478 matches
-
vocabularului și a capacității de exprimare, de însușirea numerației și a calculului elementar, de dezvoltarea abilităților de desen și de scriere. Îi spuneam povești și basme dar asculta cu mai multă plăcere, de nenumărate ori discurile cu povești și basme (bunicuțele casetelor și CD-urilor de astăzi) pe care le punea singură la pick-up-ul de la aparatul de radio, iar când reproducea o poveste sau un basm îi aducea îmbunătățiri în sensul în care ar fi dorit ea să se desfășoare acțiunea
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
viață. Fă inima mea mai mare, ca a unui îngeraș, ca să am viață de îngeraș, să aduc numai bucurii!... Vis împlinit În sfârșit, a devenit școlar și Dorinel, băiatul brunețel cu gropiță în bărbie! Era așa de drăgălaș, că toate bunicuțele și mătușile îl ciupeau de obrăjori ori de câte ori îl întâlneau pe uliță. Acum se întorcea mândru de la școală, cu ghiozdanul în spate, îmbrăcat în uniformă bleumarin și cămașă albă. Abia aștepta să ajungă acasă, să se schimbe, să mănânce și să
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
neputința. Voi dărui jumătate din banii mei pentru ca Ionuț să aibă un cărucior performant. Toată mulțimea aplauda, iar colegii de echipă l-au ridicat pe Ionuț sus de tot, cu tot cu cărucior, apoi și pe Dorinel. Ici-colo, mame, tați, bunici și bunicuțe, își căutau batistele. Bunicul făcu o cruce, mulțumind lui Dumnezeu că a lucrat la inima lui Dorinel. Rugăciunile lui l-au crescut campion al generozității și al iubirii de oameni... „Vă iubesc, doamna Irina!” Clopoțelul a sunat de mult timp
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
ipostază tristă, din motive diferite, însă pe parcursul derulării epice, tristețile lor inocente își regăsesc rezolvarea prin credință și prin practicarea iubirii. Fragmentele de portret potențează parcă ideea de copii-înger. Dorinel, personajul din Vis împlinit, era „atât de drăgălaș, că toate bunicuțele și mătușile îl ciupeau de obrăjori ori de câte ori îl întâlneau pe uliță”, iar Dumitrel, un alt personaj, este surprins prin câteva trăsături definitorii: „Era tare șotios acest băiețel. Nici părul pe cap nu stătea cum trebuie; era întors în toate direcțiile
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
definitorii: „Era tare șotios acest băiețel. Nici părul pe cap nu stătea cum trebuie; era întors în toate direcțiile. Fața dolofănică era plină de toți pistruii lumii.” În această lume ideală, nici părinții nu pot fi altfel: mame și tați, bunicuțe și bunici care-și cresc copiii și nepoții frumos, vorbindu-le despre omenie, generozitate, iubire, credință și având timp pentru ei: „Tatăl avea toată roua serii în ochii lui obosiți după o zi de muncă”. Mânuind cu dexteritate „jucăria de
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
va avea un rod bogat și un an darnic cu cel care lucra ogorul. Pe acele meleaguri sucevene trăia și o fată pe care o chema Sânzâiana.Și era Sânzâiana harnica ca o furnică, era blândă și bună ca o bunicuță și frumoasă de parcă zicea că este sora soarelui.Ei ii plăcea să hoinărească pe dealuri prin fâneșe, culegea flori care de care mai parfumate și le punea lui Ioan la pălărie.Era cea mai mândră fată din hora satului și
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
și-l mai amintea pe tatăl mamei lui, un bărbat înalt cu mustață albă care locuia într-o vilă cuplată, pe strada următoare. Femeia oftă și zise: — Bineînțeles că bunică-ta a murit prima. O iubeai mult de tot pe bunicuța ta. — Chiar așa? întrebă Thaw uimit, pentru că nu-și mai amintea să fi avut o bunică. — O, da. Ori de cîte ori te certai cu maică-ta îîntotdeauna ai fost un băiat dificil), dădeai fuga la bunicuța și ea te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de tot pe bunicuța ta. — Chiar așa? întrebă Thaw uimit, pentru că nu-și mai amintea să fi avut o bunică. — O, da. Ori de cîte ori te certai cu maică-ta îîntotdeauna ai fost un băiat dificil), dădeai fuga la bunicuța și ea te alina și te răsfăța și-ți dădea tot ce doreai. Ai suferit cînd a murit. Mergeai la ușa din spate a casei și stăteai acolo plîngînd după ea. Nu mă confundați cu altcineva? — Cu cine altcineva? Evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ani, fețe și haine boțite. O bătrînică de lîngă Thaw zise liniștită: — Toți sîntem ai lui Dumnezeu, băiețică. El aprobă. — Și el ne iubește pe fiecare dintre noi. Thaw se încruntă. — Să nu-ți fie teamă sa vorbești c-o bunicuță, fiule. Nu mi-e teamă, doar că mă gîndeam la ce-ați spus. Femeia îi luă mîna. — Fiule, ascultă, Dumnezeu a fost cel mai umil om care a călcat pe pămînt. Nu i-a păsat cine ești sau ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
