400 matches
-
1400), Gränna (1652), Huskvarna (1911), Jönköping (1284), Kalmar (aproximativ 1100), Ljungby (1936), Nybro (1932), Nässjö (1914), Oskarshamn (1856), Sävsjö (1947), Tranås (1919), Vetlanda (1920), Vimmerby (aproximativ 1400), Värnamo (1920), Västervik (aproximativ 1200), Växjö (1342). În Småland există trei parcuri naționale: Botanistul suedez Carolus Linnaeus, sw. Carl von Linné, (1707-1778), supranumit "părintele taxonomiei" sau "Regele florilor" s-a născut în orașul Älmhult din Småland. El a denumit floarea oficială a provinciei, cupă- vacii, cu numele său latin, bazat pe propriul său nume
Småland () [Corola-website/Science/296694_a_298023]
-
Lunar Society, un grup de producători, inventatori și filozofi naturali care se întâlneau lunar pentru a discuta munca lor. Nucleul grupului era compus din persoane ca producătorul Matthew Boulton, chimistul și geologul James Keir, inventatorul și inginerul James Watt și botanistul, chimistul și geologul William Withering. Priestley a fost întrebat dacă vrea să facă parte din această societate unică și a contribuit mult la munca membrilor săi. Ca un rezultat al mediului intelectual stimulant, el a publicat câteva lucrări științifice importante
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
aceeași zi unui alt tei bătrân (460 ani) din Grădina Copou, aflat în spatele Muzeului Literaturii. Ulterior tratamentului, la 15 iunie 2014, inițiatorii demersului au comemorat teiul în cadrul unui eveniment public la care au participat intelectuali precum scriitorul Liviu Antonesei și botanistul Mandache Leocov, alături de inginerul silvic Ionel Lupu și alți membri ai publicului interesat. Primarul Gheorghe Nichita nu a delegat niciun participant din partea municipalității la comemorare. Ulterior, inițiatorii evenimentului au acuzat Primăria Iași că și-ar fi asumat inițiativa tratării teiului
Teiul lui Eminescu () [Corola-website/Science/315791_a_317120]
-
plimbări cu rolele, skateboardul și bicicleta . În primăvara anului 2014 administrația locală a orașului, condusă de primarul Gheorghe Nichita, a dispus marcarea silvică a peste 300 de arbori din Parcul Expoziției, determinând proteste din partea societății civile. La 11 mai 2014, botanistul și profesorul universitar Mandache Leocov a explicat, în cadrul unui protest public, cum Parcul Expoziției a fost amenajat în secolul al XIX-lea și a rezistat comunismului, dar că nu înțelege de ce acum, "„când protejarea mediului este foarte importantă, copacii sunt
Parcul Expoziției din Iași () [Corola-website/Science/316684_a_318013]
-
este un gen de plante erbacee din familia Araceae, nativă Africii de Sud la nord de Malawi. Numele genului a fost acordat ca tribut botanistului italian Giovanni Zantedeschi (1773-1846). Este o plantă decorativă, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescența. Speciile din genul "" sunt otrăvitoare datorită prezenței oxalatului de calciu. Toate părțile plantei sunt toxice
Zantedeschia () [Corola-website/Science/321705_a_323034]
-
fi folosită ca material abraziv industrial. La începutul secolului al XIX, Cunningham și Leichhardt au fost primii exploratori care au cules nuci macadamia, însă exemplarele au fost pur și simplu puse la păstrare, nefiind examinate. Cațiva ani mai târziu, asistentul botanistului Walter Hill a mâncat niște nuci provenite de la un arbore descoperit de curând în pădurile subtropicale din sud-estul statului Quueensland (Australia). Se zvonea că nucile ar fi otrăvitoare. Băiatul însă nici nu s-a îmbolnăvit, nici nu s-a prăpădit
Macadamia () [Corola-website/Science/321930_a_323259]
-
