1,108 matches
-
copiilor”, al cărui redactor era în 1936 N. Batzaria. Compunerile trimise sunt însoțite adesea de desene - o altă pasiune, ce se va materializa mai târziu în ilustrațiile propriilor cărți de versuri. Continuă să publice în „Licăriri” (revista liceului), „Epigrama” „Gluma”, „Bufonul” ș.a., concomitent cu creația originală interesându-l traducerile din poeți latini, francezi sau germani. În revista „Fapta” a lui Mircea Damian, e titularul cronicii plastice, iar în „Sportul” - al celei sportive, îndeosebi de rugbi, joc pe care îl practică și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
simularea unei dorite imparțialități: „mă locuiesc oarecum cu indiferență /îmi ocup trupul/ îmi ocup carnea/ trec prin spațiu/ fără adieri sau valuri de frig/ în urma mea/ nici o hârtie nu se ridică-n picioare/ pipăi golul/ sau trec prin el” (Glăsuirea bufonului). Poetul se mișcă în sfere înrudite cu ale existențialismului, de care se desparte însă radical prin absența dezgustului de a trăi. Dimpotrivă, este dominat de propensiunea spre ironie și autoironie, ceea ce subminează absurditatea gesturilor sisifice, prezente mereu în lirica lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
pun pe chip, urâțindu-se aidoma prostituatelor bătrâne dintr-o nedreaptă iconografie, recreează obiectiv pe fizionomiile lor ceea ce ei numai verbal au condamnat pentru totdeauna. Au apărut vechile fețe de preoți, de judecători, de ofițeri, de falși anarhiști, de funcționari bufoni, de Avocatul Sforărie, de Don Ferrante 1, de mercenari, de escroci, de huligani conservatori. Altfel spus, condamnarea radicală și nediscriminată pe care au proferat-o la adresa părinților - ca reprezentanți ai istoriei în evoluție și ai culturii precedente -, ridicând în fața lor
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ani nu este regatul democrației, ci al pragmatismului. Or, tocmai în numele acestui pragmatism, Prezzolini (spre marea mea satisfacție, este o răzbunare divină) îi ține isonul lui Bocca. Ultimul (cel puțin până acum) este republicanul Adolfo Battaglia 3, care mă face „bufon” numai pentru că sunt un intelectual-literat. Nu știu dacă lucrul acesta este de inspirație scelbiană 4 („mărunțișuri culturale”) sau sociologică (Schumpeter, Kernhauser, Mannheim, Hoffer, von Mises, De Juvenel, Shils, Veblen etc.); este de presupus totuși că este vorba despre bine cunoscutul
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
intelectual-literat. Nu știu dacă lucrul acesta este de inspirație scelbiană 4 („mărunțișuri culturale”) sau sociologică (Schumpeter, Kernhauser, Mannheim, Hoffer, von Mises, De Juvenel, Shils, Veblen etc.); este de presupus totuși că este vorba despre bine cunoscutul moralism italienesc, grație căruia „bufonul” devine automat „țap ispășitor”, restabilindu-se astfel (ah, desigur, involuntar) adevărul. Îmi cer scuze cititorului pentru că l-am târât în acest labirint de „conștiințe nefericite”, în această fragmentare a unei dezbateri ce ar fi putut să fie densă și civilizată
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Mihail Bahtin citează o aserțiune teologică din secolul al XV-lea, în care se recunosc următoarele: "permitem nebunia în anume zile, doar în scopul de a ne reîntoarce, apoi, cu mai mult zel, la slujirea lui Dumnezeu". În Renaștere, "importanța bufonilor, a măscăricilor la curțile italiene, pe lângă regii țărilor mai mici sau mai mari, în preajma papilor"8 demonstrează încă o dată cum spiritul parodic tinde să cuprindă totul în accentuata lui deriziune și să șteargă granițele speciilor literare, până la limita superioară pe
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dat, dar un text făcând parte din scrierile homerice, însă "într-o manieră ușor diferită"85 de acestea. Isaac D'Israeli 86 îi descrie pe acei parodoi, succesorii rapsozilor recitatori din Homer, pe care lumea i-ar fi cunoscut drept "bufoni": Atunci când rapsozii, care mergeau dintr-un oraș în altul ca să interpreteze diferite fragmente din poemele homerice, se apucau să recite, erau de îndată urmați de un alt set de bufoni migratori, care captau întreaga audiență prin turnura burlescă pe care
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
din Homer, pe care lumea i-ar fi cunoscut drept "bufoni": Atunci când rapsozii, care mergeau dintr-un oraș în altul ca să interpreteze diferite fragmente din poemele homerice, se apucau să recite, erau de îndată urmați de un alt set de bufoni migratori, care captau întreaga audiență prin turnura burlescă pe care o dădeau recitării până atunci constrânsă să rămână solemnă"87. Chestiunea existenței și a rolului jucat de parodoi în producerea parodiilor literare propriu-zise rămâne însă incertă. Unii cercetători îi consideră
