849 matches
-
din care se ridică doar vârful catargului -, un muc negru fumegă un firișor ce se înalță învălătucit: "Fugi Măria ta!!! Fugi Fugi!!! Fugi!!!" Sunt Domnul Moldovei, cum să fug, măăă !!!" Măria ta!! Ștefane!! strigă Daniil speriat, scuturându-l. Ștefan clipește buimac, dus pe altă lume. "Unde se află?!... Cine-i omul aista?!" Aaa... Sihastre... Daniil răsuflă ușurat: M-ai speriat, Doamne... Unde voiai să fugi?.... Strigai: Fugi!! Fugi!! Ștefan tace. Daniil îl privește îndelung: Ești... ești sfârșit... pustiit... Ai luat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai aude... Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că așa se va sfârși... Marea Neagră lac turcesc... O nenorocire nu vine niciodată singură, se căinează Țamblac. Când o afla Maria... Ce facem Ștefane? Ștefan se oprește brusc: Maria?! Maria să nu afle! Să nu afle!...și face câțiva pași, buimac. Nu trebuie să afle! Să nu... Hai! Să mergem la Maria! spune el și pleacă. PARTEA A PATRA TRĂDAT ȘI SINGUR martie mai 1476 "Moldova este cetatea de apărare a Ungariei, Poloniei și Poarta Creștinătății! Voi și mulți creștini ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
când turcaleții osteniți dorm somnul cel greu și dulce, noi, în șalvari, cu turbane, boiți cu funigine pe chip, ne strecurăm, pâș-pâș, sugrumăm străjile. Ca fulgerul cădem asupra taberei! Lovim! Ucidem! Ardem! Foc!! Foc!!... Până să-și tragă osmanlâii șalvarii, buimaci, cu iataganele-n dinți "Ce-i?!?! Cine?!?! Unde-s ?!?!"... Nu-s!!!"... și să-și dea seama ce se întâmplă, noi ne-am mistuit, ca un abur, ca o nălucă ne-am mistuit în noapte: "Diavoli ai nopții"! zâmbește el mucalit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu ce să fac acuma?!... Trebuia să rămân acolo la Valea Albă! Eram... eram, doar, Domnul Moldovei!" Ștefan tresare... Ridică fruntea de pe masă... Clipește buimac... Se freacă la ochi... Unde se află?... Bună dimineață Măria ta! Aa!... Își șterge cu palma broboanele de sudoare. Pe ușa deschisă se strecoară geana de lumină a răsăritului și aerul proaspăt al pădurii după ploaie... O ciocârlie trezește zorile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de viață al celor bogați, ușuratic, imoral, egoist, iresponsabil, impulsionat de trăiri joase, cu manifestări sociale superficiale și ipocrite, lipsit de repere. Un aer greu, încărcat de cenușa patimilor omenești se lasă peste aceste ficțiuni, transformând totul într-o trăire buimacă. Singurul roman cu o tonalitate mai luminoasă este Vraja patimei (1936), unde protagoniștii ies întăriți din încercările prin care trec, iar dragostea aduce în final fericirea. Mai mult, se ivesc situații și personaje comice, realizate în special prin replică și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288631_a_289960]
-
pe care cu siguranță ai să mi le pui. Dar nu vreau să închei misiva asta de seară fără să-ți spun cât te iubesc și că, deși anihilată de obo seală, de o sete de nestins, de o toropeală buimacă, găsesc în mine resurse de energie și de credință. Trăiesc un soi de fericire nemaicunoscută: să mă întind în patul cu cearceafuri răcoroase, să aprind veioza, să întorc spatele lumii și să mă afund cu nostalgie și încântare în somnul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pensie, mi-a răspuns: „Ei cum, credeți că sunt așa de multe persoane ca dumneavoastră în învățământ? Avem prea mare nevoie de dumneavoastră ca să vă dăm drumul“. Și așa mai departe; dar uite că sunt pensionată fără nici un preaviz. Sunt buimacă, uluită, înspăimântată, mai ales că decizia m-a prins fără bani, ba chiar cu un aconto de 3 000 de lei, luat din salariul pe septembrie, pe care trebuie să-l restitui imediat. Bineînțeles, am să răscolesc cerul și pământul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
i-ai cunoscut în cele trei județe? Nu se poate să nu fi reținut întîmplări adevărate demne de interes. Dacă le vei povesti sincer, vei putea produce cel puțin «documente», poate și literatură”. Înstrăinat de propriu-i suflet, mă privește buimac, cu ochi umezi. În fine, pune nereușitele pe seama insuficientei pregătiri intelectuale. Ar trebui să-l mai contrazic o dată, că nu doar în asta stă hiba, dar prea repedea lui autocritică mă oprește s-o mai fac. * Proporții de eveniment i
