5,219 matches
-
ce bat înafară. foșnetul prezenței din spatele lucrurilor. praful aducerii aminte îmbracă totul în stranii aparențe. undeva, aproape de text, realitatea își tot exersează aparențele. apoi întră dezinhibată în poem. își face semnul crucii cu saliva personajelor, își tatuează trupul cu nume bizare. trage pielea poemului peste celelalte aparențe. își zgîrîie tîmpla pînă la scheletul apos. la începutul acelui promis sfîrșit se pare că o clipă ar fi putut apărea. în conturul acelei gure de aer. simple goluri într-un veșnic delir. eu
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
trecutului său românesc, căruia nu mai era nici capabilă, nici dispusă să-i stea stavilă. După acea săptămâna petrecută la Paris exact în condițiile enunțate de personajul său, Anne Wellington se întoarse la Toronto hotărâtă să continue căutarea domnului N., bizarul său camarad de pe Internet. Să-l găsească pe el era totuna în capul său cu a se reîntâlni cu sine însăși, cea de care se despărțise stupid la plecarea din țară.
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
Macedonski, în care găsim o caracterizare deosebit de sugestivă a marelui damnat: ,în Macedonski era ceva de Don Quijote al poeziei pure, ceva ridicol și sublim totdeodată, ceva care îți întărâta spiritul caustic, dar îți mustra în același timp conștiința - un amestec bizar, o împerechere stranie: o disonanță între suflet și aspect, între operă și om - cel puțin la prima vedere". Comentariul critic se îngemănează aici cu însemnarea memorialistică, în pagini de mare preț, evocând faimosul cenaclu cu atmosfera lui spectaculos și senzațional
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
titlul, dacă nu impropriu oricum neîncăpător, de Argotice, arată o conștiință artistică mult deasupra timpului, căutînd dureros - dincolo de "imperativele" zilei - căi poetice noi, rămase necunoscute cititorilor primelor sale volume. Publicate postum, ca și versurile din "Manuscriptum", unele din Cîntecele acestea bizare, de ocnă, mahala și "băcănie" par acum evident compuse în gustul antiliric al sensibilității imediat postbelice. Sunt poeme polemice și demistificatoare față de fastidioasele excese retorice, psihologiste și metaforice ale poeziei interbelice. Dar românii anilor cincizeci nu trăiau "vremuri normale". în
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
tăcerea ta/ decât aș fi dincolo de poarta aceea/ ce se închide spre noi./ Numai ochii ți-i mai văd/ prea sus, prea sus, prea plini de „atunci”,/ prea adevărați pentru ceea ce acum/ este doar o urmă a ființei mele:/ semiotică bizară a ceea ce n-am fost./ Sunt mai captivă în uitarea ta/ decât în semnele propriului meu trup.” (Tăcere). Eufemistic vorbind, s-ar putea spune că Oana Boc este de o vigurozitate categorică, foarte posibil acea regină care te cheamă la
DANIEL MARIAN DESPRE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380661_a_381990]
-
stingheri actori./ Doar sporadic mai răsună ciripit de cintezoi / În desișuri desfrunzite populate de strigoi. // Simfonia de lumini mângâind cărări boltite / Arde pân’ la rădăcini brazi cu frunze ascuțite / Un decor ce nici în vis n-ai să vezi așa bizar / Pregătit e să asculte povești de abecedar” (Somnul pădurii). O altă dimensiune importantă a liricii lui Virgil Ciucă este sentimentul istoric, cel al apartenenței de neam, și aici autorul își dă adevărata probă a virtuozității artistice: „Străjuiesc piscuri de munte
O CALE SPRE ETERNITATE-SEMNEAZA CEZARINA ADAMESCU de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380651_a_381980]
-
