587 matches
-
o montare "de autor", firească în operația frecventă de recitire a clasicilor, ce ilustrează în primul rând punctul de vedere al directorului de scenă, și nu o conștiincioasă mutare pe scenă a textului lui Blaga. Meșterul Manole e fidel spiritului blagian, chiar dacă nu literei, potențează cu o maximă expresivitate scenică ideile dramei chiar dacă pasaje de respirație lirică și incantație metaforică au dispărut din montare. Un spectacol în acorduri majore, tragice, într-o tonalitate bărbătească, aspră, un joc ritual pe tema stării
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
naționale, organizat la Cluj-Napoca chiar din inițiativa regizorului Alexa Visarion și care cuprindea și premiera acelui Meșter Manole, alături de celalalt spectacol pe care l-am lucrat împreună, Unchiul Vanea de Cehov. Dintre multe consemnări elogioase ale acelei propuneri de teatru blagian, aș aminti aici părerea maestrului Moni Ghelerter, care a considerat montarea drept antologică. (Vittorio Holtier) Mi-a plăcut că Teatrul Național din Cluj a prezentat în cele trei spectacole (Meșterul Manole, Unchiul Vanea și Povestea unui ghicitor...) doi dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
invocă prezența iubitei cu priviri albastre șinalte de tot. Discursul poetic este structurat ca monolog liric adre sat, în care pluralul persoanei întâi (deasupra noastră) desemnează perechea de îndrăgos tiți. Alături de motivul cuplului, prima strofă reunește motive specifice imaginarului poetic blagian, vizând cele patru elemente primordiale: Dumnezeu ca entitate eterică, soarele - focul celest -, pământul, iezerul sfânt. Schițând un spațiu de legendă, aceste motive se concretizează în imagini artistice vizuale și auditive, prin personificare (Ochi atot înțele gător), prin epitete (legendar, sfânt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în textul poetic studiat În opinia criticului Eugen Simion, poetul „care își asumă mitic universul“, Lucian Blaga, optează pentru „cunoașterea poetică văzută ca o adâncire în mister“. Această aserțiune mi se pare perfect îndreptățită, ilustrată chiar de prima artă poetică blagiană. Astfel, poetul corolei de minuni a lumii dezvoltă tema cunoașterii și a creației poetice întro viziune neobișnuită, care a deschis liricii românești interbelice orizonturile fascinante ale gândirii mitopoetice. Din perspectiva lui Blaga, poetul este menit nu doar să ocrotească misterele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
XX", constituie o lectură accesibilă, chiar și pentru cititorul dotat cu informații temeinice de literatură, teorie literară și filosofie. Cartea vizează cel puțin nivelul unor oameni cu instrucție universitară și face deliciul scriitorilor, studioșilor de texte rare, baroce, europene, eminesciene, blagiene ș.a.m.d. Familiarizată și cu limbile și literaturile sferei romanice, expertă în cele anglo-saxone și americane, Maria-Ana Tupan, prin forța de a-și ordona lecturile și ideile, de a le expune și a le sintetiza într-o masă critică
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a fi în contrapartidă un paseist al reîntoarcerii conform celebrului declic proustian. Momente în care Mircea Zaciu este un veritabil fenomenolog al originilor, dar și al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre, sevoase, dezmințind imaginea aparent aseptică și monocordă a istoricului literar abstras din contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
estetizant al lui Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în discuție conceptul de artă ca substitut teandric ("Iisus în țara mea", "Sensul teologic al frumosului"); se oferă argumente pentru orfismul poeziei blagiene sau al sinelui profund, poetic și cosmic, în defavoarea eului biografic. Acest tip de lirism obiectivat se verifică și la Adrian Maniu, la V. Voiculescu ce excelează în conceptualizarea emoțiilor, la Radu Gyr, la Aron Cotruș (cu lirismul său oracular). Nu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
la început doar presimțire: "Presimt:/ frumoase mâni, cum îmi cuprindeți astăzi cu/ căldura voastră capul plin de visuri" (Frumoase mâini); 6. Raportul dintre bine și rău se află în interdependență pentru stabilitatea universului; 7. Misterul constituie celula germinativă a creației blagiene; 8. Condamnarea la creație Neavând revelația divină, omul este condamnat la creație, și ajunge la "principiul conservării misterelor"; 9. Taina trebuie protejată, deoarece o taină poate fi cunoscută printr-o taină și mai mare; 10. Relația cu realul este una
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
