1,514 matches
-
dispar." Fu singurul care urcă în autobuzul care opri în capul străzii. Prin geamul din spate al mașinii, privea defilând în sens invers pavajul cenușiu. Cam la două blocuri mai în urmă, rula în același sens o limuzină neagră sau bleumarin ― nu era sigur de culoare; oftă când o văzu cotind pe o stradă laterală și dispărând. O altă mașină se apropie în mare viteză, venind dinspre palat, dar autobuzul tocmai se oprise la semnul unei trecătoare; odată urcată, aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
dispar." Fu singurul care urcă în autobuzul care opri în capul străzii. Prin geamul din spate al mașinii, privea defilând în sens invers pavajul cenușiu. Cam la două blocuri mai în urmă, rula în același sens o limuzină neagră sau bleumarin ― nu era sigur de culoare; oftă când o văzu cotind pe o stradă laterală și dispărând. O altă mașină se apropie în mare viteză, venind dinspre palat, dar autobuzul tocmai se oprise la semnul unei trecătoare; odată urcată, aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
sau trebăluia la benzinărie, dispăruse cu totul și gura i se desena acum clar pe obrazul prelung și palid. Avea mănuși fine, de culoarea petrolului, ca de pilot sau motociclist și un sacou sobru, cu cotiere din piele, la jeanși bleumarin și pantofi de sport. Afișa o prudență care o atrăgea și tăceri obosite la fiecare mișcare, dar era convinsă că pe dinăuntru dospea peste flacăra propriei vâlvătăi. Chelnerul le pusese vinul în decantor și lăsase vasul între ei doi, ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ÎN GÎNDURI ȘI PE SPINARE ÎI TRECURĂ FIORI RECI. CA O PLASĂ DE PĂIANJEN. ÎN JURUL LUI ÎNCEPU SĂ CREASCĂ TOT MAI MULT O VAGĂ LUMINĂ ALBĂSTRUIE, ȘI VĂZU CĂ ÎNTR-ADEVĂR ORAȘUL A DISPĂRUT. ÎI LUASE LOCUL O LUME NEPĂMÎNTEANĂ, BLEUMARIN, ȘI PLASE, PLASE ȚESUTE PE KILOMETRI ÎNTREGI. SE TRĂGEAU ÎNAPOI SPRE TAVANUL FOARTE ÎNALT ȘI DISPĂREAU ÎN ÎNDEPĂRTAREA ÎNCEȚOȘATĂ. SE RĂSPÎNDEAU ÎN TOATE DIRECȚIILE, TOPINDU-SE ÎN SEMIOBSCURITATE, CA NIȘTE LUCRURI DIN LUMEA SUBPĂMÎNTEANĂ. DIN FERICIRE, NU PĂREAU SĂ FIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
luăm viața de la zero. Nu aveam măcar un costum de haine bune pentru mine fiind după război. Spre surprinderea mea, cel mai bun prieten cu care am făcut armata, Bajura Dumitru, s-a oferit voluntar să-mi împrumute costumul lui bleumarin, care mi-a părut tare frumos și eram tare mândru că toate îmi mergeau din plin. Astfel, pe data de 14 august 1948 a avut loc mult râvnitul eveniment, cununia civilă, având posibilitatea de a-mi aduce ,,zâna’’ acasă și
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
au privit cu indiferență, apoi s-au dus să se sprijine în coate de parapetul aleii și păreau în întregime absorbiți de contemplarea cheiurilor goale și pustii. Aveau amândoi aceeași statură, erau îmbrăcați la fel, cu pantaloni albaștri și tricouri bleumarin cu mâneci scurte. Ziaristul s-a îndepărtat puțin, apoi s-a așezat pe o bancă și putea acum să se uite la ei în voie. Și-a dat atunci seama că fără îndoială nu aveau mai mult de douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ceea ce este imposibil. - Jean-Paul Sartre Prolog Vasco Borden, patruzeci și nouă de ani, trase de reverele costumului și își îndreptă cravata, în timp ce înainta pe mocheta de pluș a holului. Nu era obișnuit să poarte costum, deși îl avea pe acesta, bleumarin, special croit ca să-i ascundă silueta musculoasă. Borden era solid, avea 1,90 metri înălțime, aproape 110 kilograme, un fost jucător de fotbal american, care lucra ca detectiv particular și specialist în recuperarea fugarilor. Iar acum, Vasco își urmărea omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Care scădea la zece mii, după patru săptămâni. Așa că avea toate motivele să încerce să termine repede. Fă-o cu puștiul, își spuse el. Simplu și la obiect. Intră Dolly, cu o hârtie în mână. În acea zi purta un costum bleumarin, pantofi fără toc, cămașă albă. Avea o servietă maronie, de piele. Ca de obicei, trăsăturile ei obișnuite îi permiteau să nu atragă atenția. — Cum ți se pare? întrebă ea, întinzându-i hârtia. Se uită repede peste ea. Era o notiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
