1,369 matches
-
rescrierilor operate de autor după 1948 - această deziderală ediție critică. Puțin va mai fi rămas nepublicat în volum, din creația acestui avangardist, oricum, nu foarte prolific. Ceea ce apare aici este suficient pentru a ne configura un profil coerent al lui Bogza, pentru a sesiza și înțelege mecanismele interioare ale creației sale și a ne convinge că au dreptate cei care susțin că marele Bogza sălășluiește în poezie, nu în proză. Surpriza este unitatea de fond a acestei poezii, întinse pe multe
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
nu foarte prolific. Ceea ce apare aici este suficient pentru a ne configura un profil coerent al lui Bogza, pentru a sesiza și înțelege mecanismele interioare ale creației sale și a ne convinge că au dreptate cei care susțin că marele Bogza sălășluiește în poezie, nu în proză. Surpriza este unitatea de fond a acestei poezii, întinse pe multe decenii și care, dacă a renunțat, după 1948, la gesticulația frondei, nu a renunțat la fronda gândirii. Expresie a unui spirit prin excelență
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
și care, dacă a renunțat, după 1948, la gesticulația frondei, nu a renunțat la fronda gândirii. Expresie a unui spirit prin excelență eretic, ea se constituie într-o stranie radiografie mentală a istoriei schizoide a veacului trecut. Poezia lui Geo Bogza răstoarnă, de fapt, convingerea avangardiștilor că reportajul este specia cea mai autentică și mai aproape de realitate. Folosind o distincție noiciană, aș spune că reportajul este, poate, exact, în raport cu veacul, dar poezia este adevărată... Volumul de față ne mai îndeamnă și
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
la revizuirea unei prejudecăți: aceea că avangarda a creat o literatură de manifeste, nu valori literare, și, prin urmare, e de necitit azi. Au trecut decenii bune de când postmodernismul ne-a obligat să ne schimbăm codurile de lectură. Poezia lui Bogza nu numai că se poate citi, dar este mai proaspătă și mai actuală decât a multor maeștri ai modernismului interbelic, a căror sensibilitate ține, totuși, mai degrabă de secolul al XIX-lea, decât de secolul nostru. Dincolo de inconsecvențele sale, volumul
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
merite a sta cot la cot cu marii interbelici. Morile Domnului macină încet, dar sigur. E bine că în ultimii ani n-am mai întîlnit aprecieri la adresa autorului Morometilor e o de tipul „un mare caracter”, „o conștiință exemplară”. Geo Bogza și E. Jebeleanu au intrat într-o umbră deasă care dizolvă în chip salutar gloria mult prea dilatată de care au avut parte. După cum către figura lui Nichita Stănescu se îndreaptă tot mai des semne de întrebare. Democrația, compromisă de
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
dorește cât mai îndelungată, să ajungă la toți. Mizilul după Caragiale e un loc al precipitării, al elanului, fie el cât de ridicol. Acest timp pe fugă, de la sfârșit de secol XIX, prisosește patruzeci de ani mai târziu, când scrie Bogza O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil (reportajul apare în 1968 la Editura pentru Literatură, cu o prefață a lui G. Dimisianu). Descrierea orașului, văzut din trăsură, seamănă bine cu vederea lui Caragiale: relief luminat și nimic altceva. Nu întâmplător
Cu ochii pe ceas by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5504_a_6829]
-
de minute la Mizil (reportajul apare în 1968 la Editura pentru Literatură, cu o prefață a lui G. Dimisianu). Descrierea orașului, văzut din trăsură, seamănă bine cu vederea lui Caragiale: relief luminat și nimic altceva. Nu întâmplător, telegrama pe care Bogza, peste fire de plictisit, vrea s-o trimită din Mizil ar putea să poarte semnătura lui Caragiale. O semnează, până la urmă, cu un Caragiale din care scoate mai bine grecul, Caragealis. Locul, așa cum îl găsește Bogza, amintește pretutindeni de Caragiale
Cu ochii pe ceas by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5504_a_6829]
-
întâmplător, telegrama pe care Bogza, peste fire de plictisit, vrea s-o trimită din Mizil ar putea să poarte semnătura lui Caragiale. O semnează, până la urmă, cu un Caragiale din care scoate mai bine grecul, Caragealis. Locul, așa cum îl găsește Bogza, amintește pretutindeni de Caragiale, care l-a dezmierdat cu tandră ironie pentru lucrurile făcute în zadar. Parohia dă pământ în arendă, un tâmplar face coșciuge. Și timpul curge mai departe. Ariditatea vieții orășenești „la poalele Carpaților” nu privează reportajul lui
Cu ochii pe ceas by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5504_a_6829]
-
amintește pretutindeni de Caragiale, care l-a dezmierdat cu tandră ironie pentru lucrurile făcute în zadar. Parohia dă pământ în arendă, un tâmplar face coșciuge. Și timpul curge mai departe. Ariditatea vieții orășenești „la poalele Carpaților” nu privează reportajul lui Bogza de câtimea lui de poezie: „Mă simt rătăcit undeva, în lume. Mi-aduc aminte, nu mintea, ci altceva mult mai profund din mine își reamintește: așa mergeam în amurg, singur pe străzi, când ieșeam de la școala primară. E atât de
Cu ochii pe ceas by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5504_a_6829]
-