nici nu s-a prăpădit după ce a mâncat. Dimpotrivă, le-a găsit de-a dreptul delicioase. Ca urmare, Hill s-a încumetat sa guste și el o nucă și a fost întru totul de acord. N-a trecut mult și botaniști din întreaga lume au primit răsaduri ale acestui arbore. În 1857, un coleg al lui Walter Hill , botanistul Ferdinand von Mueller din Melbourne, a numit acest gen de arbori , după bunul său prieten dr. John Macadam. Aborigenii crăpau nucile cu
Macadamia () [Corola-website/Science/321930_a_323259]
-
Hill s-a încumetat sa guste și el o nucă și a fost întru totul de acord. N-a trecut mult și botaniști din întreaga lume au primit răsaduri ale acestui arbore. În 1857, un coleg al lui Walter Hill , botanistul Ferdinand von Mueller din Melbourne, a numit acest gen de arbori , după bunul său prieten dr. John Macadam. Aborigenii crăpau nucile cu piatra. John Waldron, unul dintre primii oameni care au înființat livezi de macadamia, a trecut la ciocan și
Macadamia () [Corola-website/Science/321930_a_323259]
-
km). A fost fugărit de canibali în ceea ce azi se numește Bligh Water, Fiji și a trecut prin strâmtoarea Torres pe drum, acostând la Kupang, Timor la 14 iunie. La scurt timp după sosirea în Timor, au murit bucătarul și botanistul. Alți trei marinari au murit în lunile următoare. Locotenentul Bligh s-a întors în Marea Britanie și a raportat revolta Amiralității la 15 martie 1790, după 2 ani și 2 luni și jumătate de când a plecat din Anglia. Între timp, marinarii
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
de sare - cu un exemplu strălucit de adaptare la solurile sărate: ("Salicornia europaea"), cunoscută și sub denumirea de brâncă sau brădișor de sărătură. Ca o curiozitate trebuie să amintim că primul tratat botanic despre zona Praidului a apărut în manuscrisul botanistului Benkő József (1740-1814) în care descrie o plantă numită “brădișor” Lycopodium selago. Prima lucrare botanică despre flora Ardealului, apărută sub formă tipărită (1816, la Viena) aparține lui J.Chr.G. Baumgarten, și în ea sunt enumerate zone botanice interesante din
Muntele de sare Praid () [Corola-website/Science/325460_a_326789]
-
cercetărilor botanice Fridrich Fronius (1837) amintește de flora saliferă din jurul Praidului și enumeră următoarele plante: Salicornia herbacea (brânca), Alsina marginata Koch, Aster tripolium L. (stelița), Atriplex augustifolia, Atriplex laciniata, Atriplex triangularis (lobode), Glyceria distans salina Schur (rourică), Poa maritima (firuța). Botanistul Fronius a descoperit cu surprindere și o specie americană, Rudbeckia laciniata (o plantă endemică din familia Compositae), care este prima atestare în Ardeal. În afară de cele enumerate Fronius mai descrie și salina, izvoarele sărate, procesul de exploatare a sării, chiar și
Muntele de sare Praid () [Corola-website/Science/325460_a_326789]
-
alături de care a condus multe dintre expedițiile sale științifice. După anularea călătoriei în jurul lumii planificată de căpitanul Nicolas Baudin și la care fusese invitat în mod oficial să participe, Humboldt părăsește Paris pentru a merge la Marsilia împreună cu Aimé Bonpland, botanistul desemnat pentru respectiva experidiție, în speranța că de a i se alătura lui Napoleon Bonaparte în Egipt. Aflați în imposibilitatea de a găsi un mijloc de transport, cei doi aleg drept destinație Madridul, unde ministrul Don Mariano Luis de Urquijo
Ploaia de stele (roman) () [Corola-website/Science/327448_a_328777]
-