divină, omul este condamnat la creație, și ajunge la "principiul conservării misterelor"; 9. Taina trebuie protejată, deoarece o taină poate fi cunoscută printr-o taină și mai mare; 10. Relația cu realul este una extatică; 11. Misterul Întregul univers poetic blagian se află sub puterea magică a misterului, sub vraja morții, a stihiilor, a demonicului; 12. "Marele Tot", în cosmologia lui Blaga, presupune ca fiecare lucru să tindă către partea sa de increat; 13. Creatorul de mituri poetul este creatorul de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Vedeam acum distinct două persoane albe, ținându-se de mână și alunecând pe cer ca niște schiori 234 . Aceste proiecții halucinatorii al căror motiv central este zborul vor mai apărea și în scrierile ulterioare ale autorului. Personajul lui Blecher crede blagian în zbor, văzând în acesta posibilitatea de a ,,stăpâni zarea", cauta asemena lui Brâncuși esența zborului, zborul ca fericire. Imaginea celor doi îndrăgostiți, metamorfozați din realitatea opresivă, exprimă clar, programatic aproape, ideea blecheriană despre modul în care poate scăpa de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
V. Voiculescu în traducere imaginară, Editura Helicon, Timișoara, 1996). În descendența recunoscută, Emilian Marcu celebrează un eros împărțit, egal, între carnal și spiritual, în care vede o modalitate eficientă de transcendere a terestrului. În mai multe rânduri, feminitatea este asociată, blagian, luminii, așadar vieții și cunoașterii ("Pe-aprinse palisade te zdrențuie lumina" sau "Ascunde-ncet lumina-n căușul palmei tale/ Cât iarba din privire va da în spic tăcut/ Absente răni stelare nu-ți fie piedestale/ Abia sosit sfârșitul devine, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
motivul predilect în volumul de debut poetic al lui Popa-Homiceanu, Sintagmele ochiului, Editura Universitas XXI, Iași, 2003, este chiar ochiul), dar mizează foarte mult pe elanurile vitaliste ale ființei. Amprenta cea mai vizibilă în această poezie este de altfel cea blagiană, după cum o dovedește cumulul de motive preluate și prelucrate cu sfiiciune firească: "sămânța proscrisă", vara "pârguită de semne", trupul "vifor satanic", "imensa muțenie", "cenușa" agonizândă a faptei, "un fior de-ntuneric sau stea/ în care cerbii trec/ spre înec" ș.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și mai ales țipătul ("țipă vraja-n ochiul greu/ Doamne-i țipăt ochiul meu"; Doamne țipă apa-n unde/ Ochiul țipăt mi-i niciunde"; "Bolnav sunt de experiențe vândute/ de poleiala cuvântului/ de țipătul în pustiu" etc.). Tot de sorginte blagiană este obsesia încorporării lumii prin cuvântul capabil să o transfigureze și să o modeleze. Ei îi corespunde, în plan lexical, recurența compunerii cu prefixul în-: "te încuvânt în ochiul meu", "aș fi primul însemn înlumit", "gândind Însinele", "un vultur pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Blandiana, al cărei har a fost unanim recunoscut, rafinată, subtilă și sensibilă, în interiorul neomodernismului, a avut un rol esențial în relația acestuia cu marea tradiție a scrisului românesc interbelic și, în special, cu poezia lui Blaga. Afinitățile stilistice cu creația blagiană, nu puține, au fost realizate de Alina-Iuliana Popescu, în textul ei. Multiplele aspecte de investigație sunt țesute cu atenție în complexul interpretativ, astfel încât să nu se distrugă coerența demersului. Acesta presupune un punct de vedere unitar, care, desigur, invită la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rime-/ Publicul o vizitează/ Și, înfiorat de torturi,/ Nu se miră/ Că nu zace, în ea, nime//" (Pasul)45. Obsesia existențială, îndoită de o feminitate desăvârșită, naște, cum este de presupus, zborul, a cărui morfologie se află, undeva, între existențialismul blagian și patosul eliberator, de tip stănescian. Puntea dintre cele două lumi este, cumva, cenzurată, de această poetică a imponderabilității. Puritatea absolută, regăsibilă, în inima poeziei sale (firește, doar după ce este înlăturată mantia aridă a conceptualului), constă tocmai în această redare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
surprinzătoare, șocante, metaforice, aproape violente, așa cum se întâmplă, în cazul celor doi congeneri, mai sus amintiți 72, ci unul de conținut, care se referă la surse de inspirație, teme și motive 73, regăsibile într-un comun "vitalism exuberant, de sorginte blagiană, dar și orfică, prin care eul liric aspiră la integrarea în fluxul elementelor, căutând rădăcinile cosmice ale propriei ființe și aducând în spațiul dens al poemului un senzualism extrem de elocvent".74 Dincolo de acestea, există "sentimentul grav al trecerii timpului, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rând, drept conștiință ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în acelaști timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor"116. Totuși, deși "în Călcâiul vulnerabil, se găsește atât prima capodoperă a Anei Blandiana (parabola dramatică