ispititoarea, de dincolo de geam, fată de la Telefoane stă mărturie. Pentru ea, venită din „provincie”, adică de la țară, Mizilul este un liman. De unde se vede că judecata stă în sistemul de referință. Pentru Caragiale, Mizilul e o gară cu prieteni. Pentru Bogza, care tânjește după el pesemne livresc, ca loc unde lucrurile se zbat să se miște, e o dezamăgire plină de plictis. Tot ce a încercat Leonida să pună pe picioare e ruină. Morbul provinciei intră în îmbrăcăminte, în priviri, în
Cu ochii pe ceas by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5504_a_6829]
-
Singurele ei capodopere autohtone sunt scrierile lui Arghezi, Poarta neagră (care dă, metonimic, titlul cărții lui Mircea Anghelescu) și Flori de mucigai. Se adaugă, la rigoare, cîteva testimonii valoroase și cu virtuți literare în cazurile unor N. D. Cocea, Geo Bogza sau Zaharia Stancu, mai puțin scrierile picarescului, dar superficialului Mircea Damian, fără a uita importanța documentară a consemnărilor lui Slavici sau cele două romane „parodice” (ratate, dar simptomatice) despre detenția legionară ale lui Dragoș Protopopescu (Fortul 13, Tigrii). Printre exemplele
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
chiar după Marea Unire, cînd lumea „începe să ia cunoștință de propriile dimensiuni și limite”, iar literatura - de „zonele interzise”: mahalalele, lumea interlopă, alienații mintal ș.cl. Singurul dezacord pe care-l am în legătură cu acest volum excelent vizează capitolul despre Geo Bogza (taxat dur pentru oportunismul rescrierilor de după 1947), a cărui arestare ca poet pornograf după reportajele antifranchiste despre Spania are un substrat politic cert. Nu cred că broșura sa ulterioară despre Stelian Popescu - cel mai mare negustor de pornografie din România
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
că broșura sa ulterioară despre Stelian Popescu - cel mai mare negustor de pornografie din România, ar constitui o bizară „trezire a vînei morale” și o autojustificare slabă, inutilă, a propriei poziții poetice, apărate de critici prestigioși. Pe logica denunțată de Bogza, directorului ziarului „Universul” i se permite politic, în calitate de „patriot oficial”, să publice pornografie reală în tiraje mari, în timp ce Poemul invectivă, în tiraj confidențial, dar cu agendă suspectă de bolșevism, i-a atras autorului său două detenții la Văcărești. Nota Bene
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
a atras autorului său două detenții la Văcărești. Nota Bene, la capătul unui proces care avocatului Mihail Sebastian îi apărea ca „dinainte judecat”. Cît despre „modestia relativă” a titlului din volumul postum Eu sunt ținta, ea nu-i aparține lui Bogza, ci interlocutoarei Diana Turconi, care-a desprins-o dintr-o replică a scriitorului muribund. Dar acestea sunt detalii. Poarta neagră. Scriitorii și închisoarea ilustrează exemplar un tip de cercetare literară afină noului istorism, în care contextualizarea și dimensiunea cognitivă primează
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
dintre membrii familiei celui ce a scris Drum spre oameni. Începuturile sale literare stau sub semnul avangardismului, iar colaborarea la revista Herald (1933)3 e concludentă sub multiple aspecte. Relațiile literare și culturale cu scriitori precum Miron Radu Paraschivescu, Geo Bogza, Ion Vitner, Sașa Pană, Nicu Caranica, Olga Caba, Eduard Mezincescu, Wolf Aichelburg, Grigore Popa și alții i-au stimulat interesul și pasiunea spre formele novatoare ale poeziei, prozei și picturii din primele decenii ale secolului trecut. Epistola trimisă lui Camil
Întregiri la bibliografia lui Ion Vlasiu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5617_a_6942]
-
care/ se înfulecă pe ascuns” ș.a.m.d. Salvează volumul de la eșecul total doar Poemul pentru cei din urmă, unde expresionismul viziunii face casă bună cu confesiunea tranșantă, în numele „ultimilor supraviețuitori”. În descendența directă a Poemului petrolifer al lui Geo Bogza, ultimele versuri din carte atacă, cu un spirit justițiar care nu-i vine tocmai rău lui Komartin, civilizația post-apocaliptică a războiului și a „cimpanzeilor hypertech”, într-o societate unde „nu se mai poate spune ceva decent/ în numele altora”. Această sensibilă
Suferința în formă fixă by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3532_a_4857]
-
începeau cu ele. „Genus mucosus”, îi botezase G.Călinescu pe acesti iluștri și, iată, ignorați înaintași. Se pare ca uitat este și Arghezi, cu trivialitățile lui de vocabular din aceiași ani (dar genial stilizate!). Pe H.Bonciu sau pe Geo Bogza, de-i vor fi citit, i-au dat și pe ei pradă uitării. Cât despre Henry Miller... Referințele lor sunt exclusiv la seriale de televiziune de tip „Minți criminale” sau la muzică pop de ultimă generație. Trecutul a murit, trăiască
Craii de Curtea-Nouă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3705_a_5030]
-
se vorbește de faptul că există și o lungă listă de intelectuali români filosemiți, din care putem să-i amintim pe I.L. Caragiale, Alexandru Macedonski, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Constantin Rădulescu- Motru, Tudor Arghezi, Eugen Lovinescu, Perpessicius, Ion Vinea, Geo Bogza, Iordan Chimet ș.a.