papas" și "papa". Pius a trimis o parte din cartofi cardinalului Olandei și prefectului spaniol De Mons în Hainaut, Filip de Silvry, care era și el bolnav. Câțiva tuberculi obținuți prin înmulțire au ajuns la grădina botanică din Viena, potrivit botanistului Carolus Clusius, care era custode al acestei grădini din 1573. În 1576 publică "Rariorum aliquot stirpium per Hispanias observatarum historia" și în 1601 "Rariorum plantarum historia" în care descrie planta. Botanistul englez William Turner (decedat în 1568) nu cunoștea cartoful
Istoria cartofului în Europa () [Corola-website/Science/323402_a_324731]
-
înmulțire au ajuns la grădina botanică din Viena, potrivit botanistului Carolus Clusius, care era custode al acestei grădini din 1573. În 1576 publică "Rariorum aliquot stirpium per Hispanias observatarum historia" și în 1601 "Rariorum plantarum historia" în care descrie planta. Botanistul englez William Turner (decedat în 1568) nu cunoștea cartoful, deși călătorise prin toată Europa. Primul englez care scrie despre cartofi este John Gerard, care, în 1596-97, îl descrie în lucrarea sa "Great Herball, or Generall Historie of Plantes" sub denumirea
Istoria cartofului în Europa () [Corola-website/Science/323402_a_324731]
-
să fi găsit cartofi și să îi fi plantat, potrivit lui Salaman. Tot Salaman consideră că în Irlanda cartoful a fost introdus în perioada 1586-1588, dar nu adus de Francis Drake. După John Gerard primul care a descris cartoful a fost botanistul elvețian Gaspard Bauhin. Acesta, în 1596, în lucrarea sa "Pinax theatri botanici" a dat cartofului denumirea de "Solanum tuberosum", denumire preluată de Carl Linné în sistematica sa. În 1620, în lucrarea sa "Promos", Gaspard Bauhin completează denumirea cartofului în "Solanum
Istoria cartofului în Europa () [Corola-website/Science/323402_a_324731]
-
număr mare de acțiuni ale companiei. Jennings este de acord și după ce face aranjamentele pentru absența sa pe termen lung, sosește la Allcom, își predă bunurile personale și face un tur scurt al laboratoarelor unde se întâlnește și flirtează cu botanistul dr. Rachel Porter. El este injectat cu un marker de memorie pe termen lung care urmează a-i separa memoria sa de la locul de muncă și a i-o șterge ulterior. Trei ani mai târziu, Jennings își recapătă memoria după
Cecul sau viața () [Corola-website/Science/325175_a_326504]
-
importantă a culturii Polineziene. Este posibil ca surfingul să fi fost observat pentru prima dată de europeni în Tahiti în 1767 de Samuel Wallis și echipajul navei care au fost primii europeni ce au vizitat insula. Un alt canditat este botanistul Joseph Banks făcând parte din expediția lui James Cook pe HMS Endeavour, ce a sosit pe 10 aprilie 1769 în Tahiti. James King este primul care a scris despre surfingul din Hawaii în timpul completării jurnalelor de călătorie ale lui James
Surfing () [Corola-website/Science/322804_a_324133]
-
fost prima dată raportată de către preotul by Father Acuña în anul 1639. Dar declarația părintelui Roman a fost prea puțin crezută până când a fost verificată, în 1756, de către "Comisia Yturriaga și Solano". În 1800 savantul german Alexander von Humboldt și botanistul francez Bonpland Aimé au explorat râul. În 1924-1925 Alexander H. Rice Jr. a condus expediția de la Universitatea Harvard, el a călătorit până la Orinoco, a traversat canalul Casiquiare, și a coborât spre Rio Branco la Amazon lângă Manaus. A fost prima
Canalul Casiquiare () [Corola-website/Science/322017_a_323346]
-
Vater-Pacini sau corpusculii lamelari sunt mecanoreceptori din piele responsabile de sensibilitatea la vibrații și presiune. Corpusculii lamelari sunt, de asemenea, găsiți în pancreas, unde detectează vibrațiile și, eventual, sunetele de frecvență foarte joasă. au fost numiți după descoperitorii lor, anatomistul, botanistul și matematicianul german (1684-1751) și anatomistul italian (1812-1883). Termenul de "corpuscul Golgi-Mazzoni" (distinct de organul Golgi) este folosit pentru a descrie o structură similară găsită doar în vârful degetelor. Asemănători din punct de vedere fiziologic cu corpusculii Meissner, corpusculii Vater-Pacini