au făcut parte din piesa de teatru banală a barbatului ales. Trist dar adevărat din nefericire pentru multe femei, această piesă de teatru le-au detronat de pe “piedestalul de femeie”, și au devenit femei nefericite, mame îngrijorate, și în final bunicuțe prea bolnave. Țin să precizez faptul că, nu generalizez comportamentul bărbaților, ci doar fac referire la majoritatea “zmeilor” care ajung să o captiveze pe Ileana-Cosânzeana”, și o transformă în Baba-Cloanța, căreia i-au căzut dinții, sau încep să-i cadă
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
fața-n sus?! Iar ochii să-i țină mereu închiși. Poate-ar reuși să păcălească somnul. Sau să se așeze cu fața-n jos. Ca o broscuță. Se chinuie degeaba. Ce-i, Sorina, ce-ai pățit? Te doare ceva? Nu, bunicuțo, dar nu mai pot să dorm. Am încercat, dar nu mai pot, crede-mă. De durut nu mă doare nimic, numai că nu știu de ce, somnul meu a fugit. Eu știu, dar fii fără grijă! Astăzi, Sorin și mămica vor
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
cea cu picățele parcă ar aranja-o mai mult. Ei, da, dar cealaltă, tricotată, i-ar veni și mai bine. Ia, s-o îmbrace. „Parcă nu-i rău!” zice Sorina, ca și cum ar vrea s-o audă și oglinda. Sorina! Da, bunicuță, vin! Ajunsă în bucătărie, fetița mai întreabă o dată: Ce spui acum? Spun că masa-i gata, poftim! „Ah! Înseamnă că nu e bine. Tot rochița bleu era mai potrivită. Cum de n-am văzut-o la timp?! Că doar era
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
nu e bine. Tot rochița bleu era mai potrivită. Cum de n-am văzut-o la timp?! Că doar era lângă asta tricotată!” Din nou, în dormitor. Gata! A făcut schimbarea cu pricina. Sorina! Unde-ai dispărut, dragă? Vin acum bunicuță. Ei, dar parcă erai îmbrăcată altfel. Eram, și m-am schimbat. Nu vreau ca frățiorul meu să spună că sora lui nu e o fetiță frumoasă. Draga de ea. N-ai nici o grijă, n-o să zică una ca asta! Hai
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
minte ageră. Văzând că poznașii lui n-au de gând să se ntoarcă acasă și, mai ales, pentru că furtuna amenința să vină, bunicul a pornit într-acolo unde se auzea larma cea mai mare. Alături de el, plecaseră nenumărați alți bunici, bunicuțe, părinți ori frați mai mari. Plini de voioșie și de hincuri, toată lumea începu un du-te-vino acum pe uliți, din pâlcuri desprinzându-se ici-colo câte unu, câte doi ori mai mulți. Numai pentru scurt răstimp, firește. Căci dimineața, când razele soarelui
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
adică învățați să trăiască pe lângă casa omului. Pe când el, tot copil al pădurii a rămas. Și atunci, ce facem? O să-l punem în cușca nouă pe care bunicul tocmai a terminat-o. L-au așezat în noua lui casă, apoi bunicuța a început să-l hrănească în primele zile cu pipeta, iar mai târziu cu biberonul. Din zi în zi, Rilă se făcea, parcă, tot mai mare și mai frumos. Începuse să-i iubească pe copiii care, atunci când crescuse destul și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
în el. Farmer’s Daughter se afla pe locul unei vechi prăvălii din anii 1880, cu lambriuri din lemn de cireș și bucăți de unelte agricole ruginite atârnate pe pereți. Nebraska jucându-și propriul rol. Patroana localului, cu aer de bunicuță, îi întâmpină ca pe niște prieteni de mult pierduți, iar Karin îi răspunse cu entuziasm. —Au schimbat cumva locul ăsta, insistă Mark, odată ajunși în separeul lor. Nu știu. E refăcut. Înainte era mai nou. Iar când comandară: Meniul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
avea maniere elegante la vârsta ei de 87 de ani și atunci, în iarna anului 1975-76, iarnă veselă întâi, cu fulgii ei zglobii, bucuria copiiilor, dar mai apoi strașnică prin troienele depuse pretutindeni. Pe bătrână am asemuit-o cu o bunicuță care stă lângă un cuptor imaginar și împletește ciorapi de lână care vor fi foarte buni la iarnă. „Bunica”, așa i-am spus, fără să mai șovăi, căci eram foarte convins că așa-i. Era năltuță, și la cei 87