aspak Ato, ato para Kësaj dashurie pranë kafesë së nxehtë. Në kohën kur ne nuk prekeshim, Fjalët na dashuroheshin në tryezë. Dhe papritmas më kape për dore Dhe vrapuam drejt shtëpisë. Machiaj de zi Se-ntâmplă-n viața mea ceva bizar când mă machiez să mă primești în dar, când ploaia se revarsă pe pământ, când ne cerșim și ne iubim plângând, când ardem în plecări și-n regăsiri, când ne-nvelim cu fum și cu uimiri, când frânt de dor
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
în gol, când valul se întoarce către sine și mă alungi să fii pustiu de mine. Nesăbuită, aruncată peste stânci mă sinucid în ochii tăi adânci. Și iarăși mă întorci ca să-ți fiu dar. Se-ntâmplă-n viața mea ceva bizar. Ego N-am fost niciodată prea ocupată cu lumea, m-a interesat doar focul. L-am experimentat prin vâlvătăi ale propriului meu trup, prin luminile roșii pe care mi le prindeam în păr, prin scrumul pe care călcam râzând de
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
captivă în tăcerea ta decât aș fi dincolo de poarta aceea ce se închide spre noi. Numai ochii ți-i mai văd prea sus, prea plini de „atunci”, prea adevărați pentru ceea ce acum este doar o urmă a ființei mele: semiotică bizară a ceea ce n-am fost. Sunt mai captivă în uitarea ta decât în semnele propriului meu trup. Autoportret Dup-o lungă absență de-o clipă în care toată lumea a avut timp să-și strângă de gât visele și să-și
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
2001, la întoarcerea Regelui după jumătate de secol de absență, era însă una istorică. Ultimul eveniment găzduit de Regele Mihai la Palatul Elisabeta fusese, undeva, în decembrie 1944, când Majestatea Sa și Regina Elena, într-o atmosferă cam lugubră și bizară, ofereau ceai și o proiecție de film heteroclitei adunări de oameni influenți ai vremii, călăi și victime, laolaltă invitați în aceeași încăpere. La 24 decembrie 1947, Palatul Regal din centrul Capitalei urma să găzduiască ultima ceremonie de pom de Crăciun
150 DE CRĂCIUNURI ALE FAMILIEI REGALE ROMÂNE de CORNELIA CURTEAN în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380747_a_382076]
-
pe neașteptate, asta nici nu era prea dificil, se afla un extraterestru. Mic, îmbrăcat cu un costum roșu și cu un cap albastru, fără ochi, fără nas, însă cu o ureche mare sub forma unei toarte. Omulețul scotea niște sunete bizare, înfundate, un fel de răcnete neinteligibile pentru un om, chiar dacă acesta ar fi venit de la biserică și nu de la crâșmă. Ca să scape de groază Pandelică se prăbuși la rădăcina unui gard, gândinduse că va părăsi, chiar dacă cu regrete, această lume
Proză ironică. In: Editura Destine Literare by MIHAI BATOG-BUJENIȚA () [Corola-journal/Journalistic/101_a_269]
-
cu care ea socializase ceva mai devreme. Scurt și foarte impersonal! Filica scoase un răget și ieși de nebună în uliță să-l recupereze pe nefericit. EPILOG Manuelito a fost găsit exact când niște câini hămesiți, neimpresionați de aspectul său bizar, se pregăteau să-l facă fâșii. Imediat i-au fost încălcate toate drepturile civice cu o nuia și, mai târziu, a fost operat de un tinichigiu care a tăiat oala de noapte și i-a eliberat capul. Părintele Toma, duminică
Proză ironică. In: Editura Destine Literare by MIHAI BATOG-BUJENIȚA () [Corola-journal/Journalistic/101_a_269]
-
mai mult decât imaginația mea putea admite. Pe ambele părți, vile, care mai de care mai arătoase și cu acoperișurile în unghiuri dintre cele mai năstrușnice. Îmi vin în minte pagini din Alecsandri ca replică la ceea ce, surprins, vedeam! (...) Forma bizară a acelor locuințe, printre care se înalță o mulțime de cumpene de fântâni, ca niște gâturi de cocoare uriașe; urletul câinilor ce alergau pe sub garduri; ciocănitul berzelor care-și dau capul pe spate la razele lunii și, într-un cuvânt
Profesorul Viorel PĂTRA la Cazasu sau LAUDĂ SATULUI DIN CARE TOŢI VENIM. In: Editura Destine Literare by GHEORGHE CALOTÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_264]