Corpusculii Vater-Pacini () [Corola-website/Science/329841_a_331170]
-
le-a adnotat: aceasta l-a determinat pe E. Hébrard să-i atribuie acestuia paternitatea lor. Anecdota este totuși semnificativă pentru impactul important pe care l-a avut redecoperirea palatului lui Dioclețian asupra arhitecturii neoclasice. Cărturarul lyonez Jacob Spon și botanistul englez George Wheler au fost primii care au propus reconstituirea ansamblului complexului în publicarea călătoriei efectuate de ei împreună în Italia în 1675. Abia în 1721 însă, odată cu opera "Schițe de arhitectură istorică" a arhitectului austriac Johann Bernhard Fischer von
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
fost renumitul om de știință Carl von Linné în volumul 2 al lucrării sale "Species Plantarum" din 1753 sub denumirea "Agaricus campester", minimal corectată în numele actual "Agaricus campestris" prin marele savant Elias Magnus Fries (1821). Redenumirea în "Psalliota campestris" prin botanistul francez Lucien Quélet din 1879 și aprobată de micologul italian Giacomo Bresadola în anul 1937, a fost preluată de mulți micologi de proveniență romană, între ei și micologul italian Bruno Cetto, o denumire preluată și de "Poșta Română" pe un
Ciupercă de bălegar () [Corola-website/Science/335027_a_336356]
-
var. "queletii", "Inocybe eutheles" var. queletii", "Hohenbuehelia (Geopetalum) geogenia" var. "queletii", "Lepiota gracilenta" var. "queletii", [[Boletus luridus|"Boletus luridus" var. "queletiformis"]]; [[Categorie:Nașteri în 1832]] [[Categorie:Nașteri pe 4 iulie]] [[Categorie:Decese în 1899]] [[Categorie:Decese pe 25 august]] [[Categorie:Botaniști cu abreviere de autor]] [[Categorie:Biologi ai secolului al XIX-lea]] [[Categorie:Medici ai secolului al XIX-lea]] [[Categorie:Medici francezi]] [[Categorie:Botaniști francezi]] [[Categorie:Micologi]]
Lucien Quélet () [Corola-website/Science/335418_a_336747]
-
în 1832]] [[Categorie:Nașteri pe 4 iulie]] [[Categorie:Decese în 1899]] [[Categorie:Decese pe 25 august]] [[Categorie:Botaniști cu abreviere de autor]] [[Categorie:Biologi ai secolului al XIX-lea]] [[Categorie:Medici ai secolului al XIX-lea]] [[Categorie:Medici francezi]] [[Categorie:Botaniști francezi]] [[Categorie:Micologi]]
Lucien Quélet () [Corola-website/Science/335418_a_336747]
-
putrefacție, apărând ocazional la mai mult de 700 m peste nivelului mării de asemenea pe rășinoase. Perioada favorită de dezvoltare o are din aprilie până în noiembrie, dar în ani cu ierni blânde pe tot parcursul anului. Inițial, în anul 1774, botanistul și micologul german Jacob Christian Schäffer a descris acest burete în opera sa "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae" sub numele "Agaricus mutabilis". El a fost redenumit de savantul german Paul Kummer (1834-1912
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
pentru a contribui la formarea a două particule de apă. Astfel, Avogadro a putut oferi estimări mai exacte ale masei atomice a oxigenului și a diverselor altor elemente, și a făcut o distincție clară între molecule și atomi. În 1827, botanistul englez Robert Brown a observat că particulele de praf din interiorul granulelor de polen plutind în apă se agită în mod constant fără vreun motiv aparent. În 1905, Albert Einstein a teoretizat că această mișcare browniană este cauzată de ciocnirile
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]