ușor de bănuit deci, ce abuzuri prilejuia această situație. În lipsă de legi scrise în țară, normele de judecată se adaptau după cele bizantine, zise basilicale sau ale juriștilor bizantini. În mai multe pricini, judecata urma legi nescrise, legea sau obiceiul pământului, care se respecta mai temeinic, în special în ceea ce privește procesele de proprietate de moșie și hotare, stabilirea hotarelor unui sat nou
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
specialiști romani, care au adus cu ei metode perfecționate de lucru, tehnici moderne. De la retragerea aureliană pînă la formarea statelor feudale românești informațiile despre sistemele de pedeapsă lipsesc, unii autori 237 tinzînd să creadă că influența romană și apoi cea bizantină ar fi fost puternică în sistemul penal regional, care, prin îmbinarea obiceiurilor băștinașe și ale popoarelor migratoare, a dus la apariția Jus Valachicum sau Legea Românească. "Judecătorii judecau după "obiceiurile pămîntului", păstrate din generație în generație, pedepsele fiind la "buna
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
l`unite" în Objectif Europe, nr. 17, 1992; La Civilta Catolica, 3650, 20 iulie 2002. 98. Martin, D. (1978), A General Theory of Secularization, Harper and Row, New York. 99. Mantzaridis, G. I. (2002), Globalizare și universalitate / himeră și adevăr, Ed. Bizantină, București. 100. Mesnard, P. (1935), L`essor de la philosophie politique au XVI siecle, Vrin, Paris. 101. Mendras, H. (1967), La fin des pay sans, A. Colin, Paris. 102. Mendras, H. (1988), La seconde révolution francaise, 1965-1984, Gallimard, Paris. 103. March
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
al voievodului, ori vistiernicul Oprea. Căutau probabil obiecte de preț pentru domnul lor, care, iubitor de fast și făcând figură de mare stăpânitor, îi trimitea dogelui un cal ce valora două sute de ducați. Un gust artistic sigur, ce aduna „moștenirea” bizantină lângă rafinamentul vest-european, dirija opțiunile voievodului în materie de lucruri de valoare. Pe unii istorici i-a surprins solia trimisă de N.B. la papa Leon al X-lea, pontiful deschis către luminile Renașterii, unde pleacă în 1519 Antonio Policalas, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
cea multă, ajută noao, Dumnezeul mântuirii noastre, într-această vreme cu nevoie și grea.” Este o rugăciune-crez, o declarație de aderare la principiile păcii făcută de voievodul unui popor silit adesea să ducă războaie împotriva feluriților cotropitori. Textele parenetice clasice (bizantine, în primul rând) trudesc, toate, la elaborarea modelului monarhic (coincident, în codul timpului, cu exemplaritatea). Învățăturile... nu exclud acest țel și ajung să îl atingă într-un chip care seamănă cu al vechilor autori, dar învederează și deosebiri față de sugestiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
lui N.B., marchează rezultatul reelaborării în mediul românesc a propunerilor bizantine, țin de contribuția autorului, ce cunoștea în profunzime condițiile specifice ale societății românești. Spre exemplu, teoria stăpânitorului uns de Dumnezeu era un element de bază al doctrinei imperiale politice bizantine de care acum era nevoie, întrucât procesul politic pe care îl traversa Țara Românească țintea instalarea unei autorități voievodale puternice, stabile. Teoria bizantină și preceptele biblice îl ajută pe voievod să-și construiască un program aflat în opoziție cu cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]