-
de non-conformist, încît toată construcția lui lingvistică, fizică, metafizică, construcția de idei și de lumi seduce în sine. Dincolo de scufundările în profunzimi. La care nu e dispus oricine. Seduce și pentru că fiind altfel, anormal în tipul de exprimare a felului bizar în care trăim cu noi înșine și unii cu ceilalți, ne șoptește, măcar, să medităm. Asta s-ar numi normalitate. În imaginea-oglindă în care ne propune să ne recunoaștem, el nu adaugă nici o linie în plus. Comentariul despre acest "tablou
Trecut prezent prezent trecut by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10242_a_11567]
-
orașului și ale naturii. Rîdeam cu toții și ne salutam ca și cum ne cunoșteam de-o viață. Viața aceea care a făcut posibil miracolul de cincizeci de ani, miracolul de la Huchette cu Cîntăreața cheală. Și nu mi s-a mai părut nimic bizar! n Theatre de la Huchette: Cîntăreața cheală de Eugčne Ionesco. Regia: Nicolas Bataille. Decor și costume: Jacques Noel. Distribuția: Jacques Legre -Domnul Smith, Marcelle -Jeanne Bretonniere -Doamna Smith, Roger Defossez - Domnul Martin, Simone Mozet - Doamna Martin, Nicole Huc - Mary, Claude Leblond
Trecut prezent prezent trecut by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10242_a_11567]
-
din Drumul Taberei mi-a fost dat să-l am coleg pe Gheorghe Calciu, Ghiță cum îi spuneam, înscris la secția limbi străine - limba franceză, alături de Eugen Papadima (nepotul lui Ovidiu Papadima, viitor mare psiholog) și pe Romulus Haba, un bizar student, la limba engleză, originar din Tg. Mureș. Deși Ghiță Calciu era mai mare decât mine cu 19 ani, n-am realizat această diferență și atunci habar naveam că el făcuse pușcărie politică. În familia mea, deși tatăl meu a
Îndrumătorul meu spiritual, canonizat - Gheorghe Calciu Dumitreasa. In: Editura Destine Literare by TUDOR NEDELCEA () [Corola-journal/Journalistic/101_a_257]
-
de teamă să nu moară. Era un bărbat trecut bine de șaizeci de ani, extrem de corpolent, cu trăsăturile buhăite, dar încă fine. Părul lung avea acea culoare nedefinită a blonzilor când albesc, fără să fi fost vreodată gri, o nuanță bizară de culoarea nisipului sau a aripilor de pescăruș. Privirea îi era moartă, ca și cum ar fi trăit toate umilințele unei vieți departe de ea însăși. În secunda următoare însă, a exprimat furie, poruncă, blândețe mângâietoare - toate la un loc - și am
Anne Parlange, Vincent Lestréhan by Sabina Chisinevski () [Corola-journal/Journalistic/10282_a_11607]
-
nebune, au purtat scutece de nebuni, au mâncat hrana nebunilor, au fost îngrijite și distrate de nebuni, și se găsesc în situația de a le fi frică să iasă din spital, căci cei care nu sunt nebuni li se par bizari și imprevizibili. ș?ț Domnul de Sade, continuă domnul de Coulmiers îndreptându-se, are o particularitate: așa cum sunt eu cocoșat, el scrie. - Dar... ce scrie? - De toate, și de aceea va fi o problemă să îl avem aici. Nu numai
Anne Parlange, Vincent Lestréhan by Sabina Chisinevski () [Corola-journal/Journalistic/10282_a_11607]
-
și nebunia manieristă, o feblețe pentru născocire, complexitate, iluzie și imaginație - acestea suntcâteva caracteristici ale fiziognomiei spirituale ale lui György Ligeti. Constantin Floros II Ceea ce frapează dintru început în muzica lui Ligeti este neastâmpărul ideatic combinat cu o anumită sonoritate bizară. Permanent curioasă și vie, densă în nemișcare și mișcătoare în densitate - această muzică sondează cu încăpățânare lumea reală, ajungând să ofere imagini sonore ale unor fenomene sau stări neobișnuite. Două tipuri de mișcare muzicală îi sunt caracteristice: cea Ťstaticăť și