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pluristratificat. Comicul de nume e secondat de cel de situație; nu lipsește nici comicul de limbaj: calambururile lui Trimalchio stârnesc hazul dar tocmai pentru că nu sunt reușite, găselnițe personale, ci se datorează crasei ignoranțe care îi imprimă un statut de bufon, de măscărici. De aceea proverbe precum "Vinul stăpânului este recunoștința paharnicului" sunt nelipsite în afirmarea superiorității libertului față de sclavii lui. Dar măscăriciul este și principiul guvernator al întregului univers care se mișcă în jurul lui. Petronius nu este străin nici de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
latină, deci exclude acele opere care nu au și o vădită intenție umoristică, printre care anumite imnuri critice prelucrând structura odelor lui Horațiu. Lehmann lasă loc însă și speculațiilor: negând, în trecere, existența vreunor conexiuni între rapsozii/ mimii antici și bufonii/ nebunii medievali, admite că o legătură trebuie să fi existat între saturnalii și carnavalescul medieval, ca formă de reprezentare a lumii și posibilitate supremă de defulare. Ideea este preluată și prelucrată de Mihail Bahtin, care consideră că, în sfera creațiilor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nici o specie, nici un gen literar. O regăsim în poemul eroi-comic de mare întindere al lui Ariosto (unde-și află sfârșitul ficțiunile referitoare la iubirile fidele, dar și eroismul sau castitatea/ abstinența exagerate ale cavalerilor din ciclurile epice medievale), în limbajul bufon al lui Pulci ori în stilul macaronic desăvârșit de Folengo, în Énéide travestie sau Virgile travesti de Scarron, care tratează episoade banale în stilul nobil recunoscut drept epopeic, în piesele acuzate de imoralitate și totuși atît de gustate de publicul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
muzical solicitate de recitarea textelor, nelegându-se însă de conținutul textului propriu-zis. Treptat, îmbogățesc modelul cu anumite compoziții (de îndrăzneală mai mică sau mai mare) proprii. În Renaștere, fie ea timpurie sau târzie: "[...] ceea ce te izbește (...) este frecvența și importanța bufonilor [s.n.], a măscăricilor la curțile italiene, între puternicii seniori ai cetăților, pe lângă regii țărilor mai mici sau mai mari, în preajma papilor"195. Rapsozii "nevinovați" se transformă, sub imperiul nevoii de a juca un dublu rol: acela de povestitor care amuză
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mari, în preajma papilor"195. Rapsozii "nevinovați" se transformă, sub imperiul nevoii de a juca un dublu rol: acela de povestitor care amuză (și se amuză) și de autor care acuză. Mulți parodiști umaniști sunt tratați pe picior de egalitate cu bufonii, preluându-le funcția și atribuțiile. Istoriile literare 196 rețin date care atestă de pildă faptul că Lodovico Ariosto s-a numărat printre bufonii și muzicanții cardinalului Ippolit d'Este până când a fost luat în slujba lui Alfonso. Cât despre Luigi
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se amuză) și de autor care acuză. Mulți parodiști umaniști sunt tratați pe picior de egalitate cu bufonii, preluându-le funcția și atribuțiile. Istoriile literare 196 rețin date care atestă de pildă faptul că Lodovico Ariosto s-a numărat printre bufonii și muzicanții cardinalului Ippolit d'Este până când a fost luat în slujba lui Alfonso. Cât despre Luigi Pulci, supranumit și "regele burlei în quattrocento", e de ajuns să amintim că avea oricând acces în palatul lui Lorenzo Magnificul, "la orice
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ajuns să amintim că avea oricând acces în palatul lui Lorenzo Magnificul, "la orice oră din zi și din noapte, pentru a înveseli cu năzdrăvanele sale personaje din Morgante pe membrii familiei Medici"197. De semnalat și graba cu care bufonul (promotor al ideii că nebunia este sursa oricărei fericiri) se transformă într-un tip specific de personaj dramatic. Deși apărut cu mult înainte la curțile imperiale din Antichitate Persia, Egipt, Roma -, dar și în democratica Atenă, și perpetuat până în zilele
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
bâlci și a clovnului, ca personaj literar propriu-zis se conturează abia în teatrul de la începutul Renașterii, ca întruchipare aparent nevinovată a noului spirit sceptic și negator, pentru a demitiza și minimaliza îndeosebi lumea miraculoasă, supranaturală a creștinismului medieval"198. Unii bufoni însă au intrat în istoria literaturii cu numele lor real (personajul "echivalează" cu persoana reală), fiind niște obișnuiți ai nuvelelor italiene, cum vom avea prilejul s-o constatăm la Franco Sacchetti, de pildă (unde Gonella și Dolcibene, bufoni atestați ai
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