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
viața semnatarului. În toate aceste transformări zgomotoase, oare care mai este locul elevului? Singur, uitat de o lume care îi clădește atâtea programe de formare, elevul sau studentul se regăsește cel mai adesea complet solitar în fața ecranului de calculator, navigând buimac pe Internet, fără repere, de cele mai multe ori fără să știe exact ceea ce caută. Trăind într-o lume aproape complet separată de părinții săi, care au două și chiar trei locuri de muncă simultan, fie în țară, fie în străinătate, și
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
vezi și formatul electronic http://www.filologie-rusa.ro) footnote> Secolul XXI. O promisiune deja sfărâmată. O promisiune de raționalitate, belșug și armonie, uzurpată, după trecerea doar a primei decade din acest veac, de către absurd, austeritate și de realitatea unei Europe buimace, cu state care se reped unele asupra altora, într-un război economic fără precedent. O Europă în care tensiunea a devenit normalitate, iar agresivitatea și hărțuirea au căpătat rang de strategie continentală. Mai mult decât oricând, omenirea are acum nevoie
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
zgribulit care să le dea un nume: COPACII SPERANȚEI. Nicoleta-Ginevra Baciu STEREOTIPUL FANARIOT Într-o lume în care viteza a devenit de mult una dintre valorile de căpătâi ale societății, cuvintele sunt și ele folosite cu maximă viteză, la întâmplare, buimac, fără vreo reflecție, fie ea chiar și fugitivă, asupra adevăratului lor sens. Etichete inepte sunt aruncate cu nonșalanță asupra unor stări de fapt, etichete amplificate până la suprasaturație de mijloacele mass-media, care tocesc un clișeu lingvistic până la automatizare, introducându-l astfel
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
nevoile nu erau lăsate de capul fiecăruia, ci erau determinate științific de către specialiștii partidului în normarea necesităților umane, iar munca devenea o necesitate vitală precum cafeaua de dimineață sau, pentru nebăutorii de cafea, precum hrana. Pe scurt, te trezeai și, buimac încă, te aruncai în brațele muncii cu aceeași voluptate ca în aburii cafelei, inclusiv dacă erai picamerist. Bunurile urmau să curgă dintr-un corn nesecat al abundenței, căci societatea comunistă avea să aibă resurse inepuizabile. Imaginați-vă, tineri cititori, că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
văd sau s-o revăd în viitor în cărțile, în memoriile și în mărturiile despre lumea carcerală; dar atunci era ceva nou, ceva nemaivăzut pentru mine, ceva necunoscut, surprins pe viu. Noi, femeile, așezate pe jos lângă traistele noastre, priveam buimace la defilarea deținuților ce treceau la câțiva metri de noi. Descopeream astfel, fără să știm, realitatea de neînchipuit a universului concentraționar. Așa se face că, în ziua aceea, la capătul călătoriei cu trenul de la București la Poarta Albă, femeile acelea
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Într-o bună dimineață de iarnă, am plecat cu OrientExpressul, într-un vagon-lit destul de gol. La gară, se adunaseră: soacră-mea, Jeanna Filipescu, Yvonna Stolojan etc., mai mult cucoane, care riscau mai puțin decât bărbații. Ne-am despărțit de România, buimaci, duși de evenimente, fără un ban străin în buzunar. Luaserăm cu noi merinde de drum. Am plecat de dimineață, și seara eram la Episcopia Bihorului. Conductorul român a mers cu noi doar până la graniță. Luaserăm cu noi, printre obiectele la
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
pe post de cuțit sau lingurițe. Iar eu cu Marga am dat buzna în bucătărie pentru a le cere apă fierbinte și cești. Nu eram singurii violatori ai respectivului spațiu. Mai erau câțiva acolo. Un domn cu barbă, înalt și buimac, o doamnă scundă, nervoasă și înjurând serviciul egiptean și care zicea că a plătit 50 de dolari pentru cina de revelion și e sigură că „ăștia” o să-i dea fasole fiartă chiar și atunci. Câte-un căpșor negru și speriat
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
târg de oale. Am constatat că în astfel de momente dau dovadă de o docilitate care poate să scoată din minți orice reprezentantă a sexului diafan și abia două minute mai târziu când, îmbrăcată, spălată, pieptănată, sprayată, parfumată și total buimacă, eram deja în mașina lui Mousen, la 5 km de Sant Antoni, am realizat că de fapt sunt femeie și datoria mea ar fi fost conform obiceiului strămoșesc și milenar și universal și așa mai departe, de-ai face pe