"Ligeti is dead!" by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10334_a_11659]
-
mediteranean pe asprele noastre țărmuri. Până la urmă, gestul fostului ministru al Turismului s-a dovedit simbolic: din ce în ce mai mulți români se îndreaptă în clipa de față spre Mediterana, spre Adriatica ori chiar spre Caraibe, locuri unde palmierii cresc și fără inspirația bizară a cutărui aga-pom! În locul soluțiilor grotești, ar fi fost bine, pentru noi toți, să le adoptăm pe cele realiste: o rețea densă de autostrăzi, o legislație limpede și o implicare, în chestiuni strategice, a unor inși pricepuți. Cum lozinca " Nu
Jungla lichidă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10365_a_11690]
-
ale muntelui. Din acest motive, și încă din multe altele, nu vom scăpa în veci de forma de terorism de apartament indusă prin activitatea cotidiană a posturilor de televiziune. Plătind sau câștigând bani din aparițiile publice, tot felul de personaje bizare pretind dreptul de a ne invada liniștitele ceasuri ale moțăielii cu zapper-ul în mână. Dac-ai scăpat de nesfârșitele shopping-uri ale Monicăi Gabor (răstimp în care-o poți admira aproape la fel de aproape de realitatea ei "full option" - după cum se autodefinea
Terorismul de apartament by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10530_a_11855]
-
nu reflexia teoretică sistematică, de altfel fără nici o tradiție la noi. Genurile predilecte sînt de ordin poetic, publicistic și pamfletar". Ne dăm seama, din nou, că "enciclopedismul", "monumentalul", "sinteza", privirea "integratoare" pe care le preconiza Adrian Marino erau, de facto, bizar... dezintegratoare, excomunicînd elementele scrisului frumos, cele ale metaforei mitului, transcendenței... O frigiditate cabrată îl împingea spre o rețetă aseptică, spre un fanatic purism al "ideii" aidoma unui balon care-și suprima legătura cu pămîntul, aspirînd a pluti de-a pururi
Interogații critice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10535_a_11860]
-
printr-un film stas la nivel de regie, la unul ceva mai elaborat, ultimul pas este un lungmetraj care împrumută mult din peliculele experimentale, aducînd și naivitate cu banița: Reconstrucție, danez, al lui Christoffer Boe (co-scenarist și regizor). Structura e, bizar, mult mai de puzzle decît în cazul thriller-ului lui Ozon, dar și din cauza vocabularului stilistic mult mai bogat al lui Boe. La nivelul artificiilor, singurul care merită pus pe același plan cu danezul, deși un pic mai sus, e
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
tălmăci/ Cuvîntul" (Francisco de Zurbaran: "Ispitele Sfîntului Ieronim"). Dificultatea înțelegerii izvorîtă din imperfecțiunea umană nu e numai un fenomen al relației omului cu cele dumnezeiești, ci și unul al conștiinței noastre în genere, grevate nu o dată de relicte copilărești, de bizare șovăieli, tergiversări, distorsiuni: "Oricît am fi dorit, împăienjenirea ochilor nu voia să se curme/ nici măcar atunci cînd El, drumețul deodată nouă alăturat/ ne-a dojenit ca pe unii a căror înțelegere nu depășea vîrsta prunciei,/ și cu dumnezeiasca răbdare dintotdeauna
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
într-un ansamblu ideal, chiar spre surprinderea noastră, a celor doi soliști. Ne-am înțeles de minune unul pe altul. Aceleași intenții, aceleași nunațări. Familia regală era în extaz. Doliul doamnelor de onoare în frunte cu regina dădea o notă bizară. Toate aceste doamne aveau văluri de crep negru cu tocă în formă de bonetă brodată cu crep alb. În seara aceea mai debutează cântărețul de operă R. Vrăbiescu. Lecțiile mele la curte urmează regulat. Principesa Elisabeta învață să solfegieze cu
Muzicieni români în texte și documente (XXIV) by Viorel Cosma () [Corola-journal/Science/83191_a_84516]