198. Unii bufoni însă au intrat în istoria literaturii cu numele lor real (personajul "echivalează" cu persoana reală), fiind niște obișnuiți ai nuvelelor italiene, cum vom avea prilejul s-o constatăm la Franco Sacchetti, de pildă (unde Gonella și Dolcibene, bufoni atestați ai vremii, se metamorfozează în protagoniștii unor nuvele precum Lui messer Dolcibene i se dă, în bătaie de joc, să mănânce o pisică... sau Despre marea încercare ce a făcut la Napoli bufonul Gonella). Distanțarea (mai bine zis anularea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de pildă (unde Gonella și Dolcibene, bufoni atestați ai vremii, se metamorfozează în protagoniștii unor nuvele precum Lui messer Dolcibene i se dă, în bătaie de joc, să mănânce o pisică... sau Despre marea încercare ce a făcut la Napoli bufonul Gonella). Distanțarea (mai bine zis anularea distanței) dintre persoana reală și personajul literar a generat, iată, un fenomen specific renascentist. Căruia unii exegeți îi atribuie totuși o descendență medievală clară, întrucât în Evul Mediu târziu prezența măscăricilor și a nebunilor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și personajul literar a generat, iată, un fenomen specific renascentist. Căruia unii exegeți îi atribuie totuși o descendență medievală clară, întrucât în Evul Mediu târziu prezența măscăricilor și a nebunilor parodia diverse momente ale ritualului serios. Contextul îi favorizează pe bufoni, cei ce stârnesc râsul atunci când își scutură tichia sau când simbolizează nebunia ca formă de eliberare. Aceștia se impun și ca "hibrid parodic"199, autoparodiindu-și "prin îngroșarea cuvântului străin, propriul cuvânt", după cum susține Mircea Doru Lesovici. În Renaștere, bufonul nu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pe bufoni, cei ce stârnesc râsul atunci când își scutură tichia sau când simbolizează nebunia ca formă de eliberare. Aceștia se impun și ca "hibrid parodic"199, autoparodiindu-și "prin îngroșarea cuvântului străin, propriul cuvânt", după cum susține Mircea Doru Lesovici. În Renaștere, bufonul nu se mai limitează la "pozne și farse", ci se apucă de scris. Iar scriitura lui nu avea cum să fie altfel decât parodică, mai ales atunci când imită (pe noțiunea de drepturi de autor nu se "bătea atâta monedă", așa cum
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se "bătea atâta monedă", așa cum se întâmplă astăzi) ori preia (teme, motive, structuri formale etc.) pentru a distorsiona, ironiza și, implicit, nega. Excursul printre tipurile de parodie medievală ne permite cel puțin un punct de plecare: confuzia dintre poeți și bufoni nu e nici pe departe una disprețuitoare, cum am putea fi tentați să credem la prima vedere. Ea promovează, indirect, epicurismul, doctrină filozofică a cărei forță ideologică a transgresat veacurile, în ciuda faptului că din voluminoasele scrieri ale lui Epicur nu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
manierismului, dovadă numărul excesiv de versuri care insistă pe secvențe episodice, lipsite de importanță în economia poemelor. Per ansamblu, sunt totuși detectabile diferențe între parodia bufă a lui Boiardo sau Pulci (incluzând o varietate a comicului în care un anumit personaj, bufon sau înzestrat cu trăsăturile acestuia, urmărește să provoace râsul prin mimică, gesturi sau limbaj) și Orlando furioso al lui Ariosto: "Dar pe deasupra particularităților apărute în funcție de predilecțiile individuale, se formează un stil burlesc, un stil al parodiei italiene care va face
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aceluiași parcurs) cărora le este imposibil să mai sufere o modificare esențială. În vidul de repere astfel detonat, doar parodia, "formă de spirit compusă din bufonerie și subversiune"293, mai poate interveni. Printr-o asumată complicitate cu sine însuși, Urmuz-autorul, bufon bineînțeles subversiv, dă senzația de imitație și, în același timp, de a putea fi luat drept original. Aici trebuie identificată cea de-a doua trăsătură fundamentală a scriiturii sale, vocația ironică. Paginile sale nu sînt bizare gratuit, doar de dragul absurdului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în stadiul de fragmente, parțial cizelate, iar articularea să fi eșuat tocmai din excesiva conturare (până la autonomie deplină) a părților. Prea sunt bine definite unele episoade (cele patru bagaje literate, în linia antropomorfizării obiectuale din suprarealism, cuplul aproape shakespearian Bruță-Chiose, bufoni, boschetari, gropari fără craniul sărmanului Yorick, apoi scena de amor în trei - Genel, Gabriela plus spectrul lui Mircea Eliade, în prelunga intertextuare cu La țigănci, destinul junelui supranumit Pink Floyd, poveste-n poveste, cu un halucinant cuplu de octogenare, figura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
tipuri principale: - asociere (contiguitate) de tip simbolic: numele unui simbol, în locul „obiectului“ simbolizat (semnul în locul obiectului semnificat prin semn). Poetul (artistul) și creația sa, de exemplu, sunt desemnați prin multiple simboluri metonimice - cântăreț (menestrel)/cântec, Orfeu/Euridice, liră, lăutar/vioară, bufon/râsu’ plânsu’, cuvânt/necuvânt, tăcere, pa săre/cântec, zbor, pană, condei, călimară etc. Procesul de simbolizare metonimică interferează adesea cu cel de metaforizare, rezultând „blocuri“ stilistice cu efecte remarcabile în producerea sensului: Tot ce stă în umbra crucii, împărați și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]