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
destui ani... La București fiică-mea trăia de câteva zile sub tensiune, urmărită, nevoită să înnopteze pe la prietene spre a nu fi ridicată. Chiar în noaptea 21/22 decembrie, cu spaimă în suflet telefonează colegelor din Bârlad. Una singură răspunde buimacă de somn și nu înțelege ce vrea Mariana. Atunci a explodat și ea spunând cu voce ridicată: „Sculați și manifestați pe stradă, trageți clopotele, că pe noi ne împușcă prin apartamente la București”. Telefonul îi era de mult sub ascultare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Aș fi avut teribil nevoie de un repaus lăuntric, dar nu știam cum să-l dobândesc. Cred că nimic din toate astea nu mi se citea pe față. Nici prin gând nu-mi trecea să vorbesc despre asemenea lucruri. Goana buimacă din cap trebuia tăinuită. Oricum, în dialect nici nu existau cuvinte pentru așa ceva, dacă exceptăm două: erai socotit „leneș“, în ce privea latura fizică a chestiunii, sau că suferi de „alean“, în ce privea latura psihică. Dar chiar și mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
aș fi avut, și cele pe care nu le aveam. Iar cuvintele inexistente ar fi ajuns la fel cu cele existente, care se prăbușiseră. N-am știut niciodată de câte cuvinte ar fi nevoie pentru a acoperi pe deplin goana buimacă de sub frunte. O goană îndepărtându-se iarăși,cât ai clipi, de cuvintele anume găsite pentru ea. Dar care sunt aceste cuvinte și cât de iute ar trebui ele să-ți stea la îndemână și să alterneze cu altele, pentru ca să ajungi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
scriu eu însămi nu ajută la nimic. Dacă ar trebui să explic de ce o carte e pentru mine riguroasă, iar o alta plată și anostă, n-aș putea decât să semnalez densitatea unor pasaje ce-mi stârnesc în cap goana buimacă și-mi atrag gândul într-acolo unde nu se pripășesc cuvinte. Cu cât sunt mai dese aceste pasaje, cu-atât și textul e mai riguros, și cu cât sunt mai rare, cu-atât e mai plat. Calitatea unui text am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sunt mai dese aceste pasaje, cu-atât și textul e mai riguros, și cu cât sunt mai rare, cu-atât e mai plat. Calitatea unui text am evaluat-o totdeauna în funcție de acest criteriu: dacă-mi stârnește sau nu goana mută, buimacă din cap. Orice frază izbutită sfârșește în cap acolo unde ceea ce ea provoacă vorbește cu sine altfel decât prin cuvinte. Iar când spun că unele cărți m-au schimbat, atunci la asta mă refer. și măcar că mulți o afirmă, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a interlocutorului și totuși nu pot să spun lucruri prea clare despre mine, fiindcă, afară de ceea ce se oglindește pe un chip străin din propriile mele gânduri despre mine, nu reușesc niciodată să descifrez nimic“3. În propozițiile lui Vona, goana buimacă e ațâțată de concizie, observațiile se înstrăinează de sine, dobândind valoare exemplară fără ca măcar să știi cum și prin ce. După cum arată propoziția pe dinafară, n-ai crede-o în stare de ceea ce-ți provoacă în cap. Dar un text
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
propoziția pe dinafară, n-ai crede-o în stare de ceea ce-ți provoacă în cap. Dar un text poate fi și metaforic, vizibil inserat în imagini ca la António Lobo Antunes, pentru a trece abia de-aici la goana buimacă: „O neagră dispoziție, o melancolie furioasă de culoarea norilor s-au adunat deasupra mării, perne făcute grămadă, pline de gușe de tafta“, scrie el în romanul Păsările se reîntorc. Cei trei autori citați mai sus, fiecare în felul său cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
care, după cum se spunea, nu erau bune de nimic. Cine știe dacă mai târziu n-aș fi ajuns și eu să nu mai fiu bună de nimic, dar pe vremea aceea la ceva tot eram bună. Visam numai lucruri plămădite buimac: tai găina și burta ei e o casetă plină de figuri de șah, dar roșii și albastre în loc de albe și negre. Sunt foarte uscate și tari, ar fi trebuit să le-auzi zornăind pe când găina încă alerga prin iarbă. Scot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]