lucru. Anul trecut, de Hanukkah, m-am Întâlnit cu un evreu distins, care pe vremuri cumpăra lucrări de-ale mele, avea colecții de artă. Era vânzător de pantofi la Macy. — E foarte trist, zise Kitty. — Era Îmbrăcat Într-un costum bleumarin impecabil și m-a salutat foarte demn. S-a oferit să-mi aducă o pereche de pantofi. Înainte de recesiune, comercializa articole hi-tech În valoare de milioane de dolari. După 11 septembrie mă Întâlneam aproape săptămânal cu câte cineva care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
diletantism. (René Le Forestier, La Franc-Maçonnerie Templière et Occultiste, Paris, Aubier, 1970, 2) A doua zi, seara, l-am invitat pe Agliè la Pilade. Chiar dacă noii frecventatori ai barului reveniseră la sacou și cravată, prezența oaspetelui nostru, cu costumul lui bleumarin cu dungi albe subțiri, cu vestă și cu cămașa lui imaculată, cu cravata fixată cu un ac de aur, făcu oarecare senzație. Din fericire, pe la șase seara barul Pilade era destul de gol. Agliè Îl zăpăci pe Pilade comandând un coniac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se deschise. — Despre ce decizie e vorba, Phyllis? Ce e atât de important, încât n-ai simțit nevoia să-mi pomenești și mie despre asta? Phyllis înghiți în sec. Soțul ei, îmbrăcat într-un costum gri elegant, cu o cravată bleumarin cu un nod impecabil, tocmai intra în încăpere condus de Janice. — Îmi cer scuze, domnule Jones, dar a insistat. Când i-am spus că nu poate intra, a vrut să discute cu partenerul principal. Ei bine, dat fiind că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se îndreptau spre grupul de oameni de la capătul cheiului, veniți să-i întâmpine pe noii sosiți, sunetul instrumentelor de suflat le-a trecut iar pe la urechi și când s-au apropiat, au constatat că era fanfara poliției - cu uniformele lor bleumarin cu șnururi albe la epoleți. Erau așezați pe două rânduri și cântau marșul „Kuwai-gawa“. — Ce de lume! Până și Takamori părea surprins. Apoi îi reținu privirea ceva din fața grupului. — Tomoe, privește acolo! Unei tinere, cu siguranță actriță, îmbrăcată după ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a luat vaporul ăsta... Cei doi au urcat pasarela și i-au arătat paznicului japonez permisul de acces pe punte. Interiorul arăta ca un hotel impunător, cu candelabre strălucitoare și picturi murale. Pasagerii străini și ofițerii superiori în uniformele lor bleumarin conversau în franceză. Dușumelele erau acoperite cu covoare groase și Tomoe simțea cum i se afundă tocurile în pluș. — Tomoe, spuse Takamori ștergându-și sudoarea de pe frunte. Trebuie să merg la toaletă. Nu mai pot... — Pentru Dumnezeu! Ți-ai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
primăvara aceea, de Sfântul Gheorghe. Preocuparea ei cea mare era rochia de Paște, la care lucrase mai bine de o lună de zile și pe care o terminase în Joia Mare. Primise tocmai de la Sighișoara o stofă moale și subțire, bleumarin, din care își făcuse o rochie cambrată, garnisită cu dantelă albă. Era încântată de ea și i se părea că arată ca o prințesă. Visul ei era să ajungă în cetatea Târgoviștei, să se mărite cu un boier mare, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
servitoarea. Voia să vadă cum trăiește Achile și ce fel de om este, acolo, în cuibul lui. Era o încăpere mărișoară, cu sobă de teracotă bleu și cu mobilă bătrânească: canapea cu picioare de fier, un divan tapițat cu mătase bleumarin, două măsuțe rotunde și joase, acoperite cu dantelă grea. Lângă canapea, erau răsfirate câteva reviste americane, iar din salon se vedea, pe ușa deschisă, tăblia de fier a unui pat, pictată cu o scenă galantă: un bărbat cu pantaloni până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vopsită maro, ca să țină la murdărie. Zogru a plutit în curte pe deasupra măciuliilor de nalbă și, cum a văzut-o pe Vencica, a rămas înmărmurit. Nu și-a dat seama imediat cine este. Arăta ca o tovarășă înfășurată în costum-taior bleumarin, cu părul tuns și dat pe spate și cu o față câinoasă. A intrat în sângele ei mai mult ca să vadă despre ce este vorba și abia atunci și-a dat seama că era Vencica. De la ea a aflat tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spus, doar așa, ca pentru ea, turnător împuțit. Cu o zi înainte, mama îmi spălase și-mi călcase uniforma cu mare grijă, ca să arăt cât de cât onorabil, eu i-am zis că degeaba, neagră tot nu se face, tot bleumarin rămâne, de-atâta frecat se spălăcise, și c-ar trebui s-o vopsim cumva în negru, fiindcă auzisem eu că la înmormântări se cade să fii îmbrăcat în negru, dar mama mi-a spus că nu crede că pe bunicu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sărute. În timp ce dorința creștea, uită că Yves Îi putea surprinde, după cum uită la fel de repede oroarea de noaptea trecută de pe faleză. 