Torquato Tasso), cât și primele infiltrații blagiene ("Vreau satul cu sunetul lacrimei mele", tema somnului, a străbunilor, a matricialului), abia cu A treia taină avem, în 1969, volumul cu adevărat caracteristic al poetei. Discursul a devenit aproape exclusiv moral, liber prozodic (decasilabii iambice care sunau toți la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un alt poem, similar acestuia, ploile fiind oamenii aceia, tineri și exuberanți în suflet. "Răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoși: oamenii, ploaia?", pare să se afle pe aceeași linie semiotică, iar voioșia, dorința jocului este încărcată cu expresionismul blagian din Vreau să joc, iar "iubirea nemărginită pentru oameni și lume, dăruirea totală a eului liric, în acest volum, sunt afirmate cu toată puterea, dar, în același timp, limitate și explicate de cititor"48: "Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o a doua temă a acestui volum: "Din totul e fluid în jur. Eu caut/ Și-s obosit de moarte și de mers,/ Silit să port rigid în mine punctul/ de sprijin pentru univers". (Întoarcere). Interesant este cum, aici, expresionismul blagian și oboseala existențială îmbracă o formă originală la Ana Blandiana, simbol al deconstrucției canonului paradigmatic. Fluiditatea construiește un spațiu nesigur, într-un mers invers dinspre moarte spre viață, timpul confundându-se cu spațiul, realizând aceeași dedublare cu care autoarea obișnuiește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
simbol al deconstrucției canonului paradigmatic. Fluiditatea construiește un spațiu nesigur, într-un mers invers dinspre moarte spre viață, timpul confundându-se cu spațiul, realizând aceeași dedublare cu care autoarea obișnuiește. Privit în oglindă, cu totul inversată forța explozivă a poemelor blagiene, încărcată de un optimism puternic, se atenuează aici, căpătând o notă rezervată, aproape pesimistă. Dar cum iubirea, ca "zenit al subiectivității"72 "luminează poate cea mai semnificativă situare a omului în lume, devenind, în ultimă instanță, terenul unor relații decisive
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sunet ușor." (Din apă ieșeau trupuri albe de plopi). Reîntoarcerea în trecut cu ajutorul apei de data aceasta, care funcționează tot precum oglinda, reflectând, deci, reconstruind realități în sens invers sau retroproiectiv, se realizează și în acest poem scris în notă blagiană. Originalitatea transpare, însă, din modul în care autoarea reconstruiește trecutul privit ca formă individuală a tradiției universale din prisma prezentului. Promovând ludicul prin intermediul versurilor scurte ("Luna turna pe luciul ei/ Ulei".), care întrerup brusc idilicul ("Apa era fără sfârșit rotundă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rotundă") cu accente nocturne ("Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave".), pentru crearea unei atmosfere de joc, de voie-bună, specifice celei din Întâmplări din grădina mea. În aceeași notă sunt și poemele cu primele infiltrații blagiene ("Vreau satul cu sunetul lacrimei mele", tema somnului, a străbunilor, a matricialului)74. Totuși, ceea ce pare să străpungă armonia acestui spațiu este tocmai asumarea consecințelor pe care le implică această condiție de poet: "Știu, puritatea nu rodește,/ Fecioarele nu nasc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de pe care căzură,/ Că totul va mai putea să învie?/" (Psalm) Presupusul dialog cu divinitatea este, de fapt, o tăcere reflexivă, vocea interioară, devenită și ea mută, fiind supusă, în permanență, degradării trecerii timpului. Din nou, cu ascendență în lirica blagiană 87, a cărei influență este "statornică"88, poezia Anei Blandiana, "reflexivă, gravă, simplă (...) nu mai cunoaște acum afectarea sentimentală și stilistică din volumele anterioare, izbutind să-și asume deplin problemele morale și existențiale, pe care le consideră esențiale, și să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
volum este "o abordare metafizică panteistă a iubirii, în care erosul se intensifică cu sacralizarea prin moarte a unui univers ritual. Ceea ce este tulburător, acum, vine din atmosfera intens onirică, de basm vegetal, amintind vag ataraxia mioritică a ultimelor cicluri blagiene. Ținuta grațioasă și solemnă a stilului dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți mai aduci aminte plaja? Așteaptă să vină octombrie, Dacă ne-am ucide unul pe altul, Adormi, adormi, Dacă vrei să te
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întretaie, într-o permanentă comuniune a cuplului erotic. Regăsirea se realizează absolut, în celălalt, adică în sine, cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta grațioasă și solemnă a stilului, care dă poemelor o fluiditate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]