De ce sunt evreii din România altfel by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/3510_a_4835]
-
să se situeze la nivelul acestei antologii Arghezi abia încep. Este incredibil de târziu și inexplicabil de nedrept ceea ce s-a întâmplat cu ei, numai pentru că România comunistă devenise o imensă gaură neagră în istoria veacului trecut. Nici Arghezi, nici Bogza nu au intrat în circuitul internațional, în momentul în care discipoli ai lor, în diversele stadii ale avangardei românești, s-au salvat doar fiindcă au părăsit România și au început să scrie în alte limbi, de obicei în franceză. Nici
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
carcerală are, în România, o tradiție mai veche de două decenii și jumătate (cât au trecut de la prăbușirea comunismului și apariția memorialelor foștilor deținuți politici). Există însă o întreagă pleiadă de scriitori care au cochetat cu închisoarea. Slavici, Arghezi sau Bogza sunt numai vârfurile acestui aisberg sordid. Pașoptiștii, se știe, dar se trece repede cu vederea, au avut parte de numeroase experiențe de gen (chiar dacă adeseori acestea au fost deturnate blând sub forma „surghiunului” mănăstiresc). Chiar începuturile literaturii noastre sunt marcate
Locuri fără memorie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3575_a_4900]
-
fericirii 4, Eseu romanțat asupra neizbânzii ) ESEUL „ORAL” (Despre agonia Europei) ESEUL CRITIC (Umorul în teatrul lui Blaga, Guica sau imanența exasperată, Fantasticul lui Mircea Eliade etc.) ESEUL SUBVERSIV (Secretul „Scrisorii pierdute”, Suflet de rob (sau taina libertăț ii), Geo Bogza...) ESEUL POLEMIC (Catharii de la Păltiniș, Asta să fie oare tot?) ESEUL COMPARATIST ȘI INTERCULTURAL (Rilke și Cezanne, Platon pe ecran, Dan Pița și filmul „Concursul” etc.) ESEUL LINGVISTIC (Nu serviți o prăjitură? etc.) Sigur că în privința semnalmentelor eseului postbelic steinhardtian
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
cultură. Mă gândesc la anii '60. Totuși, amintiți-vă, nu știu dacă atunci... erați foarte tânăr pe vremea aceea, amintiți-vă ce a însemnat prima întâlnire a lui Ceaușescu cu intelectualii. Un moment extraordinar, moment care l-a făcut pe Bogza să sară în sus. Numai că iluzia a durat foarte puțin. Adică omul, până la urmă, și-a dat arama pe față, era un dictator care mai curând sau mai târziu trebuia să devină ceea ce germenul din el promitea. M.I.: Și
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
n-avem nevoie de dumneata! Chiar acel reprezentant al Consiliului Culturii, sau cum se numea atunci, venea cu o brumă de respect - și nu eram singurul față de care el se purta așa, aduceți-vă aminte ce autoritate grozavă avea Geo Bogza. Care nu mai era Geo Bogza din primii ani ai socialismului, care făcuse nu știu câte lucruri, ci era acuma un purtător de torță. M.I.: V-ați referit la traducerea lui Faust. Aveați sentimentul că vă blindează cultura? Șt. A.D. : Da, într-
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
acel reprezentant al Consiliului Culturii, sau cum se numea atunci, venea cu o brumă de respect - și nu eram singurul față de care el se purta așa, aduceți-vă aminte ce autoritate grozavă avea Geo Bogza. Care nu mai era Geo Bogza din primii ani ai socialismului, care făcuse nu știu câte lucruri, ci era acuma un purtător de torță. M.I.: V-ați referit la traducerea lui Faust. Aveați sentimentul că vă blindează cultura? Șt. A.D. : Da, într-un anumit fel, da. Adică știam
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
căutare de bandiți corsicani sau de țigani, Hogaș e un costumbrist întârziat, plecând urechea la folclorul muntenilor din Neamț și cercetându-le moravurile. Stilul prozei lui e la mijloc între clasicismul erudit al lui Odobescu și barocul emfatic al lui Bogza. Relatarea nu e lipsită de un umor cărturăresc, naratorul dându-și aere quijotești în fața unui Sancho Pânză care îl însoțește pe drumurile lui de munte. Ici-colo, câte un personaj pitoresc că părintele Ghermănuță scoate capul dintre rândurile unei proze care
Calistrat Hogaș, 165 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2930_a_4255]