5 Bacul era tras la chei cînd mașinuța Méhari opri În port. Literele cursive, albe, se deslușeau net pe emailul bleumarin al coșului. Compagnie de l’Iroise. Gildas spunea că Într-o bună zi o va răscumpăra, iar naveta va duce turiștii direct la hotelul lui Loïc... Marie urcă la bord. Jeanne și Loïc Înconjurau targa pe care odihnea trupul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fi dat În lături, vorba unui cititor al revistei Newlook Întâlnit la cafeneaua gării Angers-Nord, să-și „Împlânte lancea Într-o halcă oarecare”. Cu această speranță, la ora douăzeci și trei, Îmbrăcat cu un pantalon alb și o cămașă sport bleumarin, coborî spre centrul generator de zgomot. Aruncând o privire panoramică peste mulțimea dansatorilor, Îl zări mai Întâi pe Karim. Uitând de catolică, Karim Își concentra acum eforturile asupra unei superbe rozacruciene, sosită cu bărbatul ei chiar În după-amiaza aceea. Înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
bieții oameni de serviciu din hol. Duceți-vă ! Lăsați-le ! Noi rămînem toate trei holbîndu-ne ca niște copii proști la ușa limuzinei, care tocmai se deschide. O clipă mai tîrziu, din mașină coboară un bărbat blond, Îmbrăcat Într-un pardesiu bleumarin. Poartă ochelari negri, iar În mînă are o servietă care pare foarte scumpă. Uau. Arată de mori. Graham Hillingdon și ceilalți sînt deja afară, aliniați pe trepte. Dau mîna cu tipul rînd pe rînd, apoi Îl conduc Înăuntru, unde Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Între ei priviri bulversate. — Mai dați-i o șansă ! strigă tata vesel În urma lui Cyril. — Poftim ? zice acesta, făcînd cîțiva pași spre noi. — Vorbesc de băiatul ăsta, Jack, spune tata, arătînd spre Jack, care vorbește cu un tip În sacou bleumarin. Găsiți voi un loc unde să-l reangajați, nu ? Cyril se uită nedumerit de la tata la mine, apoi iar la tata. — E OK, Cyril ! strig relaxată. Tată, taci, OK ? Îi șoptesc. E șeful companiei. — Poftim ? Toată lumea se uită la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
venit părinții tăi să te vadă ! Nu. Nu-mi vine să cred. Nu-mi vine să cred. Părinții mei mă așteaptă lîngă birou. Tata e Îmbrăcat Într-un costum elegant gri, iar mama Într-un sacou alb și o fustă bleumarin și au Între ei un buchet de flori. Toți cei din birou se uită la ei, de parcă ar fi vreo creatură rară și exotică. Nu, retractez. Toți cei din birou s-au Întors acum cu capetele spre mine. — Bună, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
m-am strecurat în cabină. Hugo stătea cu un picior cocoțat pe masă, încheindu-ți cataramele ghetelor. Era foarte elegant, cu un pulover pe gât negru și mulat și o pereche de pantaloni cu talie joasă, în carouri negru cu bleumarin. —Bună, iubito! mă salută el. Am auzit că ești pe aici. Vino încoace. Nu, stai, a plecat Bill? E bine atunci. M-a tras în poala lui și m-a sărutat foarte conștiincios. Arăți extrem de bine, zise el, aranjându-mi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
diferențelor lor etnice: Paul, înalt și cu părul roșcat, era printre puținii oameni care chiar au pielea labă, spre deosebire de noi, ceilalți, care avem pielea de diferite nuanțe de galben murdar. Și Tabitha, de o zveltețe diafană, îmbrăcată într-o rochie bleumarin cu bretele, cu părul negru prins în vârful capului într-un stil pe care bănuiam că-l copiază după Violet, avea exact aceeași nuanță de piele cu bronzul permanent, ridat și tanat al Donatellei Versace. Numai că, în cazul Tabithei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
câte o fundiță albă. George, cel mai înalt din clasă; avea o față ovală și niște ochi negri, pătrunzători. Vocea i se schimbase, devenise a unui bărbat în toată regula iar când vorbea și râdea, avea sonorități de bariton. Uniforma bleumarin îi venea foarte bine, iar cămașa albă îi scotea în evidență ochii și părul negru cât și fața puțin bronzată din vară. La ora de dirigenție, fiind în ultimul an de școală, diriginta le dădu ca temă: “ce ți-ar
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]