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
s-a Întors de la colegiu, după primul an, fratele meu devenise cu totul altul. Își lăsase părul să crească (nu chiar cât mine, dar destul). Începuse să Învețe să cânte la chitară. Pe nas avea o pereche de ochelari de bunicuță și În loc de pantaloni drepți purta acum blugi evazați decolorați. Membrii familiei mele au avut Întotdeauna o predispoziție pentru transformarea propriei persoane. În timp ce terminam primul an la Baker & Inglis și-l Începeam pe al doilea, În timp ce am trecut de la poziția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Am Încercat să Învăț mai departe, dar Îl simțeam cum se uită la mine. În cele din urmă, exasperată, am Închis cartea. ― La ce te uiți? l-am Întrebat. Urmă o pauză caracteristică pentru fratele meu. Dincolo de ochelarii lui de bunicuță, ochii Îi erau blânzi, dar mintea din spatele lor Încerca să descurce lucrurile. ― Mă uit la surioara mea, spuse el. ― Bine. Ai văzut-o. Acum dispari. ― Mă uit la surioara mea și mă gândesc că nu mai arată a surioara mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
permanent la ea acasă. Părul Capitolului Unsprezece, care Înainte era lins, acum arăta la spate ca o coamă de leu, În timp ce În față avea chelie. Nu mai arăta ca John Lennon. Terminase și cu evazații decolorați, și cu ochelarii de bunicuță. Acum avea niște pantaloni maro, strâmți pe șolduri. Cămașa cu revere lungi Îi licărea În lumina fluorescentă. De fapt, anii șaizeci nu s-au terminat niciodată. Mai continuă și acum - În Goa. Dar În 1975 anii șaizeci se terminaseră, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai las medicului și nimănui altcuiva, pentru că dacă ei ar citi n-aș mai scăpa niciodată de-aici, sau poate aș ajunge în limburi mai rele. Voi simula, cu scârbă, normalitatea, voi fi o Ginuță cuminte, gata să-și fericească bunicuții, revenită la gânduri mai bune după o ieșire isteroidă. De ce mai scriu și rândurile astea, dacă tot știu acum că voi distruge totul? De ce mai formez, iată, o literă și încă o literă? Nu cumva ca să-mi mai plătesc o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nou de excentricul lor colocatar, mai cu seamă bătrânele, cărora muzica "bisericească", deși diferită de cea pe care o știau ele, începea să le placă, așa încît în fiecare după-amiază puteai zări, timp de vreo două săptămâni, un grup de bunicuțe dormitând pe câte un scaun de bucătărie lângă Dacia arhitectului. Pentru Profesor nu mai exista nici o îndoială. La rândul său își abandonă slujba, își dezorganiză viața, ba o părăsi și pe Iolanda ca să fie mereu în apropierea arhitectului. Jurnalul său
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lui Mihai: Dacă eu sînt acum Scufița Roșie, tu cine ești? îl întreabă, șoptindu-și cu drag întrebarea. Tantam! țipă Cristina, și se repede din fuga ei cu fruntea în mijlocul Tamarei, cuprinzîndu-i coapsele în brațe. Tata e lupu', tu ești bunicuța iar eu, Cufița Ioșie! Carmen, mămica Cufiței; Adrian și Mara, cei doi tăietori de lemne, care ne salvează. Vrei, Tantam? Hai să ne jucăm! Tamara pune bonețica pe capul Cristinei, o sărută pe frunte și o privește cum pleacă grăbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cheile, doar sînt administrator! Bine, te las să intri dacă promiți că nu atingi nimic și nu trebuie să plătesc impozit pentru recompensă. Jack Își recuperă poza. — Cum doriți, doamnă. Bătrîna urcă scara spre camerele de la etaj. Jack o urmă. Bunicuța descuie a treia ușă. — Cinci minute, tinere. Și ai mare grijă de mobilă - proprietarul clădirii e cumnatul meu. Jack intră. O cameră de zi ordonată, cu podeaua zgîriată - probabil de la patinele cu rotile. Mobilă de calitate, dar uzată și prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
te spre San Berdoo. Îl vedea pe Exley storcînd-o pe curva aia ca Într-o succesiune de diapozitive. „Hilda Lefferts“ În cartea de telefon, indicații, casa: șindrilă albă, cameră anexă din cărămizi de zgură compactă. O femeie cu Înfățișare de bunicuță uda gazonul. Jack parcă mașina și uni la loc paginile rupte din Whisper. Bătrîna Îl văzu și se sperie, apoi o zbughi spre ușă. O ajunse din urmă. Ea țipă: — Lăsați-o pe Susie să se odihnească În pace! Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]